Conducerea clubului
26-03-2014, 22:08,
#1
Conducerea clubului
Meszar: „Proiectul nostru e pe termen lung, merge înainte indiferent de ce se întâmplă”

Au mai rămas două zile până la unul din cele mai fierbinți momente ale returului Ligii a IV-a. În fieful (încă) Gloriei din Micălaca sosește UTA lui Roland Nagy un derby ce se anunță incendiar: nu e un secret că tabăra galben-albastră își propusese promovarea înaintea campionatului, la fel ca și cea alb-roșie.

Alexandru Meszar a sintetizat dimensiunea confruntării de vineri după-amiază: „E un meci important pentru obiectivul nostru de a ajunge în liga a doua. Și nu am greșit când am spus așa, pentru că noi dorim să promovăm în liga a doua, nu să rămânem în a treia. Dar campionatul este lung, se mai pot întâmpla multe lucruri”.

Meszar n-a evitat să atingă și subiectul unui nedorit eșec la final de campionat: „Fotbalul e frumos și iubit tocmai pentru că e deschis oricărui rezultat. În cazul în care nu reușim promovarea, continuăm construcția. Sigur nu tăiem capete, proiectul nostru e pe termen lung și nu-l abandonăm la primul eșec”.

(www.sportarad.com)
Răspunde
23-06-2014, 14:10,
#2
RE: Conducerea clubului
Meszar: „UTA BD nu vrea în Liga a 2-a! Am strica tot proiectul”

Alexandru Meszar este un președinte fericit. UTA BD a câștigat barajul de la Lugoj conra celor de la Hațeg și și-a îndeplinit obiectivul: promovarea în liga a treia. Acum, mai multe voci spun că UTA BD vrea un loc în liga secundă, profitând oarecum și de faptul că multe echipe nu se pot prezenta în al doilea eșalon din cauza problemelor financiare.

Meszar face lumină în acest caz și spune că „nu ne dorim un loc în liga secundă. Nu am făcut niciun demers în acest sens și nici nu vom face. Ar însemna să stricăm tot proiectul, or în acest moment, din punct de vedere al lotului și al fazei în care se află acest proiect nu ne putem gândi la acest lucru. Noi vrem să construim pas cu pas, iar când va fi să ajungem acolo atunci să fim pregătiți din toate punctele de vedere”.

Se vrea o echipă a doua la UTA BD

În schimb, Alexandru Meszar spune că își dorește foarte mult înființarea unei echipe a doua a clubului pe care îl conduce. „Avem peste 30 de jucători în lot și este evident că nu toți pot să evolueze în liga a treia. Tocmai de aceea ne dorim neapărat o echipă a doua, dar asta depinde mult și de AJF Arad. am dori ca echipa a doua să joace la nivelul Ligii a 4-a. ar fi o echipă compusă în principal din jucători născuți în anii 1995-1996 și va fi o listă cu cei care să poată evolua atât la nivelul Ligii a 3-a, cât și la nivelul Ligii a 4-a. Ar fi cea mai bună variantă pentru noi, o variantă pe care o văd mult mai benefică decât să ne împrumutăm jucătorii la alte echipe din Liga a 4-a unde se fac doar unul-două antrenamente săptămânal…”

http://specialarad.ro/meszar-uta-bd-nu-v...proiectul/
Răspunde
23-06-2014, 14:38,
#3
RE: Conducerea clubului
Dar în echipa Atletico Arad din liga a 5 a cine joacă, juniori şi mai mici decât cei care ar trebui să fie la satelit? Altfel nu inţeleg de ce mai trebuie să stea Meszar la mâna AJF-ului când are echipa Atletico Arad în Liga a 5 a. Nu cred că ar fi prea mare diferenţa între prima echipă din liga a 3 a şi cea de-a doua în liga a 5 a la promovare cu lot de liga a 4 a. Ar mai fi şi varianta preluării din mers a unei echipe de Liga a 4 a care să fie transformată în satelit.
Răspunde
23-06-2014, 20:25, (Ultima modificare: 23-06-2014, 20:27 de psv.)
#4
RE: Conducerea clubului
am inteles ca Decebal Gradinaru a fost coptat in cadrul clubului,pare un baiat inteligent ,utist si care are de partea sa ca atu si tineretea.odata cu promovarea ,cresc pretentiile si e nevoie de oameni competenti la toate nivelele.sunt cateva pozitii in organigrama care trebuie acoperite,pe partea administrativa in fara de meszar nu cred ca am mai avut pe altcineva iar pe partea tehnica de exemplu radu anca a fost si team manager cat si antrenor secund.
Răspunde
23-06-2014, 20:58, (Ultima modificare: 23-06-2014, 20:59 de Redpunk_one.)
#5
RE: Conducerea clubului
Sigur ca mai e nevoie de oameni. Sa fim seriosi totusi pt liga a IV-a nu erau necesari antrenori secunzi si manageri in club. Insa pe masura ce urcam mai sus si vom avea probabil si un club secund si un centru de copii si juniori care va deveni Academia de Fotbal in cativa ani, ai nevoie de o organigrama mai stufoasa cu oameni profesionisti si dedicati in ea. Codrut e fost utist, a fost pe afara, e muncitor si modest si mai ales dispus sa munceasca si sa creasca alaturi de UTA. Sper sa devina un membru de valoare in aceasta noua constructie cat mai curand.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
24-06-2014, 8:31,
#6
RE: Conducerea clubului
E bine ca l-au coptat pe Gradinaru in staff. E un baiat inteligent, atipic in comparatie cu alti fosti.
Răspunde
08-07-2014, 17:28,
#7
RE: Conducerea clubului
Decebal Codru Grădinariu, noul team-manger alb-roșu: „Există în Arad un fior al renașterii, o vibrație de reapartenență vizavi de clubul UTA”


La 20 de ani, în 1993, avea locul lui în generația Bătrânei Doamne ce promova în Divizia A și rămânea în amintire drept ultima cu adevărat puternică avută de Arad. Decebal Codru Grădinariu a jucat pentru UTA până în 1996, apoi, după o experiență în Țara Sfântă, la Hapoel Israel, a făcut carieră în Ungaria. Acolo a îmbrăcat tricourile team-urilor ICN Alkaloida Tiszavasvari, Spartacus Nyiregyhaza și Szolnoki MAV. În 2003, după trei ani petrecuți la ultima grupare, a decis să pună punct fotbalului profesionist, administrându-și propria firmă. A mai jucat, totuși, ca amator, atât în Ungaria, cât și în Austria și România, iar în 2010 a devenit antrenor și manager de fotbal pentru copii și juniori la Battonya și Ketegyhaza. În acest an, a preluat Comisia de Dezvoltare Instituțională din cadrul Asociației Județene de Fotbal Arad, iar ieri a fost anunțat oficial drept noul team-manager al UTA-ei.

- La cum ai jucat acum o lună pentru Old Boys UTA în turneul din Austria, mă așteptam să te văd undeva pe teren! Lăsând gluma, te-a tentat cariera de conducător?

- Cochetam cu ideea, puțini știu că în anul 2008-2009 mi s-a propus aceeași funcție în cadrul clubului UTA, dar atunci am analizat situația din toate punctele de vedere și am refuzat postul respectiv. Între timp, prin conjunctura destinului m-am repatriat definitiv. Mă consider privilegiat că am șansa să ocup acum acest post. Eram la curent, așteptam momentul să existe un proiect atât de serios și peren. Să lucrez cu oameni extrem de competenți și în același timp prieteni, de la care am enorm de învățat, e o șansă. Printre ei, adevărați mentori pentru atâția fotbaliști din Arad.

- Chiar dacă ai petrecut ultima perioadă în Ungaria, cred că erai la curent cu ce se întâmpla la Arad și cu toate discuțiile stârnite în jurul UTA-ei.

- Fără a fi anacronic, exclusiv pentru că m-ai provocat, aș vrea totuși să închei pentru totdeauna subiectul. Ca părere personală, în club sunt oameni foarte capabili care au avut o viziune coerentă și câștigătoare. Înverșunarea unor persoane a fost dictată de o situație conjuncturală. În foarte scurt timp. absolut toată opinia publică a realizat că e cea mai pertinentă formulă, cea mai onestă.

- Ieri ai fost anunțat oficial drept noul team-manager al UTA-ei. Ce urmează?

- Poziția mea actuală, team-manager, o percep ca o funcție foarte complexă în cadrul clubului. Pe lângă toate sarcinile din fișa postului, îmi asum și o atitudine de brand-manager. Un brand care obligă, motivează și impune o autoperfecționare profesională, tuturor celor implicați. Un brand care-i face mândri pe atât de mulți arădeni, susținut total de edilii orașului.

- A fost o surpriză foarte plăcută numărul mare de arădeni care a încurajat echipa în Barajul de la Lugoj.

- Alături de brand ne motivează și numărul suporterilor, îi consider printre cei mai bine organizați, loiali și civilizați din țară.

- Dacă tot am început discuția cu ceva din Austria, tot acolo, îmi amintesc că o întrebare despre viitorul UTA-ei, într-o discuție după meci. Cineva spunea că e la pământ, dar ai intervenit tranșant: „Renaștem!”.

- E o renaștere. Din punct de vedere personal, în general, atitudinea mea, unde mi-am desfășurat activitatea a fost întotdeauna optimistă și încrezătoare și am funcționat, sper, lucru perceput și de restul, într-o dictatură autoimpusă a bunului simț. „Cum faci orice, așa faci totul”, a spus T. Harv Eker. E motto-ul după care îmi desfășor activitatea și pe care-l impun colaboratorilor și în structura unde am influență. E un mod de viață, un fel de a fi. Sper și cred, prin exemplul și conduita mea, că voi fi perceput, la fel ca și colegii mei, și ca formator de către tinerii mei colaboratori, jucătorii echipei. În ceea ce privește echipa UTA, intenția noastră este să ne dezvoltăm de la an la an. Vrem să lucrăm cu un traseu și obiective extrem de realiste, stabilite cu multă luciditate. În sensul acesta, așteptările celor care ne urmăresc sper să fie la fel de realiste. La nivelul orașului există un fior al renașterii, o vibrație de reapartenență vizavi de clubul UTA. Vă garantez că ne face și pe noi conștienți și responsabili. Vreau să fim un grup caracterizat de modestie, coerență în decizii, iar succesele să fie cele care fac zgomot, nu persoanele.

- Provii din generația UTA anilor 90, una din cele mai frumoase din istorie. Te regăsești și pe noul drum. Ce aduci din trecut?

- Vizavi de generația noastră, de cât de mult am iubit acest club, cred că e suficient să vă uitați în toată organigrama clubului, să percepeți pasiunea, dăruirea, continuitatea și intensitatea sentimentului. Văzând numele implicate, veți înțelege că fidelizarea de-a lungul tuturor acestor ani față de brand, culori și oraș este mai mult decât evidentă.

http://sportarad.ro/decebal-codru-gradin...b-standard
Răspunde
08-07-2014, 18:05,
#8
RE: Conducerea clubului
Frumos interviul, bravo Codrut si multa bafta!
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
31-07-2014, 12:15, (Ultima modificare: 01-08-2014, 22:30 de Kidu.)
#9
RE: Conducerea clubului
Inca un interviu si o idee geniala a lui Codrut! Cum ziceam si in comentariu pe sportarad, nu stiu cat o sa prinda la jucatori un astfel de gest, dar jos palaria pentru idee si intentie. Cred ca ar trebui sustinuta si de Roly si staff aceasta idee in randul fotbalistilor.


Citat:UTA a plecat în cantonament cu 24 de jucători. Și cu lecția de istorie!

Dimineață, în jurul orei 9,30, Roland Nagy, Radu Anca, Sebastian Huțan și 24 de jucători au urcat în autocar cu destinația Mallnitz. UTA are pregătire centralizată în stațiunea austriacă până pe 11 august, perioadă în care dorește să dispute și două meciuri de verificare în compania unor echipe din zonă.

Efectivul alb-roșu îi cuprinde pe Mitrea, Bodea, Mara – Ad. Voicu, Ad. Popa, Cotoc, Botiș, Suslak, Filaret, Varga, Copil, Chindriș, Nădăban, Hlistei, Burlă, Gheorghiță, Dobrean, Vlad, Rus, Dragoș, Ivănică, Leucuța, Bulza, Tabarcea (de la juniori). Senegalezul Mansour a rămas în curtea arădenilor și se pregătește cu Dan Stupar.

Cele două meciuri amicale ar urma să se joace sâmbătă și miercuri, iar adversarii căutați sunt de nivelul ligii a treia din Austria, a transmis team-managerul Codru Grădinariu, rămas la Arad pentru că „trebuie să aibă cineva grijă de casă”.

Înaintea „îmbarcării”, utiștii au avut parte de o surpriză din partea lui Grădinariu: conducătorul le-a oferit o cutie de cărți plus un conspect cu istoria UTA-ei! „Pentru mine e foarte important ca profilul jucătorului de la UTA, dincolo de calitățile tehnice și profesionale, să fie și la nivel intelectual unul croit pe tipologia oamenilor care locuim aici, pe a echipei, una din cele mai frumoase. Jucătorilor noi, și nu numai, le-am oferit istoricul echipei UTA, palmares, povești cu Feyenoord, să înțeleagă unde au ajuns și să înțeleagă că aici au altă identitate și să și-o asume. Cred că mulți dintre ei înțeleg că trebuie să evolueze din toate punctele de vedere și că acum este un moment prielnic. Lucrurile acestea o să le continui, aș vrea să impun din personalitatea mea, în sensul că cei care fac parte din lotul echipei UTA trebuie să fie oameni extrem de respectuoși, modești, dornici de a se dezvolta. Eu o să-i ajut întotdeauna”, a explicat Grădinariu.

Rezistența prin cultură

Team-managerul i-a mai dotat pe elevii lui Nagy cu titluri din seria cărților dedicate dezvoltării individuale. „Verificați-vă cunoștințele”, „Codul bunelor maniere astăzi”, „Cei 7 de ani de acasă”, „Minte, caracter, personalitate”, „Arta conversației civilizate”, „Secretele succesului în era digitală”, „Iubire, libertate și solitudine”, „Drumul spre fericire, terapie de suflet” sau „Să nu atingi această carte!”„I-am rugat să înțeleagă că brandul UTA e format din brandul personal al fiecărui jucător. În acest sens, trebuie să ne dezvoltăm personal. I-am rugat să lase Internetul și alte chestii, să se documenteze, să încercăm să eliminăm ignoranța și subcultura care ne cuprind ca o menghină în fiecare zi”, a motivat Codru Grădinariu.

SURSA: SportArad
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
31-07-2014, 12:31,
#10
RE: Conducerea clubului
Mi-ai luat stirea din taste Smile. M-a impresionat si pe mine gestul lui Codru si mi-am permis sa iti editez putin mesajul pentru a fi mai vizibil si pentru a ramane drept referinta.
Ma bucur ca avem o astfel de mentalitate in conducerea clubului si sper ca si baietii sa-l ia drept exemplu atat ca fotbalist, manager cat si ca si caracter.

Bravo Codru!

@Chere, roaga-l te rog sa isi faca cont aici pe forum si in limita timpului sau sa mai putem tine legatura cu el, sa ii mai putem pune intrebari, sa avem pe cineva din conducere aici cu noi. Cred ca i-ar placea si lui.
Răspunde
31-07-2014, 21:18,
#11
RE: Conducerea clubului
I-am zis, isi face! Pare foarte entuziasmat Smile
Răspunde
01-08-2014, 15:34,
#12
RE: Conducerea clubului
Va salut pe toti cu bucurie si respect! In limita timpului disponibil (in special seara) incerc sa interactionez si in mediul online cu toti cei care iubesc cu adevarat acest club. Fiind nou pe acest forum, sper ca veti avea intelegere in eventualitatea in care voi intarzia a va raspunde. Voi analiza orice idee, propunere sau sugestie decenta.
Răspunde
01-08-2014, 22:42,
#13
RE: Conducerea clubului
Codrut (sper sa nu te superi daca folosesc acest diminutiv insa eu asa te stiu inca de cand activai in UTA anilor '90), iti multumim pentru ca ai dat curs invitatiei noastre de a-ti face cont pe forum.
Sper sa iti placa comunitatea noastra si cred ca nu gresesc cand spun ca aici vei gasi multi utisti adevarati care sufera si traiesc alaturi de clubul asta inca de mici copii.
Pe noi la randul nostru ne bucura prezenta oricarui membru din conducerea clubului pentru ca in masura posibilitatilor ne-am dat tot interesul sa fim o mare familie, sa avem o stransa relatie incepand de la conducatori pana la Nea Mihai ingrijitorul terenului de joc de pe Francisc Neumann.
Te asigur ca vei avea parte de o comunicare cat se poate de decenta, de pareri obiective din partea unor oameni echilibrati. Probabil unii utilizatori iti vor adresa unele sugestii, intrebari insa te asigur ca nimeni nu pleaca de la premiza ca le stie pe toate si nimeni n-are pretentia ca putem da lectii staff-ului tehnic sau conducerii.
Asa am fost noi din totdeauna, ne-a placut sa discutam, ne-a placut sa avem o buna comunicare dupa cum iti spuneam mai sus insa niciodata nu ne-am permis sa le spune antrenorilor pe cine sa bage in teren, cine merita sa joace si cine nu.
Suntem suporteri si ne place sa ramanem asa, sa ne stim de lungul nasului chiar daca unii dintre noi s-au implicat mereu si au pus umarul atunci cand a fost nevoie.

Bine ai revenit in familia UTA, bine ai revenit acasa!
Răspunde
09-08-2014, 14:00, (Ultima modificare: 09-08-2014, 14:02 de psv.)
#14
RE: Conducerea clubului
salut codru,
imi primul rand doresc sa te felicit pentru faptul ca ai acceptat sa faci parte din conducerea UTA-ei isi sa pui umarul la renasterea acestui imens brand iar in al doilea rand doresc sa iti marturisesc ca sunt realmente fascinat de modul profesionist de lucru pe care doresti sa il implemnetezi la club , in sfarsit pot sa spun ca sunt linistit...UTA are un conductor profesionist!
-as avea si cateva sugestii,pe care noi suporterii le-am mai dezbatut pe acest forum si am incercat sa le sugeram si conducerilor anterioare dar care de cele mai multe ori nu au fost luate in seama ori din lipsa banilor ori efectiv din nepasare.
Prima sugestie pe care as vrea sa o fac este legata de sponsorul tehnic(cred ca ar fi foarte important ca in regulamentul de ordine interioara sa se specifice faptul ca jucatorul este obligat sa poarte la meciuri ,antrenamente,activitati in care este implicat numele clubului doar articole produse de sponsorul tehnic oficial). Deasemenea ,un mare pas inainte din punct de vedere al profesionalismului si al imaginii ar fi ca incepand cu acest sezon tricourile sa fie personalizate cu numele fiecarui jucator.
A doua sugestie ar fi legata de competitie si anume introducerea biletului de meci (cred ca ar fi o masura de bun simt ,cine iubeste si doreste sa vada UTA ,cu siguranta poate platii un bilet in valoare de 10 lei),si in acelasi timp cred ca este momentul ca ,bomboanele agricole sa fie interzise la meciurile UTA-ei ,deja aceasta masura a fost aplicata pe multe stadione din tara dovada ca se poate si fara "seminte" la stadion(in plus de asta stadionul va fi mult mai curat dupa un meci de fotbal).
Răspunde
11-08-2014, 13:53,
#15
RE: Conducerea clubului
Va salut pe toti!

Scuze pt intarziere, inca sunt in faza de acomodare cu forumul. Azi au ajuns baietii acasa, nu sunt probleme medicale. Am pus steagurile primite de la voi pe arena Motorul, arata ceva mai bine Smile
Legat de intrebarile primite vis a vis de bilete, nu stiu cum le putem momentan fiscaliza de aceea accesul va fi ca si pana acum. Personalizarea tricourilor presupune o cheltuiala in plus si inca nu e lotul definitivat...dupa definitivare incercam sa rezolvam si acest aspect. Semintele vor fi sigur interzise pe noul stadion. Vis a vis de R.O.I va rog cat mai multe sugestii, lucrez la el.


Va asteptam miercuri alaturi de noi!
"Cum faci orice, asa faci totul!" T. Harv Eker
Răspunde
11-08-2014, 15:04,
#16
RE: Conducerea clubului
As avea si eu niste sugestii legate de echipament.Daca nu este deja comandat noul echipament petru sezonul viitor ar fi frumos sa se aleaga o serie de 3 echipamente pentru acasa si pentru deplasare si sa putem vota echipamentul pe care il alegem sezonul viitor cateva sugestii sunt deja la topicul cu " echipamnetul echipei " dar pot fi si altele.Alta sugestie ar fi crearea unui site profesionist al echipei unde putem afla tot felul de informatii despre echipa cum ar fi loturile tuturor echipelor ce tin de UTA ,stiri si informatii noi despre echipa , programul de antrenament , organigrama etc si in ultimul rand incercarea crearii unui program de marketing poate deschiderea unui magazin cu insemnele oficiale ale clubului pentru a reaprinde cat mai repede spiritul UTA in tot Aradul.
Răspunde
12-08-2014, 7:02,
#17
RE: Conducerea clubului
@alexutz924:
Iti inteleg doleantele (normale de altfel pentru un club profesionist), dar nu cred ca santem inca in situatia de a le implementa pe toate. Am inteles ca se incearca preluarea site-ului de la fostii administratori si atunci vom avea informatiile intr-un mod mai organizat. Toate la timpul lor.
Răspunde
12-08-2014, 8:23,
#18
RE: Conducerea clubului
Din cate stiu eu s-a ajuns la un acord cu Dorin Stana si se lucreaza la site.
Răspunde
12-08-2014, 10:57,
#19
RE: Conducerea clubului
!!! Foarte important !!!
Am fost rugat de Roland Nagy sa duc la stadionul Motorul pentru echipa un butoi in care sa incapa un jucator pana la brau in care sa se bage apa cu gheata pentru recuperarea accelerata a organismului dupa efort. Modelul exista la foarte multe echipe si metoda aceasta nu presupune investitii. Am fost in mai multe magazine si preturile sunt destul de mari.
Apelez la voi in speranta ca ma poate ajuta cineva pana astazi la ora 16:00, cei care au bunici sau prieteni in jurul Aradului sau care poseda un astfel de butoi si nu il folosesc il rog sa ma contacteze la numarul de telefon 0753 016 104.

Va multumesc anticipat!
"Cum faci orice, asa faci totul!" T. Harv Eker
Răspunde
12-08-2014, 12:28,
#20
RE: Conducerea clubului
Pei mă gândesc că numai un butoi de plastic te-ar ajuta pentru că cele de lemn nu sunt etanşe. Încearcă în piaţa mare lângă hală sau la ruşi, dacă cele de la Dedeman/Praktiker sunt foarte scumpe. Cine are un butoi din ăsta pe acasă probabil e deja umplut cu varză, alte murături, ţuică etc. Smile

Propunere pentru Roli: dacă un jucător greşeşte mult să-l bage la o sesiune de recuperare în butoi cu capul în jos, vreo 20 de secunde măcar. Big Grin
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 4 Musafir(i)