Stadionul "Gloria"
20-01-2017, 11:03, (Ultima modificare: 22-01-2017, 22:48 de Kidu.)
#1
Stadionul "Gloria"
Profesorii de atletism sunt nemulțumiți că UTA va juca acolo câteva meciuri, îi cer demisia lui Meszar din funcția de președinte al DJTS.

http://sportarad.ro/2017/01/19/atletii-c...-atletism/

Cum era de așteptat, destinația arenei „Gloria” începând cu această primăvară deschide un așa-zis conflict între atleții arădeni și cei care aduc (și) fotbalul la Bou’ Roșu. În bătaia „puștii” au intrat după participarea la conferința de presă de ieri Primăria, reprezentată de vicele Călin Bibarț și Alexandru Meszar.
Întruniți într-o primă ședință a anului 2017, o parte dintre membrii Asociației Județene de Atletism Arad și-au manifestat îngrijorarea și nemulțumirea de decizia luată unilateral de instituția de la kilometrul zero, privind darea în folosință a stadionului Gloria pentru două luni de zile și echipei de fotbal UTA. Aceștia, mai precis Ioan Marconi (președinte), Constantin Miclea (vicepreședinte), Traian Magheru, Decebal Spânu, Zoltan Szabo, Ionel Oprea, Pavel Suslak, Lucian Donțu și Olivia Brosovszki, se simt dați la o parte, tratați cu indiferență, în condițiile în care susțin că știu cel mai bine ce stricăciuni, respectiv „găuri” financiare din banii publici ar putea apărea odată cu amenajarea tribunelor și intrarea în peisaj a fotbaliștilor.
Demontarea cuștilor pentru aruncarea greutății – una dintre problemele majore
Este clar că stadionul Gloria nu va fi omologat de Fdererația Română de Fotbal având „plantate” în spatele celor două porți, aproape de liniile de aut și colțurile terenului, cele două cuști destinate aruncătorilor cu greutatea. Atleții susțin că în momentul în care cele două cuști se demontează, arena își pierde omologarea pentru competițiile internaționale. „În primul rând, odată dezasamblate și depozitate prin nu știu ce hale, ansamblele ce compun acele cuști se deteriorează. S-au dat pe ele aproximativ 35 de mii de euro din banii arădenilor. În plus, pierdem omologarea pentru competițiile oficiale, iar costurile unei omologări în atletism sunt mari pentru țara noastră, în jur de 10 mii de euro. Mai sunt și cheltuielile cu reprezentantul Federației Internaționale, ce înainte de Cupa Europei la Aruncări Lungi a stat două săptămâni la Arad, pe cheltuiala noastră, numai pentru a omologa terenul de aruncări. Se adună zeci de mii de euro dintr-un foc din banii arădenilor, ce ar putea fi folosiți în alte scopuri”, spune Constantin Miclea, antrenor și vicepreședintele Asociației Județene de Atletism. Clujul și Piteștiul sunt celelalte două orașe din țară ce au stadioane omologate pentru competițiile oficiale de atletism.
„Gazonul, inutilizabil pentru fotbal”
…susține Ioan Marconi, președintele Asociației Județene de Atletism. „Crampoanele fotbaliștilor intră ca brânza în acest gazon, nu văd cum vor putea evolua ei în condiții normale. Dacă se decopertează primul strat, sub el e pământ nivelat, așa cum ați văzut la începutul anului trecut pe CSȘ Gloria, în Subcetate. Nu văd cum într-un timp atât de scurt, echipa UTA va avea parte de o suprafață de joc cât de cât bună, ca să-și poată facă treaba pentru care schimbă, practic, terenul. Și am mai observat că s-a mai vorbit despre conviețurire atleți – fotbaliști. De acord, dar să nu-mi spuneți că în momentul în care fotbalul ajunge pe Gloria, aruncătorii de greutăți mai pot să-și facă antrenamentele, riscând să facă găuri în gazon”, spune dr. univ. Ioan Marconi.
Unde vor apărea 2000 de locuri fără să fie afectată pista de atletism?
…este o altă întrebare pe care atleții arădeni ar dori răspuns din partea Primăriei sau a firmei care se va ocupa cu montarea tribunelor pentru susținătorii echipei fanion a Aradului. „E greu de crezut că vor apărea 2000 de locuri, de scaune, în jurul terenului, fără a fi afectată pista de atletism. Și vorbim despre o pistă de atletism ce a costat o jumătate de milion de euro din banii arădenilor. Cum se va delimita șantierul de lucru, vor afectate antrenamentele noastre?”, sunt alte întrebări pe care le mai pune Miclea.
În ziua meciului cu Sepsi, sunt programate competiții școlare pe „Gloria”
Antrenorii de atletism mai sunt nemulțumiți și de faptul că pe nimeni nu interesează și calendarul atletic în lunile aprilie și mai, când UTA ajunge pe Gloria. Astfel, ar fi aflat că în ziua în care „roș-albii” urmează să o întâlnească pe Sepsi Sfântu Gheorghe (14 aprilie), pe arena de la Bou’ Roșu are loc faza interjudețeană (zona) la tetratlon și pentatlon rezervată elevilor de gimnaziu și liceu (fete și băieți). „Competiția e prinsă în calendarul Ministerului Educației Naționale, nu putem modifica datele cum vrem noi”, punctează și Olivia Brosovszki. Antrenoarea mai ridică și o altă problemă: „Din câte știu eu, fotbaliștii mai fac cel puțin un antrenament, cel oficial, pe gazonul pe care vor juca. De obicei, aceste antrenamente sunt închise, când chemăm copiii la atletism? Asta dacă se face un singur antrenament pe săptămână, dar ne este frică că terenul va fi folosit mai des”.
„Meszar nu ne reprezintă, îi cerem demisia din fruntea Direcției!”
– mai afirmă Constantin Miclea. Având în spate performanța lui Andrei Gag, medaliat cu argint în proba de aruncarea greutăţii la „mondialele” de sală din Portland (SUA) și participant la Olimpiada de la Rio, atleții arădeni spun că ar trebui să fie mai respectați sau în orice caz consultați când se iau decizii ce îi privesc direct. „Nimeni nu ne-a chemat la o discuție prealabilă, ci suntem puși în fața faptului împlinit. L-am văzut pe domnul Alexandru Meszar lângă viceprimarul Aradului vorbind doar despre fotbal, despre ceea ce ce trebuie făcut pentru ca pe Gloria să se joace fotbal la primăvară. Măcar să fi fost la fel de vocal și implicat și când s-au dărâmat cele trei mari stadioane în Arad: Vagonul, Strungul și Telecom. Atât dânsul, cât și iubitorii fotbalului. Eu știu că în calitate de director ar Direcției Județene de Sport și Tineret, domnul Meszar ar trebui să ne trateze egal pe toți. Dânsul uită că Andrei Gag a fost desemnat cel mai bun sportiv al Aradului în 2016 și, de altfel, cel mai bun atlet român al anului trecut, iar antrenorul Ionel Oprea e și el cel mai bun antrenor arădean pe 2016. Cred că meritam măcar să fim întrebați sau consultați cu privire la singurul stadion omologat pentru competiții internaționale de atletism din Vestul țării. Nu reprezintă toate sporturile din Arad, îi cerem demisia din fruntea Direcției”, spune răspicat Miclea.
De ce nu Șiria sau Pîncota?
…e nedumerirea membrilor Asociației Județene de Atletism. Aceștia consideră că pentru 5-6 meciuri oficiale efortul nu era mare pentru UTA și suporterii ei să evolueze la 20-30 de kilometri de Arad. „Chiar nu înțelegem de ce riscăm să stricăm un stadion destinat atletismului, să pierdem zeci de mii de euro, când echipa UTA ar fi beneficiat chiar de condiții mai bune la Șiria sau Pîncota. Domnul Marconi a vorbit despre calitatea gazonului, lucrul cel mai important având în vedere că de un gazon rău fug fotbaliștii de pe Motorul. Mai sunt și tribunele, care nu vor oferi o vizibilitate foartă bună, dar se merge înainte cu această idee ce nu o văd cu adevărat benefică pentru nimeni. Nu cred că pentru un suporter adevărat al UTA-ei, o excursie în lunile aprilie și mai până la Șiria sau Pîncota, stadioane deja omologate pentru Liga a 2-a, ar fi fost o problemă”, a concluzionat Miclea.

***
Părerea mea: le înțeleg punctul de vedere, însă fotbalul rămâne sportul rege iar UTA regina incontestabilă a fotbalului arădean. Cum am făcut și noi, ei trebuie să înțeleagă contextul mai degrabă nefavorabil sportului din Aradul ultimilor ani. S-au demolat trei stadioane pe care se juca fotbal și am rămas cu Motorul (cel mai prost gazon dintre toate), Gloria (în paragină până la preluarea de UVVG și dedicarea lui atletismului, dar la bază stadion de fotbal), Bujac (sintetic plus cel cu iarbă naturală ciuntit), CPL (paragină plus rugby), Sânicolau Mic (periferie, nu e loc pentru tribune, gazon denivelat), ICRTI (periferie, în câmp), FZ (înghesuit, acces greu), Subcetate (probleme legate de proprietate/drept de folosință). UTA nu își poate juca meciurile oficiale în Sânicolau Mic sau pe ICRTI, cel puțin nu la nivelul primelor locuri din Liga a II a. Pentru atletism cred că se pretează un teren de la CSS Gloria până când vor reveni pe celălalt mal al Mureșului.
La campionatul de aruncări de anul trecut, audiența a fost foarte scăzută. Poate nu e corect să judecăm așa, însă pentru cel mai important simbol sportiv al Aradului cred că trebuie făcut acest sacrificiu. Dacă UTA va reveni acolo sus, atunci și celelalte discipline poate vor veni în urma sa pentru că marea masă a arădenilor, cei care nu au copii sau alte rude printre sportivi, se vor reîntoarce și spre celelalte sporturi.
Răspunde
20-01-2017, 13:34,
#2
RE: Stadionul Gloria
Nu mai suport deja chestiile astea... sper sa ajungem la un numitor comun , sa fie bine si sa promovam anul asta. Sper sa inteleaga toata lumea ca anul asta avem cea mai mare sansa pentru LIGA 1 si sa punem toti umarul sa ajutam la asta. Trebuie rezolvat si cu gloria, mi se pare ca , custile alea pentru aruncat sunt amplasate in spatele portii, terenul de joc e mult mai mare decat pe motorul. Sper sa judece toti cu cap si sa facem ceva sa promovam, sa ducem echipa asta unde trebuie, s-a zbatut mult prin mocirla la fel si noi, NU MERITA SI NU MERITAM ASTA.

Cat despre terenul de antrenament avem ICRTI ,nu inteleg de ce nu se umbla si acolo?

HAI UTA!
Răspunde
20-01-2017, 19:02,
#3
RE: Stadionul Gloria
Bine ca acuma s-au trezit si astia sa ceara demisia lui Meszar...pana acuma, timp de 20 de ani in care n-au avut nici un stadion decent n-au zis nimic !
Răspunde
20-01-2017, 21:31,
#4
RE: Stadionul Gloria
Nici felul în care a pus problema Mezsar la conferința de presă n-a fost deloc diplomatic. În afară de asta, de luni de zile se vorbește de mutarea UTA-ei pe Gloria dar cu cei care folosesc acest teren nu a discutat nimeni. Pur și simplu au fost tratați ca niște ”oarecare pe-acolo” care la ordin ar trebui să-și ia catrafusele și să se dea mai încolo. E un mod de lucru clasic la primăra Arad dar nu cred că ar fi productiv să începem să ne molipsim și noi de această aroganță. Suntem cu toții în aceeași barcă și dacă punem botul la stilul de lucru al primăriei ”dezbină și stăpânește” o să avem cu toții de pierdut.
p.s. Redneck dar noi ce-am zis și ce-am făcut când s-a dărâmat stadion după stadion în Arad?!
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde
21-01-2017, 0:04,
#5
RE: Stadionul Gloria
Cel putin suporterii UTA-ei au fost mai vocali, de-aia nici nu prea ne inghitea Falca, si mai ales Dugaesescu ala. In fine, situatia e temporara, ar trebui sa inteleaga si atletii. Daca se termina Francisc Neumann si Motorul ramane de Liga 2, impreuna cu Gloria am avea 3 stadioane bune. Nu cred ca celor de la atletism nu le-ar place un stadion Gloria refacut, cu locuri pe scaune, etc.
Răspunde
21-01-2017, 11:52, (Ultima modificare: 21-01-2017, 11:52 de Old UlTrA.)
#6
RE: Stadionul Gloria
Parerea mea este sa nu acceptam ca o problema a noastra, in speta situatia terenului de joc de pe Motorul, sa se rezolve provocind probleme altora. Terenul de pe Gloria este omologat pentru atletism, de ce sa acceptam sa distrugem munca altora pentru ca administratia Falca gindeste cu c.u.r.u. Eu prefer sa jucam meciurile de acasa la Pincota decit sa facem o nedreptate altora.
Ave UTA, morituri te salutant !
Răspunde
21-01-2017, 12:01,
#7
RE: Stadionul Gloria
Nu-s un expert in suprafete de joc si nici Gloria n-am mai calcato cam de multicel, dar s-ar putea sa aibe dreptate si Marconi si sa cadem din lac in put, sa nu mai existe problema noroiului dar sa apara probleme legate de denivelarile de pe teren, smocuri de iarba etc, care pot afecta jocul echipei in egala masura cu noroiul
Răspunde
21-01-2017, 13:41, (Ultima modificare: 22-01-2017, 16:05 de Giuliano.)
#8
RE: Stadionul Gloria
(21-01-2017, 0:04)RedNeck a scris: Cel putin suporterii UTA-ei au fost mai vocali, de-aia nici nu prea ne inghitea Falca, si mai ales Dugaesescu ala. In fine, situatia e temporara, ar trebui sa inteleaga si atletii. Daca se termina Francisc Neumann si Motorul ramane de Liga 2, impreuna cu Gloria am avea 3 stadioane bune. Nu cred ca celor de la atletism nu le-ar place un stadion Gloria refacut, cu locuri pe scaune, etc.

Am auzit povestea asta invers atunci când s-a organizat campionatul de atletism. Atunci s-au distrus terenurile juniorilor din Subcetate cu promisiunea că după eveniment se vor reface. La fel, atleţilor li s-a promis că tribunele mobile rămân pe Gloria. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Pot să dau de pe acum în scris că nu se va întâmpla nimic la Gloria după o ipotetică venire şi plecare a noastră de acolo. Pentru că e stilul de lucru de ani de zile al primăriei: îi aburmim şi după ce ne vedem cu sacii în căruţă îi băgăm în p..a mamii lor. Atleţii au aceleaşi motive ca şi noi să nu se încreadă în promisiunile primăriei.
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde
22-01-2017, 13:16,
#9
RE: Stadionul Gloria
Divide et impera
FN - se intinde pe Dumnezo stie cati ani
Motorul - mocirla cea de toate zilele
Gloria - s-au descurcat la atletism cum au reusit, dar au taraganato
Vagonul, Telecom, Strungul - cimitir
Baza sportiva a celor de la CSS Gloria - a facut Falca ce a facut, si-a bagat nasul si acolo.
Polivalenta - ar merge un Lidl acolo, ar arata fain acolo intre blocuri, iar in loc la bazin, sa mai bage un rand de apartamente

M-am saturat de personajul asta pana peste cap, iar daca ii sa moara maine, sper doar sa il ingroape la Brad, nu merita sa spurce pamantul aradean
Răspunde
22-01-2017, 18:24, (Ultima modificare: 22-01-2017, 18:25 de adymax.)
#10
RE: Stadionul Gloria
Nu vad cum ar putea sa puna tribune pe Gloria si sa-l faca pt fotbal fara sa distruga chestiile pt atletism. O poza de sus cu Gloria.

[Imagine: stadionul-gloria-76-650x435.jpg]
Răspunde
22-01-2017, 19:14,
#11
RE: Stadionul Gloria
(22-01-2017, 18:24)adymax a scris: Nu vad cum ar putea sa puna tribune pe Gloria si sa-l faca pt fotbal fara sa distruga chestiile pt atletism. O poza de sus cu Gloria.

Uite asa:

[Imagine: 3523nzt.jpg]

[Imagine: 15dksv6.jpg]
Răspunde
22-01-2017, 19:33,
#12
RE: Stadionul Gloria
sigur ca se pot!!! Nici nu trebuie demontate custile din spatele portii... terenul e foarte mare!!
Răspunde
22-01-2017, 20:11,
#13
RE: Stadionul Gloria
Cate locuri au fost la tribunele mobile din poze?
Răspunde
22-01-2017, 22:47,
#14
RE: Stadionul Gloria
Si eu zic ca nu trebuiesc demontate custile atletilor. E suficient sa fie instalata o tribuna in partea dinspre clinica si inca una mai mica in partea cu Muresul.
Răspunde
22-01-2017, 23:08,
#15
RE: Stadionul Gloria
(22-01-2017, 20:11)adymax a scris: Cate locuri au fost la tribunele mobile din poze?

Aproximativ 2.000 de locuri potrivit organizatorilor
Răspunde
23-01-2017, 6:33, (Ultima modificare: 23-01-2017, 6:34 de adymax.)
#16
RE: Stadionul "Gloria"
Daca au fost 2000 de locuri la cupa de atletism nu vad nici eu rostul de ce sa demonteze custile. Totusi trebuiau sa-i consulte pe cei de la organizatia de atletism inainte sa anunte ca fac modificari, asa au vorbit si atletii fara cunostinta de cauza.

In fine sa vedem ce o sa iasa desi am emotii.
Răspunde
29-01-2017, 21:13,
#17
RE: Stadionul "Gloria"
n-au fost mai mult de 1000
If stupidity was fatal, it would be a wonderful world and a lot less crowded.
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)