Iosif Petschovschi
27-02-2014, 23:10, (Ultima modificare: 04-04-2014, 15:30 de |R|O|B|I|.)
#1
Iosif Petschovschi
Citat:Petschovschi – legenda sportului arădean

[Imagine: ceala_club.jpg]

Deşi născut la Timişoara, Iosif Petschovschi este un nume important în istoria sportului arădean şi, implicit, în istoria oraşului. L-am putea cataloga pe Iosif Petschovschi ca fiind cel mai arădean dintre timişoreni!

Născut în Timişoara la 2 iulie 1921, Petschovski a fost cel de-al patrulea copil al familiei, având alţi nouă fraţi. Tatăl acestuia era slovac originar din Boemia, iar mama viitorului fotbalist, bănăţeancă get-beget. Debutul în lumea fotbalului l-a avut la vârsta de 16 ani, la echipa din divizia B, Chinezul Timişoara. Cu trei ani în urmă îl descoperise antrenorul austriac Carol Vanna, cel care l-a şi dus la echipa sa de debut. La doi ani distanţă de la debut, acesta performa la echipa CAM Timişoara (Clubul Atletic Muncitoresc Timişoara), în prima ligă, acolo unde a jucat doar două meciuri. Pentru o scurtă perioadă s-a întors la Chinezul, fiind apoi transferat la echipa de fotbal a Clubului Atletic din Oradea, unde a jucat trei sezoane (1941-1944), nereuşind însă nici un gol în cele peste 30 de meciuri jucate. Cu această echipă a câştigat şi primul său trofeu – Campionatul Ungariei. A jucat pe postul de mijlocaș central ofensiv. Primul meci în Divizia A fiind la 2 iunie 1940, cel între CAM Timișoara şi Rapid București, încheiat 4 – 1. Între 1941 şi 1944, acesta a jucat în campionatul ungar sub numele de Jozsef Perenyi. De asemenea, acesta a performat în trei meciuri pentru naţionala Maghiară.

După cum bine ştim, Petschovski a avut nenumărate porecle. În perioada de după cel de-al doilea război mondial, prietenii îl porecliseră Cosarul, după un film cu Errol Flynn care era foarte popular în acea vreme. Nefiindu-i pe plac acest apelativ, i s-a spus Csala. După un sezon jucat la Clubul Atletic din Cluj, Petschovski ajunge, în sfârşit, la echipa de fotbal a Uzinelor Textile Arad, acolo unde îşi găseşte o echipă de suflet, echipă care avea să îl “găzduiască” cea mai mare parte a carierei sale fotbalistice. Fiind încadrat şi în câmpul muncii, în postul de lăcătuş-mecanic la uzinele mai sus menţionate, a fost agreat şi iubit de la început de suporterii echipei. Nici atunci, viaţa de persoană publică nu era lipsită de incidente. În anul 1946, un fotbalist maghiar a încercat, reuşind chiar, să îi fure identitatea lui Petschovsky, recomandându-se ca fiind acesta. Falsul Petschovsky a reuşit chiar să ajungă pe punctul de a semna un contract cu echipa franceză Racing Club de Strasbourg. Un an mai târziu, Peci (un alt apelativ al lui Petschovski) a fost suspendat pentru o perioadă de trei luni, deoarece, înaintea unui meci între naţionalele României şi Poloniei, acesta a pariat că Polonia va câştiga meciul. Între 1946 şi 1951, Petschovski a înscris, în cele peste 90 de meciuri jucate, 34 de goluri, poziţia sa fiind cea de mijlocaş ofensiv.

Un mare eveniment se anunţa – duminică, 1 septembrie 1946, Stadionul din Arad va fi inaugurat, meciul de start fiind ITA-Ciocanul. Toată săptămâna biletele se vânduseră pe sprânceană, publicul cerând suplimentarea acestora. Gazetarii sosiţi din capitală amplificau atmosfera tensionată, întreg oraşul intrând într-o stare de febrilitate nemaiîntâlnită. Petschovski încerca să se detaşeze de eveniment, nu putea să doarmă, iar cu cat se apropia ziua meciului cu atât discuţiile din casă vizau alte lucruri, cu totul generale.

Având înălţimea de 1,68 m, Petschovski era un fotbalist model, iar după spusele lui Aristide Buhoiu, acesta “lovea ireproşabil mingea cu ambele picioare, sărea la cap ca un atlet la înălţime, gândea rapid, iar când lua o acţiune pe cont propriu, portarul putea deja să-şi scrie testamentul”. Dragostea fanilor pentru el, trebuia răsplătită într-un fel sau altul. Purtând culorile Bătrânei Doamne a fotbalului românesc, Csala şi-a adăugat în palmares trei titluri naţionale şi o Cupă a României, urmarea acestor titluri fiind convocarea la lotul naţional de fotbal al României. A fost căpitanul echipei naţionale până la vârsta de 37 de ani. Vorbele antrenorului Coloman Braun-Bogdan sunt definitorii în privinţa lui Petschovski: „UTA fără Petschovsky nu se poate şi nici invers. Dovada că Csala a încercat să trăiască fără UTA, dar părea un peşte aruncat pe nisip. A reînviat tot la Arad…”. În tricoul echipei naţionale, acesta a jucat 32 de meciuri, înscriind 11 goluri.

Dat fiind renumele lui Petschovski, chiar Ceauşescu s-a implicat în transferul acestuia la echipa de fotbal a Casei Centrale a Armatei din Bucureşti. Stenograma unei şedinţe în care s-a discutat despre venirea lui Peci la CCA (actuala Steaua Bucureşti) arată astfel:
Nicolae Ceauşescu, reprezentant al Ministerului Forţelor Armate: La armată, sportivii au condiţii bune şi vor să vină la noi… Petschovschi vrea să vină la noi, noi vrem să-l luăm.
Iosif Chişinevschi, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri: Cât i-aţi dat? De unde este informaţia că i s-au oferit 500.000 lei?.
Gheorghe Enciu, secretarul echipei Flamura Roşie: Tovarăşii de la Locomotiva (Rapid) i-au oferit 700.000 de lei. Armata i-a zis că-l face căpitan şi-i dă 500.000 de lei ca să-şi aranjeze situaţia familiară, plus o motocicletă cu ataş. Un alt fapt care l-a convins să se transfere era acela că în anii ’50, un muncitor câştiga în jur de 7.000 de lei pe lună.

Idolul lui „Peci” a fost Iuliu Barátky, însă cei doi n-au apucat să joace vreodată în aceeaşi echipă. În octombrie 1948, când Barátky era antrenor interimar la echipa naţională, cei doi s-au luat la întrecere, după un antrenament disputat pe stadionul „Republicii”, în execuţii de la 20 de metri de poartă. Barátky a reuşit să nimerească vinclul de opt ori, din zece lovituri, în timp ce Petschovschi n-a nimerit „păianjenul” decât de şapte ori. „Maestre, mă recunosc învins”, i-a spus Csala lui Barátky. La care „Minunea Blondă” s-a aprins la faţă şi l-a pus să execute din nou: „La vârsta dumitale, eu dădeam zece din zece”. Astfel, Petschovschi a rămas pe gazon până când a reuşit o serie perfectă!

A fost primul fotbalist care a fost numit „Maestru Emerit al Sportului” și căruia i s-a conferit „Ordinul Muncii cl. II”, în 1952. În 1953 şi 1955 a fost propus să joace în Selecţionata Europei, din păcate însă, datorită rezultatelor mai modeste ale echipei la care juca, acesta nu a mai fost selecţionat, în schimb marii specialişti şi ziariştii sportivi ai Europei la vremea respectivă au declarat că el putea juca liniştit lângă jucători ca Buffon (Italia), Gustavson (Suedia), Van Brandt (Belgia), Ocwirk (Austria) Jonquet (Franţa) Boskov (Iugoslavia), Soerensen (Danemarca), Kopa (Franţa), Travassos (Portugalia), Vincent (Franţa). După ce din 1952 până în 1954 a activat pentru CCA Bucureşti, marcând de 19 ori în 50 de meciuri, în 1955 s-a întors la Arad, la echipa Flamura Roşie, fosta U.T.A. Aici a rămas până la finalul carierei, după anul 1957 Flamura Roşie Arad devenind Fotbal Club UTA Arad. În cele şapte sezoane, acesta a jucat în 133 de meciuri, având 35 de reuşite.

Se spune că în anul 1955, o echipă semnificativă din campionatul belgian a oferit 10.000 de dolari pentru ca Petschovki să fie transferat. După ce în 1952 a fost primul fotbalist român numit “Maestru Emerit al Sportului”, în 1961 Petschovski a fost primul fotbalist român din istorie care a fost invitat să joace în “Echipa mondială de fotbal”, alături de nume mari ale sportului rege.

O altă poveste care ne arată cât de bun fotbalist a fost Petschovski spune că la un meci al echipei fanion a Aradului la Mediaş, împotriva echipei Kares, după ce portarul arădean s-a accidentat în minutul 30, nemaiputând continua meciul, Peci, văzând atacul gazdelor asupra porţii noastre, a îmbrăcat tricoul de portar instalându-se în poartă. Jocul a continuat cu dominarea celor din Mediaş, Petschovski dând dovadă de o siguranţă şi stăpânire de sine asemănătoare cu cea a valorosului portar Marki. A evoluat 60 de minute într-o manieră entuziastă, plonjând, făcând parade imposibile şi degajând ca un portar de talie internaţională. În tribună, spectatorii se minunau de fapta de pe teren, iar cu toată încrâncenarea meciului, au găsit puterea de a aplauda la scenă deschisă evoluţia “portarului” Peci. Timp de 60 de minute de parade fantastice nu a primit nici un gol iar echipa care a reuşit în final să marcheze a fost I.T.A, reuşind victoria într-o partidă ce părea pierdută. Pe lângă faptul că Peci a fost un maestru al fotbalului, acesta s-a descurcat foarte bine şi la tenis de masă, fiind campion al Aradului la acest sport.

“În 1959 jucam la Arad cu ştiinţa Cluj. Aveam o echipa de mânji, de-abia “dresaţi” pentru meciuri divizionare: Igna, Koszka, Ţîrlea, Pîrcălab şi …Petschovski, tatăl lor spiritual. Dacă nu ma înşel, Ştefan Covaci era încă atacant la Universitatea. În fine, destul şi bine că, prin minutul 10, Clujul ne marchează un gol! Cum un necaz nu vine niciodata singur, Petschovski se ciocneste cu fundaşul Georgescu şi cade la pământ. Medicul ne spune că e fractură a claviculei. Echipa priveşte disperată cum Csala iese pe tuşă. Dar revine imediat, cu un bandaj enorm la mână. Vrea să ramână neaparăt pe teren. Din centru a trecut extremă stângă şi, uite, aşa rănit, injectat cu novocaină, a jucat fantastic, cele trei goluri fiind înscrise din pasele sale magistrale. U.T.A. a învins cu 3:2!

Altădată am susţinut un meci la Timişoara cu Poli. Gazdele ne-au marcat două goluri şi credeam că meciul se va încheia cu acest scor. Deodată l-am văzut pe ambiţiosul Petschovski cerându-le tinerilor săi coechipieri să lupte cu “ghearele şi cu dinţii”.
Arbitrul ne acordă o lovitură liberă de la 30 m. În poartă, talentatul Curcan, unul din cei mai buni portari români din vremea aceea. Petschovski a aşezat mingea tacticos, a şutat puternic, dar a plasat, pe sus, şi a marcat, spre surpriza generală. Peste numai 5 minute din nou lovitură pentru U.T.A…
Curcan îi strigă din poartă:
- Gata, Csala, acum nu mai dai gol!
Netulburat, a instalat mingea, s-a dat câţiva paşi înapoi, a pornit repede şi… a înscris exact în acelaşi colţ!
Maestrul nu-şi dezmintea faima…”, scria Aristide Buhoiu în cartea sa, Petschovschi.

Pe data de 6 octombrie 1968, la doar 47 de ani.În casa de pe strada 9 Mai, omul care a încântat mii şi mii de spectatori, sportivul care s-a dăruit cu generozitate fotbalului românesc ne părăseşte în linişte, cu discreţia lui obişnuită. În semn de omagiu faţă de acest mare fotbalist, ziarul „Sportul” a instituit o cupă transmisibilă, „Trofeul Petschovschi”, care se acorda anual oraşului care ocupă primul loc în clasamentul sportivităţii. Cei doi urmaşi ai lui Petschovschi, Iosif şi Ladislau, au cochetat şi ei cu fotbalul, ambii jucând pe la echipele arădene Gloria şi Strungul. Ulterior, ambii s-au stabilit în Germania. Iosif Jr. a fost zidar şi a murit acum câţiva ani, în timp ce Ladislau este de profesie tehnician dentar. În 2008, la 40 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, Consiliul Judeţean Arad l-a declarat pe Iosif Petschovschi „Cetăţean de Onoare al Judeţului”.

Sursa: BUHOIU, Aristide, Petschovsky, editura Stadion, 1974, Bucureşti
Răspunde
28-02-2014, 12:35,
#2
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
www.evenimentul.ro
Oricine deschide interesat monografia Fotbal de la A la Z afla ca unul dintre celebrii jucatori romani, convocat la o selectionata mondiala, Iosif Petschovschi, s-a nascut in 2 iulie la Timisoara, ca a fost descoperit, la virsta de 13 ani, de antrenorul austriac Vanna de la Chinezul Timisoara, echipa renumita in care debuteaza la numai 16 ani.
De-a lungul carierei a mai fost legitimat la CAM Timisoara (1939-1940), iar la Chinezul (toamna 1940), CA Oradea (1941-1944), Ferar Cluj (1945), IT Arad (1946-1952), CCA Bucuresti (1952-1954) si (din nou) Flamura Rosie Arad (1954-1962). Jucator de certa clasa continentala, cu o tehnica individuala si strateg recunoscut, apt pentru orice post (inclusiv titular ca portar intr-un meci oficial cu Gaz Metan Medias), idol al multor generatii tinere, a fost un veritabil colectionar de trofee, de la campionatul Ungariei cistigat de CAONAC in 1943, pina la cinci titluri nationale cu ITA si CCA, de doua ori Cupa Romaniei cu aceleasi echipe, imbracind tricoul reprezentativei Romaniei pina la impresionanta etate de 37 ani!
Cum-necum, alaturi de Iulian Bodola, "Peci" n-a parasit nici el la timp Oradea Mare sub ocupatia horthysta. Dimpotriva, echipa lor, careia maghiarii ii tradusesera numele in NAC, a cistigat, cum am vazut, in 1943, campionatul Ungariei. Potrivit unui procedeu deseori uzitat si in perioada interbelica, devenit selectionat si in reprezentativa Ungariei, pentru a i se schimba nationalitatea, Petschowsky (cum ii ortografiau numele cei mai multi gazetari ai timpului) adopta de circumstanta numele (pseudonimul) de Pereny. Si iata ca pe la sfirsitul anului 1946, pe cind Petschovschi evolua cu mult brio la IT Arad, apare in curtea echipei franceze FC Strasbourg un jucator blond, mic de statura, cu ochii albastri, care se recomanda Pereny. Voia sa se angajeze la divizionara de prima liga din localitate, afirmind ca el este cel ce a jucat la NAC si ca a fost chiar ranit in cursul unei partide cu Ujpest Budapesta. Incintati de achizitia putin costisitoare, fericiti de a avea printre echipieri un fotbalist de mare clasa, conducatorii FC Strasbourg il angajeaza numaidecit. Se pare ca noul venit a corespuns doar la antrenamente. Presa franceza sesizeaza "confuzia" si se intreaba cine este adevaratul Pereny: cel din Franta ori cel din Romania?
Prin jocul sau stralucitor in campionatul Romaniei, Petschovschi demonstra mai mult decit orice act de identitate ca el este adevarata vedeta. Solutia "misterului" a fost gasita de un ziarist ungur, Bus Fekete Pal, care, intilnindu-se cu un alt fotbalist maghiar, Klimok, ratacitor si acesta prin Pentagon (intre timp FIFA interzisese gruparilor franceze sa mai angajeze la intimplare jucatori straini), a aflat ca falsul "star" Pereny, dupa ce a incasat de la FC Strasbourg 60.000 de franci, a disparut, oprindu-se la o echipa militara oarecare, unde l-a intilnit pe Klimok. "De jucat, joaca destul de bine, declara acesta, dar mi-a marturisit ca nu este el Petschowsky, ca n-a jucat niciodata in nationala Ungariei, dar ca nici n-a afirmat asa ceva vreodata". Iar ulterior s-a constatat ca echipa ungureasca la care activase se numea nu NAC, ci HAC...


Poate mulţi dintre cei care intră pe acest subforum au auzit de acest nume... Fiind un loc destinat suporterilor UTA-ei, nu cred că fosta glorie a echipei reprezintă o necunoscută totală. Sau mă înşel?
Pe de o parte, de aceea consider că se impune acest subiect de discuţie... Pentru UTA, pentru Arad, Petschovschi a reprezentat... enorm. Nu ştiu dacă am îndemânarea necesară să pot exprima ce a însemnat acest jucător pentru UTA. A fost un titan şi poate cel mai reprezentativ jucător al României până la un anumit punct în istorie.
Pe Peci (sau Ceala) cum era el poreclit îl putem încadra în era fotbalului romantic de la noi... o eră uitată, o perioadă în care mai apar nume proprii cu rezonanţă dar fără substanţă pentru foarte mulţi iubitori ai fotbalului.
Iosif Petschovschi (2 iulie 1921) îşi petrece copilăria în Timişoara unde probabil s-a şi născut. Părinţii: tatăl slovac (originar din Boemia), mama sa originară din Banat (Denta). Al patrulea copil din cei 10 ai familiei. Deprinde pasiunea pentru fotbal în cartierele timişorene şi în 1934 ajunge în curtea Chinezului la formaţia de juniori, fiind remarcat de antrenorul echipei de seniori de atunci a Chinezului, austriacul Vana.
Primul meci la echipa de seniori il joaca in 1936 (se pare) împotriva concitadinei Ripensia. Rămâne la Chinezul, ca apoi între 1942-1945 să îl regăsim la Oradea şi Ferar Cluj, iar în 1946 ajunge la ITA unde se va consacra definitiv. Joacă până la 40 de ani la UTA (ITA), însă între 1952 şi 1954 este în lotul CCA, o perioadă în care nu se regăseşte. A avut doi fii, ambii jucători de fotbal. Cred că la un moment dat UTA a avut în lot doi Petschovschi şi chiar pe teren: marele Peci şi unul din fii. A antrenat UTA. Moare la 7 octombrie 1968.
Jucător de naţională şi recunoscut în Europa, Peci se confundă cu UTA si Aradul, care la rândul lor îi datorează enorm. "Episoadele" care merită povestite sunt foarte multe şi interesante, dovadă că fotbalul de atunci nu era atât de "neînsemnat" cum am fi tentaţi să credem. Câteva dintre ele vor fi evocate pe viitor aici.
Primul titlu al UTA-ei (ITA), în sezonul 1946-1947 cu Peci în echipă face ca echipa arădeană la momentul respectiv să fie privită ca o echipă de talie mondială! Am impresia că atunci UTA a avut cel mai puternic lot, păcat însă de conjunctură...
Pe scurt, atât despre cel mai reprezentativ jucător al UTA-ei, un nume ce nu trebuie uitat de fanii UTA-ei, sau cel puţin nu ar trebui... Povestea UTA-ei s-a clădit în mare parte pe câteva "nume", iar unul din aceste nume este "bătrânul" Peci!
If stupidity was fatal, it would be a wonderful world and a lot less crowded.
Răspunde
04-04-2014, 16:41, (Ultima modificare: 04-04-2014, 21:24 de |R|O|B|I|.)
#3
RE: Iosif Petschovschi
[Imagine: pet2.jpg] [Imagine: pet1.jpg] [Imagine: pet5.jpg]

[Imagine: pet4.jpg][Imagine: pet7.jpg]

[Imagine: pet8.jpg] [Imagine: pet6.jpg]

Sursa: Helmut Heimann: Tarzan, Puskás, Hansi Müller : ISBN 3-925921-49-4
Răspunde
05-05-2014, 21:18,
#4
RE: Iosif Petschovschi
Am în minte primele casete tehnice ale meciurilor de Divizia A din „Sportul” anilor ’70. E o amintire vizuală puternică, clară, cu acele chenare negre, în care jucătorii scrişi cu litere mari (cu „verzale”, aveam să aflu mai tîrziu, cînd eu însumi am ajuns să le întocmesc) erau evidenţiaţi astfel pentru jocul lor. Acolo erau toate cheile meciului, aflai cîte şuturi, cîte cornere, cine şi cum a arbitrat sau în ce stare era gazonul. Cîţi spectatori fuseseră la meci, cine marcase şi totul se încheia cu „Trofeul Petschowski” urmat de o notă. Ce era acest trofeu şi, mai ales, cine fusese Petschowski? Taică-meu mi-a zis că a fost cel mai bun fotbalist român pe care îl văzuse vreodată şi că trofeul care-i purta numele se acorda publicului cel mai corect. Mai „fair”, am zice noi azi. De ce? Pentru că Petschowski fusese nu doar un fotbalist genial, ci şi unul de o sportivitate rară.
Seducţia uluitoare a tînărului Neuman
A doua amintire legată de umbra marelui fotbalist e una care cîntă. E vorba de peluza unde galeria UTA îşi desfăşura la fiecare meci drapelele, bannerele şi, mai ales, cîntecele. Dintr-o mare alb-roşie tremurîndă şi care emoţiona pînă la lacrimi ieşea un cîntec superb: „De la Dunăre la Sena, / Din Carpaţi la Pirinei, / Toţi utiştii se adună / Să vadă un meci şi ei / Toţi iau mingea şi-o încearcă / Şi o joacă armonios, / Numai unul stă deoparte /Şi suspină dureros / E Petschowski, fotbalistul / Ce-ţi încîntă inima, / Tot Aradul îl admiră / împreună cu UTA!” Îmi plăcea acolo, la balconul din dreapta tribunei oficiale, construită de baronul Neuman, să-i ascult pe băieţii de la Speza Ultra Rossa cîntînd. De ce oare însă Petschowski suspina, şi încă dureros, în versurile lor?
Povestea adevărată spune că marele fotbalist, simbolul absolut al Aradului, era timişorean. Se născuse în 6 iulie 1921 şi la 16 ani debuta la Chinezul, în Divizia B însă, pentru că nici Chinezul nu mai era campioana din anii ’20, dar avea încă nume. Nume avea şi el, cineva îi spusese „Csala”, adică „fentosul”, în limba maghiară. De fapt fusese un copil amărît, al patrulea din zece fraţi. Taică-su venise din Bohemia, era un slovac muncitor şi în Timişoara găsise o bănăţeancă frumoasă, cu care făcuse casă şi copii. La 18 ani, „Ceala” s-a transferat la CAMT. Apoi a venit războiul şi, ajuns la Oradea, a ieşit campion al Ungariei, cu CAO, în 1943. A jucat 77 de meciuri în campionatul maghiar, iar după război s-a dus la Cluj, la Ferrar (înaintaşul actualului CFR). Acolo l-a reperat, în 1946, baronul Neuman, proprietarul Uzinelor Textile din Arad. Se spune că Petschowski (care jucase în Ungaria sub numele de Joszef Pereny) a fost încîntat de faptul că baronul era slovac, ca şi el, la origini, dar mai ales doamna, Hermina, a fost sensibilizată pînă la lacrimi de baron. într-o discuţie pe care am avut-o în octombrie 2006, cred, profesorul Dionisie Piroş (al cărui tată fusese contabilul şi totodată mîna dreaptă a baronului) îmi povestea despre puterea de seducţie uluitoare a tînărului Neuman în acest caz…
NKVD contra lui Ceauşescu
În fine, Ceala e angajat lăcătuş-mecanic la UTA şi timp de 6 ani, în jurul lui se construieşte o echipă fabuloasă, magică, de o forţă copleşitoare. în sezonul ’46 – ’47 vine primul titlu, iar în 1948, cu o lună înainte ca baronului Neuman să-i fie naţionalizată averea, uzina şi echipa, UTA reuşeşte eventul, Cupă şi campionat! Jucau atunci la Arad, alături de Ceala, Lorant, conducătorul de joc al marii echipe a Ungariei de mai tîrziu, vicecampioană a lumii în 1954, Vass, Farmati, Băcuţ I sau Bonyhadi, cel care, cu 49 de goluri înscrise, a instituit un record de neegalat, probabil, vreodată!
În 1950, UTA a mai luat un titlu, iar din acel moment, pentru Ceala a început o cursă epuizantă de evitare a cluburilor militare şi muncitoreşti din Capitală, care-l curtau în draci. A cedat, în 1952, ofertei venite de la CCA. Transferul l-a înnebunit efectiv pe vicepremierul de atunci, celebrul agent NKVD Iosif Chişinevschi, care i-a făcut un scandal monstru tînărului ministru al Apărării, Nicolae Ceauşescu, cel care aprobase ca echipa Armatei să-i ofere 700.000 de lei lui Ceala la semnătură.
Căpitan al naţionalei la 37 de ani
„Cît i-aţi dat?”, a tunat Chişinevschi într-o şedinţă de Birou Politic Al PMR. „Nimic”, a parat Ceauşescu. „Ba am informaţii că i-aţi dat 500.000 de lei” „Nu, tovarăşe, CFR-ul i-a oferit bani, dar a venit la CCA de plăcere!” Ceala, se zice, le-ar fi spus alor săi, la Arad, că „tovarăşii mă îmbracă şi căpitan de Armată şi-mi dau şi 700.000 de lei. Dacă nu mergeam la CCA, alţii îmi ofereau şi motocicletă!”. Cu CCA, Petschowski cucereşte titluri în ’52 şi ’53, Cupa României şi devine chiar căpitan, inclusiv al echipei naţionale, pînă la 37 de ani!
Tricoul lui UTA pe statuia de la stadion
Se întoarce, nevindecat de dorul Aradului, acasă, unde joacă din ’55 pînă în 1961. Se pare că „suspinul dureros” din cîntec era provocat de finala Cupei din ’53 cînd, pe „23 August”, în faţa a 60.000 de oameni, UTA lui învingea, după prelungiri, cu 1-0, CCA, echipa al cărei lider devenise!… În 11 iunie 1961 a jucat ultima oară, într-un Steagu Roşu Braşov – UTA 3-1. S-a îmbolnăvit apoi de cancer şi a murit în octombrie 1968, fiind primul fotbalist român devenit maestru emerit al sportului. În aceeaşi toamnă se instituie „Trofeul” cu numele său. Lăsase în urmă doi băieţi, 6 titluri, două Cupe, 273 de meciuri şi 86 de goluri, dintre care 69 pentru UTA. Fusese cel mai bun, cel mai mare, cel mai.
…Acum cîteva zile, telefon de la Arad. E Dorin Stana, preşedintele. „Să ştii, Marius, că înainte de meciul cu Poli, statuii lui Ceala, din faţa stadionului, i-am pus tricoul lui UTA. Băieţii din galerie ziceau că aşa va fi, din nou, jucător alături de noi şi nu vom pierde!” A fost, într-adevăr, 0-0.

- See more at: http://www.fanatik.ro/ceala-fentosul-165...1tFcH.dpuf
Ave UTA, morituri te salutant !
Răspunde
05-05-2014, 21:49,
#5
RE: Iosif Petschovschi
"A cedat, în 1952, ofertei venite de la CCA."
Domnul Marius Mitran e bland in exprimare. A fost fortat sa cedeze si sa accepte oferta CCA-ului.
In rest, SUPERB articolul!
Semper Fidelis
Răspunde
06-10-2014, 19:32, (Ultima modificare: 06-10-2014, 22:17 de Kidu.)
#6
RE: Iosif Petschovschi
Azi se implinesc 46 de ani de la disparitia lui Csala, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
http://sportarad.ro/cantecul-care-se-aude-si-azi/
Ave UTA, morituri te salutant !
Răspunde
05-11-2014, 22:36,
#7
RE: Iosif Petschovschi
Generațiile de altădată ale UTA-ei își dau întâlnire. În amintirea lui Petschovsky!

Încă o dată, Old Boys UTA îi dedică un moment special celui care a fost Iosif Petschovsky. Fotbalistul al cărui nume e cântat de tribuna arădeană de atâția ani e comemorat în 2014 prin ce a iubit cel mai mult: UTA și fotbalul.

„Pe 12 noiembrie, de la ora 18,00, în sala Polivalentă organizăm o nouă ediție a Memorialului Petschovsky. În acest an ne-am gândit la o atmosferă mai intimă, avem un meci între fotbaliști ai UTA-ei din mai multe generații. Așteptăm cât mai mulți suporteri lângă noi, pentru a-i onora așa cum se cuvine amintirea marelui Iosif Petschovsky”, a spus Gheorghe Vaczi, președintele veteranilor utiști.

http://sportarad.ro/generatiile-de-altad...tschovsky/

Am fost si anul trecut daca mai tineti minte, ar trebui sa o facem si acum.
Răspunde
12-11-2014, 12:02, (Ultima modificare: 12-11-2014, 13:49 de Miki.)
#8
RE: Iosif Petschovschi
Memorial Iosif Petschovsky !

Astăzi îi invităm pe toţi utiştii să onoreze alături de noi invitaţia publică lansată de asociaţia Old Boys UTA de a participa la memorialul Iosif Petschovsky.
Meciul demonstrativ între componenţii UTA-ei din diferite generaţii va începe la ora 18.00, la Sala Polivalentă.
Răspunde
27-11-2014, 22:51,
#9
RE: Iosif Petschovschi
UTA și „Prietenii lui Sandu Boc” joacă duminică la Arad pentru Iosif Petschovsky

Prefațat cu câteva zile înainte de mijlocul lui noiembrie, Memorialul dedicat în fiecare an lui Iosif Petschovsky aduce duminică la Arad nume de marcă din fotbalul românesc.

Gyuri Vaczi și utiștii de lângă el l-au invitat pe fostul internațional Sandu Boc la Arad. Bihoreanul care a cucerit titlul național cu Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova, plus o Cupă a României cu Rapid, își face o echipă din fotbaliști cunoscuți, în frunte cu Miodrag Belodedici, Romulus Gabor sau Iosif Rotariu, pe lângă alte nume importante, prietene ale arădenilor, gen Ioan Petcu, Titi Varga, Romulus Buia, Petre Vlătănescu, Tavi Roșca, Octavian Popescu.

„Sperăm să-i avem lângă noi pe Ladislau Petschovsky, Emerich Jenei, Ioan Igna sau Paul Popovici, dar și pe Marcel Pușcaș, din partea Federației Române de Fotbal”, a spus Vaczi.

UTA Old Boys contra Prietenii lui Sandu Boc se joacă duminică, 30 noiembrie, de la 15,00, imediat după finala Cupei de Crăciun, ultimul act al competiției pe care o organizează Atletico Arad. Finala copiilor îi are la festivitate pe Flavius Domide, Mircea Axente sau Gabor Biro, care le vor oferi premii celor mai buni dintre cei buni. Domide a jucat cu Boc în echipa națională, inclusiv în acel Anglia – România 1-1 din ianuarie 1969, de pe Wembley. „Boc a fost un coleg bun, a debutat într-un meci la Arad într-un meci UTA – Petrolul din 64”, și-a amintit legendarul fotbalist arădean.

„M-ar bucura prezența Galeriei, așa cum a fost cu Craiova Maxima”, a mărturisit antrenorul Mihai Țîrlea, menționând că e posibil ca meciul chiar să se transforme ad-hoc într-un mini-turneu, datorită numărului mare de utiști din echipa de Old Boys! „Porțile sunt deschise pentru toți care au jucat la UTA. Mă bucur că, recent, Claudiu Drăgan a făcut pasul spre noi. Eu îi aștept pe toți!”, a mai spus cel care împarte banca tehnică a veteranilor împreună cu Sandu Gaica și Marius Grad.

Avancronica Memorialului a încheiat-o Christos Metskas, singurul utist care a jucat cu Iosif Petschovsky la UTA. „În 1957, la 19 ani, eu și Țîrlea senior am fost promovați la UTA și am avut ocazia să jucăm cu Petschovsky în echipă. L-am cunoscut foarte bine, de departe a fost cel mai complex jucător al României, făcea și apărarea foarte bine. Era de mare caracter, ajuta tinerii, cărora nu le era ușor să fie asimilați într-un asemenea vestiar”, l-a evocat „Grecul”.

Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Arad sunt lângă Old Boys UTA pentru ediția din 2014 a Memorialului „Iosif Petschovsky”.

www.sportarad.ro


Ne strangem si noi?
Răspunde
29-11-2014, 1:07,
#10
RE: Iosif Petschovschi
Duminica la ora 15 este iar memorial. De data asta old boysii vor juca împotriva unei echipe strânse de Alexandru Boc. Am retinut ca ar veni Belodedici si Buia. Care aveti timp sau chef, poate nu ar strica sa mergeti, doar am chemat lumea prin comunicat atunci când au jucat numai între ei.
Răspunde
01-12-2014, 15:03,
#11
RE: Iosif Petschovschi
Astia de cate ori au chef de un sprit, o pun de un meci caruia ii zic "Memorialul Iosif Petschovschi".

V-as ruga ca astfel de anunturi sa fie postate la "Stiri despre UTA" iar acest topic sa ramana doar informatiile ce au legatura cu adevarat despre "Csala", sa fie o vitrina cu articole si poze de ale vremii si numai.
Răspunde
02-06-2016, 0:20, (Ultima modificare: 02-06-2016, 0:26 de Robi.)
#12
RE: Iosif Petschovschi
Cateva fotografii cu legenda noastra de la cele trei meciuri jucate pentru nationala Ungariei, tur-retur cu Elvetia si unul in Bulgaria! plus cateva fotografii din 1943 pe cand evolua pentru NAC Oradea! In meciul din Bulgaria se poate observa cum a jucat cu un bandaj la genunchiul drept.
Voi atasa mai multe fotografii cu Peci si un video Smile in care se vede jucand! In imagini il puteti vedea si pe Toth III!


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
                   
Istoria adevarata nu se invata la scoala!
Răspunde
06-10-2019, 13:34,
#13
RE: Iosif Petschovschi
Ziua cea mai tristă: Arad – 6 octombrie. Mii de oameni nu s-au putut opri din plâns

E frig afară și urât. Reprizele de ploaie mocănească și vântul îți taie orice elan de a ieși din casă, din birou sau din localul în care te afli. În ciuda interdicției, fumătorii își freacă mâinile la pulturile barurilor și își refuză viciul tocmai din cauza vremii. Mai vezi pe unii mai înrăiți că stau zgribuliți sub acoperișul teraselor trăgând până la filtru…

Nu, nu este o poveste despre fumători, dar este povestea unui fumător înrăit care a încântat zeci, sute de mii de oameni. Este o poveste despre Arad și cea mai tristă zi a acestui oraș, de la Al Doilea Război Mondial încoace. Este despre 6 octombrie 1968.

Nu știu cum era vremea atunci. Nu eram născut. Tatăl meu fusese la acel meci dintre UTA și Poli Iași, dar nu mi-a spus acest detaliu. Era tânăr, avea 20 de ani, jumătate din vârsta mea de acum. De fapt nici nu contează cum era vremea. În acea după amiază s-a făcut frig în sufletul a mii, a zeci de mii de arădeni. Ziua s-a făcut noapte, iar minutul s-a transformat în eternitate…

Era minutul 23 al jocului dintre UTA și Poli Iași, moment în care Lereter a deschis scorul din centrarea lui Axente. Extazul i-a cuprins pe cei 15.000 de arădeni care erau în tribune. Apoi s-a auzit vocea crainicului de pe stadion: „A murit Iosif Petschovski!” – Despre asta este vorba…

Brusc, un murmur se auzise printre miile de oameni. Avea 47 de ani, 3 luni și 5 zile… O boală necruțătoare l-a răpus: cancer la gât…

Mii de arădeni plângeau în tribune. Coco Dumitrescu, colegul lui de generație, era înmărmurit pe banca Bătrânei Doamne. Tinerii din teren au rămas cu coatele în șolduri. 15.000 de oameni erau în lacrimi. Niciodată până atunci și de atunci încoace nu a văzut nimeni atâția oameni plângând. Nu la noi. Nu la Arad. Acel minut a devenit eternitate, acea eternitate în care s-a dus „Ceala” („Csala”), cum îi spuneau prietenii.

A murit discret, dar nu în anonimat… Parcă și-a ales ziua. S-a stins duminica, la ora jocului, atunci când pe stadionul construit de Baron s-au adunat 15.000 de oameni. Oameni care cu toții l-au iubit…

UTA a câștigat acel meci cu 2-0. A fost însă cea mai tristă victorie. Oamenii au plecat în lacrimi de pe stadion, jucătorii au încheiat partida cu banderole pe braț în semn de doliu, iar Coco își plângea vechiul prieten stând pe banca de rezerve și privind la cer. Poate și în semn de omagiu pentru ce a însemnat și cine a fost Iosif Petschovski, Bătrâna Doamnă a câștigat, în vara anului 1969, acel campionat.

Nu l-am văzut jucând, dar l-am auzit pe marele Domide vorbind despre el: „era mai bun decât Hagi…” Am crescut cu genialitatea lui Hagi, dar nu pot decât să-l cred pe „Roșcovanul” care a făcut, și el, istorie în alb și roșu.

Petschovski a fost al nostru. Petschovski a fost al Aradului. Aici s-a simțit cel mai bine. Aici a câștigat două titluri de campion și o cupă a României. Aici a marcat 69 de goluri. A jucat atât pentru naționala Ungariei (unde era Pereny), cât și pentru a României, pentru care a marcat de 11 ori în 32 de jocuri. A mai îmbrăcat tricourile lui Chinezul, CAO, CA Cluj și CCA București, dar viața lui a fost la Arad. Deși s-a născut la Timișoara, în 2 iulie 1921, „Ceala” a trăit și a murit arădean, închizând ochii pe strada 9 Mai, în vecinătatea stadionului Gloria.

Galeria echipei UTA nu l-a uitat și nu îl va uita niciodată. Tocmai de aceea, un veritabil imn al fanilor Bătrânei Doamne ne trimite tocmai la Petschovski, pentru noi: inegalabilul, inestimabilul, incredibilul fotbalist al Aradului.

Au trecut de la acel moment 48 de ani. Nimeni nu a mai fost niciodată precum Iosif Petschovski… Și nici nu va mai fi…

Istoria rămâne mereu cea mai frumoasă poveste, dar Petschovski este mai mult decât istorie, ESTE LEGENDĂ!

Cel mai frumos despre moartea lui Iosif Petschovski a scris Aristide Buhoiu în cartea intitulată simplu: „Petschovschi”

„Era minutul 23, dar tabela de marcaj nu se schimbase încă. Un băieţel se amuza din când în când, înscriind goluri fanteziste pe panou. Deodată, o acţiune rapidă purtată pe extrema dreaptă. Mingea şutată de Axente cade în mijlocul careului. Lereter apare ca un spiriduş şi loveşte zdravăn cu capul. Gol! 1:0 pentru U.T.A. Spectatorii se dezlănţuie. În tumultul tribunelor, arbitrul Vasile Dumitrescu indică reluarea jocului de la centru.

Bineînţeles, crainicul îşi face datoria, iar ascultătorii din întreaga ţară sunt informaţi cu promptitudine. Dar ce se întâmplă? Oamenii au amuţit. O linişte suspectă învăluie stadionul. Fac semn tehnicianului de transmisie. Nici el nu înţelege. Se petrece ceva deosebit. Nimeni nu se bucură de golul lui Lereter? Zăresc câteva grupuri de spectatori care vin spre gardul de sârmă. Mingea e trimisă afară, iar cei de la U.T.A. privesc cu mâinile în şolduri…

La difuzorul hârâit al stadionului se repetă ştirea: „A murit Iosif Petschovschi”…

Simt cum mi se usucă gura. Cred că am auzit greşit, aşa încât cer verificarea ştirii. Da, e adevărat. În casa de pe strada 9 Mai, omul care a încântat mii şi mii de spectatori, sportivul care s-a dăruit cu generozitate fotbalului românesc ne părăsise în linişte, cu discreţia lui obişnuită.

Pe teren, mingea e trimisă de colo-colo. Peste un minut se mai înscrie un gol.

Nu ştiu ce s-a întâmplat apoi. La pauză, în cabine, băieţii plângeau. Au intrat pe teren cu banderole negre la mână. Când arbitrul a anunţat sfârşitul jocului, deşi învingători, n-au putut surâde. Moartea le atinsese faţa cu aripile ei de liliac.

(….)

Încet, încet, ultimele şiruri de spectatori părăsesc stadionul. Am păşit îngândurat pe gazon, încercând să caut urmele bocancilor săi. Iarba foşnea uşor şi mi se părea că aud şuieratul mingilor lovite de maestru. Cam pe aici l-am văzut odată executând un număr extraordinar; pe acolo obişnuia să intre în teren; din unghiul acesta avea puterea să lovească mingea cu multă precizie; pe lângă linia de var a careului ştia să execute, ca nimeni altul, miraculoasele sale lovituri libere.

«Cred că suntem făcuţi pentru dragoste, muncă şi joacă», îmi spusese la ultima noastră întâlnire. A iubit, a iubit cu fidelitate, cu înţelegere oamenii. A muncit cu pasiune făcându-şi din trudă un adevărat crez. În sfârşit, a considerat fotbalul o joacă, o joacă serioasă, căreia s-a dedicat, respectându-i toate regulile. Un singur adversar nu şi l-a apreciat cum trebuie: boala.

Ajuns în faţa porţii dinspre gară, m-am oprit stupefiat. Cineva aruncase o garoafă roşie peste plasa de sfoară. Rămăsese acolo, fixată ca o inimă de foc. Poate inima lui?

M-am gândit atunci la cel care nu mai era şi la cei care nu încetează să şi-l amintească… Căci nu murim decât numai atunci când ultimul om care ne-a cunoscut pleacă de pe această lume…”

http://specialarad.ro/ziua-cea-mai-trist...8fsNG07zOY
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde
10-10-2021, 16:17,
#14
RE: Iosif Petschovschi
(27-02-2014, 23:10)Kidu a scris:
Citat:Petschovschi – legenda sportului arădean

[Imagine: ceala_club.jpg]

Deşi născut la Timişoara, Iosif Petschovschi este un nume important în istoria sportului arădean şi, implicit, în istoria oraşului. L-am putea cataloga pe Iosif Petschovschi ca fiind cel mai arădean dintre timişoreni!

Născut în Timişoara la 2 iulie 1921, Petschovski a fost cel de-al patrulea copil al familiei, având alţi nouă fraţi. Tatăl acestuia era slovac originar din Boemia, iar mama viitorului fotbalist, bănăţeancă get-beget. Debutul în lumea fotbalului l-a avut la vârsta de 16 ani, la echipa din divizia B, Chinezul Timişoara. Cu trei ani în urmă îl descoperise antrenorul austriac Carol Vanna, cel care l-a şi dus la echipa sa de debut. La doi ani distanţă de la debut, acesta performa la echipa CAM Timişoara (Clubul Atletic Muncitoresc Timişoara), în prima ligă, acolo unde a jucat doar două meciuri. Pentru o scurtă perioadă s-a întors la Chinezul, fiind apoi transferat la echipa de fotbal a Clubului Atletic din Oradea, unde a jucat trei sezoane (1941-1944), nereuşind însă nici un gol în cele peste 30 de meciuri jucate. Cu această echipă a câştigat şi primul său trofeu – Campionatul Ungariei. A jucat pe postul de mijlocaș central ofensiv. Primul meci în Divizia A fiind la 2 iunie 1940, cel între CAM Timișoara şi Rapid București, încheiat 4 – 1. Între 1941 şi 1944, acesta a jucat în campionatul ungar sub numele de Jozsef Perenyi. De asemenea, acesta a performat în trei meciuri pentru naţionala Maghiară.

După cum bine ştim, Petschovski a avut nenumărate porecle. În perioada de după cel de-al doilea război mondial, prietenii îl porecliseră Cosarul, după un film cu Errol Flynn care era foarte popular în acea vreme. Nefiindu-i pe plac acest apelativ, i s-a spus Csala. După un sezon jucat la Clubul Atletic din Cluj, Petschovski ajunge, în sfârşit, la echipa de fotbal a Uzinelor Textile Arad, acolo unde îşi găseşte o echipă de suflet, echipă care avea să îl “găzduiască” cea mai mare parte a carierei sale fotbalistice. Fiind încadrat şi în câmpul muncii, în postul de lăcătuş-mecanic la uzinele mai sus menţionate, a fost agreat şi iubit de la început de suporterii echipei. Nici atunci, viaţa de persoană publică nu era lipsită de incidente. În anul 1946, un fotbalist maghiar a încercat, reuşind chiar, să îi fure identitatea lui Petschovsky, recomandându-se ca fiind acesta. Falsul Petschovsky a reuşit chiar să ajungă pe punctul de a semna un contract cu echipa franceză Racing Club de Strasbourg. Un an mai târziu, Peci (un alt apelativ al lui Petschovski) a fost suspendat pentru o perioadă de trei luni, deoarece, înaintea unui meci între naţionalele României şi Poloniei, acesta a pariat că Polonia va câştiga meciul. Între 1946 şi 1951, Petschovski a înscris, în cele peste 90 de meciuri jucate, 34 de goluri, poziţia sa fiind cea de mijlocaş ofensiv.

Un mare eveniment se anunţa – duminică, 1 septembrie 1946, Stadionul din Arad va fi inaugurat, meciul de start fiind ITA-Ciocanul. Toată săptămâna biletele se vânduseră pe sprânceană, publicul cerând suplimentarea acestora. Gazetarii sosiţi din capitală amplificau atmosfera tensionată, întreg oraşul intrând într-o stare de febrilitate nemaiîntâlnită. Petschovski încerca să se detaşeze de eveniment, nu putea să doarmă, iar cu cat se apropia ziua meciului cu atât discuţiile din casă vizau alte lucruri, cu totul generale.

Având înălţimea de 1,68 m, Petschovski era un fotbalist model, iar după spusele lui Aristide Buhoiu, acesta “lovea ireproşabil mingea cu ambele picioare, sărea la cap ca un atlet la înălţime, gândea rapid, iar când lua o acţiune pe cont propriu, portarul putea deja să-şi scrie testamentul”. Dragostea fanilor pentru el, trebuia răsplătită într-un fel sau altul. Purtând culorile Bătrânei Doamne a fotbalului românesc, Csala şi-a adăugat în palmares trei titluri naţionale şi o Cupă a României, urmarea acestor titluri fiind convocarea la lotul naţional de fotbal al României. A fost căpitanul echipei naţionale până la vârsta de 37 de ani. Vorbele antrenorului Coloman Braun-Bogdan sunt definitorii în privinţa lui Petschovski: „UTA fără Petschovsky nu se poate şi nici invers. Dovada că Csala a încercat să trăiască fără UTA, dar părea un peşte aruncat pe nisip. A reînviat tot la Arad…”. În tricoul echipei naţionale, acesta a jucat 32 de meciuri, înscriind 11 goluri.

Dat fiind renumele lui Petschovski, chiar Ceauşescu s-a implicat în transferul acestuia la echipa de fotbal a Casei Centrale a Armatei din Bucureşti. Stenograma unei şedinţe în care s-a discutat despre venirea lui Peci la CCA (actuala Steaua Bucureşti) arată astfel:
Nicolae Ceauşescu, reprezentant al Ministerului Forţelor Armate: La armată, sportivii au condiţii bune şi vor să vină la noi… Petschovschi vrea să vină la noi, noi vrem să-l luăm.
Iosif Chişinevschi, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri: Cât i-aţi dat? De unde este informaţia că i s-au oferit 500.000 lei?.
Gheorghe Enciu, secretarul echipei Flamura Roşie: Tovarăşii de la Locomotiva (Rapid) i-au oferit 700.000 de lei. Armata i-a zis că-l face căpitan şi-i dă 500.000 de lei ca să-şi aranjeze situaţia familiară, plus o motocicletă cu ataş. Un alt fapt care l-a convins să se transfere era acela că în anii ’50, un muncitor câştiga în jur de 7.000 de lei pe lună.

Idolul lui „Peci” a fost Iuliu Barátky, însă cei doi n-au apucat să joace vreodată în aceeaşi echipă. În octombrie 1948, când Barátky era antrenor interimar la echipa naţională, cei doi s-au luat la întrecere, după un antrenament disputat pe stadionul „Republicii”, în execuţii de la 20 de metri de poartă. Barátky a reuşit să nimerească vinclul de opt ori, din zece lovituri, în timp ce Petschovschi n-a nimerit „păianjenul” decât de şapte ori. „Maestre, mă recunosc învins”, i-a spus Csala lui Barátky. La care „Minunea Blondă” s-a aprins la faţă şi l-a pus să execute din nou: „La vârsta dumitale, eu dădeam zece din zece”. Astfel, Petschovschi a rămas pe gazon până când a reuşit o serie perfectă!

A fost primul fotbalist care a fost numit „Maestru Emerit al Sportului” și căruia i s-a conferit „Ordinul Muncii cl. II”, în 1952. În 1953 şi 1955 a fost propus să joace în Selecţionata Europei,  din păcate însă, datorită rezultatelor mai modeste ale echipei la care juca, acesta nu a mai fost selecţionat, în schimb marii specialişti şi ziariştii sportivi ai Europei la vremea respectivă au declarat că el putea juca liniştit lângă jucători ca Buffon (Italia), Gustavson (Suedia), Van Brandt (Belgia), Ocwirk (Austria) Jonquet (Franţa) Boskov (Iugoslavia), Soerensen (Danemarca), Kopa (Franţa), Travassos (Portugalia), Vincent (Franţa). După ce din 1952 până în 1954 a activat pentru CCA Bucureşti, marcând de 19 ori în 50 de meciuri, în 1955 s-a întors la Arad, la echipa Flamura Roşie, fosta U.T.A. Aici a rămas până la finalul carierei, după anul 1957 Flamura Roşie Arad devenind Fotbal Club UTA Arad. În cele şapte sezoane, acesta a jucat în 133 de meciuri, având 35 de reuşite.

Se spune că în anul 1955, o echipă semnificativă din campionatul belgian a oferit 10.000 de dolari pentru ca Petschovki să fie transferat. După ce în 1952 a fost primul fotbalist român numit “Maestru Emerit al Sportului”, în 1961 Petschovski a fost primul fotbalist român din istorie care a fost invitat să joace în “Echipa mondială de fotbal”, alături de nume mari ale sportului rege.

O altă poveste care ne arată cât de bun fotbalist a fost Petschovski spune că la un meci al echipei fanion a Aradului la Mediaş, împotriva echipei Kares, după ce portarul arădean s-a accidentat în minutul 30, nemaiputând continua meciul, Peci, văzând atacul gazdelor asupra porţii noastre, a îmbrăcat tricoul de portar instalându-se în poartă. Jocul a continuat cu dominarea celor din Mediaş, Petschovski dând dovadă de o siguranţă şi stăpânire de sine asemănătoare cu cea a valorosului portar Marki. A evoluat 60 de minute într-o manieră entuziastă, plonjând, făcând parade imposibile şi degajând ca un portar de talie internaţională. În tribună, spectatorii se minunau de fapta de pe teren, iar cu toată încrâncenarea meciului, au găsit puterea de a aplauda la scenă deschisă evoluţia “portarului” Peci. Timp de 60 de minute de parade fantastice nu a primit nici un gol iar echipa care a reuşit în final să marcheze a fost I.T.A, reuşind victoria într-o partidă ce părea pierdută. Pe lângă faptul că Peci a fost un maestru al fotbalului, acesta s-a descurcat foarte bine şi la tenis de masă, fiind campion al Aradului la acest sport.

“În 1959 jucam la Arad cu ştiinţa Cluj. Aveam o echipa de mânji, de-abia “dresaţi” pentru meciuri divizionare: Igna, Koszka, Ţîrlea, Pîrcălab şi …Petschovski, tatăl lor spiritual. Dacă nu ma înşel, Ştefan Covaci era încă atacant la Universitatea. În fine, destul şi bine că, prin minutul 10, Clujul ne marchează un gol! Cum un necaz nu vine niciodata singur, Petschovski se ciocneste cu fundaşul Georgescu şi cade la pământ. Medicul ne spune că e fractură a claviculei. Echipa priveşte disperată cum Csala iese pe tuşă. Dar revine imediat, cu un bandaj enorm la mână. Vrea să ramână neaparăt pe teren. Din centru a trecut extremă stângă şi, uite, aşa rănit, injectat cu novocaină, a jucat fantastic, cele trei goluri fiind înscrise din pasele sale magistrale. U.T.A. a învins cu 3:2!

Altădată am susţinut un meci la Timişoara cu Poli. Gazdele ne-au marcat două goluri şi credeam că meciul se va încheia cu acest scor. Deodată l-am văzut pe ambiţiosul Petschovski cerându-le tinerilor săi coechipieri să lupte cu “ghearele şi cu dinţii”.
Arbitrul ne acordă o lovitură liberă de la 30 m. În poartă, talentatul Curcan, unul din cei mai buni portari români din vremea aceea. Petschovski a aşezat mingea tacticos, a şutat puternic, dar a plasat, pe sus, şi a marcat, spre surpriza generală. Peste numai 5 minute din nou lovitură pentru U.T.A…
Curcan îi strigă din poartă:
- Gata, Csala, acum nu mai dai gol!
Netulburat, a instalat mingea, s-a dat câţiva paşi înapoi, a pornit repede şi… a înscris exact în acelaşi colţ!
Maestrul nu-şi dezmintea faima…”, scria Aristide Buhoiu în cartea sa, Petschovschi.

Pe data de 6 octombrie 1968, la doar 47 de ani.În casa de pe strada 9 Mai, omul care a încântat mii şi mii de spectatori, sportivul care s-a dăruit cu generozitate fotbalului românesc ne părăseşte în linişte, cu discreţia lui obişnuită. În semn de omagiu faţă de acest mare fotbalist, ziarul „Sportul” a instituit o cupă transmisibilă, „Trofeul Petschovschi”, care se acorda anual oraşului care ocupă primul loc în clasamentul sportivităţii. Cei doi urmaşi ai lui Petschovschi, Iosif şi Ladislau, au cochetat şi ei cu fotbalul, ambii jucând pe la echipele arădene Gloria şi Strungul. Ulterior, ambii s-au stabilit în Germania. Iosif Jr. a fost zidar şi a murit acum câţiva ani, în timp ce Ladislau este de profesie tehnician dentar. În 2008, la 40 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, Consiliul Judeţean Arad l-a declarat pe Iosif Petschovschi „Cetăţean de Onoare al Judeţului”.

Sursa: BUHOIU, Aristide, Petschovsky, editura Stadion, 1974, Bucureşti

Domnule Kidu.L-am cunoscut pe Iosif Petschovschi,eu copil fiind,datorita faptului ca tatal meu,a fost unul dintre acei oameni,pe care baronul Francisc Neuman,i-a rugat sa-i fie alaturi in aprilie 1945,la infiintarea clubului UTA si la constructia stadionului,dupa cum bine se poate vedea,in cartea lui Tiberiu Tiganu.Si acuma o sa va spun,cateva lucruri,mai putin cunoscute despre Iosif Petschovschi:
1,Cea mai mare pasiune a lui Csala bacsi(cum ii spuneam eu),in afara fotbalului,tenisului de masa si pescuitului,era sa repare masini de scris.Pe actuala strada Unirii,era un atelier de reparat masini de scris,unde Csala bacsi,avea un prieten,pe nume Muler Feri(verisor primar cu Ioska Tamas-AMEFA si ulterior TEBA Arad),care era sef de tura.Acolo isi petrecea o mare parte,din timpul liber.
2.Autoturismul cu volan pe dreapta,cu care Csala bacsi circula prin Arad.i-a apartinut baronului Neuman.Inainte de a pleca din tara,baronul i-a facut-o cadou lui Petschovschi,cu acte in regula.Cu acea masina baronul Neuman a plecat din Arad in 1948,pana la Pecica,lasand-o in curtea familiei Zellinski.Cu caruta acestei familii,a fost trecut peste granita in Ungaria,de unde ulterior a plecat in Austria,iar mai tarziu in SUA.Legenda ca a plecat cu o bicicleta,este o minciuna.Timp de trei ani,pana in 1951,masina a stat in curtea familiei Zallinski,iar odata cu acceptarea de catre Csala bacsi de a juca la CCA,a primit si incuviintarea autoritatilor sa foloseasca masina.
3.Odata ce a devenit,maestru emerit al sportului,lui Petschovschi,i s-a stabilit si o indemnizatie lunara de bani,pe care dumnealui o ridica de la Uniunea Artistilor Plastici.In acea vreme,institutia avea sediul in cladireaTribunalului Arad,la etajul 2.
4.Peci,ii spuneau doar bucurestenii,pentru ei fiind mai greu sa pronunte Csala.Dupa intoarcerea de la CCA la UTA,intr-o zi, acasa la noi in Parneava,pe strada Oituz(cred ca era in 1957),intra pe poarta,Csala bacsi ,fiind in relatii de prietenie cu tatal meu(care fiind si arbitru divizionar A de fotbal,la convins in 1946,sa vina de la Ferar Cluj, la UTA0.Sigur ca il admiram nespus,asa ca am tras cu urechea la discutia lor,mai ales ca Csala bacsi,intotdeauna venea cu bunatati:ciocolata,inghetata,bomboane.Din spusele lui,am inteles ca nu se acomodase la Bucuresti si ii displacea profund apelativul Peci.
5.In 1958,dupa un turneu cu UTA in Grecia,sigur ca fiecare jucator si-a cumparat din diurna,tot felul de lucrurri.Petschovschi si Serfozo,au cumparat arcuri pentru ceasuri de mana,foarte cautate la vremea respectiva.Csala bacsi,a uitat cutia cu arcuri la hotel,Serfozo,o avea la el si radea pe seama colegului.Cand au ajuns in vama la Bucuresti,vamesii au gasit arcurile de ceas(cam 3000 de bucati),le-au confiscat,au intocmit o informare la securitate,iar Serfozo a fost suspendat din viata sportiva.
6.In 1961,dupa ce si-a agatat ghetele in cui,a avut o disputa cu conducerea clubului UTA,referitoare la fiul sau cel mare,care juca centru atacant la juniorii UT-ei si pe care Csala bacsi,il vroia la echipa mare.Suparat,a plecat impreuna cu fiul sau la Metalurgistul Cugir,unde a incercat o cariera de antrenor,dupa nici un an,intorcandu-se acasa,unde s-a dedicat cresterii de talente,impreuna cu SIDA bacsi.
Răspunde
11-10-2021, 9:39,
#15
RE: Iosif Petschovschi
Nici nu stiti ce bucurie mi-ati facut postand mesajul asta si cu riscul de a vorbi si in numele altora cred ca toata lumea de pe acest forum si nu numai ar vrea sa afle mai multe din povestile dumneavoastra.
Multumesc si sper sa postati cat mai des.

P.S. Kidu e suficient.
Răspunde
11-10-2021, 12:53,
#16
RE: Iosif Petschovschi
Pentru domnul din Parneava: Foarte frumoasa povestea dumneavoatra! Sunt in asentiment cu Kidu si asteptam si alte postari! Astfel de povesti sunt de nepretuit pentru ca pastreaza spiritul utist in viata! Va multumim! Toata stima!
Răspunde
14-11-2021, 3:02,
#17
RE: Iosif Petschovschi
Am si eu amintiri placute  din perioada copilariei cu monstri sacri ai UTA-ei
Petchovsky este unul din ei, apoi Metcas-Kapas-L. Coman-Pecican-Szucs-Neamtu
-Leac-Mercea- Farmati-Igna--Koska--Florut--Tirlea-Czako I si II- Ion Vasile--
Apoi-Gornea-Petescu-Lereter etc etc
Am sa revin cu informatii despre Csala si despre motocicleta lui.
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)