Deplasari
02-09-2014, 15:20,
#21
RE: Deplasari
Deplasare la Craiova

Primul joc din acest campionat ne trimite în zona Craiovei, unde UTA va întâlni echipa ce poartă numele "ACSVM Craiova". Meciul va avea loc vineri, 5 septembrie, ora 17.00! Cei care vor să facă deplasarea la Craiova pentru a susţine UTA de la faţa locului se pot înscrie la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291. Plecarea va fi vineri, ora 8.00 dimineaţa, din faţa stadionului UTA. Costul deplasării: 10 lei.
Răspunde
16-09-2014, 12:29,
#22
RE: Deplasari
După startul perfect de campionat, cu cele două victorii consecutive, urmează primul meci care se anunţă cu adevărat greu pentru echipa noastră. UTA joacă sâmbătă la Sebiş într-un derby valoric al seriei ce ne poate pune pe linia directă spre locul întâi. Prezenţa utiştilor la acest meci este foarte importantă şi îi chemăm în număr cât mai mare să fie alături de echipă în misiunea dificilă de a învinge un adversar cu orgoliul rănit după meciul din Cupa României pierdut în faţa UTA-ei.
Deplasarea suporterilor la Sebiş se va face cu autocarele, întâlnirea urmând a avea loc în faţa stadionului Francisc Neuman (UTA), sâmbătă, 20 septembrie, ora 13.45. Costul deplasării: 10 lei. Îi rugăm pe suporteri să se înscrie la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com.
Răspunde
29-09-2014, 13:03,
#23
RE: Deplasari
Deplasare la Giarmata

Vineri, 3 octombrie, UTA joacă la Giarmata de la ora 15:00, un meci foarte important pentru moralul echipei. După rezultatul de egalitate de pe teren propriu cu toţii avem sete de revanşă iar primul prilej de a ne demonstra încă o dată pretenţiile la şefia seriei va fi în meciul contra echipei din judeţul Timiş. Chiar dacă meciul va avea loc vineri, distanţa scurtă sperăm să îi determine pe cât mai mulţi utişti să asiste la partidă.

Cei care doresc să vină în deplasare o pot face cu autocarul, întâlnirea suporterilor fiind vineri, 3 octombrie, ora 13.30, în faţa stadionului Francisc Neuman (UTA). Costul deplasării: 10 lei. Înscrieri se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com
Răspunde
20-10-2014, 19:00,
#24
RE: Deplasari
Deplasare la Motru !

După cele două victorii clare obţinute pe teren propriu, UTA trebuie să reconfirme şi în meciurile desfăşurate în deplasare. Victoria la Motru este esenţială pentru continuarea cu succes a cursei de urmărire a locului întâi şi credem că UTA se va prezenta la ora meciului din postura de favorită.

Meciul de la Motru împotriva echipei Minerul va începe vineri, 24 octombrie, ora 15.00. Utiştii care doresc să facă deplasarea cu autocarul o pot face înscriindu-se la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740147291, precum şi pe adresa de mail suporterclubuta@yahoo.com sau pe pagina de facebook a Suporter Club UTA. Plecarea va fi în ziua meciului, vineri 24 octombrie, ora 9.00, din faţa stadionului UTA. Costul deplasării: 10 lei.
Răspunde
04-11-2014, 13:27,
#25
RE: Deplasari
UTA merge sâmbătă la Ineu pentru a-şi prelungi şirul victoriilor consecutive din campionat împotriva unei echipe ambiţioase, aflată în revenire de formă. Nu trebuie să pierdem niciun tempo în lupta cu celelalte echipe din fruntea clasamentului şi de aceea victoria în meciul de sâmbătă este foarte importantă. După cum aminteam într-un mesaj anterior, vin iarăşi momente când trebuie să fim strâns alături de echipa noastră. Aşteptăm un număr cât mai mare de utişti la Ineu pentru a ne conduce echipa spre o victorie care să ne ofere şi mai multă încredere în perspectiva derby-ului de clasament cu echipa din Becicherecu Mic.


Întâlnirea suporterilor în vederea deplasării la Ineu va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie, ora 12, în faţa stadionului UTA. Înscrieri se pot face la numerele de telefon: 0751100794 sau 0740147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com. Costul deplasării: 10 lei.


Pentru noi doar UTA contează!
Răspunde
04-11-2014, 13:39,
#26
RE: Deplasari
Din cate am inteles cel mai probabil o sa fie cu intrare la meci deoarece asa a fost si la meciul cu sebis si mai mult ca sigur nu o sa scape ocazia sa puna bilet cand vine UTA asa ca sa ne asteptam la un bilet intre 5-10 lei. Cu totii la Ineu !!!!
Răspunde
04-11-2014, 17:54,
#27
RE: Deplasari
Si la Giarmata au crezut ca le merge smecheria asta. Smile
Răspunde
06-11-2014, 21:43,
#28
RE: Deplasari
[Imagine: Ineu.jpg]
Răspunde
10-11-2014, 15:43,
#29
RE: Deplasari
kidule ajuta-ma si pe mine cu o informatie .. cine a facut posterul acesta? vreau un job cu el .ms
Răspunde
10-11-2014, 21:22,
#30
RE: Deplasari
Daca nu ma insel Spirty. Vorbeste cu el, e prezent si aici pe forum.
Răspunde
10-11-2014, 23:22,
#31
RE: Deplasari
Oli a editat imaginea, in niciun caz nu a facut-o. El a adaugat doar scrisul pe poza.
Răspunde
18-11-2014, 13:18,
#32
RE: Deplasari
Deplasare la Hunedoara

Ultimul meci oficial pe care UTA îl va disputa în anul 2014 este programat sâmbătă, la Hunedoara, acolo unde victoria echipei noastre este obligatorie în vederea menţinerii distanţei mici ce ne separă de primul loc. Avem încredere că echipa noastră a trecut peste regretul semieşecului de pe teren propriu cu echipa din Becicherecu Mic şi că va aborda partida de la Hunedoara cu atitudinea necesară pentru obţinerea victoriei. Meciul de la Hunedoara este unul special şi pentru că întâlnim o echipă românească de tradiţie, meciurile UTA-Corvinul fiind întotdeauna capete de afiş, indiferent de locul desfăşurării şi de eşalonul în care evoluau cele două echipe. De asemenea, în ultimii ani între noi şi suporterii hunedoreni s-a creat o legătură puternică prin participări comune la meciurile echipei naţionale iar ei sunt invitaţi permanenţi la evenimentele noastre cum ar fi turneul de minifotbal între suporteri ce poartă numele regretatului Marius Pintea. Sâmbătă vom fi adversari pe teren, dar prieteni în tribune. Este important să fim prezenţi la Hunedoara în număr cât mai mare pentru a ne conduce echipa spre victorie în ultimul meci oficial al anului.

Utiştii care vor să facă deplasarea la Hunedoara o pot face alături de noi, cu autocarul. Plecarea va fi sâmbătă, 22 noiembrie, ora 8.00 din faţa stadionului UTA. Înscrieri la numerele de telefon 0751-100794 sau 0740-147291,pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com. Preţul deplasării: 10 lei.
Răspunde
23-01-2015, 15:38,
#33
RE: Deplasari
Deplasare la Gyula

Cine doreste sa vina maine la meciul amical cu Szegedul, sa fie prezent la ora 9 in fata la stadionul Francisc Neumann. Costul deplasarii este 10 RON.

Rezervarea de loc se face la 0740.147.291
Răspunde
16-03-2015, 18:15,
#34
RE: Deplasari
Felicităm echipa noastră pentru prima victorie din acest retur, obținută în fața unui adversar facil conform clasamentului, dar incomod conform realității din teren. Drumul UTA-ei către promovarea în Liga a II a continuă cu  prima deplasare din retur, la Târgu Jiu (Rovinari), pentru confruntarea cu echipa a doua a clubului Pandurii. Va fi un meci greu și important, împotriva unui adversar foarte puternic pe teren propriu. Avem nevoie de victorie pentru a aborda meciul cu Național Sebiș și mai încrezători în șansa noastră de a promova la finalul campionatului în Liga a II a! UTA are nevoie de toate punctele puse în joc în cele 10 meciuri rămase de disputat, iar primele trei trebuie câștigate vineri la Târgu Jiu!



Deplasarea suporterilor la meci se va face cu autocarul, plecarea fiind în dimineața meciului, vineri, 20 martie 2015, ora 8.00, din fața Stadionului Francisc Neuman (stadionul UTA). Costul deplasării: 10 lei. Înscrieri la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, pe mail la adresa suporterclubuta@yahoo.com ori pe pagina de facebook a asociației.
Răspunde
16-03-2015, 22:54,
#35
RE: Deplasari
[Imagine: Capture.jpg]

Cam asta e ruta. Valea Jiului (DN 66) este de evitat pentru ca in timpul zilei mare parte din timp drumul este inchis circulatiei.
Răspunde
31-03-2015, 17:52,
#36
RE: Deplasari
Deplasare la Filiași

Cei care doresc să însoțească echipa la Filiași se pot înscrie la numerele de telefon 0751-100794 sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau pe mail la suporterclubuta@yahoo.com. Plecarea va fi vineri 3 aprilie, ora 9.00 dimineața din fața stadionului UTA. Costul deplasării: 10 lei.
Răspunde
20-04-2015, 13:39,
#37
RE: Deplasari
După sfârșitul de săptămână deosebit în care am avut ocazia de a sărbători ca într-o mare familie cei 70 de ani de existență ai clubului UTA, mintea noastră trebuie să coboare din nou în iarbă, acolo unde „ Bătrâna Doamnă” are încă de dat o luptă pentru revenirea în prim planul fotbalului românesc. Vineri ne vom întoarce la Lugoj, un oraș de care ne leagă amintiri plăcute deoarece acolo am trăit vara trecută un moment care a demonstrat tuturor că spiritul UTA-ei este viu: victoria în barajul de promovare în liga a treia la care au asistat aproape o  mie de utiști! Acum vom întâlni echipa locală, Vulturii Lugoj, o formație cu o defensivă foarte bună și un meci de care se leagă ultimele speranțe ale contracandidatelor noastre la promovare ce se vor confrunta de la aceeași oră, la Becicherecu Mic. Victoria în meciul de la Lugoj este foarte importantă, fiind de dorit să ne rispim cât mai repede orice emoție legată de obținerea promovării în liga secundă.


Cei care doresc să însoțească echipa la Lugoj cu autocarul se pot înscrie la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, la adresa de mail suporterclubuta@yahoo.com, ori pe pagina de facebook a asociației. Plecarea va fi vineri, 24 aprilie, ora 15.00, din fața stadionului UTA. Costul deplasării: 10 lei.
Răspunde
05-05-2015, 18:50, (Ultima modificare: 05-05-2015, 18:57 de Oli.)
#38
RE: Deplasari
Deplasare la Turceni !

Drumul UTA-ei către liga a II a ne va duce din nou în Oltenia, la Turceni, pe terenul unei echipe într-o evidentă revenire de formă față de prima parte a campionatului. O victorie la Turceni este obligatorie pentru a risipi aproape în totalitate semnul de întrebare legat de echipa care anul viitor va juca în Liga a II a. Cei care doresc să asiste la meciul „Bătrânei Doamne” pot face deplasarea cu autocarul, plecarea fiind vineri, 8 mai, la ora 10 din fața stadionului Francisc Neuman (UTA). Înscrieri la numerele de telefon: 0751-100794  sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail suporterclubuta@yahoo.com. Costul deplasării: 10 lei.
Răspunde
19-05-2015, 17:06, (Ultima modificare: 19-05-2015, 17:07 de Oli.)
#39
RE: Deplasari
Vineri cu totii la Becicherecu Mic !!

Întâlnirea suporterilor pentru deplasarea cu autocarul va avea loc vineri, 22 mai 2015, ora 16.00, pe platoul din fața stadionului Francisc Neuman (UTA). Înscrierile pentru deplasare se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com. Costul deplasării: 10 lei.

[Imagine: GoRDjD2.jpg]

[Imagine: U8slaJt.png]
Răspunde
22-08-2015, 12:37,
#40
RE: Deplasari
Noul sezon începe cu un meci la fel de important pentru noi ca și cele din campionat: confruntarea din Cupă de la Lugoj, împotriva unei echipe bune, care ne-a provocat singura înfrângere din returul campionatului trecut. După ani de contraperformanțe în Cupă, este timpul ca UTA să devină revelația competiției printr-o participare în fazele superioare, când vor intra în competiție și echipele de Liga I, aflate la nivelul fotbalistic spre care tindem. Bătrâna Doamnă” trebuie să-și confirme statutul și blazonul printr-o calificare în faza superioară, iar noi ca suporteri trebuie să-i fim din nou alături.


Cei care doresc să vină la Lugoj o pot face cu autocarul, plecarea fiind stabilită marți, 25 august, ora 16.00, de pe platoul din fața stadionului Francisc Neumann (UTA). Înscrieri se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com. Costul deplasării: 10 lei. Dat fiind timpul scurt între ora plecării și ora începerii meciului de la Lugoj (17.30), îi rugăm pe toți cei care se vor înscrie să fie punctuali, deoarece la ora 16.00 se va pleca.
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)