Forumul "Bătrânei Doamne"

Versiunea integrală: Sorin Stratila
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Strătilă a fost prezentat oficial la UTA!

Sorin Dan Strătilă este, oficial, ultima achiziție a echipei UTA în această toamnă. Fost jucător la Steaua, Astra sau Dinamo, jucătorul care a evoluat în urmă cu trei ani în echipa națională alături de Marica, Chipciu sau Chiricheș, a semnat pentru UTA, fără a considera acest transfer ca pe un pas înapoi.

„Am venit la una dintre cele mai cunoscute cluburi din țară. UTA este, după Steaua și Dinamo, pe locul al treilea în țară ca număr de titluri câștigate. Vă spun eu că mulți jucători din Liga 1 ar vrea să ajungă să joace aici. Am întâlnit condiții deosebite și m-a impresionat și echipa de juniori. Am văzut și juniorii Stelei, ai lui Dinamo sau pe cei de la Brașov, dar cei de aici m-au impresionat, semn că se vrea fotbal la Arad”, spune Sorin Strătilă.

Strătilă are 115 jocuri în Liga 1, competiție în care a marcat de 15 ori. Mai mult, în data de 10 august 2011, deci în urmă cu trei ani, debuta în echipa națională la Serravalle, contra echipei statului San Marino. A fost 1-0 pentru România prin reușita lui Herea. În acel joc, Strătilă a intrat în minutul 73 în locul lui Torje.

Grădinariu: „Ne-am mișcat repede și bine”

Codru Grădinariu, team-manager al clubului UTA, l-a prezentat pe Strătilă în fața reprezentanților mass-media din Arad. „Ne-am mișcat repede și bine. Am prins o conjunctură bună și am profitat de ea. Ne bucurăm să prezentăm un jucător de asemenea valoare”, spune team-managerul.

Roli Nagy: „Orice antrenor își dorește asemenea jucători”

„Mă bucur că l-am cooptat pe Sorin (n.r. Strătilă). Are valoare, iar cifrele sale certifică acest lucru. Orice antrenor își dorește asemenea jucători, iar noi aveam nevoie de el și probabil și el de noi. Îl știu de la echipele la care a evoluat. Din punctul meu de vedere, cel mai bun randament îl dă pe postul de mijlocaș dreapta, dar poate juca și atacant într-un sistem mai ofensiv, 4-3-3”, spune antrenorul Bătrânei Doamne. El chiar a punctat faptul că strătilă, în proporție de 99 la sută, va fi titular la meciul cu Mehedinți, de sâmbătă de la ora 15. „A coborât din avion și a vrut să intre la jocul școală. Vrea să joace și poate să o facă chiar sâmbătă. Și eu când am plecat de la Brașov la Steaua, am ajuns miercuri și după două zile am jucat în campionat”, a continuat Nagy.

[Imagine: IMG_6397.jpg]

S-a pregătit cu preparator fizic

Rămas liber de contract după ce și-a reziliat înțelegerea cu Dinamo, Strătilă s-a pregătit singur, la Brașov, cu ajutorul unui preparator fizic. „Mă simt pregătit să joc. M-am pregătit cu un preparator fizic și făceam, la Brașov, chiar și două antrenamente pe zi. Este una să te antrenezi singur, și alta cu o echipă… Am reziliat cu Dinamo, apoi am avut oferte de la echipe din Liga 1 sau de la echipe din Liga 2 care vor să promoveze, dar voiam ceva serios. Puteam să joc și în orașul meu, la FC Brașov, dar și acolo tot probleme sunt. Am plecat în Kazahstan, dar nu știu ce neînțelegeri au fost cu impresarii și m-am trezit că nu am echipă. Nu te mai ia nimeni așa pentru o lună… Acum sunt la UTA și vă spun că am întâlnit condiții aici pe care nu le au nici echipe din Liga 1”, spune Strătilă. Jucătorul s-a aflat în discuții avansate cu FC Taraz din Kazahstan, dar înțelegerea a picat. Deocamdată…

El nu exclude ca din iarnă să se despartă de UTA. „Mi-ar plăcea să continui aici dacă totul va fi serios. Nu aș pleca decât la echipe de top din prima ligă, sau în Kazahstan, dacă în cele din urmă se înțeleg impresarii cu conducătorii de acolo”, a continuat el.

http://specialarad.ro/stratila-a-fost-pr...al-la-uta/
In sportarad Abrudean spune ca nu i-au interesat Stratila si Pit, in timp ce in Jurnalul Aradean apare ca Sebisul i-ar fi facut lui Stratila o oferta dubla decat cea a UTA-ei, pe care jucatorul a refuzat-o. O proba de caracter as spune, dar intrebarea ramane: de unde naiba au Sebisul atatia bani?
Sorin Strătilă: ”Promovăm cu un grup frumos. Nu ne e frică de nimeni în Liga a II-a, suntem UTA, campioana provinciei!”

Blondul mijlocaș originar din Brașov a fost unul din așii Bătrânei Doamne în lupta pentru promovare. Sosit în etapa a VII-a a turului, Sorin Strătilă a apărut mereu în prim-planul ofensiveri arădene, unde a jucat rol detereminat.

Promovarea cu UTA e a doua pentru el de la Liga a III-a la Liga a II-a, după cea reușită cu Steaua II, acum câțiva ani. Iar oficialii arădeni se pot felicita că au făcut eforturi să-l păstreze în iarnă, deși prima scenă i-a făcut cu ochiul, interesul celor de la Iași fiind cel mai concludent. ”Acum, că suntem promovați, pot să spun că a fost un an bun. Nu știu cine ar fi refuzat Liga I pentru a III-a, dar a fost ambiția mea. M-am atașat, după tur, de galerie, de antrenor, de staff. Chiar dacă m-a sfătuit și familia să merg la Liga I, am decis să rămân. Eu zic că mi-am făcut datoria față de club, acum aștept și reversul, eu mi-aș dori mult să continui”, a mărturisit Strătilă.

Promovăm cu un grup frumos, păcat de ce s-a întâmplat la meciul Ineu, dar eu zic că lumea poate să se împarce, Voicu, Bodea și Hlistei au pus umărul la promovare, n-au făcut probleme, a fost doar așa ieșire nefericită. În rest, de două zile sunt bucuros, m-a sunat toată lumea, știe toată țara că a promovat UTA. Iar la anul cu încă doi-trei întăriri, ascultați ce vă spun, că echipa poate să lupte pentru promovarea în Liga I”, a întărit fotbalistul.

UTA încheie sezonul vineri, când primește vizita Hunedoarei. În tur, galeriile celor două echipe au făcut un spectacol rar în România și nu numai, cântând împreună pe toată durata meciului. ”Știm că sunt înfrățite galeriile,  dar noi ne respectăm. Vrem să luăm 3 puncte și totul e perfect. Probabil vor juca și tinerii care au intrat mai puțin până acum, să demonstreze că la anul se poate conta pe ei”, anticipează ”SS-ul”.

Început acum doi ani, proiectul renașterii UTA-ei e în grafic, cu două promovări în doi ani. Gândurile roș-albilor se îndreaptă deja spre ce se va întâmpla din vară încolo. ”Așteptăm, sperăm să ne vedem și în iunie, să facem treabă în continuare. Va fi un campionat puternic în Liga a II-a, coboară multe echipe cu tradiție din Liga I, ca Rapid, , Oțelul sau U Cluj și ar fi păcat ca pe prima scenă să fie Voluntari sau Chiajna. A apărut și pe site-uri din Anglia că am promovat, avem moral bun. Noi suntem UTA, campioana provinciei, nu trebuie să nu ne fie frică de nimeni. Le-am spus băieților că e de două ori mai ușor la Liga a II-a, ai alte terenuri, nu mai joci pe lângă cimitire sau stâne, ai expunere mai mare, tinerii fac mai ușor pasul la Liga I”, încheie Strătilă.

Sursa
este admirabil baiatul asta ,pur si simplu te lasa fara cuvinte!
Un caracter extraordinar,nu ii stiu viata de noapte, daca pierde noptile sau nu...dar cand intra pe teren JOACA! Felicitari, sper sa mai ramai macar 1 an! Admirabil STRATILA!
Condiţia pentru ca Strătilă să rămână la UTA

Dacă se vrea promovarea, jucătorul va semna cu arădenii. Dacă se merge pe reconstrucţia lotului şi un plan de promovare pentru următorii doi-trei ani, Strătilă nu mai continuă la Arad.

Cel mai important jucător al UTA-ei în campionatul recent încheiat, Sorin Strătilă se bucură în aceste zile la mare, alături de prietenii săi. Înainte de plecarea din Arad, unde a mai stat o săptămână după încheierea campionatului, a avut o discuţie cu conducătorii clubului UTA. S-a negociat rămânerea sa la Arad, chiar dacă are oferte din Grecia. Şi, poate surprinzător, Strătilă şi-a dat acordul de a continua la Arad.

Condiţia? Promovarea…

Atât el, cât şi team-managerul Codruţ Grădinariu au avut acelaşi discurs, semn că lucrurile sunt clare. Din vacanţă, Sorin Strătilă ne-a declarat: „Rămân, cu mare plăcere. Vreau să merg cu UTA în liga I. Să se facă echipă de primă ligă, să ne batem pentru primul loc şi semnez fără să clipesc. De fapt, trebuie să ştiţi că m-am înţeles – în mare măsură – cu conducerea clubului. Ea ştie care sunt doleanţele mele, aşa că nu sunt probleme. Am oferte din Grecia, în ţară nu merg altundeva, aşa că dacă se doreşte promovarea eu voi semna primul”.
De cealaltă parte, Codruţ Grădinariu a spus: „Ne-am înţeles cu Sorin Strătilă, să zic aşa. Sunt câteva aspecte de rezolvat, căci el vrea să rămână doar dacă se atacă promovarea din primul an. Dacă facem o reconstrucţie, pentru a forma un lot cu care să atacăm promovarea în următorii doi-trei ani, jucătorul nu mai e la fel de dispus să rămână”.


Aşadar, Sorin Strătilă a pus o unică condiţie, pe care UTA o ştie. Să tragă la promovare. Poate, însă, după ce a „gustat” din plăcerile Aradului, jucătorul va semna, totuşi, un nou contract, chiar dacă locul 1 nu va fi ţinta principală.

http://www.aradon.ro/conditia-pentru-ca-...ta/1546353
Pacat ca s-a terminat asa. Multumim Sorine pt anii jucati la UTA

http://sportarad.ro/2017/11/22/stratila-...ii-liga-1/

Strătilă s-a despărțit oficial de UTA: „Cea mai importantă echipă din carieră alături de Dinamo, plec cu regretul că nu le-am oferit suporterilor bucuria promovării în Liga 1”


In urmă cu două săptămâni, conducerea UTA-ei îl punea pe linie moartă pe Sorin Strătilă, alături de alți trei jucători care nu au respectat ora de stingere în seara eșecului cu Luceafărul, iar azi a venit și ziua în care fostul mijlocaș de bandă și-a încheiat oficial aventura cu „roș-albii”. A făcut-o cu o strângere de mână a „oficialilor” arădeni, care i-au achitat salariile pe lunile septembrie, octombrie și noiembrie, dar mai ales cu marele regret al neîndeplinirii obiectivului numărul unu, promovarea în Liga 1.

Strătilă a acceptat oferta „Bătrânei Doamne” în toamna anului 2014 și a devenit rapid unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai „roș-albilor”. A pus umărul prin goluri, dar mai ales pase și centrări la promovarea rapidă în Liga 2-a, dar și la cele două sezoane finalizate cu ajungerea la barajul de promovare în Liga 1. Mult timp, „SS-ul” a fost cel mai cotat fotbalist din lotul UTA-ei, contribuind într-o oarecare măsură și la ascensiunea tinerilor Dennis Man și Adi Petre, transferați între timp pentru sute de mii de euro. El a rămas la Arad pentru un obiectiv în care a crezut până în această toamnă. „Îmi pare rău că totul s-a încheiat așa, poate am și eu o vină pentru acea seară, de ziua lui Ciucă, dar și că nu am dat mai mult pentru echipă în acest tur. Plec cu regretul că nu le-am oferit suporterilor bucuria promovării în Liga 1, pentru că ei merită să o aibă pe UTA mereu acolo. Vreau să le mulțumesc în primul rând lor pentru că m-au adoptat și m-au tratat ca pe unul de-al lor, nu m-am simțit niciodată stranier în Arad, practic a fost ca o a doua casă pentru mine. Iar UTA e cea mai importantă echipă din cariera mea alături de Dinamo și mi-este greu să o părăsesc după trei ani frumoși, cu bune, cu rele, în care ne-am ajutat reciproc. Totodată, aș vrea să le mulțumesc colegilor și antrenorilor cu care am lucrat și de la care am avut ce învăța pe toate planurile, iar utiștilor le doresc să găsească calea spre ceea ce își doresc ei cel mai mult, promovarea în Liga 1. Și, de ce nu, poate într-o zi vor ajunge să repete rezultatele vechilor glorii, pe care am avut și eu onoarea și plăcerea să le cunosc aici. Mulțumesc pentru tot UTA!”, e mesajul de despărțirea al fotbalistului de 31 de ani de Campioana Provinciei.

Născut la Brașov, Strătilă a jucat la „Steagul” în debutul carierei sale, după care a mai trecut pe la Steaua II, Astra Ploiești, Dinamo și Concordia Chiajna. Are și o convocare la echipa națională în anul 2011. Odată încheiate conturile cu „Bătrâna Doamnă” Strătilă va pleca la familie în Anglia, iar la revenirea în România va accepta una din ofertele ce le are deja pe masă.
Un jucator bun, pacat ca in ultima periada nu a fost constant si asa s-a ajuns aici. Multa bafta!
Păcat! Achizițiile aduse în vara nu numai ca nu au adus un plus ci au stricat și din jucătorii de baza din ultimele sezoane!
OK...nu a avut evolutii prea bune in acest tur, dar si evolutiile lui au fost in ton cu tot ce s-a intamplat la club in ultima perioada.
Cei din conducere l-au bagat in aceeasi oala cu Grahovat, Ciuca si Buleica, dar eu consider ca e cam nedrept.
Nu e doar asta si n-a fost singura data insa sa o lasam asa si sa ne despartim prieteneste cu o strangere de mana fara vorbe grele si reprosuri.