Forumul "Bătrânei Doamne"

Versiunea integrală: UTA in Cupa Romaniei, sezonul 2019-2020
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5
Felicitari tuturor suporterilor!! Cu stadion si cu noi in spate, am face fata cu brio in L1.
Cu totii la.meci sambata!
Înainte de meci spuneam că e o partidă din care nu avem nimic de pierdut. Cel mai important este faptul că, deși învinși, am ieșit cu capul sus. Am pierdut, dar am pierdut jucând fotbal. Nu am încercat să păcălim, nu am încercat să fim alții decât cei care suntem, nu am încercat să ne pliem după adversar. Am dorit să ne ridicăm la nivelul adversarului doar jucând fotbalul nostru. Nu am reușit, și e firesc să fie așa ținând cont de diferența de nivel, dar decât o victorie pe stilul ”otrăvit fântânile și ars pășunile” mai bine așa. Jucând și pierzând așa în fața unui adversar superior învățăm, aflăm ce nu putem face încă suficient de bine, unde mai trebuie lucrat și care ne este nivelul, individual și ca grup. Un test excelent pentru antrenor, echipă, conducere și public. Fiecare în parte și toți împreună am trăit acest meci la cote maxime și cu toții am învățat din el. Nu e cazul să avem regrete și, cel mai relevant lucru pentru mine e faptul că, după o înfrângere marți în cupă cu ”marele” Dinamo abia aștept meciul de sâmbătă din campionat cu ”anonima” Daco Getica! O asemenea stare este mai importantă decât orice victorie pe teren. Mulțumesc domnule Balint, mulțumesc băieți și ne vedem sâmbătă la o nouă bătălie!
Hai UTA!
Nu dăm niciodată înapoi!!!
Chiar daca am pierdut in pofida optimismului nostru, trebuie sa recunoastem ca au fost peste noi in repriza a II-a cand ne-au taxat fiecare greseala.
Am jucat de la egal la egal cu ei, in prima repriza fiind peste ei insa un meci dureaza 90 de minute.
Nu-i nimic, a fost un test util, o atmosfera ca pe vremuri, nu am plecat deloc suparat de la stadion pentru ca astazi am jucat un fotbal bun.
Rezumatul video, UTA-Dinamo:  https://www.youtube.com/watch?v=EXSfPm2DnC4
(27-09-2019, 5:34)adymax a scris: [ -> ]Superba filmarea cu drona: https://www.youtube.com/watch?v=tl0INrKK8Xk

ai putut sa te uiti la toate cele 37 de minute?... un montaj de maxim cinci minute era suficient. sa nu zic mai putin...
Pagini: 1 2 3 4 5