Istorii, întâmplări, amintiri
13-08-2015, 9:04, (Ultima modificare: 13-08-2015, 9:39 de I 929.)
#1
Istorii, întâmplări, amintiri
Nu știam unde să pun asta, așa că am creat acest topic.

Cătălin Tolontan în editorialul de azi despre arbitrajul scandalos de la Astra - FCSB (Steaua)

„Acum două decenii și ceva am văzut pe viu un meci UTA – Gloria Bistrița, în care gazdele au fost furate mai puțin decît Steaua în această seară, dar tot a ieșit un tămbălău ca-n filme. Brigada arbitrilor a părăsit orașul cu mașina blindată a jandarmilor, în timp ce mii de oameni luau cu asalt stadionul, prefectura și sediul ONU dacă acesta ar fi existat în Arad.” Smile 

http://www.tolo.ro/2015/08/12/cooperativa-redivivus/

Ce dor mi-e de o atmosferă din asta tensionată, aproape că îmi doresc să vină un meci în care să fim furați ca-n codru și să iasă scandal pentru că atunci ne vom da seama cât ne (mai) pasă de UTA (așa în general, spectatorilor). Big Grin  Ultimul meci de genul ăsta a fost tot cu Bistrița, acel 1-0 din perioada de tristă amintire Trică - Marțian, când de la peluză ne-am dus în spatele băncilor de rezerve.
Răspunde
13-08-2015, 9:11,
#2
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Meciul ala l-am castigat noi nu jucatorii. Au facut in ghete aia de la Bistrita. Smile
Răspunde
24-02-2016, 19:02,
#3
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Documentarul de 70 de ani

Răspunde
24-02-2016, 19:59,
#4
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Super ! Multumesc. De mult caut documentarul asta !
Răspunde
25-02-2016, 10:11,
#5
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Nu a fost disponibil pana acum. Clubul l-a facut public si bine ca a facut-o. Materialul asta este "aur curat".
Răspunde
12-01-2017, 21:16,
#6
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Nu ştiu dacă e topicul cel mai potrivit, dacă adminii sunt mai inspiraţi, îl pot muta:

"A opta minune a lumii, UTA o elimina pe Feyenoord

Jucatorii de la UTA parasesc cu capul plecat terenul Legiei Varsovia. Gheorghe Gornea, Stefan Bakos, Ladislau Brosovschi, Iosif Lereter sau Flavius Domide, campioni ai Romaniei, tocmai primisera un dus rece, polonezii castigand cu 8-0. Nimeni nu se gandea ca peste mai putin de un an vor produce una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului romanesc, putem spune chiar mondial.



8 goluri in 34 de minute

Ultima etapa a sezonului 1968-69, UTA Arad si Dinamo Bucuresti se lupta pentru castigarea campionatului. Doar un singur punct despartea cele doua echipe, aradenii fiind pe primul loc cu 36 de puncte si urmand sa se deplaseze la U Cluj. Dinamo avea si ea o deplasare, la Universitatea Craiova, insa daca UTA castiga pe Stadionul Municipal din Cluj, rezultatul din Banie nu mai conta. La sfarsitul celor 90 de minute, aradenii sarbatoresc al cincilea titlu din istoria clubului. Dinamo pierduse, 1-0, cu U Craiova, in timp ce UTA castigase cu 2-0.

uta3-campioanaPentru aradeni urma participarea in Cupa Campionilor Europeni, acestia mai jucand pana atunci doar in Cupa Balcanica, in sezonul 1966-67, dar fara prea mult succes. UTA castigase doar un singur meci in faza grupelor, in fata lui Fenerbahce, pierzand toate celelalte cinci. Sortii le-au harazit ca adversar, in Cupa Campionilor Europeni, pe campioana Poloniei, Legia Varsovia.

Mansa tur s-a jucat pe 17 septembrie 1969, la Arad. UTA era in forma in campionat, cu trei victorii, un egal si o infrangere. In fata a peste 12.000 de spectatori, Flavius Domide deschide scorul, la opt minute de la fluierul de inceput al arbitrului Paul Schiller. Polonezii, antrenati de Edmund Zientara, au intors scorul dupa pauza, prin golurile lui Zygmunt si Gadocha. 2-1 pentru Legia Varsovia si calificarea in turul doi era compromisa pentru UTA.

coco-dumitrescuDoua saptamani mai tarziu se joaca returul, iar scorul de la pauza nu prevestea deloc dezastrul din a doua repriza. Legia si UTA erau la egalitate, 0-0, si aradenii aveau sperante, mai ales ca Domide ratase o ocazie mare in startul celei de-a doua reprize. Bernard Blaut deschide scorul in minutul 51 si de aici incepe dezastrul. UTA primeste alte sase goluri, chiar daca Nicolae Dumitrescu (foto) a incercat sa evite ca scorul sa ia proportii prin schimbarea lui Gheorghe Gornea cu Emeric Moricz, acesta din urma primind trei dintre cele opt goluri.

Infrangerea nu a picat bine si pe 3 octombrie, intr-o sedinta a Biroului FRF, UTA si Rapidul, giulestenii fusesera eliminati de Vitoria Setubal cu scorul general de 7-2, primeau un avertisment din partea conducerii, dar le era si interzis sa joace meciuri internationale timp de un an. Pana la urma se revine asupra deciziei si UTA va avea dreptul sa joace in cupele europene in urmatorul sezon.



Aradenii isi apara titlul cu succes

Dupa esecul usturator de la Varsovia, UTA s-a concentrat in continuare pe lupta din campionat, insa infrangerea nu putea sa nu aiba urmari. Aradenii reusesc doar un rezultat de egalitate cu Petrolul Ploiesti, urmate de doua infrangeri severe, 4-1 cu U Craiova si 6-0 cu Dinamo. Echipa ajunsese pe locul 10, la cinci puncte de liderul campionatului, Dinamo. La sfarsitul turului, UTA ocupa locul 5, dar tot este departe de a-si apara trofeul castigat.

uta
UTA Arad in sezonul 1969-70
Rezultatele nu erau deloc constante, jucatorii lui Nicolae Dumitrescu castigau acasa, dar pierdeau in deplasare, nu era nici un pic de constanta. Urcusul vine odata cu victoria in fata Stelei, inaintea acestui meci, UTA se afla la sase puncte de Rapid. Urmeaza o serie de opt victorii consecutive, printre invinse numarandu-se Rapid, U Craiova sau Dinamo, echipe cu pretentii la titlu. Aradenii urca pe primul loc dupa aceasta serie si nu vor mai parasi aceasta pozitie pana la finalul campionatului.

Pe 19 iulie 1970 se joaca penultima etapa a campionatului, UTA avea doua puncte avans fata de Rapid. Aradenii primesc vizita Steagului Rosu Brasov, in timp ce giulestenii se deplasau la Constanta. UTA castiga cu 3-1, golurile fiind marcate de Domide-dubla si Axente, in timp ce rapidistii pierd cu 3-0. Al saselea titlu de campioana a Romaniei popsea in vitrina clubului din vestul tarii. Otto Dembrovschi si Flavius Domide fusesera golgeterii echipei, cu 15, respectiv 11 goluri marcate, primul reusind sa marcheze toate golurile doar in returul campionatului.



A opta minune a lumii

Tragerea la sorti pentru primul tur din Cupa Campionilor Europeni, editia 1970-71, avusese loc cand inca nu se cunoastea campioana Romaniei, cea care urma sa intalneasca pe Feyenoord, castigatoarea en-titre a trofeului. Ernst Happel ar fi preferat sa joace impotriva Rapidului, pentru a evita o deplasare de 500 de kilometri in plus pana la Arad. Pe 20 iulie 1970, in ziarul “Het Vrije Volk” aparea o prima descriere a echipei, Gheorghe Gornea, Otto Dembrovschi Flavius Domide si Iosif Lereter fiind considerati cei mai buni jucatori ai aradenilor.

uta-pe-aeroport
Jucatorii aradeni pe aeroportul din Rotterdam
Pana la dubla din luna septembrie, Feyenoord mai avea de disputat finala Cupei Intercontinentale. Olandezii au jucat pe 26 august, la Buenos Aires, impotriva lui Estudiantes, meciul terminandu-se la egalitate, 2-2. Doua saptamani mai tarziu, pe 9 septembrie, van Daele marca singurul gol al meciului si Feyenoord cucerea Cupa Intercontinentala.

Dupa vizita argentinienilor a venit randul aradenilor, UTA fiind vazuta ca victima sigura. “Ne-au luat la misto cand au vazut cum eram imbracati. Au vrut sa ne dea echipament din cap pana in picioare”, isi aminteste Gavrila Birau de zilele premergatoare meciului de la Rotterdam.

dumitrescu-golPutin peste 57.000 de olandezi au venit, pe 16 septembrie, pentru a vedea un festival de goluri, sau cel putin asta asteptau ei. Primii care au marcat, contrar asteptarilor, au fost aradenii. Mircea Axente a trimis in careu, unde Florian Dumitrescu a inscris (foto), in minutul 15, cu o lovitura de cap, chiar daca era inconjurat de Theo van Duivenbode si Marinus Israel. Olandezii au inceput sa atace in valuri si dupa zece minute, Wilhelmus Jansen a egalat. In rest, Feyenoord a atacat in van, Gheorghe Gornea sau apararea aradenilor respingand pe rand orice atac. Suporterilor nu le venea sa creada, dar micuta echipa din Arad pleca de la Rotterdam cu un rezultat mare.

Returul s-a jucat dupa doua saptamani, iar olandezii i-au privit de sus din nou pe aradeni. “O calificare a romanilor in dauna noastra ar echivala cu a opta minune a lumii.”, asta declara Ernst Happel inainte de meciul de la Arad. Cu putin timp inainte de meciul retur, cativa oficiali ai lui Feyenoord au venit sa inspecteze stadionul si s-au declarat surprinsi de cat de mic este stadionul. “Asta este stadionul de antrenament, cel mare este in reparatii”, au spus cei care ii insoteau pe olandezi.

uta-feyenoordA fost plin de suporteri aradeni pe 30 septembrie, cand s-a jucat meciul retur. Numarul biletelor a fost suplimentat, aducandu-se la arena scaune, fanii stand chiar si in spatele celor doua porti. Elevii lui Happel au atacat in valuri, dar reduta lui UTA nu s-a dat batuta. Aradenii jucau de la egal la egal cu echipa care castigase cu doar cateva luni inainte Cupa Campionilor Europeni. Pe final de meci, UTA a avut sansa de a marca prin Viorel Sima, insa scorul de 0-0 ii avantaja oricum pe jucatorii lui Nicolae Dumitrescu. In momentul in care Ferdinand Biwersi a fluierat finalul meciului, suporterii au navalit pe teren pentru a obtine o amintire a unei zile superbe din istoria echipei. Aradenii reuseau a opta minune a lumii, iar la cateva ore dupa finalul meciului, in fata Hotelului Astoria, unde era cazata Feyenoord, fanii s-au strans si au cantat “Happel, Happel/ Ha ha ha”.

bucurie-arad
Nicolae Dumitrescu felicitandu-si jucatorii
UTA a picat in turul doi cu Steaua Rosie Belgrad, iugoslavii fiind una dintre echipele puternice ale Europei. Aradenii nu au mai fost priviti de sus si jucatorii lui Miljan Miljanic au jucat cu precautie ambele meciuri. La Belgrad, UTA a pierdut cu 3-0, ca mai apoi sa piarda si la Arad, cu 3-1, singurul gol al campionilor Romaniei fiind marcat de Ladislau Brosovschi. Steaua Rosie Belgrad a ajuns, in acel sezon, pana in semifinalele Cupei Campionilor Europeni, fiind eliminati de Panathinaikos. Astfel se termina frumoasa poveste a unei duble de poveste pentru fotbalul aradean.

Cei 12 fotbalisti care au jucat in dubla cu Feyenoord: Gheorghe Gornea, Gavrila Birau, Iosif Lereter, Eugen Pojoni, Ladislau Brosovschi, Mircea Petescu, Dumitru Calinin, Mircea Axente, Flavius Domide, Otto Dembrovschi, Florian Dumitrescu, Viorel Sima

https://bancaderezerva.wordpress.com/201...feyenoord/
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde
16-01-2017, 1:57,
#7
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
EXTRAORDINAR!! Dupa ultimele cuvinte din video: Haideti sa ducem istoria mai departe!!!
Răspunde
27-02-2017, 0:03,
#8
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
 

”Miki” Tomescu - Poezie pentru UTA
Big Grin Big Grin Big Grin
 Felicitari pentru versuri, rime si devotamentul care il ai pentru UTA!  A fost o atmosfera foarte frumoasa acolo si sa speram ca... la final vom scoate tot Aradul in strada! Smile
Salvează
Istoria adevarata nu se invata la scoala!
Răspunde
21-04-2017, 10:30,
#9
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Am avut ieri niste discutii despre legendele din jurul UTA-ei, pornite dintr-un pasaj din cartea lui Radu Romanescu "Zoltan Farmati, Cavalerul de la bratul Batranei Doamne", in care este mentionat faptul ca gazonul ar fi fost adus din Elvetia, in timp ce majoritatea dintre noi stiam ca a fost adus din Anglia. "Gazonul fusese adus pe calea aerului din Anglia, cu conteinere speciale."
De aici pana la celebra legenda cum ca stadionul nostru este copia fidela a stadionului Highbury nu a fost mult. Mie mi se pare o simpla legenda si de foarte multa vreme ma macina daca stadionul este "original" sau chiar se asemana cu vreun alt stadion.
In 1928 cand Baronul merge in Anglia pentru studii, stadionul lui Arsenal arata asa:

[Imagine: 1BEB836B00000578-2958860-image-a-56_1450271071201.jpg]

Fara a contesta faptul ca ar fi putut sa fie fan Arsenal, nu exista niciun fel de asemanare intre ce s-a construit la Arad si ce era la Londra.
Mergand mai departe, am aflat ca Francisc Neumann ar fi putut sa fie fan al lui Bayern Munchen. Lucru mentionat si in articolul de mai sus
"Din povestirile fiului sau reiese ca Francisc era sustinator al echipei Bayern Munchen si ca mergea cu avionul in Germania, pentru a asista la meciuri. Chiar si dupa ce s-a stabilit in SUA, spune astazi fiul sau Andrew, venea des in Europa, pentru a vedea meciurile echipei Bayern Munchen."
Fara sa stiu ceva concret, nu se poate demonta nici acest lucru. Insa, in perioada interbelica Bayernul nu avea nici pe departe faima pe care o are acum. Ba dimpotriva, era o echipa modesta. Primul titlu l-a cucerit in 1932, apoi in Germania nazista a fost desconsiderat, fiind catalogat club evreiesc. Stiu ca asta ar putea sa fie un argument pentru care Baronul sa fi fost fanul lor, dar revin la subiectul stadion. In perioada respectiva Bayern juca pe Grunwalder Stadion, iar din imaginile gasite nu se vad asemanari cu stadionul din Arad.
Admitand ca Baronului sa-i fi placut fotbalul german, poate e o neintelegere si sa nu se fi dus la meciuri la Bayern ci in Bayern. In perioada respectiva in fotbalul german era in voga 1 FC Nurnberg, care a cucerit 6 titluri in perioada interbelica. Culorile clubului sunt tot alb-rosii.
Insa cel mai mult m-a frapat asemanarea dintre stadionul lui "Der Club" cu stadionul nostru:

[Imagine: 18073296_10209226259395590_196032869_n.jpg]

[Imagine: 18073328_10209226260595620_19176252_n.jpg]

Nu vreau sa las impresia ca eu cred ca asta e adevarul, am destule dubii in privinta asta. Insa pana acum e primul stadion care are elemente comune cu vechiul nostru stadion. Pana la noi argumente sau descoperiri, mi se pare plauzibil.
Semper Fidelis
Răspunde
21-04-2017, 13:20,
#10
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Foarte plauzibila si interesanta observatia ta. Tin minte ca am mai cautat si eu poze vechi cu vechiul Highbury si niciuna nu semana cu stadionul construit de baron.
Răspunde
21-04-2017, 16:30, (Ultima modificare: 21-04-2017, 16:41 de adymax.)
#11
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Bure foarte buna observatia ta. Si eu ma-m tot uitat la stationul lui Arsenal din perioada aia si nu e nici o asemanare. Am gasit si o poza mai buna cu stadionul din Nurnberg.
[Imagine: stadion_2.jpg]
Răspunde
21-04-2017, 19:04,
#12
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Foarte interesantă observația. Nici mie nu mi se pare că seamănă deloc Francisc Neuman cu Highbury. Cred că e o legendă pornită de la faptul că Baronul frecventa meciurile tunarilor când se afla la Londra; lucru mai mult decât plauzibil dacă ne gândim că i-a prins într-o perioadă excelentă şi care a însemnat de fapt intrarea în istoria mare a acestui club. De altfel cred că şi parte dintre ideile manageriale ale Baronului au fost inspirate de ceea ce a făcut Herbert Chapman la Arsenal.
Legat de Der Klub, fără a omite o oarecare asemănare a stadionului, nu ştiu dacă avem bază pentru o asemenea ipoteză. În acea perioadă nu erau competiţii europene decât turnee amicale, nu exista expunerea pe care o oferă televiziunea pentru un club aşa că nu prea văd cum ar fi putut Baronul, stând în Anglia să facă o pasiune pentru Nürnberg, chiar dacă la acea oră era stindardul fotbalului german (și îți dai seama că mie ca fan al fotbalului teuton mi-ar surâde o asemenea poveste).
Cât despre Bayern, din ce știu eu, e o preferință a Baronului de după plecarea din țară, după emigrare. De altfel ar fi singura variantă plauzibilă pentru că, așa cum spui tu, Bayern până la apariția Bundesligii nu însemna mare lucru pentru fotbalul german.
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde
21-04-2017, 21:29,
#13
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Normal, e doar o presupunere legatura cu "Der Club". Avand legaturi cu Germania, putea sa fie si fanul unei echipe de acolo. Bayern pe vremea aceea fiind cel mult mediocra, doar faptul ca avea conducatori evrei imi pare o legatura prea firava. In plus nici stadionul folosit nu seamana.
In schimb o legatura cu FCN ar putea exista, fiind suficiente similitudini.
Am mai cautat si stadioane din Elvetia, doar Wankdorf Stadion din Berna apropiindu-se putin. Dar mult prea putin ca sa-l iau in seama.
Pana la urma stadionul poate are o arhitectura originala, nefiind inspirati de niciunde la construirea lui.
Am pornit "sapaturile" astea cu gandul ca macar noi sa nu ne mai dezinformam urmasii cu povestea cu Highbury (fara sa neg ca era fan Arsenal sau s-ar fi inspirat in organizarea clubului de la englezi). Pana la urma si povestea cu gazonul adus tot din Anglia ridica semne de intrebare.
Poate candva vom avea raspunsuri la toate aceste "probleme".
Semper Fidelis
Răspunde
15-06-2019, 3:31,
#14
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Se împlinesc astăzi 50 de ani de cînd UTA a ciștigat cu 2-0 la Cluj, cucerind al 5-lea trofeu de campioană. Jumătate de secol ...
Răspunde
14-08-2019, 8:11,
#15
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Right bro !
Am vazut si trait evenimentul !
Răspunde
04-04-2020, 1:34,
#16
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
https://specialarad.ro/uta-implineste-75...%a2-video/
Răspunde
25-05-2020, 21:01, (Ultima modificare: 26-05-2020, 14:00 de Miki.)
#17
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
In perioada aniversarii a aparut un articol in limba germana. M-am gandit ca e bine sa il avem si aici, i-am facut si traducerea. Sper ca am reusit sa nu scot prea mult din emotiile transmise in limba originala.

Fußballclub UTA Arad vor 75 Jahren gegründet

Von: Helmut Heimann

Mittwoch, 15. April 2020



Liebe UTA,
obwohl Du älter bist als ich und eine „alte“ Dame, erlaube ich mir Dich zu duzen. Schließlich kennen wir uns nun schon so lange Zeit.

Einen Teil Deines Weges sind wir zusammen gegangen – durch dick und dünn! Zuerst habe ich Dich als Fan begleitet und später als Journalist. Jedes Mal nahm ich weite Strecken und viele Strapazen in Kauf. Um mit Dir zu jubeln, zu feiern, zu trauern, zu genießen. Mit anderen Worten: Um einfach glücklich zu sein.

Dabei haben wir uns immer bestens verstanden. Böse war ich nie auf Dich. Wozu auch? Schließlich hast Du mir unzählige schöne Stunden bereitet. Momente der Glückseligkeit und der Euphorie. Vergangen, vorüber – aber unvergessen!

Wie damals vor bald einem halben Jahrhundert. Als Du im zarten Alter von 25 Jahren für eine der bis dahin größten Sensationen nicht nur im europäischen, sondern im Weltfußball gesorgt hast – mit dem Rauswurf des amtierenden Europapokalsiegers der Landesmeister und frisch gebackenen Weltpokalsiegers Feyenoord Rotterdam! Ja, Du hast tatsächlich Feyenoord ausgebootet. Fast 50 Jahre später kann ich es immer noch nicht fassen. Nicht nur Rotterdams berühmte österreichische Trainerlegende Ernst Happel rieb sich damals verwundert die Augen. Er wollte es einfach nicht wahrhaben. Gott hab' ihn selig....

Arad, das Banat, ach was – ganz Rumänien lagen Dir zu Füßen. Ein Mythos war geboren. Ein Stern am rumänischen Fußballfirmament aufgegangen.

Wir schwebten mit Dir im siebten Himmel. Du gabst unseren kühnsten Träumen freien Lauf. Wir träumten und träumten und träumten. Und wollten gar nicht mehr aufhören zu träumen. Weil es einfach zu schön war.

Mit meinen elf Jahren verliebte ich mich damals auf Anhieb in Dich. Daraus sollte eine Liebe fürs ganze Leben werden. Natürlich hattest Du es nicht nur mir angetan. Sondern auch vielen anderen Landsleuten – Banater Schwaben so wie ich. Das lag wohl daran, dass in Deinen Reihen so manche von ihnen kickten, viel, viel mehr als bei Deinem Erzrivalen und Nachbarn Poli Temeswar. Stellvertretend möchte ich nur einige erwähnen. Wie den Wunderfußballer Josef Petschovszky. Den eleganten Hans Reinhardt. Den genialen Denker und Lenker Ladislaus Brosovszky. Das Laufwunder Erhard Schepp. Den Rekordtorhüter Helmuth Duckadam. Den Alleskönner Josef Leretter, der ausgerechnet von Poli zu Dir gewechselt war. Oder neuerdings den technisch versierten Albert Stahl. Sie waren und sind welche von uns. Und deshalb konnten wir uns mit ihnen auch so stark identifizieren. Ihre Freude war unsere, genauso wie ihre Trauer die unsere war.

Wie es im Leben so kommt: Die Jahre zogen ins Land. Die Zeit raste mit Siebenmeilenstiefeln davon. Und viele von uns zogen in andere Gefilde. Weit weg von Arad, weit weg vom Banat, weit weg von unserer alten Heimat. Wir kamen in eine neue und fremde Welt, aber Du bliebst immer in unseren Herzen erhalten. Unsere Herzen schweben mit Dir. Denn alte Liebe rostet nicht.

Deshalb weckst Du unser Interesse nach wie vor. Aus der Ferne gibt es nicht wenige, die sich für Deine Ergebnisse interessieren. Denn „unsere“ UTA war, ist und bleibt viel mehr als nur eine Fußballmannschaft: Du bist eine wunderbare Mischung aus beispielhaftem Fairplay, unnachahmlicher Eleganz und lebendiger Kunst. UTA – das sind drei Worte mit magischem Klang. Nicht nur in Rumänien weiß jeder, wer damit gemeint ist. Und das will in unserer schnelllebigen Zeit etwas heißen.

Natürlich sind die vielen Jahre auch an Dir nicht spurlos vorbeigegangen. Und an uns ebenfalls nicht. Aber im Herzen sind wir alle jung und die gleichen UTA-Bewunderer geblieben.

Als Journalist erinnere ich mich gerne an die vielen Interviews mit Deinen Spielern, Funktionären und Trainern. Wie jenes mit dem legendären Fußballlehrer Coco Dumitrescu. Er war als einziger an all Deinen acht Titelgewinnen beteiligt: sechsmal als Spieler und zweimal als Trainer. Einzigartig! Eine Legende bereits zu Lebzeiten. Damals saßen wir in Deinem altehrwürdigen Trophäenzimmer an einem großen Tisch, auf dem Dein erster Meisterpokal stand. Direkt neben mir saß der große Dumitrescu. Was für eine Ehre! Auch ihn hab' Gott selig...

Manchmal sitze ich in Gedanken auf der kleinen, aber feinen Pressetribüne in Deinem früheren schmucken Stadion, das bei Deinen Spielen meistens aus allen Nähten platzte und das lange Zeit als das schönste in ganz Rumänien galt. Ich spüre auch jetzt noch das Prickeln auf der Haut, wenn es auf Biegen und Brechen ging. Den wohligen Schauer, wenn Deine Tore fielen. Den Glückstaumel bei Deinen vielen Siegen. Das süße Gefühl des Triumphes. Und die tiefe Niedergeschlagenheit, wenn Du mal verloren hast.

Leider gibt es Dein früheres Zuhause schon seit sechs Jahren nicht mehr. Aber Dein neues ist im Entstehen begriffen. Es wird größer und schöner als das ehemalige und eine moderne Pressetribüne haben. Aber ob es auf ihr genauso urig und heimelig sein wird wie damals? Ich wage es zu bezweifeln...

Vielleicht wird sich beim Lesen dieser Zeilen so mancher fragen: Darf ein Journalist gleichzeitig auch Anhänger einer Mannschaft sein? Meine Antwort: Journalisten sind auch nur Menschen. Das ist in Rumänien so und in Deutschland nicht anders. Hier schreibt ein bekannter altgedienter Journalist in der größten europäischen Sportzeitschrift „Sportbild“ eine wöchentliche Kolumne unter dem Titel „Meine Bayern“. Was für ihn seine Bayern sind, bist Du für mich „Meine UTA“. Ich schreibe keine Kolumne. Mir genügt dieser sentimentale, nostalgische und emotionale Geburtstagsbrief, in dem ich all das ausdrücke, was ich für Dich empfinde: Sympathie, Zuneigung, Respekt, Bewunderung, Wertschätzung und Hochachtung. Die Liste ließe sich beliebig lange fortsetzen. Aber dafür ist der Platz viel zu klein.

Du hast meine Lobesworte redlich verdient. Sechs Meistertitel und zwei Pokalsiege sprechen eine deutliche Sprache. Verständlich, dass Du immer noch die erfolgreichste rumänische Provinzmannschaft aller Zeiten bist. Eine Erfolgsbilanz, die ihresgleichen sucht!

Wahre Freunde kennt man in der Not. Auch in Deinem Falle hat dieser Spruch seine Gültigkeit bewahrt. Ganz besonders möchte ich mich bei Dir für Deine Hilfe bedanken. Als ich nach dem Tode meiner Mutter in ein tiefes Loch fiel. Da warst auch Du es, die mich wieder ins Leben zurückgeholt hat. Indem ich mich langsam wieder für Deine Ergebnisse, Tore und Punkte zu interessieren begann. So konnte ich diese schwere Zeit überwinden. Das werde ich Dir niemals vergessen. Und immer ganz hoch anrechnen. Ob Trauer oder Freude – wir waren immer gute Freunde. Wie sang einst Fußballkaiser Franz Beckenbauer? „Gute Freunde kann niemand trennen.“ In unserem Fall wird es auch in Zukunft so bleiben. Versprochen!

Articolul se gaseste aici.

In limba romana:

Draga UTA,

chiar daca esti mai in varsta decat mine si ca o batrana doamna, imi permit sa te tutuiesc. Pana la urma, ne cunoastem de atata timp.

O buna parte din drum am fost impreuna, la bine si la rau. Mai intai te-am urmat, ca fan, iar mai tarziu, ca jurnalist. De fiecare data, drumuri lungi si mult efort. Ne-am bucurat, am sarbatorit, ne-am intristat si te-am savurat. Cu alte cuvinte, sa fiu fericit.

Intotdeauna ne-am inteles foarte bine. Nu am fost niciodata suparat pe tine. Pentru ce? Pana la urma, mi-ai oferit nenumarate clipe minunate. Momente de fericire si euforie. Trecute, dar de neuitat.

Cum a fost acum aproape jumatate de secol. Cand la varsta frageda de 25 de ani ai provocat una din marile senzatii nu doar din fotbalul european, dar si mondial – eliminand detinatoarea Cupei Campionilor si proaspat castigatoarea Supercupei Intercontinentale, Feyenoord Rotterdam. Da, tu chiar ai eliminat Feyenoordul. Aproape 50 de ani mai tarziu, inca nu imi vine sa cred. Legendarul antrenor austriac Ernst Happel nu doar ca si-a frecat ochii de uimire. Dar nu voia sa recunoasca. Dumnezeu sa-l ierte…

Aradul, Banatul, oh ce mai, toata Romania era la picioarele tale. S-a nascut un mit. A aparut o stea pe firmamentul fotbalului romanesc. 

Eram in al saptelea cer cu tine. Ai dat frau liber viselor noastre. Am visat si am visat si iar am visat. Si nu am vrut sa ne mai oprim. Pentru ca era prea frumos.

La unsprezecene ani, m-am indragostit la prima vedere de tine. Ar fi trebuit sa devii dragoste vietii mele. Desigur, nu doar a mea. Dar si multor altor compatriorti, svabi banateni ca mine. Cauza a fost ca in echipa ta au jucat fotbal mult mai multi svabi decat la rivala si vecina, Poli Timisoara. As vrea sa mentionez doar cativa jucatori reprezentativi. Ca fotbalistul minune, Josif Petschowsky. Elegantul Hans Reinhardt. Inteleptul si liderul Ladislau Brosovsky. Maratonistul Erhard Schepp. Portarul - record Helmut Duckadam. Atotstiutorul Josif Lereter, care a venit la tine tocmai de la rivala Poli. Sau mai recent tehnicul Albert Stahl. Au fost si sunt de-ai nostri. De aceea ne-am putut identifica asa de puternic cu ei. Bucuriile si tristetile lor au fost si ale noastre. 

Cum se intampla in viata: anii au trecut peste noi. Timpul trece foarte repede. Si multi dintre noi ne-am mutat in alte zari. Foarte departe de Arad, foarte departe de Banat, foarte departe de patrie. Am ajuns intr-o lume straina, dar pe tine te pastram mereu in inima. Inimile noastre bat pentru tine, pentru ca vechea dragoste nu rugineste niciodata.

In continuare, tu trezesti mari emotii in noi. De departe, nu suntem putini cei care ne interesam de rezultatele tale. Deoarece UTA noastra a fost, este si va ramane, mult mai mult decat o simpla echipa de fotbal: tu esti un amestec minunat de exemplu, de fair-play, eleganta inimitabila si arta vie. UTA – trei cuvinte care suna magic. Nu doar in Romania esti atat de cunoscuta, iar lucrul acesta semnifica ceva aparte in vietile noastre trecatoare. 

Desigur, anii care au trecut nu te-au lasat fara urme. La fel a fost si la noi. Dar in suflet am ramas toti tineri si aceiasi admiratori ai UTA-ei.

Ca jurnalist, imi aduc aminte cu placere de numeroasele interviuri cu jucatorii, functionarii si antrenorii tai. Ca si cel cu legendarul antrenor Coco Dumitrescu. El a fost unicul care a luat parte la toate cele opt trofee: de sase ori ca jucator si de doua ori ca antrenor. Unicat! O legenda, inca de cand era in viata. Am stat atunci in sala trofeelor la o masa mare, alaturi de trofeul primului titlu. Direct langa mine era marele Dumitrescu. Ce onoare! Si pe el sa-l ierte Dumnezeu.

Cateodata, imi revine in minte mica bijuterie de stadion, care la jocurile tale era atat de plin, ca nu puteai sa mai arunci un ac, iar mult timp a fost unul din cele mai frumoase stadioane din Romania. Mi se face pielea de gaina cand ne urcam peste adversari. Senzatia marcarii golului. Bucuria, la victorii. Gustul dulce al triumfului. Si adanca tristete cand pierdeai si tu, cateodata. 

Din pacate, fosta ta casa nu mai exista de sase ani. Dar noua casa e in constructie. Va fi mai mare si mai frumoasa decat fosta si cu o tribuna a presei mai moderna. Oare va mai fi aceiasi legatura emotionala cu noua casa? Eu ma indoiesc.

Poate cand citesc aceste randuri, multi se vor intreba: are voie un jurnalist sa fie si fanul unei echipe? Raspunsul meu: si jurnalistii sunt oameni. Nici in Germania nu este altfel. Aici scrie un prieten jurnalist in cea mai mare revista de sport din Europa, Sportbild un editorial saptamanal cu titlul „Bayernul meu“. Ceea ce pentru el este Bayern, pentru mine este UTA mea. Eu nu am editorial. Pentru mine, este suficienta aceasta scrisoare sentimentala, nostalgica si emotionala, in care imi exprim tot ceea ce simt pentru tine: simpatie, afectiune, respect, admiratie, valoare si stima. Si as mai putea continua, dar spatiul nu ne permite, din pacate, mai mult.

Meriti toate cuvintele mele de lauda. Cele sase titluri si doua cupe o dovedesc cu prisosinta. Evident ca inca esti campioana provinciei. Un palmares fara asemanare!

Prietenii adevarati ii cunosti la greu. Si in cazul tau, expresia ramane valabila. In special vreau sa iti multumesc pentru ajutor. Dupa moartea mamei mele, am cazut intr-o adanca depresie. Tu m-ai adus inapoi la viata. Am inceput sa iti urmaresc din nou rezultatele si golurile marcate de jucatorii tai. Asa am reusit sa trec peste momentele grele. Asta nu am sa uit niciodata. Tot timpul am sa pretuiesc asta. Tristete sau bucurie, noi am fost tot timpul buni prieteni. Cum canta Kaiserul Franz Beckenbauer „prietenii buni nu pot fi niciodata despartiti“. In cazul nostru, va ramane asa si in viitor. Promitem!
Răspunde
26-05-2020, 21:04, (Ultima modificare: 26-05-2020, 21:13 de Miki.)
#18
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Am mai gasit un articol de-al lui Helmut Heimann, autorul articolului de mai sus. De asemenea, Helmut Heimann a scris printre altele si cartea "Tarzan, Puskás, Hansi Müller Stelldichein donauschwäbischer Spitzensportler" in care exista capitole despre Petschowsky si Lereter. Am tradus si acest articol, le las aici in ambele limbi.

Articolul original se gaseste aici.

Rendezvous mit einer alten Dame

Meine Gedanken fliegen wieder in die Vergangenheit zurück. Ich sehe das alte Stadion, in dem ich letztmals am 12. Mai 2001 beim Zweitligaderby UTA – Poli (0:0) saß. Und ich erinnere mich noch ganz genau an das Klubheim beim Stadion und das Rundtischgespräch, das ich als NBZ-Sportredakteur vor 33 Jahren dort im Allerheiligsten der Arader führte, dem Trophäenzimmer, in dem alle Pokale und Meisterwimpel von UTA aufbewahrt wurden. Neben Spielern, Manager und Vorsitzendem war damals auch Nicolae „Coco“ Dumitrescu anwesend, jener Trainer, mit dem UTA die Riesensensation gegen Feyenoord schaffte. Das Rundtischgespräch erschien in der „Neuen Banater Zeitung“ unter dem Titel „Sterne, die über Nacht verglühten“. Treffender könnte die Überschrift auch heute nicht lauten...


Übrigens: Dumitrescu war als Einziger an allen sechs Meistertiteln und zwei Pokalsiegen der Arader beteiligt: Die ersten vier Meisterschaften und die beiden Pokalgewinne errang er als Spieler, die beiden letzten Meistertitel als Trainer. Eine einzigartige Bilanz! Über die Sensation gegen Feyenoord sagte er mal: „Meine Elf hat damals mit Erfolg eine große Prüfung des Willens und des Wunsches bestanden, einen berühmten und gefürchteten Gegner zu bezwingen.“

Das alte Stadion ist verschwunden und an seiner Stelle beginnt ein neues Konturen anzunehmen. Doch bis es fertig ist, muss UTA im Neuarader Motorul-Stadion auf Kunstrasen spielen. Zwischenzeitlich war der Verein für anderthalb Jahre ins Exil gegangen, trug seine Heimspiele im Otto-Greffner-Stadion in Schiria aus, da das Motorul-Stadion renoviert werden musste. Ein Armutszeugnis für eine Stadt wie Arad, in der 1899 das erste Fußballspiel auf dem Gebiet des heutigen Rumäniens ausgetragen wurde und das älteste rumänische Fußballstadion stand.



Mit dem Bau der neuen Arena wurde am 21. Mai 2015 begonnen und er sollte zunächst drei Jahre dauern. Aber daraus wurde nichts. Denn bis heute ist das Stadion wegen Schwierigkeiten mit der Baufirma und Finanzierungsproblemen nicht fertig geworden. Jetzt wird davon gesprochen, dass es in diesem Sommer eingeweiht wird. Es soll eine Kapazität von 13000 Plätzen haben, 33 Millionen Lei kosten und auch ein Hotel mit Restaurant beherbergen. Das neue Stadion wird jenen Namen tragen, den auch schon das alte zuletzt trug: „Francisc Neumann“. Der Baron verstarb 1996 in Florida im Alter von 85 Jahren. Sein Sohn und seine Tochter haben das Stadion nach dem Umsturz in Rumänien zurückerstattet bekommen und überließen es der Stadt Arad – unter einer einzigen Bedingung: Es muss den Namen „Francisc Neumann“ tragen. Die Zuschauerränge mit Überdachung stehen bereits. Zurzeit wird an der Rasenheizung gearbeitet. Und dann folgt die Installation des Flutlichts. Die Masten dafür sind hochgezogen.



Etwas vermisse ich jedoch. Vor dem alten Stadion stand früher die Statue von Josef Petschowszky. Ich drehe mich suchend nach allen Seiten um – und da erblicke ich sie endlich auf der anderen Straßenseite. Sie schaut genau auf den Stadionneubau, als ob sie die Bauarbeiten überwachen möchte.

Petschowszky wurde in der Temeswarer Josefstadt geboren, besuchte dort die deutsche Volksschule. Sein Vater Johann stammte aus der Zips, seine Mutter Rosalia Hack war eine Banater Schwäbin aus Denta. Am 6. Oktober im vergangenen Jahr war sein 50. Todestag. So lange tot – aber unvergessen! Er gilt trotz eines Nicolae Dobrin († 2007), Ilie Balaci († 2018) und Gheorghe Hagi (54) als einer der besten Fußballer Rumäniens aller Zeiten. Auf jeden Fall war er der kompletteste. Denn er spielte während seiner großartigen Karriere auf allen Positionen – vom Torwart bis zum Linksaußen. Was kein anderer schaffte. Petschowszky kickte elf Jahre für UTA, wurde dreimal Meister sowie einmal Pokalsieger mit den Aradern. Kein Wunder, dass ihm der Verein ein Denkmal setzte.

Aber da war doch noch etwas? Plötzlich fällt es mir wie Schuppen von den Augen. Es handelt sich um den Fairplay-Pokal der ehemaligen Fachzeitung „Sportul“ aus Bukarest. Deren Reporter benoteten bei jedem A-Ligaspiel das Verhalten der heimischen Mannschaft und ihrer Anhänger. Am Saisonschluss bekam der fairste Verein den Fairplay-Pokal „Josef Petschowszky“ überreicht. Der vor zwanzig Jahren verstorbene Ioan Chirilă, den ich in den achtziger Jahren in der Bukarester Redaktion von „Sportul“ kennengelernt habe, schrieb in seinem 1986 erschienenen Buch „Tage und Nächte im Stadion“ über Petschowszky: „In seinem Haus in der Arader Beethoven-Straße 27 befand sich in einer etwa fünf Meter hohen Mauer ein Gitterfenster. Es diente als Belüftungssystem für die Lebensmittelkammer. Jeden Vormittag vor dem Mannschaftstraining übte Petschowszky eine Stunde lang Toreschießen auf dieses Fenster. Die Nachbarjungen prügelten sich, um ihm den Ball für den nächsten Schuss zu bringen.“



Im gleichen Buch erzählt Petschowszkys Mitspieler Johann Reinhardt eine weitere interessante Episode aus dessen Leben: „Mein guter Freund Josef war ein Phänomen, das den Ball magisch anzog. Nicht nur den Fußball. Er war auch ein sehr guter Tischtennisspieler, der, ohne viel zu trainieren, die besten Spieler des Landes mühelos bezwang. Einmal kam er nach dem Fußballtraining zu einer Kegelbahn. Er schnappte sich die schwere und für ihn unbekannte Kugel und bezwang bis auf einen alle anderen Profikegler. Die Kugel verwandelte sich in seinen Händen in einen Fußball. Er spielte auch hervorragend Billiard. Der einzige Ball, mit dem er nicht spielte, war der Rugbyball. Wahrscheinlich, weil er nicht rund war.“



Der bekannte rumänische Fernsehjournalist Aristide Buhoiu beschrieb ihn in seinem Buch „Petschowszky, Meister des Fairplay“ wie folgt: „Er hat nie einen Oscar bekommen, hat nie im Wembley-Stadion gespielt, tanzte nie auf den Mattscheiben der Flimmerkisten und wurde nie zum elrey erklärt. Aber er war einer von uns. Er hatte die moralische Statur von Pelé und Alfredo Di Stefano. Er war einer der komplettesten europäischen Spieler, als sich der moderne Fußball erst zu entwickeln begann. Der Kapitän der rumänischen Nationalmannschaft hat sein Amt mit Würde ausgeübt. Eigentlich war er gar kein Kapitän, sondern ein General!“

Leider ist die Zeit zum Abschiednehmen gekommen. Ich blicke noch einmal ehrfurchtsvoll hinüber zur Bronzestatue von Petschowszky, verneige mich in Gedanken vor dem berühmten Ballzauberer. Tschüss, Großer Meister! Tschüss, UTA!



Diese UTA war im Laufe von Jahrzehnten von allem etwas: alte Dame, Lady und Diva. Aber vor allem war sie einzigartig. Sie stieg hoch und fiel tief. Stand aber immer wieder auf. Sie war Königin und Aschenputtel. Geschichten, die das Leben schrieb...

Wir lassen Stadion und Statue hinter uns. Ob sie mal wieder bessere UTA-Zeiten erleben wird? Die Voraussetzungen dafür wurden geschaffen. In der Winterpause hat man die Mannschaft mit fünf erfahrenen Erstligaspielern verstärkt. Das neue Stadion soll bald fertig sein. Vielversprechende Bedingungen, um den langersehnten Erstligaaufstieg ins Visier zu nehmen. Nächste Spielzeit soll er perfekt gemacht werden. Zuletzt war UTA vor 16 Jahren erstklassig. Lang, lang ist’s her!

Wir gehen vom Stadion zu Fuß ins schmucke Stadtzentrum, kaufen uns unterwegs leckere Grammelpogatschen. Ihr betörender Duft benebelt unsere Sinne. Es riecht nach Heimat. Das Thermometer zeigt 22 Grad. Und das Anfang März. Die Luft schmeckt auch hier nach Frühling. Wir essen zu Mittag im ehemaligen Astoria-Hotel. Dort haben alle großen Siegesfeiern von UTA statt-gefunden. Einst Glanz und Gloria. Alles vorbei! Jetzt heißt das Hotel Continental Forum. Auch hier ist nichts mehr so, wie es einmal war. Das ist der unaufhaltsame Lauf der Zeit.


Als wir aus der Stadt fahren, strahlt die Sonne immer noch vom Firmament. Ich werfe ihr mehrere Kusshände zu. Ein besseres Wetter hätten wir nicht haben können. Danke! Tief in Gedanken versunken frage ich mich: Wann wird die Sonne auch wieder für UTA scheinen? Die Antwort weiß ganz allein der Wind...







Gandurile mele zboara inapoi in timp. Vad vechiul stadion, unde ultima oara am fost la un derby in liga a doua, UTA-Poli, 0-0 (12 mai 2001). Inca imi amintesc clar de casa de bilete de la stadion si de masa rotunda la care am participat, ca redactor NBZ, in urma cu 33 de ani, in sanctuarul echipei aradene, unde erau toate trofeele si fanioanele pastrate. Pe langa jucatori, antrenor si presedinte, a fost prezent si Nicolae „Coco“ Dumitrescu, antrenorul cu care a fost realizata senzationala eliminare a Feyenordului. Discutia a aparut in ziarul „Neue Banater Zeitung“ sub titlul „Stelele care au ars peste noapte“. Nu s-ar putea gasi un titlu nici in ziua de astazi.



Apropo de asta, Dumitrescu a fost singurul component al echipei care a fost implicat in toate trofeele cucerite de aradeni: a castigat primele 4 titluri si cele 2 cupe ca jucator, iar ultimele 2 titluri ca antrenor. Un bilant unic! Despre senzationala eliminare a Feyenordului, a spus: „Echipa mea a trecut cu succes un mare test de vointa si dorinta, de a invinge un adversar celebru si de temut“.



Vechiul stadion a disparut, un altul nou incepe sa-i ia locul. Pana la finalizare, UTA trebuie sa joace pe gazonul artificial al stadionului Motoru. Intre timp, a jucat un an și jumate in exil, la Siria, pe stadionul Otto Greffner, deoarece Motorul a fost in renovare. O marturie a saraciei unui oras precum Aradul, unde s-a jucat primul meci de fotbal de pe actualul teritoriu al Romaniei in 1899 si unde se afla cel mai vechi stadion din tara.



Constructia noii arene a inceput in 21 mai 2015 si trebuia sa dureze 3 ani. Dar nu a fost asa. Pana acum, stadionul nu a fost finalizat, din cauza problemelor firmei de constructie si a problemelor financiare. Se spune ca ar trebui finalizat in aceasta vara. Ar trebui sa aiba 13.000 de locuri, sa aiba un hotel si un restaurant, iar costul se ridica la 33 de milioane de lei. Numele va fi acelasi pe care l-a avut vechiul stadion: „Francisc Neumann“. Baronul s-a stins in Florida la 85 de ani in anul 1996. Fiul si fiica sa au primit la retrocedare stadionul si l-au lasat orasului Arad, cu o singura conditie: sa se numeasca „Francisc Neumann“. Tribunele si acoperisul sunt deja acolo. Apoi urmeaza instalarea reflectoarelor. Stalpii sunt deja ridicati.



Lipseste totusi ceva. In fata vechiului stadion era statuia lui Josif Petschowsky. Ma uit in toate partile si o vad, in sfarsit, peste drum. Se uita de parca ar monitoriza lucrarile la noul stadion.



Petschowsky s-a nascut in Timisoara, in Josefin, si a urmat scoala elementara germana de acolo. Tatal sau, Johan, provenea din Zips, iar mama sa, Rosalia Hack, era svaboaica din Denta. Anul trecut, pe 6 octombrie au fost 50 de ani de la moartea sa. Desi a disparut de atata vreme, el a ramas de neuitat! Este considerat, alaturi de Dobrin, Balaci si Hagi, unul dintre cei mai buni fotbalisti romani ai tuturor timpurilor. In orice caz, a fost cel mai complet. In cariera sa formidabila a jucat pe toate posturile ceea ce nu au reusit alti jucatori – de la portar la aripa stanga. A jucat 11 ani pentru UTA, cu care a castigat 3 campionate si o cupa. Nu e de mirare ca are si memorial. 



Dar mai era ceva?! Deodata imi amintesc, trofeul Fairplay, acordat la finalul sezonului celei mai fair-play echipe de ziarul “Sportul“ din Bucuresti. Era evaluat comportamentul echipei si al suporterilor, la fiecare meci. Ioan Chirila, decedat in urma cu 20 de ani, si pe care l-am cunoscut in anii 80 in redactia ziarului „Sportul“, a scris in cartea sa „Zile si nopti pe stadion“ (in 1986): „In casa sa de pe Strada Beethoven din Arad, la nr. 27, era o ferestruta zabrelita, pe un perete de aproximativ 5 m. Servea ca ventilatie pentru camara. In fiecare dimineata, Petschowsky marca la acea fereastra, trimitand mingea printre zabrele. Copiii vecinilor se bateau sa ii aduceau mingea pentru urmatorul sut“. 



In aceeasi carte, coechipierul sau, Ioan Reinhardt, povestea un alt episod interesant: „Bunul meu prieten Josef era un fenomen care atragea mingea cu magie. Nu doar de fotbal. Era un jucator foarte bun de tenis de masa, care fara prea mult antrenament ii batea pe cei mai buni jucatori din tara. O data, dupa antrenamentul de la fotbal, a venit la popice. A luat bila grea si necunoscuta, si i-a batut pe toti profesionistii, cu exceptia unuia. Bila s-a transformat in mainile lui intr-o minge de fotbal. Era si un jucator excelent de biliard. Singura minge cu care nu a jucat a fost cea de rugby. Probabil pentru ca nu era rotunda“.



Cunoscutul jurnalist Aristide Buhoiu il descria in cartea sa, „Petschowsky, maestrul fairplayului“, astfel: „Nu a primit niciun Oscar, nu a jucat niciodata pe Wembley, nu a dansat pe ecrane. Dar a fost unul dintre noi. Era ca Pele si Di Stefano. A fost unul dintre cei mai completi jucatori europeni in vremurile in care fotbalul modern incepea sa se dezvolte. Capitan al nationalei, si-a indeplint rolul cu demintate. De fapt nu a fost capitan, ci general!“



Din pacate, a venit momentul sa imi iau la revedere. Ma mai uit o data cu admiratie la statuia de bronz a lui Petschowsy si imi inclin capul in fata faimosului vrajitor de mingi. La revedere, mare maestru! La revedere, UTA!



UTA a fost de toate de-a lungul anilor: Batrana Doamna, Doamna si Diva. Dar mai presus de toate, a fost Unica. S-a ridicat si a cazut. Dar s-a ridicat mereu. A fost regina si cenusareasa. Povestiri despre care viata a scris…



Lasam stadionul si statuia in urma. Va reusi sa repete performantele? Premisele au fost create. In pauza de iarna au fost adusi jucatori cu experienta primei divizii. Noul stadion va fi terminat in curand. Conditii promitatoare pentru mult asteptata promovare. Urmatorul sezon ar trebui sa fie perfect. Ultima oara in elita a fost acum 16 ani. Cu mult timp in urma. 



Ne plimbam de la stadion pana in frumosul centru al orasului si cumparam delicioasele pogacele. Mirosul lor ne umple simturile. Miros ca acasa. Termometrul arata 22 de grade, la inceputul lunii martie. De asemenea se simte un aer primavaratec. Am luat pranzul la fostul hotel Astoria. Toate marile victorii ale UTA-ei au fost sarbatorite acolo. Candva stralucire si glorie. Peste tot. Acum se numeste Hotel Continental Forum. Nici aici nu mai este totul cum a fost. Asta e trecerea neopritului timp.



Cand parasim orasul, soarele inca straluceste pe cer. Ii arunc mai multe sarutari. Nu putea sa fie o vreme mai frumoasa. Multumesc! Ma intreb: oare cand va straluci soarele din nou pentru UTA? Raspunsul il stie doar vantul…
Semper Fidelis
Răspunde
27-05-2020, 9:01,
#19
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Foarte faine articolele. Multumim Miki pt ele , ca le-ai tradus si postat aici.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
30-03-2022, 13:33,
#20
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Interesanta povestea lui Pitu despre barajul din '99. Un meci de trista amintire, dar cand auzi de astfel de practici, sifoneaza imaginea unui sport frumos:
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/adrian-...57202.html

Ce parere aveti?
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)