Batalia pentru Irak
14-07-2014, 21:37,
#1
Batalia pentru Irak
Al treilea război în Irak
Bogdan Chirieac / 13 IUN, 2014

În 1991, după prăbușirea comunismului în Estul Europei și dezmembrarea fostei URSS, Statele Unite începeau primul război în Irak, continuat cu atacuri aeriene mai bine de un deceniu.
În 2003, începea al doilea război, de data aceasta cu implicarea terestră a Statelor Unite și a aliaților lor, inclusiv România. Retragerea a fost făcută recent de președintele Barack Obama. 20 de ani război - cu sute de mii de morți și răniți, inclusiv din rândul coaliției internaționale, între care și militari români căzuți la datorie. Costul intervențiilor este estimat la 1.500 de miliarde de dolari, peste 1.000 de miliarde costând ultimul război și mai ales pacea de după.
A doua intervenție militară în Irak s-a bazat pe informația prezentată de fostul general American Collin Powel, în 2003 Secretar al Departamentului de Stat, conform căruia Irakul pregătea arme de distrugere în masă. Viața a dovedit că a fost vorba de o informație falsă. Dispariția lui Saddam Hussein, spânzurat între timp, nu a adus în niciun fel pace, prosperitate și democrație în Irak și nici stabilizarea situația în regiune. Un dictator corupt, cu ambiții nemăsurate, a fost înlocuit cu câțiva dictatori mai mici, guvernatori de provincii, relativ respectuoși cu Statele Unite.
De patru zile însă, ceea ce se întâmplă în Irak depășește toate anticipările. O grupare fundamentalistă sunnită, Statul Islamic în Irak și Levant, se află la mai puțin de 100 de km de Bagdad, după ce a cucerit jumătate din țară, inclusiv orașe strategice precum Mossul și Fallujah. Ofensiva fulgerătoare a fundamentaliștilor a determinat SUA să anunțe oficial că ia în calcul o intervenție directă în Irak! Companiile americane au fost deja evacuate. Oprirea aprovizionării cu petrol din Irak va conduce la creșterea aberantă a prețului barilului și oprirea creșterii economice mondiale.
Dacă lucrurile nu vor fi trecute sub controlul autorităților legitime de la Bagdad, în care America a investit sume de miliarde de dolari, 20 de ani de politică americană în Irak și în Orientul Mijlociu vor fi puși sub un mare semn de întrebare. Sacrificarea a sute de mii de vieți, pomparea a mii de miliarde de dolari, o întreagă politică mondială care a avut în centrul ei democratizarea lumii islamice se dovedesc că nu au avut efect. Probabil că nu avioanele, bombele inteligente și supersoldații oferă stabilitatea pe termen lung, ci educația, cultura și asigurarea unui trai decent, în așa fel încât grupările islamiste să nu mai aibă de unde să-și recruteze viitorii sinucigași. Un al treilea război în Irak va marca din nou politica și economia mondială, așa cum s-a întâmplat și în cazurile precedente. Energia ar putea ajunge la prețuri incredibile. Modul de viață pe planetă ar cunoaște modificări masive. Și totul fiindcă la Washington nu se știe exact diferența dintre șiiți și sunniți.

http://www.dcnews.ro/al-treilea-razboi-i...45875.html

In continuare voi prezenta un nou serial marca VICE NEWS cu corespodenti direct de pe frontul de lupta la fel ca si in Ucraina.





Răspunde
25-07-2014, 23:40,
#2
RE: Batalia pentru Irak
Si ca sa se simta si Burebista satisfacut , un videoclip extrem de interesant despre interesele SUA in Irak si Siria :

First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
20-08-2014, 22:02,
#3
RE: Batalia pentru Irak
I-au finantat, sprijinit si pana la urma i-au creat pe talibani in Afganistan, pe Bin Laden si pe Al-Qaida , i-au sustinut pe Fratii Musulmani in nordul Africii, iar acum i-au inarmat si sprijinit pe rebelii anti-Assad in Siria pana au creat o alta specie mai dura si mai coagulata ca primele doua : ISIS. Probabil criza economica si lipsa de razboaie a creat presiune pe amrile corporatii care profita tot timpul in astfel de situatii . Iar politicienii pot muta atentia de la problemele din tarile lor catre astfel de zone...... Sa le/ne fie de bine Sad

http://www.gandul.info/puterea-gandului/...y-13122436

Doi bărbaţi de aproximativ aceeaşi înălţime şi aceeaşi vârstă. Unul stă în genunchi, celălalt în picioare. Unul are un chip şi pe chip o expresie care vine de dincolo de bine şi de rău, celălalt e fără chip.


Unul e îmbrăcat în portocaliu - culoarea condamnaţilor la moarte, celălalt e complet în negru. Unul are mâinile goale, celălalt va avea în stânga un cuţit militar.

Pe unul îl cheamă James, pe celălalt l-ar putea chema Yaʿqūb (Iacob). James wa Yaʿqūb, James şi Yaʿqūb, în mijlocul deşertului. Primul e un admirabil fotoreporter american de război, al doilea – un militant ISIS, care se exprimă într-o engleză îngrijită, cu accent britanic. (Un musulman arab sunnit, şcolit la Oxford?). Pe film sunt câteva zeci de secunde de vorbărie de propagandă jihadistă (Unul recită un text învăţat pe de rost, celălalt debitează câteva lozinci despre Califat). Apoi, bărbatul în negru îi pune cuţitul la beregată bărbatului în portocaliu. Nu-l decapitează el, nici n-ar avea cum, cu un cuţit de bocanc. L-ar ciopârţi. Tocmai de aceea şi nu din pudoare, aici filmul e tăiat. În ultima secvenţă, apare doar James Foley, întins pe nisip... cu capul aşezat artistic deasupra mâinilor legate la spate.

Cine l-a decapitat pe James Foley? Banda dezlănţuită din spatele aparatului de filmat, care se distrează făcând economie de gloanţe. Cum au ajuns însă sceleraţii aceştia să lupte alături de rebelii anti-Assad, iar acum să cutreiere Irakul, am mai povestit, de unde au arme – am mai spus. De regulă, jihadiştii împuşcă în cap, pe la spate, cu automatul. ISIS - a cărei primă victimă de felul acesta e Foley – lucrează mai elaborat, escaladează alte dune ale atrocităţii, acolo, în pustiul credinţei, unde numele cel mai invocat e numele lui Allah.

Cine l-a decapitat pe James Foley? Politica occidentală în Orientul Mijlociu. Politica occidentală în Orientul Mijlociu a născut monştri, pe care acum e silită să-i privească în ochi - ochii aceia injectaţi de ură, care scapără dindărătul cagulelor.

După treisprezece ani de război contra terorismului, după ce Bin Laden a fost stârpit, iar Al-Qaeda s-a francizat şi s-a cam ofilit, alţi fanatici jihadişti intră în scenă, cu revigorată imaginaţie drăcească.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
11-08-2015, 12:44,
#4
RE: Batalia pentru Irak
Americanii si dronele lor...noul razboi modern impotriva celor din ISIS. Un fel de joc pe calculator de la distanta fara nici o sansa pt cei de la sol .


First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)