Talk-show

[Miki]

Dani, eu cred ca si salarizarea mica e de vina. Probabil sunt multi care prefera sa stea cu ajutor social (nu stiu cat e) decat sa munceasca pt 2-300 de lei in plus. Nu toti suntem ingineri. Preturile din Romania sunt asemanatoare cu cele din vest, dar salariile sunt de cel putin 10 ori mai mici. Cu un salar nu prea iti permiti mare lucru... Si aici nu ma refer la concedii. Daca in aceeasi luna ti s-a stricat masina si te-ai imbolnavit, te-ai cam dus pe p... Degeaba ai trimiteri cand nu multe centre medicale lucreaza cu casa de asigurari, in conditiile in care tu dai bani pt casa de asigurari.
Stiu ca e usor sa ne plangem, dar in Romania totul e putred si nu stiu cand se va remedia situatia... daca.

[dedei]

Pai la asta suntem buni Bure, sa ne plangem si sa ne lamentam. Esti platit foarte bine in orice domeniu si pe orice post, daca stii meserie. Iti garantez eu asta. Daca nu stii meserie, nu poti spera la salariu mare.
Exemplu: firma de recrutare cauta forta de munca necalificata in Vaslui. Din tot satul se prezinta la prezentarea jobului 15. Din 15, doar 2 sunt interesati. Din cei doi, pana la urma nu mai merge niciunul. De ce? Au afirmat-o chiar ei, mai bine stau acasa pe 300-500 de lei decat sa mearga pe un salariu mic. Ce nu stiu ei, este ca daca la inceput merg pe salariu mic, dar apoi demonstreaza ca sunt capabili si dornici sa fie calificati/specializati cu siguranta salariu va fi altul. Problema majora este, dupa cum zicea si Dani, educatia si pragul asta "salariu mic". Nimeni nu vrea sa munceasca pe bani putini la inceput, chiar daca nu stie nimic.

Nu e totul putred in Romania, mai ales in zona de Vest care din pacate duce lipsa de forta de munca (calificata si necalificata).

[Redpunk_one]

Am ales sa astept cateva zile dupa retragerea lui CTP din Gandul cu speranta ca se vor rezolva intr-un fel sau altul in cel mai scurt timp problemele dintre el si managerul media pro (adrian sarbu) si CTP va reveni in presa scrisa. Din pacate nu s-a intamplat asta si dupa cum l-am cunoscut (prin intermediul editorialelor si articolelor sale geniale) nu cred ca va mai reveni nici CTP asupra deciziei sale. O pierdere imensa pt presa din Romania si mai ales pt ADEVAR asa cum il transmitea cu fiecare por al editorialelor sale, franc, dur si taios.

Postez mai jos doua editoriale "laudatio" dar si ultimul editorial (sper eu doar din Gandul si nu ultimul sau din presa) al lui CTP:

http://www.tolo.ro/2015/08/04/cel-mai-ta...intre-noi/

CEL MAI TALENTAT ȘI MAI FERM DINTRE NOI
Într-o situație fără ieșire, după un dezacord cu Adrian Sîrbu, CTP a decis să plece alegînd tăcerea

Cristian Tudor Popescu a demisionat de la Gîndul fără emfaza victimizatoare pe care o cer vremurile.

Cu cîteva zile înainte, Newsweek dedicase un lung articol abandonurilor din media internațională. Materialul are gust de ginger, fiecare înțelege ce vrea din el, pe unii îi ustură, pe alții îi îndulcește.

Dar adevărul e că nu așa, precum a făcut CTP, se petrec despărțirile jurnaliștilor de ziarele sau televiziunile lor. Moda cere dezvăluiri, culise și reproșuri pe care să-ți fondezi viitorul site, blog sau Dumnezeu mai știe ce, că El e singurul care are un loc minoritar pe piața de publicitate condusă de google.

Azi, din media se decolează cu patetism și victimizare. Combustibilul de final e scandalul. ”Compară-ți șeful cu Hitler!” și ”Fă din demisia furioasă un show!” sînt două din sfaturile ironice ale Newsweek.

Uneori se nasc scene comice, ca în cazul jurnalistului american al cărui text a cîștigat un Pulitzer după ce autorul se mutase la o firmă de public relations, de s-a întors omul pentru cîteva ore în redacție ca să sărbătorească împreună cu foștii săi colegi și cu trecutul hapsîn ce-i dăruise gloria ca pe o sticlă de vin fără desfăcător.

Cu cît e numele ziaristului mai cunoscut, cu atît e mai mare riscul de diabet al publicului. Iar în cazul vedetelor cu trei nume, cum e CTP, se aștepta un război atomic de bezea. Vorba lui P.G. Wodehouse dintr-un roman de acum 100 de ani, ”ca scriitor dacă n-ai trei nume e ca și cum ai umbla gol pe stradă”.

Dar Cristian Tudor Popescu a plecat de la gândul.info printr-un post scriptum de o eleganță seacă.

A schimbat cîteva replici cu Adrian Sîrbu, potrivit surselor din Mediafax, dar le-a păstrat pentru el. Amîndoi le-au păstrat.

O altă demisie de la Gîndul, cea a lui Florin Negruțiu, și el o voce unică în presa noastră, s-a petrecut după același ritual al decenței.

Adevărul fără ieșire e următorul: administratorii judiciari ai companiei ar fi vrut să închidă ”gîndul” și alte site-uri, iar Sîrbu a salvat ce mai era de salvat cu prețul reducerii generale a salariilor. Cînd ajungi în insolvență, controlezi compania din manșă, fără un motor. Faci și tu în aer ce se mai poate.

Dincolo de cauzele concrete, din care toată lumea iese rănită, că într-un climat de restriște profesională doar buna-credință umană ne desparte de paranoia, plecarea lui CTP poartă ceva simbolic în ea.

Editorialistul nu va înceta să scrie, dar se desparte de presa mainstream. Publicului de masă, dacă putem spune asta cînd e vorba de audiența pe are o face un post care cultivă normalul, îi rămîne colaborarea ziaristului cu Digi 24, televiziune care l-a adus din timp pe Cristian Tudor Popescu în locul lui Emil Hurezeanu. Două temperamente diferite, două voci necesare în distracția și cinismul din jur.

În decenii de trudă, CTP a fost autorul unor articole și expresii memorabile, din care ne-a rămas un bestiar ce nu se va șterge niciodată din memoria colectivă.

Pentru meseria noastră, CTP a fost cel mai talentat și mai ferm. Ierarhiile sînt mereu subiective, de acord. Mulți oameni au har și destui au curaj, dar dacă e să riscăm clasamente istorice, poate că nici unul nu și-a marcat epoca prin tonul său precum Cristian Tudor Popescu.

Costi Rogozanu, sper să nu greșesc autorul observației, spunea mai demult ceva esențial despre CTP. În ciuda exceselor sale, el a fost întotdeauna de partea celor fără de putere. De la începuturi și pînă la finalul despre care vom vedea dacă e sau nu aici, așa a sunat definiția presei.

E punctul de plecare al unei profesii care s-a nuanțat și deșirat apoi în secole și care a continuat să existe fix din motivul prim – ea încearcă să-i reprezinte pe oamenii obișnuiți, fără putere. Neajutorat în fața autorităților sau a viitorului poate fi și un laureat Nobel.

Cristian Tudor Popescu n-a fost cel mai important făcător de echipe sau de ziare. După o ierarhie la fel de atacabilă, Ioanițoaia și Cristoiu au scrijelit istoria liderilor și e greu să-i mai detroneze cineva că dispare forma de organizare.

Într-un fel, CTP a semănat mai degrabă cu Nistorescu, un alt jurnalist a cărui neatîrnare de opinie din editoriale îți îngheța sîngele.

Valentin Iclozan a scris un text foarte bun despre motivația de caracter a lui CTP, aceeași azi ca acum peste 30 de ani.

El n-a creat instituții, ci dezbateri. E imperfect, a făcut erori, ca fiecare dintre noi. Dar, chiar și fără să știe de unde le vine, mii de jurnaliști și milioane de oameni s-au eliberat măcar un pic citindu-l.

Într-o epocă în care poliloghia maschează neomenia, Cristian Tudor Popescu a avut capacitatea de a pronunța silabele naționale cu o cruzime căreia i-a păsat.

________________________________________________

http://www.paginadepolitica.ro/cea-de-pe...ogramator/

Pe la vreo 15-16 ani, într-un timp ireal de îndepărtat, câtă vreme îmi pare mai aproape decât ziua de ieri, mâncam SF pe pâine sau, dacă e să fiu consecvent cu spiritul trecutei epoci, mâncam SF cu foarte puţină pâine, pâinea fiind pe atunci pe cartelă.

Erau ultimii ani ai domniei lui Ceauşescu şi erau ani cenuşii, în care orice pretext evazionist pasibil să fenteze realitatea era salutar. Totuşi, foamea de SF m-a bântuit mult timp după ce a căzut Ceauşescu şi destui ani după ce SF-ul românesc l-a urmat pe Ceauşescu în mormânt, aşa cum a spus un cetăţean căruia îi este dedicat textul de faţă.

Citeam absolut orice intra sub eticheta SF, opţiunile înainte de ’89 fiind limitate drastic la câteva traduceri mai vechi din Asimov, la ruşii care nu puneau probleme, începând cu Efremov, la Almanahul „Anticipaţia” şi la câteva fanzine scoase chinuit, sub ochiul vigilent al cenzurii. Fanzin – cititorii tineri de azi n-au de unde să ştie – este termenul care desemna o revistă editată de un cenaclu de profil. Cenacluri SF existau cu grămada. Era o politică de succes a regimului: respectivele adunări ofereau tinerilor şi mai puţin tinerilor preocupaţi de fenomen o supapă de exprimare. Astfel, mişcarea SF autohtonă era mai bine ţinută sub control.

În „Anticipaţia” am dat peste primele texte ale cetăţeanului de care v-am pomenit. Şocul – în sens bun – a fost mai mare decât cel pricinuit de lectura mini-romanului „Regii nisipurilor” de George R.R. Martin, o traducere inspirată, prezentă în numărul inaugural al „Anticipaţiei”, cel din 1983.

După gustul puberului care era sus-semnatul la momentul respectiv, cetăţeanul scria neverosimil de bine. Stilul era comercial, fără a fi vulgar. Lectura era uşoară dar antrenantă şi acţiunea te fura, pentru că exista un fir epic solid în textele mai lungi. Personajele, unele abia schiţate prin sugestii sau detalii marginale, erau uluitor de vii şi de consistente. Reacţiile lor erau verosimile. O logică dură ca diamantul ghida povestea care, cel mai adesea, era fără happy-ending. Şi existau idei.

Cetăţeanul de care vă vorbesc avea propria sa definiţie pentru SF: în locul consacratului „Ştiinţă-ficţiune”, el a optat pentru „Speculative fiction – ficţiune speculativă„. La limită, literatură de idei. Cassargoz, Pythia, Omohom şi altele conţin idei. Unele, de natură să te pocnească în cap în anul de grație 1987. Reţeaua Informondia din Pythia este World Wide Web-ul de azi, descris funcţional într-o vreme când Arpanet-ul din care avea să se nască internetul era o noţiune cu sens doar în capetele unor militari americani de rang superior.

Cetăţeanul scria şi critică SF, într-o manieră care şoca mai mult chiar decât textele literare. Autori cu oarecare prestigiu în fandom (mişcarea SF naţională), fie că se numeau R. Bretin, B. Ficeac sau M. Grămescu, erau desfiinţaţi mai rău decât ultimii debutanţi dacă textele lor clacau la proba valorică sau aveau de furcă cu logica şi bunul simţ. Cenacliştii la început de drum erau trimişi să înveţe gramatica limbii române, o materie sine qua non în SF, care avea întâietate chiar şi în raport cu cele 3-4 legi asimoviene ale roboticii. And so on. Nu existau tabuuri când cetăţeanul se apuca să critice.

Poate că pare patetică înşiruirea asta de amintiri şi de impresii din lecturi bazate pe opera unui om cunoscut azi îndeobşte pentru alte lucruri. Aşa că am să încerc să rezum: într-o epocă bazată pe fals, pe conformism, pe aproape-religia că o entitate superioară (numiţi-o cum vreţi – Partidul, Poporul conducător, Genialul Cârmaci etc) va stabili întotdeauna ce-i bine şi ce-i drept pentru toţi membrii agregatului social, vine un nene până în 30 de ani, cu chelie prematură, cu o argumentaţie de fier şi cu zero respect faţă de tabuuri, care predică din paginile unei publicaţii apărute sub egida C.C. al U.T.C:

Valoarea şi originalitatea sunt criterii de decădere în aprecierea unei opere literare şi sunt criterii valide în viaţă, în general. Raţiunea, efortul, logica şi bunul simţ sunt atuurile celor care reuşesc, fie în SF, în particular, fie într-un oarecare palier al existenţei, în general. Tabuurile, clişeele tâmpite, lucrurile calchiate după alte lucruri nu pot substitui creaţiile valoroase şi originale.”

Nu-i tocmai un citat, ci mai degrabă sinteza a ceea ce-şi aminteşte sus-semnatul că a citit (şi înţeles).

Coroborate cu diverse referinţe anglo-saxone, aceste tăieturi cu bisturiul-laser în ciulamaua călduţă a mediocrităţii comuniste au fost de natură să tulbure suficient minţile unui adolescent, până la a-l face să spună, într-o exprimare echivalentă celei contemporane: „Wow! Tipul ăsta e valabil!”

„Tipul ăsta” a rămas valabil, din perspectiva sus-semnatului, şi după ce a picat Ceauşescu iar mişcarea SF subzistentă în clocitoarele comuniste artificiale a subcombat la câţiva ani distanţă. „Tipul ăsta”, în nişte conjuncturi bine disecate de diverşi „binevoitori”, s-a făcut ziarist. O minimă bucurie, la început: era o bună ocazie, pentru sus-semnatul, să-l citească mai des. O dezamăgire ulterioară: a abandonat SF-ul şi scriitura literară, în general. Prin 2000, citind „Timp mort”, am avut impresia că ştiu şi de ce: resorturile motivaţionale care au generat scrierile din anii ’80 nu mai existau în anii ’90 şi nici după aceea. Probabil, şi publicul destinatar al unor astfel de scrieri se împuţinase. Un alt public, tânăr, impregnat de galm-ul nouăzecist, superficial în etică dar valsând, pragmatic ca dracu, prin foamea de bani şi penuria de caractere a sfârşitului de secol, îşi făcea loc. Cât ar fi înţeles un astfel de public din „Vremea mânzului sec”, spre exemplu? Foarte puţin – e pariul meu.

„Timp mort” – o colecţie de texte jurnalistice plus un crochiu de roman derivat, parcă, dintr-un scenariu avortat de film prost de cinematecă (există şi filme proaste de cinematecă) – a marcat, din perspectiva extrem de subiectivă a autorului acestor rânduri, dispariţia scriitorului în beneficiul ziaristului.

bitcode2Acum, după încă vreo 15 ani, înţeleg că şi ziaristul abandonează cursa. Aş minţi dacă aş spune că nu-mi pare rău, deşi nu jurnalistul post-decembrist m-a captivat pe mine în tinereţe. Aş minţi, de asemenea, dacă aş nutri speranţe într-o resuscitare a filonului literar: lumea asta e mai otrăvită decât cea în care acum 10 – 15 ani un scriitor se dematerializa discret, printre de ciorne de editorial.

Balada Cavalerului Programator este un text din tinereţe al ziaristului care s-a retras ieri. Este unul dintre puţinele texte ale sale care, în mod real, nu mi-au plăcut, deşi cred că i-am pătruns sensul. Este unul dintre puţinele sale texte care are o morală voit-izbitoare, întocmai ca o fabulă. Morala te pocneşte la capătul unei călătorii iniţiatice în ambele sensuri ale axei timpului: Cavalerul Programator se duce la originea a ceea ce ne-am obişnuit să privim azi ca pe un dat de la Dumnezeu: calculatorul. După ce atinge originea, urmează voiajul în sens invers. Însă călătoria e lungă iar timpul, necruţător, astfel că la întoarcerea acasă Cavalerul Programator este un bătrân într-o lume ciudată (şi poate nu doar ciudată), în care nu se mai regăseşte. Şi tot ce au putut să-i dea de făcut bătrânului Cavaler Programator a fost să-l pună să lipească etichete pe nişte cutii vechi, într-un subsol uitat de lume.

Povestea e tristă, dar mai tristă îmi pare alegerea răspunsului la ultima întrebare din acest lung eseu: cine merită deplâns cu întâietate – Cavalerul Programator, care a aflat un adevăr dar s-a pierdut pe sine, la întoarcere? Sau lumea asta, în care Cavalerul Programator lipeşte etichete în cel mai fericit caz, şi care pare, azi, foarte predispusă să se piardă pe sine fără să cunoască vreodată adevărul?


____________________________________________________

http://www.gandul.info/puterea-gandului/...a-14651897

14 mai a.c. Ora 3 după-amiaza. Parchez Blanşeta în faţa porţii, pe trotuarul îngust, la locul ei de veacuri. Strada e caldă şi pustie. Nu-i mai pun fierul de blocaj pe volan, ciotul galben pe care-l ştie tot cartierul – ultimele dăţi l-am deblocat atât de greu, de era să rup cheia în el. Ar trebui să iau altul, dar nu prea se mai găsesc, nu mai foloseşte nimeni aşa ceva.

Uşa din dreapta spate o las închisă pe jumătate, la prima siguranţă. Săptămâna trecută, butucul broaştei de la uşa şoferului s-a învârtit în gol cu încăpăţânare. Uşa dreapta faţă nu se poate deschide din exterior de ani de zile, nici la cheie, nici la clanţă, îi deschid eu din interior pasagerului. Dacă la spatele dreapta nu s-ar fi nimerit să fie siguranţa nepusă, nu rămânea decât să-i sparg un geam sau să chem lăcătuşul ca să mai intru în ea.

În Blanşetă se pătrunde greu. Sau, cel puţin, aşa credeam eu.

Uşa casei, în schimb, se deschide întotdeauna din prima, dacă ştii cum s-o ridici de brâu în sus.

Am scris un text, am stat pe calculator şi pe telefon vreun ceas, după care am aţipit. Pe la 6, m-am trezit şi am constatat că nu mai e apă, aşa că am ieşit să iau un bax.

În primul moment am avut senzaţia neuromotorie pe care ţi-o dă opritul brusc din învârtit pe loc. Simţeam nevoia să mă sprijin de ceva. Blanşeta nu mai exista. Pe trotuarul din faţa casei nu mai erau decât nişte pete de ulei.

Pierdea ulei maşina, dom Popescu?

Nu, domnule agent, Blanşeta – niciun strop, o fi fost de la ăia care vin cu Mercedesul şi cu gagicile la ginecologul de vizavi, parchează la mine şi îmi aruncă doze de Cola storcite şi chiştoace pe trotuar şi peste gard, deşi stă scris „Nu parcaţi”.

Adică, mă scuzaţi, dom Popescu, îmi spuneţi că Mercedesul pierdea ulei şi Dacia dumneavoastră din 2002 nu?

Trece un camion greu pe stradă, cu tot soiul de lumini aprinse, ca un pom de Crăciun – se declanşează şi alarma VW-ului Poliţiei.

Nu ştiu, domnule agent Şendrea, nu vreau să mă gândesc la asta, e ca şi cum i-ar fi curs sânge din burtă Blanşetei. Nu mai era, v-am spus, de parcă n-ar fi fost, ca luna de pe cer, care ori este, ori n-a existat niciodată. Am privit adânc în asfalt, mă gândeam că s-a scufundat din cauza căldurii. M-am uitat întrebător la pisica vecinilor, care se uita şi ea la mine. M-am dus până în mijlocul străzii şi am inspectat acoperişurile caselor – nu era nici acolo.

În altă parte, prin cartier, nu puteaţi s-o parcaţi şi să vă piară asta din minte? Am mai avut cazuri.

Da, m-am gândit şi la asta. Am luat la pas toate străduţele, până în Griviţa. Am fost şi la colţul parcului, unde mă duceam cândva să mă îmbăt. Consumam singur noaptea în Blanşetă, numai noi doi, şi ascultam Fără zahăr. Pe la 2-3 dimineaţa îi vedeam pe Puca şi pe Sfântâniţă cum dansează îmbrăţişaţi.

Deci, nu eraţi singur când consumaţi băuturi alcoolice în autovehiculul staţionat?

Nu, nu eram. Sfântâniţă avea nişte ochi negri, mici şi rotunzi, lipiţi pe un puf alb şi rar, era tot numai o coadă zburătoare. Puca umpluse cândva Blanşeta de miresme, acum cartonul era uscat, fetiţa bufleie, cu capul mare, stătea atârnată de retrovizor, nu mă înduram s-o arunc şi să-l las singur pe Sfântâniţă, spiriduşul meu protector în trafic.

Când mă întorceam dimineaţa acasă, conduceam încet, cu luminile stinse, cu a-ntâia, o sută de metri. Căutaţi pe Google Earth, o să găsiţi fotografia străzii Feroviarilor cu Blanşeta în prim-plan. În centrul volanului ei m-am uitat câteva minute ca să găsesc titlul ziarului care s-a numit Gândul.

Auziţi, domnule agent, ăsta care a furat-o, cum o fi reuşit s-o bage într-a doua, că nu mai intra neam!?... Trebuia să faci o mişcare fină, şerpuită, la milimetru, ca s-o treci dintr-a-ntâia într-a treia, altfel nu intra.

Reţin, deci, că dumneavoastră conduceaţi noaptea sub influenţa alcoolului, domnule Popescu?

Domnule agent Şendrea, dacă mi-o aduceţi înapoi pe Blanşeta, puteţi să-mi luaţi carnetul pe trei luni, şi pe un an, numai s-o văd acasă. O fată îmi spunea odată că se simte în Dacia mea ca la cinema.

Măcar închidere centralizată i-aţi pus?

Ce închidere, domnule, n-avea nici airbaguri, nici alarmă, poate doar ce ţipau Sfântâniţă şi Puca!

Dom Popescu, cred că trebuie să vă rugaţi pentru sufletul ăluia care v-a furat-o, că mare bine v-a făcut... Cum circulaţi cu ea în halul ăsta?

Domnule Şendrea, vă rog să mă credeţi, sunt cel mai mare şofer de Dacie din parcare. Am mers cu ea pe zăpadă cu gheaţă, când nici nu se pomenea de cauciucuri de iarnă, fără încălzire de parbriz şi cu dezaburirea spate defectă, cu garnitura de chiulasă împuşcată toată, cu direcţia descentrată, dacă nu strângeam bine de volan o lua la dreapta în trei metri. Odată, am rămas troieniţi în viscol o noapte întreagă. Eu nu sunt un şofer prost, dar ea e o maşină deşteaptă. Nici nu mai ştiu de câte accidente am scăpat împreună...

Itepe i-aţi făcut vreodată?

Da, păi, mergeam la dom Nae, în Băneasa, o repara şi ţinea aşa câteva săptămâni. Pe urmă iar o duceam la dom Nae.

Fumaţi, dom Popescu? Vă deranjează dacă aprind eu o ţigară?

Nu, nu mai fumez de mult, dar nu mă mai deranjează nimic, fumaţi liniştit.

Ştiţi cât îi trebuie unui hoţ de meserie să deschidă o Dacie ca a dumneavoastră şi s-o pornească? Cinşpe secunde. Dar, dom Popescu, poate că a vrut cineva să vă facă o farsă, o glumă, ştiind că e maşina dumneavoastră... Şi mâine v-o aduce înapoi şi spune că a fost un avertisment ca să vă luaţi alta...

Nu cred, că nu e prima dată. Mi-au furat radiocasetofonul în parcarea de la Carfur. Într-o noapte, mi-au deschis doar portbagajul, tot aici, în faţa casei, şi mi-au luat geanta de tenis cu trei rachete Babolat. De atunci o duc întotdeauna în casă. Geanta, vreau să zic. Pe urmă, tot noaptea, tot din faţa porţii, mi-au luat bateria şi roata de rezervă. N-o să uit cum au pus la loc, în bună regulă, arcul cu cârlig care ţinea roata în lăcaş.

Dar nu mi-am închipuit că o s-o ia vreodată cineva cu totul. O Dacie veche, ruginită pe la încheieturi... ce dracu să facă cu ea?

Vecini din blocul de peste drum au ieşit pe la fereşti. Se uită la maşina Poliţiei, parcată în faţa casei mele. Unii, ca să vază dacă, în fine, au venit să-l salte şi pe Popescu.

E posibil s-o fi furat ca să dea o lovitură cu ea, şi atunci aveţi noroc. O abandonează şi o găsim până la urmă. Dacă nu, o taie şi o vând, piese şi fier vechi. Aveaţi cauciucuri noi?

Da, de iarnă, n-apucasem să le schimb.

Atunci sunt şanse mici să fi scăpat. Le dezmembrează prin curţi, prin Ilfov, pe la Răcari.

Au trecut luni de-atunci. Mai dădeam cu ochii prin casă de cheile Blanşetei. Până la urmă n-am mai putut, le-am aruncat.

Am luat-o pe Săndica. O Dacie Sandero nou-nouţă, care îmi arată când să schimb vitezele. Are scripeţi la geamuri, şi numai când dau la ei, la manivelă, simt şi eu că, totuşi, conduc. Cu Săndica totul e lin, fără suspin. Ca să te asculte Blanşeta, trebuia să munceşti ca la sapă, şi cu volanul, şi cu schimbătorul, şi la pedale. Uneori mă gândesc că n-a furat-o nimeni. Că a plecat, că m-a părăsit ca să nu mă scoată într-o zi din ea Smurdul cu descarcerarea.

Săndica e strănepoţica. Străbunica a fost Skoda 100S albă, a lui taică-meu, agonisită cu greu, la bătrâneţe, a apucat să meargă cu ea câţiva ani. Skoda i-a dat numele Blanşetei a doua, o Dacie berlină pe care am cumpărat-o la mâna a doua prin `94, cu număr cu tot, de la cetăţeanul Vlăsceanu Ionuţ Daniel – de aici vine VYD, nu de la apetenţa mea pentru neant, nici de la obsesia spaţiului sideral sau de la vidul din capul meu, cum destui sunt convinşi.

A treia, Blanşeta vieţii mele. Din când în când, domnii poliţişti îmi mai arată câte un video cu Dacii în mişcare şi mă asigură că nu încetează să o caute.

Dacă aş şti că n-a fost măcelărită, dacă aş vedea-o mergând pe stradă cu Sfântâniţă şi Puca la catarg, i-aş face semn ca unui prieten drag, cu amândouă mâinile, omului de la volan...

Dar o visez cum vine singură, fără zgomot de motor, fără lumini, seara, în faţa porţii, cum îi clipeşte Săndichii să-i facă loc şi ştiu că n-am s-o mai văd niciodată.

P.S.

Acesta este ultimul meu text din Gândul.

[Kidu]

Frumos si de apreciat gestul lui Andre Rieu:

[Redpunk_one]

Decalogul lui Chomsky este parca o descriere fidela a ceea ce se intampla in Romania ultimilor 25 de ani .

http://www.realitatea.net/10-strategii-a...97344.html

Noam Chomsky, un reputat lingvist american, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology(MIT), a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”.

Noam Chomsky :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Noam_Chomsky

Decalogul Chomsky

1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate

Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.

2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii

Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.

3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău

Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său

Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte

Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.

6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor

Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.

7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare

Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.

8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă

Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.

9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei

Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.

10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare

Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

[Miki]

Sub acoperirea diplomelor pompoase, CV-urile reale ale actualilor guvernanți ascund surprize de mari proporții, cel puțin dacă e să dăm crezare dezvăluirilor făcute de senatorul PSD Valer Marian, într-o declarație politică depusă  la Parlament. Citeşte care sunt acestea pe radiounirea.ro.

Senatorul de Satu Mare se “ocupă”, în declarația sa, numai de cîțiva demnitari din zona sa politică, ceea ce face, însă, cu atît mai spectaculoase dezvăluirile. El prezintă ceea ce numește caracatița Falcă, adică grupul de interese al influentului primar al Aradului, care ar putea fi viitorul lider al PDL, sau secretar general. ”În ultimii şase ani primarul Falcă şi-a constituit un cerc de putere personal la nivel naţional prin promovarea în funcţii cheie în diverse instituţii fundamentale ale statului a unei suite de apropiaţi şi fideli ai să din judeţul Arad . Exemple sugestive în acest sens sunt secretarul de stat Eugeniu Pistru de la Ministerul Transporturilor, preşedintele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, chestorul Alexandru Tonca, adjunct al şefului IGPR, secretarul de stat Ioan Dascălu de la MAI, ministrul Traian Igaş, şi generalul Florian Coldea, primul adjunct al directorului SRI, şeful de facto al acestei instituţii” scrie senatorul, în declarația sa.

Bombele de abia de aici încep, însă, în momentul cînd Valer Marian prezintă și meseriile de bază ale celor în cauză: ”Eugeniu Pistru a fost tinichigiu şi şofer, după care a absolvit liceul şi facultatea la distanţă (ID). Nu numai Eugeniu Pistru a avut o meserie stimată de preşedintele Traian Băsescu, ci şi alţi discipoli ai primarului Falcă: ministrul de interne Traian Igaş a fost tâmplar, preşedintele CJ Arad, fostul senator Nicolae Ioţcu, a fost fochist, deputatul Iustin Arghir Cionca a fost chelner, iar deputatul Lucian Riviş Tipei a fost dresor de câini şi patron al unei firme de bodiguarzi (care a avut contracte bănoase cu Primăria Arad)”.

Senatorul PSD oferă și alte informații interesante despre ministrul de Interne: ”Am adresat ministrului Traian Igaş o întrebare privind pregătirea sa juridică, solicitându-i să-mi comunice la ce vârstă a absolvit Facultatea de Drept, la ce formă de învăţământ universitar (la zi sau la fără frecvenţă), cu ce medie generală, precum şi dacă a fost jurist practicant (judecător, procuror, avocat, notar sau consilier juridic) şi în ce perioadă. Ministrul Igaş mi-a transmis săptămâna trecută un răspuns impertinent prin care mă trimite să consult site-urile www.igas.ro şi www.mai.gov.ro. Pe site-urile respective este menţionat doar că este licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad , astfel că am fost obligat să mă adresez altor surse. Astfel, am aflat că Traian Igaş este de meserie tâmplar şi că s-a remarcat ca disk-jockey în localitatea natală Pecica. Şcoala generală a absolvit-o în comuna Cristian din judeţul Sibiu , unde se spune că a rămas repetent un an. A absolvit liceul în forma de învăţământ la distanţă şi cu mare dificultate, în jurul vârstei de 30 de ani, respectiv a început studiile la liceul din Pecica şi a trebuit să se transfere la un liceu din Nădlac pentru ale finaliza. A absolvit Facultatea de Drept în jurul vârstei de 40 de ani, tot la forma de învăţământ la distanţă (fără frecvenţă), obţinând note mediocre şi având o medie generală în jur de 8. Probabil că l-a ajutat faptul că rectorul acestei universităţi îi era coleg de partid, acesta candidând în 2008 pentru un mandat de senator în judeţul Arad. După absolvirea Facultăţii de Drept, Traian Igaş nu a fost jurist practicant, nici măcar ca şi consilier juridic, deci aprecierile şi aşteptările şefului statului nu prea au acoperire. Realitatea este că ministrul de interne a absolvit o facultate de drept privată, la fără frecvenţă şi cu note mediocre, şi nu are nicio experienţă în domeniul juridic şi nici în administraţia publică în funcţii executive. Singura sa legătură în ministerul de interne este faptul că tatăl său a fost şef de post în regimul comunist în comunele Apaţa din judeţul Sibiu şi Pecica din judeţul Arad”.

Nu în ultimul rînd, Valer Marian îl acuză pe ministrul Educației [Daniel Funeriu], originar tot din Arad , care ”a absolvit doar 11 clase şi nu şi-a echivalat studiile liceale şi superioare în România. Un ministru care confundă cetăţenia cu naţionalitatea (a se vedea CV-ul, în care a consemnat „Naţionalite: Română, Franceză”) şi care nu şi-a învăţat propriul şi unicul copil să vorbească limba română. în ultimii 20 de ani şi discriminează elevii proveniţi din rândul populaţiei majoritare”.

Contactat de Inpolitics, Valer Marian a precizat că informațiile conținute în declarația sa politică nu sunt bulevardiere, ci obținute pe baza unor investigații serioase: ”Sunt jurist de profesie, am formație de procuror, nu îmi permit să mă joc cu vorbele, e vorba de informații verificate, unele dintre ele fiind puse la dispoziția mea chiar de către colegi de partid ai celor în cauză. Drama este că eu m-am ocupat doar de oamenii PDL din zona Aradului, dar am informații că în alte zone ale țării sunt cazuri încă și mai spectaculoase”.

Reamintim că informații similare s-au vehiculat în presă și în legătură cu alte nume marcante ale PDL, precum deputatul Costică Canacheu, președinte al Comisiei de Apărare, care are doar liceul și a fost electrician, ori Monica Ridzi, cunoscută ca fostă dansatoare prin cluburile de noapte hunedorene. Însăși fiica președintelui, Elena Băsescu, a stîrnit controverse, după ce s-a dovedit că presupusa diplomă a unei universități americane era, de fapt, un stagiu de cîteva săptămîni.

SURSA

[Xtreme]

Cum se fura legal. O marturie din interiorul sistemului

Am primit in urma cu ceva timp pe mail o marturie din interiorul unei mari companii, care explica in detaliu cum se castiga anumite licitatii cu statul roman. Am decis sa publicam aceasta marturie anonimizand numele de companii si de persoane pentru ca experienta HotNews.ro in ultimii ani de anchete jurnalistice pe achizitii ne-a aratat ca mecanismul descris este real. Consideram ca mecanismul fraudarii fondurilor publice merita cunoscut de marele public. In ce priveste situatiile concrete, cu referire la nume de persoane si companii, nu le-am putut verifica in lipsa unor dovezi concludente, documente, etc. Insider-ul nu a mai raspuns solicitarilor noastre. Publicam mai jos marturia sa integrala, cu anonimizarile de rigoare.

"Este jenant sa vezi cu cata energie participa toti colegii mei la furtul calificat, suntem ca o banda de hoti, dar pentru ca suntem facuti complice la hotie si primim niste frimituri, atunci ne simtim importanti, invitati la masa, protejati de haita de banditi"


"Se vorbeste despre resetarea sistemului dupa tragedia din club. Adica, nu e suficient ca a picat un guvern plin de incompetenti si corupti, ci ar trebui sa se schimbe sistemul cu totul. Am stat si m-am gandit: oare cei care cer asta isi dau seama ce inseamna schimbarea sistemului? Hai sa va spun despre niste lucruri care nu se vad, nu se aud, sunt departe, din sistem, dar nu se vorbeste despre ele. Sa va spun cum se fura legal.

Nu mai pot sa tac: dupa ce am vazut ce s-a intamplat in acel club, dupa ce a devenit evident ca un sistem ca cel din care si eu fac parte contribuie la mizeria generala, trebuie sa vorbesc. Sa vorbesc de mizeria morala a celor care ne complacem, luam salarii si tacem, caci tacerea ne aduce urmatorul salariu.

Am sa va vorbesc despre grupul de firme (...), pentru care lucrez de ceva vreme ca sa il inteleg cum functioneaza. Am inteles cum gandesc niste oameni care conduc firma si pe care i-am crezut multa vreme cei mai tari si cinstiti oameni. Cei mai mari banditi din firma asta sunt in jurul lui X, care este banditul sef. Are multi catei langa el, (...x, y, z) - ca sa numesc pe cei mai mizerabili dintre ei.

Dar sunt unii si mai jos, micuti, directori sau manageri. Toti fura, stiu cum se fura, si lucreaza impreuna, ca sa nu mai zic si de cei mici, angajati simpli, care inteleg si ei despre ce e vorba. Cea mai mare calitate a unora din grupul de firme (...) este relatia de rudenie sau alianta cu oameni cheie din institutii publice, este un criteriu de recrutare si angajare, apoi de pastrare in firma.

Sunt oameni care nu fac nimic, nu au nici o calitate, stau degeaba, dar care pot intra in sediul Ministerului X sau agentiei Y la orice ora, caci sunt rude cu cate un director sau general. Este jenant sa vezi cu cata energie participa toti colegii mei la furtul calificat, suntem ca o banda de hoti, dar pentru ca suntem facuti complice la hotie si primim niste frimituri, atunci ne simtim importanti, invitati la masa, protejati de haita de banditi, deci nu vorbim, lucram cu zel de dimineata pana seara, peste program, in weekend, si suntem mandri, suntem cei mai tari hoti din piata, cand a picat firma (...), aproape ca am sarbatorit, e bine ca ramanem singuri, ca nu mai trebuie sa impartim.

Eu, parte a echipei (...), nu pot fi altfel decat ceilalti colegi, ma complac, sunt prins in joc. Ceva s-a rupt prima data anul trecut, la turul doi al prezidentialelor, cand niste domni si doamne directori au facut o sedinta ad-hoc vineri dupa amiaza ca sa ne spuna ca trebuie sa votam cu Ponta duminica, ca ne va fi bine. Si nu am votat cu Ponta, sic! Dar tot mi-am vazut de treaba, pana cand am vazut ce s-a intamplat in club, am tacut iar, dar n-am mai putut, si am inceput sa scriu.

Sa va spun cum se fura banii oamenilor cinstiti in tara asta, si cum se fura fondurile europene. Este o firma de hoti, unii care fac lucrurile, si multi care tac, fara sa fie direct implicati, dar vad si inteleg. Se fura legal, avem contracte, avem licitatii, avem proiecte, se platesc facturi. Dar sa vedem cum se face.

Totul incepe cu mult inainte de a se vedea, sunt oameni care se gandesc cum sa construiasca un proiect finantat din fonduri europene sau de la bugetul local, cu o componenta mare de IT. Apoi, se cauta beneficiarul, adica pornind de la regulile de aplicare pentru fonduri europene sau de la bugetul local, trebuie gasit beneficiarul eligibil, acea primarie, acel minister care nu isi bate capul ca are banii de la UE sa faca proiecte.

Nu, vine cineva de la (...), expert pe fonduri europene (e la fel si pentru bugete locale), dar care nu se prezinta de la (...), si incepe sa pregateasca terenul. Adica, se cauta oameni coruptibili in acea primarie, in acel minister, oameni eventual numiti politic, care raspund la comanda de la domnul (.........) sau cine o fi, si care vor deveni mai atenti la discutie si vor incepe sa inteleaga ca pot face un proiect, bun pentru comunitate.

Totul e bun pentru comunitate, indiscutabil, (...) asta face de dimineata pina seara, lucreaza pentru comunitate, ca Romania sa fie frumoasa. Asa sunt prostiti oamenii si noi cei din firma. Apoi, dupa ce se explica in detaliu proiectul, acelei entitati eligibile i se ofera pe tava un caiet de sarcini. Evident, o primarie sau un minister nu are oameni care sa scrie un caiet de sarcini, las ca are (...) destui oameni, sunt cu zecile, iti fac caietul de sarcini la virgula.

Tot ce trebuie sa faca primaria e sa publice in sistemul de licitatii electronic acel caiet de sarcini, ca sa poata firmele sa participe la licitatii. Dureaza treaba luni de zile, lucrurile nu se fac cu viteza, ca bate la ochi. Apoi, tot pe linie politica, dupa publicarea proiectului, se cauta sprijin bugetar la guvern, caci UE ramburseaza mai tarziu proiectul, trebuie sa ai bani ca sa faci proiectul, si recuperezi banii mai incolo.

Urmeaza licitatia, si nu castiga firma (...), nu, ca e licitatie, castiga cel mai bun. Intelegeti, oameni buni, castiga cine trebuie de fiecare data, sa fie foarte clar. Adica, castiga cineva din grupul de firme (...), asta inseamna inclusiv firme care aparent nu au nici o legatura cu (...), cum ar fi (...) (ati citit bine (...) are domni cu epoleti de pe vremuri care implica firma in hotie, ca nimeni nu mai traieste din salariul cinstit).

Sunt consortii de citeva firme, dar nici una nu e (...). Dar, in (...) se face totul. Chiar daca proiectul e castigat de 5 firme, nici una cu legatura cu (...), cine face treaba? Pai cine a facut caietul de sarcini, tot noi, noi stim ce am cerut, noi aveam deja solutia in cap, noi implementam. Cum? Nu se vede? Nu, ca nimeni nu se uita, apoi noi intern nu spunem lucrurilor chiar pe nume si nu avem voie sa vorbim la telefon, dar scriem linii cod, testam, instalam servere, totul facem noi.

Nu pastram nimic, nici un document, nici un email, nici o urma. Cei mai avansati oameni in furt sunt (..., ...) astia fac jocurile, care gandesc in stil mare, dar mai sunt baieti care iau resturi (..., ..., ...), toti au firme sau participa la diverse activitati si raman cu bani. Dar, daca nu e clar, sa intram si mai mult in detaliu: cat costa un soft? S-a scris prin presa urit despre noi, cum ca umflam preturile.

Pai nu prea stiti cu cat se umfla, dar, vorbind cu diversi colegi, la un proiect de 10 milioane de euro din fonduri europene, toate costurile nu depasesc 3 milioane euro, cu multa generozitate si marje de proiect. Dar cine poate verifica? Cine stie cu adevarat? Cui ii pasa? Firmele care castiga licitatiile sunt folosite ca paravan pentru executia proiectului tot de catre (...), si sunt contracte, scrise si nescrise, prin care firmele paravan ramin cu 2%-5% din valoarea tranzactionata fara sa faca nimic.

Iar beneficiarul crede ca totul a fost facut de firmele care au cistigat licitatia, la fel cred si autoritatile, la fel cred si cei care mai vin in control (pot fi si de la Bruxelles). Banii sunt apoi plimbati pana in buzunarele celor pe care ii vedem la televizor, politicieni, primari, directori prin ministere, se cumpara pe proiect telefoane, tablete, laptopuri care ajung si la cateii din administratia publica, fara nici o logica, dar cine verifica?

Bun, dar pana la urma care e treaba? Pai treaba e ca 75% sunt bani negri, furati, plimbati, care nu se vad in nimic, de aia nu avem nici drumuri, nici spitale, ce zic este peste tot, sa nu credeti ca (...) este singurul grup de firme care lucreaza asa, asta e sistemul, domnilor, dar e ala ascuns, pe care nu il vedem si de care nu stim, degeaba ne bucuram ca a picat guvernul, bunastarea nu va veni, sistemul va continua.

Asa se fura, legal, e nevoie de inca 5 DNA-uri ca sa ii prinzi pe toti si sa schimbi sistemul. Si sa nu credeti ca se pierd 7 milioane din 10, care sunt bani negri. Mai sunt 3 milioane costuri, ca noi codam, zi, noapte, in weekend, si primim salarii, platim taxe. Dar, intr-un caz din doua, ce rezulta e zero, nu e folosit de nimeni la nimic, deci in multe cazuri, oameni buni, statul pierde toti cei 10 milioane de euro fara sa obtina nimic, din care 7 milioane sunt bani negri, si 3 milioane bani care se duc in salarii, taxe, caci s-a muncit si oamenii au fost platiti.

Multiplicati de mai multe ori, pe mai multe proiecte, calculul, si va iese bugetul unui minister. De asta nu se vede nimic, nici spitale, nici scoli, nimic, caci banii pur si simplu dispar, in spate sunt multe documente, multe servere si softuri, dar multe stau degeaba, caci de la bun inceput s-a pornit gresit, nu le-a cerut cineva care avea nevoie de ele, nu, le-am cerut noi, (...), ca sa furam niste bani si i-am luat in barca pe niste domni si doamne care au primit pentru implicarea lor parte din bani.

Asa functioneaza sistemul, nu, nu se va schimba, nu va imbatati cu apa rece, si sunt multi ca noi, foarte multi. Asta e clasa privilegiata care se hraneste din furt si au format o haita care se sustine. Sa ma cautati, sefi de la (...), caci n-am obligatii, pot sa plec in America, si acolo voi cu toti securistii vostri infipti de ani de zile peste tot, cu care tineti o atmosfera de panica in toata firma, de nu misca nimeni, n-o sa ma gasiti.

Ii incurajez pe toti care pot spune ceva, sa o faca, daca tacem si inghitim mizeria lor sa nu ne mai plangem cand mor oameni nevinovati si, poate data viitoare, vor fi cunoscuti de ai nostri. Vorbiti si schimbati si voi sistemul, toti care nu va temeti, oriunde ati lucra. Altfel, mai trec 25 de ani si nu mai ramine nimic, doar ei cu jeepurile lor din bani furati, si noi cu firimiturile si speranta ca va veni o schimbare de nu stiu unde."

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-206...emului.htm

Schimbarea trebuie sa vina din interior, prin fiecare in parte! Nu da spaga, nu te vinde pentru un mic si o bere

[Redpunk_one]

Ce mic si bere xtreme ca articolul ala vb de mil de euro la o singura firma la o singura licitatie. Uneori ma mir cum dracu mai functioneaza tara asta cand se fura atata?

[I 929]

http://www.mediafax.ro/politic/dna-cere-...u-14901538

600.000 de euro șpagă! Voi vă dați seama câți bani îs ăștia?

[Redpunk_one]

Nu ma numar printre fanii lui TRU (ba chiar dimpotriva imi e antipatic de-a dreptul dar in fine) insa editorialul sau de azi mi s-a parut foarte reusit :

http://adevarul.ro/news/politica/doar-li...index.html

În dimineaţa zilei de 1 decembrie 1990, Alba-Iulia era un oraş plin de Dacii, muncitori şi ceaţă. Spre prînz, Ion Iliescu şi Petre Roman au urcat pe scenă. Un vuiet recunoscător s-a ridicat din mii de piepturi.
Între cei doi, un bătrîn uscat şi nenegociabil: Corneliu Coposu. Un val noroios de huiduieli i-a acoperit primele cuvintele. Împroşcat de zoaiele lumii noi, Coposu a continuat să vorbească.

Trebuia să vorbească pentru că tocmai făcea legătura cu mîndria apusă a unei ţări care se unise sub promisiunea că va şti să îşi aibă de grijă. Huiduielile au mers înainte. FSN serba prima zi naţională a României în libertate. Înainte de a fi doborîtă de negura guturală a mulţimii, şansa a plutit o clipă deasupra mulţimii. Şansa unei Românii serioase şi punctuale la întîlnirea cu istoria. Eram acolo şi am văzut-o murind, pe scena de la Alba Iulia.

Corneliu Coposu e cel cerut de manifestanţii plecaţi pe stradă, în căutarea unei soluţii, după măcelul fumegînd de la Colectiv. Nu-l putem reedita. Nu mai producem lideri naţionali. Coposu ne-a ferit de scufundarea în omenia lui Ion Iliescu. Atît cît e, civismul nostru a fost sădit de Corneliu Coposu. Imitaţiile ONG-iste au venit mai tîrziu, prin import. După 25 de ani, Coposu rămîne cel mai important om public al României. Restul, de la Iliescu la Constantinescu şi Băsescu sînt secundari. S-au dovedit secundari.
Coposu nu a avut talentul şi abilitatea politică a celor ce îi trăiesc, fără să ştie, în umbră. Dar ne-a dat direcţia. Fără Coposu, fără discursul rostit pînă la capăt, sub huiduieli la Alba Iulia, fără încăpăţînarea de extraterestru programat să practice buna-cuviinţă politică, am fi plonjat direct în cazanul cu robi şi deşeuri. Am reuşit să amînăm.
Curînd, am pierdut şirul. Pe drumul deschis de Coposu ne aşteptau politica de valori şi suferinţa plină de sens care conduce spre primele certitudini ale civilizaţiei. Aşa cum se ştie, avem oroare de drumuri lungi şi drepte. Am rămas cu prea puţin. Facem, în continuare, o mare confuzie. Ne consolăm cu gîndul că prosperitatea clasei de mijloc, pe care o fetişizăm în lipsă de altceva, va aduce succesul. E insuficient pentru că, istoriceşte, sîntem neschimbaţi. Înconjuraţi de folclor şi hoţie, ambele strămoşeşti, sîntem o aglomerare iute de mînă, vorbăreaţă şi perfect incapabilă să imagineze premizele unei societăţi. Altfel spus, am ratat Unirea. Individual, social şi naţional. Unirea ne iese de minune doar în sunete de fanfară, la ocazii şi solemnităţi oficiale. Adevărul nerostit şi umilitor pe care stă zbenguiala dintre graniţele noastre e că nu am făcut faţă Unirii din 1918.

Unirea din 1918 nu a rezolvat problema României, ci a redeschis-o la mare adîncime.

Am sărbătorit de curînd doi ani pînă la aniversarea unui secol pierdut. Nu e numai vina noastră, dar nu e nici fără vina noastră. Aritmetic, 1918 plus 100 fac 2018. În realitate, fac mult mai puţin. Fac, de pildă, dezintegrarea umană care pustieşte tot ce mişcă, bea şi cocleşte între Turnu Severin, Constanţa şi Iaşi. Pierduţi în marele deşert oriental care împresoară Carpaţii, asistaţii, uitaţii şi derutaţii de tot soiul trăiesc de-a valma în sate şi tîrguri care curg spre dispariţie. Nu ne-am unit. Nu avem nici azi legături cu Transilvania. Am lăsat şoselele în seama romanilor, la a doua lor apariţie prin partea locului. Nepricepîndu-ne la istoria pe care o tot aniversăm, nu am înţeles că Transilvania a fost parte a Estului doar sub comunişti. Unirea din 1918 nu a rezolvat problema României, ci a redeschis-o la mare adîncime. Patru ore cu trenul pînă la Brşov şi încă şase pînă la Oradea e rezonabil. Cît aţi vrea să faceţi pînă la periferia Austriei? Ar trebui să-i reconsiderăm pe ardelenii, care, ca Traian Vuia, au avut temeri şi au refuzat să se îmbete cu entuziasm unionist. Aveau motive. Am luat Unirea drept o modificare în hărţi care ne face mai mulţi, fără să bănuim că adevăratele ei rosturi sînt integrarea şi dezvoltarea comună.
De 100 de ani, România pierde oameni şi potenţial ca o conductă spartă în Rai. Milioanele plecate la lucru în Occident n-au fost puse în mişcare de decalajele de pe piaţa muncii, aşa cum ne tot spun economiştii deştepţi rămaşi acasă. Cauza primă e o estimare de neclintit care spune, pentru un amar de oameni, că România e frumoasă, dar le încurcă viitorul. Pierdem prosteşte şi puţinul rămas. Tinerii de la Colectiv au fost cedaţi fără reţineri. Pierdem şi puţinul care vine. Şcoala Ardeleană făcea oameni cu carte, şcoala românească face abulici. Cine trece, totuşi, prin şcoală cu folos pleacă sau se ascunde printre computere. Doar limba ne ţine împreună. De asta vorbim pînă pîrjolim străzile, ziarele şi televiziunile. Incapacitatea noastră de a trăi dincolo de limbă şi expresie e şocantă.

De la Coposu încoace, niciun politician n-a mai putut gîndi România ca unitate istorică. Rămînem cu fantoma unei limbi care îşi caută naţiunea.

[Giuliano]

Excelent; mai ales ultimul paragraf!

[Xtreme]

o completare la articolul de sus...

Povestea celor patru români premiaţi cu Nobel, alungaţi cât mai departe de graniţele ţării

În întreaga istorie a României, patru români au fost recompensaţi cu prestigiosul Premiu Nobel. Aceştia şi-au găsit însă succesul departe de graniţele ţării noastre, fiind forţaţi să plece din cauza regimului comunist.
1. În anul 1974, românul George Emil Palade obţinea Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, alături Albert Claude şi Christian de Duve, potrivit site-ului romaniidinstrainatate.com, în urma descoperirilor efectuate în domeniul „privind organizarea şi funcţionarea celulei”. Palade a intrat în istorie ca urmare a studiilor sale referitoare la existenţa unor particule în ARN, numite „ribozomi”. Descoperirea acestor celule a primit numele de „corpusculii lui Palade”. Născut la Iaşi în 1912, George Emil Palade a urmat cursurile Facultăţii de Medicină a Universităţii din Bucureşti, iar în 1940 devine doctor în medicină. Se stabileşte în Statele Unite ale Americii în anul 1946, la un an după instalarea regimului comunist în România. Devine membru al Academiei de Ştiinţe a SUA. În anul 2007 este decorat de Traian Băsescu cu Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Colan, iar un an mai târziu, pe data de 8 octombrie 2008, se stinge din viaţă în America.

2. În anul 1986, Elie Wiesel primea Premiul Nobel pentru Pace, fiind numit „un mesager al omeniei”. Wiesel s-a născut pe 30 septembrie 1928, la Sighetul Marmaţiei, judeţul Maramureş, într-o familie de evrei. După anexarea la Ungaria, în 1940, a nordului Transilvaniei, în urma Dictatului de la Viena, începe şi drama familiei lui Wiesel. Mama şi sora sa au fost ucise de furia nazistă, iar Elie şi tatăl său au fost închişi într-un lagăr de muncă forţată. Tatăl îşi pierde viaţa în respectivul lagăr, iar Elie Wiesel este salvat de o intervenţie a Armatei americane. În 1955 ajunge în SUA, obţinându-şi cetăţenia abia în 1974. Prin sprijinul lui Elie Wiesel, în 2005, în România se înfiinţează Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, al cărui scop vizează identificarea, arhivarea, cercetarea şi publicarea documentelor despre Holocaustul din ţara noastră.

3. Scriitoarea Herta Müller, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2009, s-a născut în 1953, în localitatea Timişeană Niţchidorf. Familia ei a fost oprimată în nenumărate feluri de regimul comunist, mama ei fiind deportată într-un lagăr comunist. Studentă la Litere în Timişoara, Herta Müller s-a afirmat printr-o serie de scrieri, considerate cu tentă comunistă. Primul ei volum de autor apare în 1982, sub titlul de „Ţinuturile joase”. Securitatea taie masiv din carte, însă doi ani mai târziu volumul aparte integral în Germania. În ciuda succesului de care s-a bucurat autoarea peste hotare, autorităţile de la Bucureşti i-au interzis să mai publice. Herta Müller se mută definitiv în Germania în anul 1987.

4. Arădeanul Ştefan W. Hell este unul românii cu care ne putem mândri. În luna octombrie 2014 alături de Eric Betzig şi William E. Moerner a câştigat premiul Nobel pentru chimie. El s-a născut pe 23 decembrie 1962, la Arad, în familia unui inginer şi a unei învăţătoare. Studiază primele opt clase la Sântana, lângă Arad, iar apoi se înscrie la liceu în Timişoara. În 1978 emigrează definitiv în Germania împreună cu întreaga familie. Stefan W. Hell, cel care a descoperit că printr-un microscop fotonic se pot face observaţii mult mai amănunţite decât se credea asupra celulelor, are o casă în oraşul Sântana, judeţul Arad, acolo unde şi-a petrecut toată copilăria. România are „meritul“ să-l fi vândut pe Hell, alături de alţi un sfert de milion de etnici germani. Stefan Hell şi părinţii lui au părăsit ţara noastră în anul 1978, pe când el avea doar 15 ani. Stefan Hell era un copil foarte studios. Prefera să stea să citească decât să participe la baluri. Stefan Hell a descoperit o modalitate de a vedea cu microscopul fotonic cum funcţionează celulele vii Întrebat ce a primit din partea României, înainte de emigrare, Stefan Hell a spus: “Ceea ce am primit din România, din Banat, a fost, foarte devreme, fascinaţia pentru ştiinţele naturii. Educaţia, pe atunci, trebuie să mărturisesc, a fost foarte severă şi foarte bună. Am avut norocul de a avea mulţi profesori grozavi. Cu siguranţă dacă nu plecam în Germania, dacă nu aş fi avut parte de extraordinara formare profesională extra-curriculară, dacă nu aş fi studiat la o universitate de prestigiu, unde să găsesc oameni care să mă susţină, dacă nu aş fi avut posibilităţile oferite de Institutul Max Plank, nu aş fi putut face descoperirea”, a declarat Ştefan Hell.

http://adevarul.ro/locale/slobozia/poves...index.html

[Redpunk_one]

Cred ca este prima data cand un gest unionist este sprijinit de majoritatea politica in Republica Moldova. Frumos !

http://www.gandul.info/stiri/harta-roman...e-14915577

''Să tot rupeţi harta, oricum Unirea se va produce (...) Vreţi voi sau nu, dar asta este istoria. Voi umblaţi cu steaua în frunte, asta se poate, dar copiii nu au voie să afle istoria'', a replicat liderul Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu.

În cele din urmă, propunerea socialiştilor în privinţa audierii ministrului educaţiei nu a întrunit voturile necesare, fiind susţinută de doar 42 de deputaţi din cei 101 de membri ai legislativului de la Chişinău.

Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a ameninţat însă că, imediat după sărbătorile de iarnă, formaţiunea sa va demara o campanie ''împotriva unioniştilor''.

[Giuliano]

Problema în Republica Moldova e că, dincolo de forţele unioniste, care au la bază tineri şi intelectuali, în general din zona urbană, există o majoritate care trăieşte în Moldova rurală, incredibil de subdezvoltată, majoritate în parte rusofonizată, în parte prizonieră unei atracţii fataliste faţă de marele URSS de la răsărit. Mai e mult până departe cred eu.

[Redpunk_one]

Stiu Giuliano insa daca te gandesti ca majoritatea romanilor au fost ucisi sau deportati , vezi Bucovina si Tinutul Hertei unde abia mai gasesti o mana de romani printre ucraineni si rusi, e totusi de admirat indarjirea si victoriile mici ale acestor romani care inca se lupta sa revina acasa. Cum ziceam cred ca e printre putinele dati cand unionistii castiga un vot in parlamentul Moldovei impotriva rusnacilor , ma refer la vot pt probleme legate de Unire subiect tabu pana mai ieri pt majoritatea lor. Vroiam doar sa salut si punctez evenimentul.

[Kidu]

Subscriu parerii exprimate de Giuliano. Unirea este foarte departe, niciunul dintre noi n-o va prinde in decursul vietii noastre. Asta daca se va produce si daca Republica Moldova nu va sucomba ca stat.

[Kidu]

Oameni hotarati.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-206...-caini.htm

Oamenii au dreptate pentru ca legea este o prostie. Este data de catre niste cacati, chipurile vanatori.

[Giuliano]

Eh râdem noi de Mioriţa da uite că ciobanii noştri au lăsat stelele şi brazii şi au pus mâna pe ciomege

[Kidu]

Inca o dovada ca lucrurile merg in directia buna si ca Ciolos chiar este un tehnocrat.

Pe Catalin il stiu personal (on-line) de pe forumul SSC Romania si de pe forumul PUM al Asociatiei Pro Infrastructura. Este un IT-ist pasionat de infrastructura si de bunul mers al tarii care s-a ridicat odata cu restul comunitatii.
Ma bucura foarte mult numirea lui pentru ca este un tip competent, pasionat si integru.

Catalin Drula de la Asociatia Pro Infrastructura, numit consilier al premierului Ciolos pe probleme de infrastructura de transport

Premierul Dacian Ciolos l-a luat pe Catalin Drula, vicepresedinte si director executiv al Asociatiei Pro Infrastructura (API), drept consilier pe probleme legate de infrastructura de transport. Masura vine pe fondul accentului sporit pe care cabinetul Ciolos vrea sa il puna pe proiectele de infrastructura in executie si in pregatire, in special pe cele din fonduri europene.

"Premierul Dacian Ciolos mi-a propus sa-i fiu consilier pe probleme de infrastructura de transport. Decizia a fost greu de luat. Am un job foarte interesant in IT, intr-un proiect exceptional (despre care voi povesti mai multe cindva). Pe de alta parte, este o oportunitate extraordinara de a pune umarul la schimbarea in bine in domeniul infrastructurii", a declarat Drula pe contul sau de Facebook.

"M-am hotarit sa accept. Imi e greu sa renunt (temporar) la proiectul din IT. Imi e greu (inclusiv financiar) si sa ma angajez la stat, dupa atitia ani in care am fost pe cont propriu. Nu-mi trebuie nici functia, nici rangul. Motivul pentru care ma implic este ca sa-mi ajut tara. Sa speram ca voi reusi. Mi s-a promis tot sprijinul de la cel mai inalt nivel.", a mai spus acesta.

Catalin Drula este in prezent vicepresedinte si director al Asociatiei Pro Infrastructura, unul din putinii "jucatori" din societatea civila pe domeniul Infrastructurii de Transport. Asociatia s-a infiintat recent in jurul forumului peundemerg.ro, loc unde se intalnesc mai multi pasionati de infrastructura. 

De-a lungul vremii, "forumistii"- asa cum i-a numit presa - au facut numeroase demersuri de transparetizare a institutiilor pe Transport si au dus la capat mai multe actiuni de monitorizare a proiectelor de infrastructura aflate in realizare.

"Le multumesc colegilor din Asociatia Pro Infrastructura pentru sprijinul lor si las asociatia pe miini bune cit timp voi fi aici. Sunt convins ca prietenii si colegii mei Paul Barabas (presedinte) si Ionut Ciurea (vicepres. si fondatorul forumului peundemerg.ro) vor face treaba buna. In acelasi timp, ii asigur pe toti simpatizantii nostri si publicul larg ca iau cu mine aici 'setea' de transparenta", a mai spus Drula pe facebook.

SURSA: http://monitorizari.hotnews.ro/stiri-inf...nsport.htm

[Redpunk_one]

Frumos. Despre asta e vorba. Sunt sigur ca la nivelul asta nu va castiga nici pe sfert cat castiga pe cont propriu si va putea chiar sa aduca o expertiza si un sfat (e pana la urma un consilier nu ministru) competent in domeniul sau. Atata timp cat te inconjori de oameni competenti si nu lingai folositi pe post de cobai la ridicarea spagii prin parcari obscure, nu ai cum sa nu faci schimbari reale in fiecare domeniu.

Bravo si felicitari!

ps. Kidule acum ramai admin si pe forumul ala ,daca pleaca baiatul asta pe la guvern, sa inteleg )))) ?