Forumul
Scena politică românească - Versiune printabilă

+- Forumul "Bătrânei Doamne" (https://forum.uta-arad.ro)
+-- Forum: Alte discuţii (https://forum.uta-arad.ro/forumdisplay.php?fid=13)
+--- Forum: România (https://forum.uta-arad.ro/forumdisplay.php?fid=16)
+--- Subiect: Scena politică românească (/showthread.php?tid=93)

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12


RE: Scena politică românească - I 929 - 31-10-2014

Chiar şi aşa, TVR putea să facă o emisiune de genul ăsta doar cu "looserii", măcar de amuzament. Vedeam şi noi un show Vadim&Funar ca pe vremuri Smile)

Probabil că mulţi se vor uita la Băse pentru că nu prind Look TV, n-au chef să meargă la birt şi nu ştiu/nu vor să-şi facă abonament pe seenow. Avantaj Băse Smile)


RE: Scena politică românească - Redpunk_one - 01-11-2014

http://www.gandul.info/gandul-meu/gandul-meu-te-ai-saturat-sa-alegi-raul-cel-mai-mic-daca-tu-nu-vii-la-vot-ne-vom-delecta-urmatorii-5-ani-cu-raul-cel-mai-mare-13482133


Stimaţi concetăţeni, vă invit duminică la un vot responsabil!

Mă adresez tuturor celor cu drept de vot. Mă adresez celor care mergeţi la vot de fiecare dată şi care aveţi deja formulată o opţiune. Mă adresez şi celor care sunteţi încă nehotărâţi. Dar în mod special mă adresez celor care sunteţi hotărâţi să nu participaţi. Sunt convins că fiecare aparţinător al oricăreia dintre aceste categorii are argumente solide pentru opţiunea personală.

Totuşi, vă rog să trataţi această ocazie cu maximă seriozitate. În zilele ce urmează, NOI decidem cine va fi ocupantul celei mai înalte poziţii în stat pentru următorii 5 ani.

Tu, cel care votezi doar pentru că ţi se dă ceva, gândeşte pe termen lung. Încetează a-ţi mai urmări în mod egoist doar interesul tău de moment! Cei care te cumpără ieftin te şi preţuiesc ieftin. Votul tău nu se rezumă la o sacoşă plină cu produse alimentare. Votul nu este nici cuantificabil în bani.

Mă adresez acum ţie, nehotărâtule. Facem parte din aceeaşi categorie. Scrutinul actual reprezintă încă o dovadă, dacă aceasta mai era necesară, că nu cantitatea dă valoarea, ci calitatea. Deşi avem nu mai puţin de 14 opţiuni, suntem mulţi cei care nu ne regăsim reprezentaţi de niciuna dintre acestea.

Haide să facem totuşi un efort! Împreună avem şansa de a schimba oferta electorală. Pentru astăzi nu mai avem cum, însă poate reuşim pentru următoarea ocazie.

Mă adresez acum ţie, celui care eşti hotărât să nu mergi la vot. Am înţeles că ai jurat că nu vei mai împuternici niciodată pe cineva să facă rău. Motivarea ta mi-a fost temă de gândire pentru multe zile si mă simt nevoit să-ţi dau dreptate.

Însă, istoria ultimilor 25 de ani ne-a demonstrat că cei care se prezintă cu regularitate la vot au ales, spui tu cel eşti hotărât să nu mergi la vot, aproape întotdeauna împotriva interesului general. Nu-i putem lăsa pe ei să aleagă pentru ca noi să-i criticăm ulterior.

Te-ai săturat să alegi răul cel mai mic? Dacă tu nu te prezinţi la vot, te asigur că ne vom delecta următorii cinci ani cu răul cel mai mare.

Sunt printre candidaţii antrenaţi în această competiţie câţiva care, în dispreţul nostru, al alegătorilor, s-au autoproclamat Preşedintele României încă dinainte de a începe campania electorală.

Nu te-ai săturat să-i vezi cum îşi însuşesc sau fac trafic cu OPŢIUNEA TA de parcă li s-ar cuveni? Aceşti indivizi îşi arogă reprezentarea pe care noi le-o oferim prin vot, chiar înainte s-o facem.

Dacă nu ai alt motiv să mergi la vot, fă-o măcar pentru ei. Sancţionează-i!


În ultimă instanţă tratează votul ca pe o obligaţie morală pe care o ai faţă de societate, faţă de semenii tăi.

Mă adresez vouă şi nu lor, pentru că am convingerea că doar în mâinile noastre mai exista o şansă de a schimba cursul societăţii în care convieţuim. Doar realizând că formăm o echipă vom putea schimba lumea în care trăim.

Ziua votului poate reprezenta o zi ca toate celelalte, o zi banală, sau poate reprezenta şansa unei reiniţializări. O reiniţializare pentru mine. O reiniţializare pentru tine. O reiniţializare pentru societate.

Fă din votul tău punctul de plecare pentru un om mai civic! O societate mai bună se clădeşte pe cetăţeni mai buni.

Nu te limita la a fi mândru pentru că eşti român sau ortodox, frumos, etc. Acestea sunt calităţi pe care le-ai dobândit prin naştere.

Fii mândru pentru ceea ce realizezi prin efortul intelectual sau fizic, prin educaţie şi prin muncă, prin caracterul pe care-l dezvolţi,

Fii în fiecare zi mai bun în ceea ce faci, mai corect faţă de tine şi faţă de cei din jur. Fă din educaţia personală şi a copilului tău (acolo unde este cazul) o prioritate. Stabileşte-ţi aşteptări înalte de la tine, ajută-i şi pe cei din jur şi vei vedea cum se schimbă lumea în jurul tău.

Cum va fi până la urmă ziua votului? Depinde exclusiv de fiecare dintre noi.

Îmi doresc ca în duminica votului să aveţi cu toţii în minte doar acest gând: „Pentru ca răul sa triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic!”

Am convingerea că va fi suficient.

Cu preţuire,

Un alegător.

CRISTIAN ENACHE este unul dintre cei şase challengeri „VREAU PREŞEDINTE”. Are 35 de ani, este IT-ist şi spune s-a alăturat campaniei gândul „VREAU PREŞEDINTE” pentru a încerca să transmită cât mai departe mesajul că „că este iluzoriu să aşteptăm de la clasa politică orientarea ţării către o civilizaţie ce are la bază noţiuni precum echitate, corectitudine, spirit civic, egalitate de sansă şi de fair-play. Toate acestea le putem realiza doar împreună, fiecare în parte în cercul lui de influenţă”.



RE: Scena politică românească - I 929 - 01-11-2014

Reclamă mascată anti Ponta îmbrăcată în încă o încercare de a crea un text care să devină viral. Deşi nu-mi place să folosesc termenul, acum altul nu îmi vine: manipulare. Din nou un comentator nu se limitează la a îndemna oamenii să meargă la vot pentru că aşa e normal, el dă şi linia. Dacă logica "societăţii civile" e "PDL şi USL - aceeaşi mizerie" (deci şi PNL şi PSD, sau ACL şi USL), atunci pe cine să schimbi cu cine?

Dacă iese Ponta preşedinte, cred că treburi de genul ăsta se vor înteţi de numai. În laboratoarele pedeliste sunt sigur că se coace un plan de a reface ceea ce s-a întâmplat spontan în 2012 după afirmaţiile lui Băsescu despre Raed Arafat. Nu va dura mult şi vor începe (aşa zise) proteste de stradă împotriva "pesedizării" şi nu mai ştiu ce. Şi tot aşa se va cultiva o tensiune din asta surdă, care va creşte şi va creşte. Şi culmea că revoltaţii vor fi tot ăştia care nu mai încap de oamenii "care votează pentru o pungă" şi care au joburi, îşi permit concedii sau alte răsfăţuri, nu cei care muncesc toată ziua pentru 10-12 milioane, cărora le e frică să nu-şi piardă locul de muncă. Se va mai lătra mult pe tema corupţiei, când aceasta se găseşte în toate partidele, inclusiv în ăla care a ajutat-o pe Macovei să ajungă în PE sau care a făcut-o ministru. Cine vrea civism, să se implice, să nu o facă doar la vot. După cum am zis şi în altă postare, votul acesta nu trebuie supralicitat, el nu va schimba lumea.

În fine, la Arad Falcă îl bagă din nou pe consilierul cu 5 clase în trei consilii de administraţie la şcoli. De ce? E omul care îi asigură probabil sute de voturi dinspre romii din Checheci, cu toţii penticostali acum (deci dublu disciplinaţi, ca să zic aşa). Acum 4 ani existau două organizaţii care îşi ziceau societate civilă şi taxau ce făcea administraţia locală şi Falcă. Acum nu mai există nicio voce din zona asta. De ce? Pentru că ambele au văzut în creşterea notorietăţii lor un vehicul pentru a prinde posturi politice. Ambele au capotat, s-au sabotat una pe cealaltă, iar acum liderii lor sunt sictiriţi, obosiţi, supăraţi. Când vom avea o societate civilă puternică ce să reziste tentaţiilor de a se implica în politică sau de a face propagandă politică, atunci apelurile astea patetice (cf DEX "Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare") vor fi credibile - cel puţin pentru mine. Până atunci ele servesc unuia sau altuia dintre candidaţi, după cum am mai zis, cel care se plasează mai credibil înafara "sistemului" din care invariabil face şi el parte.


RE: Scena politică românească - Redpunk_one - 01-11-2014

Era doar un mesaj pentru a merge la vot. Mesajul subliminal antiponta a fost un plus Smile.

Ok. Tot am vazut pareri despre viitorul de dupa alegerile astea. Hai sa fac si eu niste preziceri pentru ceea ce cred eu ca se va intampla maine si cateva scenarii de viitor.

Parerea mea ca vom avea o prezenta la vot in jurul a 50-54% din pacate. Fiecare procent in plus peste 50% il va costa in mod direct pe pontanac. O prezenta de 50% va duce la un scor de aprox 41-42% pt el , o prezenta cat mai apropiata de 54% il va scadea pana la 40 , orice prezenta peste 54% prezinta riscul sa il scada sub 40%. Iohannis este si el influentat de prezenta masiva la vot insa nu atat de mult . La el se duce discutia in jurul 29-31%. Un plus pentru turul doi ar fi ambii candidati sa aiba cifre cu 3 inainte .

De fapt alegerile de maine vor fi despre locul 3 : udrea, macovei si tariceanu isi disputa rolul acesta de looser de lux. Teoretic doar tariceanu ar avea beneficii directe in cazul obtinerii locului 3 , ponta agreeand si dorindu-si pe langa atragerea votului "liberal/uslist" in turul doi si un premier din exteriorul psd , care sa ii permita controlul in continuare asupra partidului printr-un interpus fidel gen zgonea sau chiar ioan rus .
udrea/base nu este dezirabila de nici unul dintre candidati si nu va fi inclusa la masa negocierilor in turul doi (lucru punctat rapid de base care o "sfatuia", pe principiul acrii ti's strugurii, sa nu negocieze in turul doi cu nimeni, de parca o si chema cineva pe ea si chel la negocieri) . aici interesul este obtinerea locului 3 pentru a-si asuma public in cazul esecului lui Iohannis , rolul de lider al opozitiei "de dreapta" si fortarea partidului basist in 2016 in pole position. orice alt rezultat (Iohannis castiga sau sub locul 3) ii arunca pe cei doi in coada politicii si cel mai probabil ii ingroapa , poate nu definitiv dar oricum pe o perioada foarte lunga.
macovei plecata ca un "underdog" s-a miscat cel mai bine dintre toti candidatii. cu un sef de campanie occidental, a mers pe ideea de "om in afara sistemului dar care va face curatenie printre TOTI coruptii" si care a prins la populatia urbana , in special la electoratul lui base (posibil sa faca jocurile Acl , constient sau nu , dar asta face) scazand-o pe udrea sub 7% , ba poate chiar sa o depaseasca conform unor sondaje din ultima vreme. Trebuie sa recunosc ca mi-a placut campania ei , despre ea ca om/candidat am insa rezerve serioase.

Indiferent insa de ce se intampla in turul I , turul II se joaca in urmatoarele 2 saptamani si despre asta o sa mai revin. Maine insa astept sa vad daca prezenta la vot va fi sub sau peste 55% , daca ponta ia cu 4 sau 3 , daca iohannis ia cu 3 sau 2 si daca macovei o bate pe udrea/base .


Insa indiferent daca la cotroceni va merge pontanacul sau neamtul , Romania nu va exploda de fericire sau va disparea in ruina. Viata merge inainte , parlamentul are pentru cel putin inca doi ani aceeasi componenta. Intr-adevar putem da inapoi cu vreo cativa ani buni insa tinand cont la ce se intampla in jurul nostru, international, directia spre care ne indreptam nu prea poate fi diferita , cel putin nu in linii mari, indiferent cine va castiga alegerile. pontanacul va avea nevoie de voturile liberale (cel putin ale aripii tariceanu plus cativa tradatori) iar iohannis va avea nevoie de voturile udmr, unpr, tariceanu&co plus vreo cativa tradatori (tradatorii sunt in ambele tabere , ei doar asteapta sa fie "curtati") deci nici una din variante nu va guverna singura si nu va avea , cel putin nu pana in 2016, o majoritate absoluta.

Eu sper doar sa dispara udrea&base din peisaj dupa aceste alegeri si varianta care cred eu ca este cea mai buna pentru a se intampla asta am mai descris-o deja si este optiunea mea de vot.

In rest , relax dragilor ........si sper sa bata UTA urmatoarele 4 meciuri incepand cu cel de azi de la 14:00 . Over and out Wink


RE: Scena politică românească - I 929 - 01-11-2014

Ok, azi nu mai e campnie, joaca si UTA. Cu totii pe Motorul!


RE: Scena politică românească - Redpunk_one - 02-11-2014

Nu pot sa cred Smile))

http://www.biziday.ro/2014/10/31/madam-bond-la-paris-episodul-patru-dintr-un-serial-de-spionaj-in-sase-episoade/

Mă uit deja de câteva ore ca boul şi îmi dau seama că nu ştiu la ce mă uit. Nişte poze cu madam Udrea la Paris şi încă două doamne, dintre care una procuror şef la DIICOT. Aşa şi? Alţi boi, ca şi mine, ţopăie prin studiourile tv, bucurându-se fără să ştie nici ei la ce se uită, de ce ţopăie, de ce se bucură. Doar Băse e nervos. O să ia Franţa la telefon şi o să o întrebe cum e posibil ca un serviciu fracez şi unul român să facă una ca asta. Ca care asta?
La ce ne uităm domn’ Preşedinte?
La nişte fufe la cumpărături? La nişte fufe ajunse una candidat la preşedinţie şi una procuror şef la DIICOT? Aşa şi? Prietenia lor nu e tocmai de noutate! Nu zic că e de bun augur, mai ales că doamna Bica a fost pe punctul de a deveni Procuror General, dar nu e nicio dezvăluire. Faptul că Udrea face escapade de shoping nu e nici asta de noutate. E o femeie bogată. (Eu însumi am văzut-o pe Champs Elysees în ianuarie 2013, dar nefiind genu’ de fan(atik) am trecut mai departe… cine-s eu, Cabral, să-mi fac poze cu Messi?)
Deci, ce e în aceste poze şi noi ca boii nu vedem?
Păi să aplicăm invincibila tehnică a analizei efectelor ca să înţelegem…
Afectează aceste poze voturile doamnei Udrea? Nu, nu cred… N-are sens… Nu e nimic nou. N-a fost pozată cu un amant, nu? Sau a fost? Aparent nimic compromiţător (Am auzit pe undeva teoria că Udrea singură le-a publicat ca să fie pe toate televizoarele, victimizată. Eh! Nici chiar aşa, dar adevărul este că nu o afectează nicicum.)
Afectează, aceste poze, poziţia doamnei Bica la DIICOT? Nu prea văd cum… N-a tras pe nas, cum singură zice, şi-a plătit singură hotelul, n-a fost cu amantul, nu? Sau a fost? N-a fost, că nu e în poze. Anticipează aceste poze viitoare lovituri ale DIICOT? Mmmm… poate pe partea de evaziune fiscală, că în rest competenţele sunt la DNA.
Doar dacă doamnele respective n-au cumva o relaţie nefirească, dar pe bune, nici asta nu le-ar afecta prea tare.
Deci, ce vedem în aceste poze?
Simplu şi logic – nimic! Dacă nimic n-arată, nimic nu e.
Aceste poze nu ne spun ceea ce nu ştim. Dar ele pot spune cuiva care ştie ceva (cum ar fi Traian Băsescu), că şi noi ceilalţi am putea afla ceea ce nu ştim şi ceea ce nu este în aceste poze.

Singurele efecte posibile ale acestor poze pot fi acelea fie de teaser, fie de şantaj.
Ne lasă boi, exact la fel cum ne-a lăsat şi devoalarea ca agent a lui Turcescu.Şi totuşi, prin analogie, efectul poate fi important.
La emisiunea cu Rareş Bogdan din 13 octombrie, cea în care Traian Băsescu a declarat că Ponta este acoperitul SIE, preşedintele recunoaşte, la un moment dat (TC 1h min. 56), că declaraţia lui Turcescu l-a obligat (oare de ce?) să amâne dezvăluirile legate de Victor Ponta.
Deci oricine a pus la cale povestea cu Turcescu (forţarea ieşirii penibile a acestuia din scenă) a afectat, inexplicabil, planul lui Băsescu legat de devoalarea lui Ponta.
La această oră ştim că Traian Băsescu şi-a rezervat o intervenţie publică vineri 31 octombrie la ora 21.00. Dacă nu cumva publicarea pozelor cu doamna Udrea în care nu vedem nimic, l-or obliga să amâne ce o fi planificat să mai dezvăluie, în vinerea de dinaintea alegerilor.
Deci da, clar, meciul este între servicii şi Băsescu. Ăsta cu Udrea, a fost episodul patru. Primul a fost ameninţarea lui Băsescu că va devoala un acoperit, episodul doi a fost glonţul Turcescu tras pe lângă urechea lui Băsescu pentru a-l opri cu dezvăluirea lui Ponta, episodul trei a fost cel al devoalării agentului Ponta. Cu puţin noroc mai urmează episoadele cinci şi şase, toate difuzate în acest weekend.
Cred că Băsescu nu se va opri (deşi era foarte nervos la B1, unde a transmis de fapt un mesaj către Ambasada Franţei pentru a mişca unele mecanisme diplomatice pe care nu le mai controlează).
Băsescu este un pokerist. Băsescu plăteşte cu sec întotdeauna, indiferent că îl sacrifică pe Turcescu sau pe altcineva. Dacă are mâna mai proastă decât adversarul, răstoarnă masa, căci Băsescu nu respectă regulile.
Abia în episodul cinci o să înţelegem ceea ce n-am văzut în pozele de azi.
Să mă scuzaţi că mi-am permis să merg atât de departe cu speculaţiile. Suntem într-un film cu spioni, ce dracu! Unul care, însă, nu cred că va afecta prea mult alegerile, căci e între ei şi ai lor, nu prea priveşte viaţa şi ţara noastră. Să-i ia naiba!
P.S. Pozele, nu sunt de fapt poze, ci screenshot-uri din filmări. Unele sunt trase din maşină, altele sunt făcute de la înălţime, deci din puncte fixe de filaj. Este într-adevăr un filaj profesional, un tip de filaj „hard”, realizat cu un număr mai mare de agenţi. Spre deosebire de un filaj soft, filajul „hard” presupune în cele mai multe cazuri şi înregistrări ambientale, inclusiv pe stradă, dar nu numai, căci acest tip de filaj permite apropierea unor agenţi de „obiectiv”. Altfel spus, foarte probabil, madam Udrea a avut microfoane şi pe tava de 80 de euro de pe care a servit “room service breakfast” romantic, în pat, aşa cum reiese din facturi.
P.P.S. Madam Udrea a vorbit și de poze făcute în miez de noapte în camera sa de hotel. Eu pe astea nu le-am văzut. Nu că muream de curiozitate, dar declaraţia sugerează că doamna Udrea a mai primit şi alte poze decât cele publicate, fapt ce întăreşte ipoteza unui şantaj şi a unor viitoare dezvăluiri.
PPPS SI LATER EDIT
Vlad a avut inspiraţia să verifice agenda Preşedintelui în ziua respectivă. Era la Bruxelles, la o ora si 12 minute de mers cu trenul de Paris Smile Se îngroaşă gluma.



RE: Scena politică românească - Kidu - 03-11-2014

Citat:Și n-au învins

În 2004, Adrian Năstase avea, după primul tur, 41 la sută. Conta și pe cele 12 procente ale lui Vadim, și pe sprijinul maghiarilor, bașca alte câteva procente de la alte facțiuni minore ale stângii. Victoria era o formalitate. Ce s-a întâmplat, știm cu toții. Formalitatea – ca și realitatea – e uneori iluzorie.

În 2014, Victor Ponta are, după primul tur, 40 la sută. Contează pe cele 5-6 procente ale lui Tăriceanu. Și pe procentuțul lui Meleșcanu. Sprijinul maghiarilor e încă neclar. Electoratul lui Dan Diaconescu e prea imprevizibil ca să știi unde va merge (exact ca și cel al lui Vadim în urmă cu zece ani). În plus, în turul 2 vin de regulă mai mulți oameni decât în primul – iar cei care vin nu votează cu Ponta. Victoria nu e deloc o formalitate pentru Ponta, în ciuda celor 40 de procente care-i dau un iluzoriu confort.

Toate lucrurile astea se știu bine, de ambele părți; de asta ieri la sediul PSD fețele erau mai degrabă lungi & pământii – fiindcă, în pofida celor 400 de primari luați cu japca ordonanței & a trădărilor câtorva filiale din PNL (patru, pe câte se pare), în ciuda enormei protecții mediatice, cu toate pomenile electorale colosale, Victor Ponta n-a trecut consistent peste scorul partidului.

Ce va face PSD pentru a asigura victoria lui Ponta:

1) Va oferi lui Tăriceanu funcția de prim-ministru;

2) Va negocia cu Dan Diaconescu – căruia i se va promite, probabil, protecție în justiție;

3) Va încerca din toate puterile să împiedice votul diasporei;

4) Va alimenta zâzania din interiorul facțiunilor de dreapta, pentru a împiedica omogenizarea lor;

5) Va încerca să amplifice senzația că totul e pierdut & rien ne va plus, pentru a reduce cât mai mult numărul celor care se vor prezenta la urne.

Ce putem face pentru a nu intra în jocul PSD:

1) Să venim la urne. În 2009, în turul 2 au venit cu 700.000 de oameni mai mult decât în cel anterior. Raportând la cele aproximativ 10 milioane de votanți, 700.000 reprezintă cam 7 procente – adică suficient pentru a reseta tot jocul.

2) Să nu intrăm în spirala demoralizantă a jocului de-a „tu ești de vină”, cum vrea PSD. Fiecare facțiune are argumentele ei legitime pentru opțiunea proprie, precum și propriile naivități & orbiri. E nu doar inutil, ci chiar contraproductiv să le discutăm acum. Cert e că Victor Ponta nu trebuie să iasă președinte. Pentru aceasta, indiferent ce candidat am votat în turul 1, e nevoie să-l susținem pe Klaus Iohannis în turul 2. Cu sau fără entuziasm. Când opțiunea cealaltă e Ponta, entuziasmul e secundar.

3) Să facem presiuni pentru deblocarea situației din diaspora.

Există o petiție pentru demisia lui Titus Corlățean – iată linkul: http://www.petitieonline.com/demisia_titus_corlatean

Există modele de formulare, făcute de cei de la Funky Citizens, pentru sesizarea Avocatului Poporului & a Parchetului General pentru încălcarea dreptului constituțional de a vota – iată linkul: http://www.funkycitizens.org/modele-de-plangere/

Cum spuneam mai sus, cred că disperarea în PSD e atât e mare, încât nu vor debloca situația din diaspora – dar e musai să încercăm asta.

Doar atât avem de făcut: 1) să venim la urne, 2) să nu ne canibalizăm, 3) să punem presiune pe ei. Prin comparație cu noi, dacă vrea să câștige, PSD are de făcut lucruri mai complicate. Unde mai pui că acum, spre deosebire de 2004, avem aliați și în interior (Justiția), și în exterior (UE & SUA).

Dacă nu vom demoraliza, vom câștiga – oricât de dificil pare. (Și e.) Însă în 2004 părea mult mai dificil pentru noi & mult mai ușor pentru ei.

Și n-au învins.

P.S. Unul dintre foarte puținii poeți comuniști recitibili, Eugen Jebeleanu, are un poem care i s-a aplicat și lui Ceaușescu, și lui Iliescu, și lui Năstase. (Un comunist cântând prohodul altor comuniști – istoria are o ironie brici & borgesiană, să admitem.) „Să facem totul”, vorba altui comunist, încât să fie aplicabil și ultimului comunist – lui Victor Ponta.

Hanibal

Nimeni n’avea ceea ce el avea:
superba lui trufie
și elefanții
și labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiți de spaimă.

Călca, de- abia să se audă, peste stânci
și s’auzea în lună, și
nimeni nu mai văzuse trâmbițele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.

Și n’au învins.

SURSA: Radu Vancu, contributors.ro



RE: Scena politică românească - I 929 - 03-11-2014

Victor Ponta, comunist? Ha ha ha. Băse atunci ce e? Cine a mai practicat dezbinarea adversarilor, cine a mai cerut ca lumea să nu iasă la vot atunci când interesul i-a cerut-o?

Serios, cât mai aducem astfel de texte de bloggeri partizani, pretinzând că ele exprimă voinţa celor care vor binele în societate?

Incredibil cât de urât arată siteul ăsta, contributors. Îmi pare rău de faptul că intelectualii români ştiu să scrie doar texte partizane, cam ca pe vremea comunismului. După cum am zis, cred că le-a rămas în reflex stilul ăsta.


RE: Scena politică românească - Kidu - 03-11-2014

Saracii de ei, ce fraieri sunt ca nu ii ciugulesc din palma lui Ponta...

Luci de ce toate argumentele tale se rezuma la asta?
Chiar crezi ca poti convinge pe cineva cu argumente din astea? Serios acum, chiar aveam pretentii de la tine.


RE: Scena politică românească - Redpunk_one - 03-11-2014

contributors e un fel de criticatac Smile de citit insa nu prea sunt informatii acolo ci mai mult pareri si editoriale. pe contributors cu o anumita tenta pe criticatac cu o alta tenta

Si editorialul de mai sus e despre aroganta mai mult decat despre comunism. Si da ai dreptate base trebuia sa apara si el langa ceausescu, iliescu, nastase si ponta. Fiindca sunt la fel de comunisti si aroganti.

ps. repet cred pentru a 3 oara azi Luci, relax dude .


RE: Scena politică românească - I 929 - 03-11-2014

Şi ce, trebuie să demontez acum punct cu punct un manifest partizan? Din punctul de vedere al activitstului de partid PDL (pardon, ACL) poate are dreptate, e treaba lor ce strategie au. Îmi permit însă să mai iau peste picior astfel de texte mai ales că este al n lea de acest gen pe care am avut "privilegiul" să-l citesc aici pe forum.

În rest, da, m-ai prins, i love ussr pentru că folosesc whataboutismul - tipic de altfel numai comuniştilor. Dar îmi asum această tehnică atunci când văd că un ins arată cu degetul spre un "comunist", având unul chiar în ograda sa. Ăsta nu mai e "ipocrizie" sau "logical fallacy"? Hilar, individul lasă să se înţeleagă faptul că cineva poate asigura altcuiva protecţie în justiţie. A pretinde că asta e o cheste de voinţă şi că cel rău o va face iar cel bun nu, e o un argument care văd că prinde mai ales la cei inteligenţi. Un fel de "sus patria, jos mafia" mai fancy.


RE: Scena politică românească - Kidu - 03-11-2014

Luci, oricum ai lua-o iti cam da cu virgula. Mai incearca. Smile


RE: Scena politică românească - Kidu - 14-11-2014

Citat:Document al Finanţelor: Cotă progresivă din 2016, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%. Ministrul delegat pentru Buget: Nu se schimbă cota unică

Guvernul intenţionează să renunţe la cotă unică de 16%, începând din 2016, şi să introducă cote progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) și ministrul delegat pentru Buget, relatează Mediafax.

ACTUALIZARE 19.12. Ministrul delegat pentru Buget Darius Vâlcov a negat la Digi24 că s-ar pune problema renunțării la cota unică sau creșterii impozitelor pentru proprietăți începând de de anul viitor. Toate discuțiile privind creșteri de taxe și impozite sunt pur electorale și nu au nicio acoperire în realitate, a declarat el.
„Sunt sigur că această temă va dispărea de duminică”, a spus Darius Vâlcov.

În document, care conţine mai multe propuneri de măsuri fiscale, se precizează că una dintre acestea ar fi: „Introducerea impozitului progresiv pe venit, începând cu 2016 (3 cote progresive de 15%, 25% şi 35%)”.

Propunerile au fost prezentate în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

„Cota progresivă reprezintă una dintre soluţiile mai sigure în discuţiile cu FMI şi CE privind recuperarea golului de venituri de la bugetul statului anticipat pentru 20015, dar acum ANAF nu este pregătită tehnic pentru introducerea imediată. Programele pe care s-a operat impozitul pe venitul global, eliminat în 2005, sunt depăşite şi nu pot fi adaptate la noile sisteme. Înţeleg, totuşi, că există discuţii pentru eventuala introducere de la mijlocul anului viitor, mai ales în cazul în care în poziţia de premier va fi numit Florin Georgescu, un susţinător al cotei progresive”, au declarat pentru Mediafax surse apropiate discuţiilor, care au confirmat datele din documentul MFP.

Pe de altă parte, analişti financiari afirmă că nu există obstacole de ordin tehnic pentru introducerea cotei progresive de impozitare chiar de la 1 ianuarie 2015, întrucât declararea venitului se face în 2016.

Cota unică a fost introdusă de la 1 ianuarie 2005, fiind pricipala temă de campanie a alianţei DA (PNL-PD) la alegerile din 2004.

Cota unică a fost propusă iniţial de ministrul de Finanţe din perioada Guvernului Năstase, Mihai Tănăsescu, dar respinsă de PSD, inclusiv din cauza opoziţiei preşedintelui de atunci, Ion Iliescu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, propus de actualul premier Victor Ponta să preia conducerea Guvernului în cazul în care PSD va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat recent că tema cotei unice de impozitare a fost „fetişizată” în ultimii ani şi ar trebui reconsiderată cel puţin din perspectiva nivelului, dacă societatea românească are pretenţii mari de la stat.

SURSA: Digi24

Votati Ponta, votati PSD-ul si fiti siguri ca va veni nota de plata pentru toata mita si pomenile electorale pe care le ofera.

Luci, micutu, aveti legatura.


RE: Scena politică românească - Xtreme - 19-11-2014

Vlad Tausance, omul care a condus comunicarea online in campania lui Klaus Iohannis: Omul este un BMW intr-o piata de masini coreene second hand. Este seriozitatea un handicap? E atat de plictisitoare decenta?

Vlad Tausance, cel care a condus comunicarea online in campania lui Klaus Iohannis, afirma, intr-un interviu acordat Andreei Vasile si publicat pe blogul acesteia, ca, potrivit retetelor "tampite", Klaus Iohannis ar fi considerat "un produs politic greu de promovat online".

"Daca este sa ne luam dupa retete, Klaus Iohannis este un produs politic greu de promovat online. Nu face poze cu pisici (desi are peste 5 azilante la curte), refuza sa-si foloseasca familia in campanie (desi are o sotie minunata si eleganta), nu vrea sa intre in detalii despre viata personala (desi este pasionat de ciclism si de trandafiri), nu este spumos (desi are un sarcasm sibian de clasa), nu se lasa umanizat (desi este mai mult om decat om politic)", spune Vlad Tausance, inainte de a adauga:

"Stii ce? Toate retetele astea sunt niste tampenii. Tot ce am facut a fost sa fim coerenti in comunicare cu adevarata lui personalitate. Omul este un BMW intr-o piata de masini coreene second hand. Este griul-argintiu plictisitor? Sunt moderatia sau consecventa defecte? Este seriozitatea un handicap? E atat de plictisitoare decenta?".

Acesta povesteste ca s-a ocupat in principal, de "branding si de strategie online, apoi de strategie de continut, implementare, tuning si certuri cu colegii".

"Strategia a fost curata si de bun simt. Am refuzat sa cosmetizam sau sa trucam personajul real sau sa ne subestimam audienta. La schimb, am incercat sa dam munitie - text, video, foto, grafica ¬ sustinatorilor si sa incurajam initiativele grass-roots.

Din punct de vedere demografic, ne-am concentrat pe mobilizarea haului de potential in participarea la vot: 18-35 de ani, urban, adica exact populatia bastinasa de pe Facebook. Pariul meu personal a fost sa castigam influencerii, sa-i lasam pe ei sa fie exuberanti, avand in vedere ca lucram pentru un candidat sobru. Am avut in spate zeci de ore si de Giga de cercetare proprie, de chestionare si sondaje asociative, am folosit mult A/B testingul, am testat solutii de data-warehouse.

Obiectivele au relativ fost simple: sa castigam primul loc in online - peste 1.000.000 de likeuri si un reach de peste 5.000.000 - apoi sa castigam alegerile. Ne-am depasit obiectivele. Avem mai multi fani ca Merkel sau Hollande, cel mai bun engagement, dar si clipuri cu un milion de unici si peste 100.000 de share-uri, adica mai bine decat Inna sau Obama".

Sursa: http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-18611351-vlad-tausance-omul-condus-comunicarea-online-campania-lui-klaus-iohannis-omul-este-bmw-intr-piata-masini-coreene-second-hand-este-seriozitatea-handicap-atat-plictisitoare-decenta.htm

Citeste restul interviului pe andreeavasile.ro

http://andreeavasile.ro/2014/11/19/vlad-tausance-omul-datorita-caruia-klaus-johannis-a-devenit-primul-politician-european-care-a-atins-1-milion-de-like-uri-pe-facebook/#more-4789


RE: Scena politică românească - Xtreme - 20-11-2014

Premisa fundamentală de la care pornesc în abordarea domeniului educației este aceea că o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai bună decât sistemul său de educaţie. O societate, o națiune poate să fie performantă sau neperformantă în funcţie de sistemul său de educaţie, care are, în realitate, cel mai mare impact asupra viitorului unei naţiuni.

http://www.iohannispresedinte.ro/ro/program-prezidential/teme-majore/educatia-ca-resursa-de-performanta-a-romaniei

Daca rezolva aceasta problema, readuce invatamantul la un standard european, de ce nu german atunci restul se va rezolva de la sine!


RE: Scena politică românească - Xtreme - 20-11-2014

In Diaspora castigator detasat a fost Klaus Iohannis (89,73%), urmat de Victor Ponta (10,26%).


RE: Scena politică românească - Kidu - 25-11-2014

Iohannis și 11:46

În ianuarie `99 m-am mutat în Sibiu, unde am lucrat ca jurnalist, timp de 7 ani. Țin minte perfect stadiul în care era orașul atunci, o urbe bătrânească și plictisită, în care oamenii erau sătui de cei pe care-i aleseseră.

Se tot perindaseră pe la Primărie, cu efect zero asupra binelui comunității. M-am obișnuit destul de greu cu atmosfera orașului, care amuțea odată cu venirea serii. Zgomotul obloanelor din lemn, trase peste ferestre, mă scotea din sărite. O vreme, mi-a lipsit forfota din Iașul meu… La alegerile din 2000, toți cei din redacție au fost distribuiți pe la secțiile de votare, cu misiunea de a face sondaje la ieșirea de la urne și a comunica în timp real informațiile către echipa care le centraliza.

Iohannis Klaus Werner, un profesor de fizică devenit cunoscut după ce preluase postul de inspector școlar general, era creditat cu oarece șanse în competiția pentru fotoliul de primar, fiind vizibil construit din alt aluat decât restul politicienilor. Nu și-a făcut campanie electorală costisitoare, cu surle și trâmbițe, nici n-a distribuit din elicoptere flyere (cum a făcut un aspirant la Parlament), peste gropile din asfalt. Acolo unde era asfalt, evident, pentru că 60% dintre străzile din oraș erau pe atunci neasfaltate. Iohannis a venit în fața sibienilor cu numele german și cu un mesaj scurt, extrem de inspirat: „Pentru ca treaba să meargă ceas!”. Acesta a fost modul lui de a promite și de a-și lua angajamente.

În cel de-al doilea tur de scrutin, înainte de ora 24, am reușit să centralizăm datele de la secțiile de votare. Numele celui pe mâna căruia ajungea Sibiul era Iohannis, cu toată marja de eroare posibilă. N-am să uit, cât trăiesc, euforia din redacție! Nu eram prea ancorată încă în viața Sibiului, dar era evident că Iohannis însemna altceva. Avusese o campanie absolut decentă, iar în fața discursului sau sec și serios, păleau orice încercare de atac și orice listă cu promisiuni, de care oamenii erau sătui. Ne-am strâns, cu toții, în jurul unui coleg care pusese mâna pe telefon și formase numărul lui, să-i spună vestea cea mare. Nefiind prima dată când dădeam astfel de vești unui proaspăt ales, ne așteptam să fie în al nouălea cer și să ne invite la o băută zdravănă, așa cum se obișnuia. Câteva secunde bune a tot sunat telefonul, până să răspundă noul primar. Cu voce calmă, aproape adormită, rostind cuvintele într-un mod specific, a spus doar atât: „Vă mul-țu-mesc fru-mos! Dar a fost o zi grea și mă odihneam. Oricum, aflam vestea și dimineață”. Și asta a fost tot. Era, clar, construit din alt aluat! Iar procentul cu care câștigase în fața candidatului PSD era neașteptat: 70%.

Până la următoarele alegeri, din 2004, orașul s-a transformat vizibil, iar sibienii l-au ales pentru a doua oară, cu un scor incredibil - de 88,7%. Oamenii au conștientizat că se întâmplă ceva cu orașul lor, că se mișca lucrurile, și l-au mandatat în continuare pe Iohannis, pentru a-și continua proiectele. În 2008 a câștigat din nou, cu 83,26% din voturi, iar în 2012 cu 77,89%. Procentele i-au scăzut puțin înainte de ultimul mandat, nu pentru că sibienii și-ar fi pierdut încrederea în el, ci pentru că l-au sancționat, oamenii simțindu-se părăsiți, când a acceptat propunerea de a fi premier. Pe mâinile cui ar fi lăsat orașul, el, Iohannis-ul nostru? Cam așa gândeau. Știți ce e interesant? Că numarul etnicilor germani din Sibiu nu depaseste 1.500. Așadar, nu se poate spune că a câștigat pentru că a fost votat de sași, ci pentru că a reușit să ne convingă pe noi, ceilalți. Astăzi, cei mai mulți dintre sibieni au înțeles că mecanismul de conducere creat în Primărie de Iohannis e atât de bine pus la punct, încât ne-am descurca și dacă ar părăsi fotoliul, mandatând cu încredere pe cineva care să-i preia ștafeta. Astăzi, niciun cunoscut de-al meu, care l-a sancționat la vot în 2012, nu-l mai judecă pentru că are aspirații mai înalte. Îmi plac teribil oamenii punctuali. E o calitate a celor organizați, răspunzatori, pentru care cuvântul dat e literă de lege. În Sibiu, mai ales printre jurnaliști, e proverbial obiceiul lui Iohannis de a te accepta la o discuție, la ore ieșite din tipar. Daca motivul discuției nu e de urgență maximă, ești sunat înapoi de cineva de la cabinetul lui și anunțat că, într-o marți, să zicem, în data de 7, primarul Sibiului te așteaptă, la ora 10:27. E strict problema ta dacă îți permiți să uiți sau să întârzii. În acea marți, în data de 7, la ora 10:27, ușa primarului se deschide, pentru că tu ai confirmat prezența la întâlnire. Da, noi ne mirăm teribil, însă asta înseamnă, de fapt, normalitatea.

De curând, un prieten jurnalist mi-a povestit un episod care ar trebui predat la cursurile despre caracter, organizare și punctualitate, dacă s-ar inventa vreodată așa ceva. Stabilise o întâlnire cu Klaus Iohannis, tot așa, pe la un 11:46. Ziaristul a ajuns mai repede cu vreo câteva minute. Tot mai repede, ieșise și primarul dintr-o sală unde oficiase o căsătorie. L-a găsit pe jurnalist așteptându-l în anticameră, l-a salutat, a trecut pe lângă el și a intrat în birou, unde a mai stat câteva minute, până a bătut ceasul 11:46. Pentru că aceea era ora cu care căzuseră de acord amândoi. Asta nu înseamnă impolitețe, ci o agendă pe care o respecți cu sfințenie, până la ultima secundă. E dovada clară că fiecare oră are aceeași valoare, unde scrie că întâlnirile se fixează doar la și jumătate, ori la fix? Și mai e atitudine fermă, seriozitate, care obligă la comportament similar. Cât despre Sibiul de astăzi, pot să spun doar atât. Vinerea, îmi e îngrozitor de greu să mă decid la ce evenimente să particip în weekend și la care să renunț. Nu mă mai deranjează deloc zgomotul obloanelor trase pe înserat, pentru că nu se mai aud. Se aud concerte, focuri de artificii, vocile celor ieșiți din case. În oraș, la evenimente, merg ori pe jos, ori cu vreun taxi, ca să nu pierd vremea căutând un loc de parcare. Noi, sibienii, am avea unde parca, dacă nu ne-ar ocupa spațiul mașinile venite din toate colțurile țării. Le dăm întâietate lor, din respect pentru că fac un efort să bată drumul până aici, ca să vadă Sibiul. M-am obișnuit și cu „traficul greu” din centrul orașului, mai exact cu grupurile de turiști japonezi care își întind aparatele foto in toate direcțiile, de te simți obligat să te apleci, ca să nu le intri în cadru. Și m-am mai obișnuit cu un lucru. Indiferent că e chemat pe scenă, în calitate de organizator de evenimente, sau traversează singur Piata Mare, în drum spre birou, când apare Iohannis, oamenii încep să-l aplaude…

Fiind conectată la viața orașului și din interior (cu obiceiul jurnalistic de a verifica informațiile din mai multe surse) aș putea combate, punctual, fiecare atac nedrept pe care e nevoit Iohannis să-l suporte în această campanie. Dar, nu acesta e scopul textului de față, are cine să-i ia apărarea. Eu doar despre semnificația lui 11:46 am vrut să vorbesc… în rest, fiecare să-și aleagă președintele, după calitățile pe care le descoperă și le admiră la fiecare candidat.

SURSA: Madalina Scutelnicu, Monitorul CJ


RE: Scena politică românească - Xtreme - 26-11-2014

Trebuie sa intelegem ca o Romanie in care politicieni si oameni de afaceri se unesc pentru a devaliza bugetul public este o Romanie asasinata

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18668093-live-video-klaus-iohannis-laura-codruta-kovesi-participa-conferinta-anti-corruption-sustainability-romania.htm


RE: Scena politică românească - Redpunk_one - 19-12-2014

De la "fa tiganca imputita" la intonarea imnului Desteapta-te Romane la pian.....nu stiu daca va muta muntii insa pe zi ce trece sunt tot mai bucuros ca inaintam pas cu pas .....spre altceva


http://www.realitatea.net/iohannis-cadou-nea-teptat-de-la-tanarul-care-a-cantat-imnul-romaniei-in-gara-din-amsterdam_1595770.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb


RE: Scena politică românească - Redpunk_one - 21-12-2014

Gata. 10 ani de cosmar s-au incheiat. Sper sa nu il mai vad vreodata pe chior vorbind in numele romanilor. Discursul noului presedinte Iohannis a fost exact cum m-am asteptat. Concis, la obiect, serios. Sper sa reuseasca sa se impuna prin seriozitate in mizeria damboviteana. Doamne Ajuta!

http://www.realitatea.net/klaus-iohannis-presedintele-altfel-pentru-romania-totul-despre-noul-presedinte_1596327.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18890498-klaus-iohannis-pentru-the-independent-multe-lucruri-trebuie-schimbe-romania.htm

Klaus Iohannis vorbeste despre "planuri radicale" pentru Romania intr-un interviu pentru The Independent: Multe lucruri trebuie sa se schimbe

Presedintele ales Klaus Iohannis a declarat intr-un interviu pentru publicatia britanica The Independent ca isi propune sa transforme radical viata politica romaneasca cat timp se va afla la putere, aratand ca "multe lucruri trebuie sa se schimbe" in Romania.



"Alegerea mea a fost cu siguranta o surpriza pentru analisti si chiar pentru proprii mei sustinatori, dar mai ales un soc imens pentru cea mai mare parte a politicienilor romani", a declarat Klaus Iohannis.

"Nu sunt un rebel, insa sunt un alt tip de politician", cpresedintele ales, adaugand ca, in opinia sa "acesta este unul dintre principalele motive pentru care am primit un numar foarte mare de voturi".

Unul dintre factori a fost campania lui de mare succes pentru a atrage tinerii alegatori prin platformele de social media: "Am fost uimit de numarul mare de sustinatori de pe Facebook la sfarsitul campaniei mele. Acum, acestia sunt in jur de 1,3 milioane. Nu mi-am imaginat ca voi fi politicianul numarul unu din Europa pe Facebook".

Iohannis a afirmat ca intentioneaza sa transforme viata politica cat timp ce se va afla la putere. "Cred ca am avut prea mult spectacol, prea multe dezbateri sterile, si nu suficiente solutii. (...) Multe lucruri trebuie sa se schimbe", a declarat IOhannis pentru publicatia britanica.

La 25 de ani de la Revolutia din Romania care a condus la inlaturarea regimului comunist, Klaus Iohannis afirma ca, pana la sfarsitul mandatului sau, 'Romania trebuie sa fie o democratie care functioneaza mai bine. Atunci nimeni nu ar trebui sa puna sub semnul intrebarii statul de drept din Romania. Sistemul de invatamant ar trebui sa fie suficient de bun pentru a ne face mandri. Oamenii ar trebui sa primeasca tratament decent in spitale, iar economia ar trebui sa fie suficient de buna pentru a incuraja romanii care traiesc in strainatate sa vina acasa", a incheie Klaus Iohannis