#93 Florin Iacob
22-08-2019, 23:23, (Ultima modificare: 25-01-2021, 11:13 de UTAFan90.)
#1
#93 Florin Iacob
S-a născut pe 16 august 1993 la Brașov. A început fotbalul la FC Brașov, echipă la care și-a și făcut debutul în fotbalul profesionist. A mai evoluat la Unirea Tărlungeni, Concordia Chiajna, ASA Târgu Mureș, Sportul Snagov și Metaloglobus București. Până la debutul actualului sezon avea 138 de partide oficiale disputate, dintre care 47 pe prima scenă a fotbalului românesc. Avea, tot la debutul acestui sezon, 55 de partide oficiale fără gol primit.

Încă din momentul semnării contractului Iacob a punctat factorul ”suporteri” ca fiind unul important în ecuația descinderii sale la Arad: „Mă bucur că am ajuns la UTA, o echipă cu traditie în spate, Campioana Provinciei. Speram că, odată cu aducerea noastră și a staffului tehnic, să ne facem treaba cât de bine putem și să o ridicăm pe UTA, să o ducem acolo unde îi este locul. Am mai jucat și pentru FC Brașov și știu că e o mare responsabilitate să activezi la o echipă cu tradiție. Dar, îmi place provocarea și presiunea suporterilor”. A continuat pe aceiași linie când după meciul cu Dunărea Călărași a afirmat: „Suporterii au fost senzaționali, iar când a cântat tot stadionul mi s-a făcut pielea de găină. Cu asemenea suporteri în spate, nu ai cum să dai greș, în orice meci disputat acasă”.

Din fericire sentimentul e reciproc, Iacob fiind unul dintre preferații peluzei și tribunelor arădene la acest început de campionat, semn că face bine ce face. Din punctul meu de vedere UTA nu a mai avut de ani de zile un portar care să inspire atâta siguranță. La Ploiești a fost eroul meciului pentru că fără paradele sale găzarii ar fi putut întoarce meciul. În plus, e remarcabilă calitatea degajărilor sale care îi pun foarte bine în valoare pe atacanți. Am remarcat că mingile trimise de Iacob nu merg ”la bătaie” acolo unde se află atacantul și stoperul care îl marchează ci în adâncime, dincolo de linia defensivă adversă, pe poziție viitoare, lucru care îl avantajează în special pe Buhăcianu care își poate pune în valoare viteza la astfel de faze.

De altfel ce-a mai bună caracterizare i-a făcut-o lui Iacob chiar antrenorul Laszlo Balint care a spus despre el în momentul venirii acestuia la UTA că ”pe cifre a fost cel mai bun portar din Liga a doua în sezonul trecut”
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde


Mesaje în acest subiect
#93 Florin Iacob - de Giuliano - 22-08-2019, 23:23
RE: Florin Iacob - de Giuliano - 26-08-2019, 10:27
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 01-02-2021, 10:23
RE: #93 Florin Iacob - de Pelle - 17-03-2021, 12:54
RE: #93 Florin Iacob - de claudiusr - 18-03-2021, 15:14
RE: #93 Florin Iacob - de Pelle - 18-03-2021, 15:39
RE: #93 Florin Iacob - de psv - 18-03-2021, 15:44
RE: #93 Florin Iacob - de BogdyS - 18-03-2021, 16:26
RE: #93 Florin Iacob - de RedNeck - 18-03-2021, 21:53
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 22-03-2021, 10:00
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 05-04-2021, 10:55
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 26-07-2021, 13:38
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 26-07-2021, 13:54
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 26-07-2021, 14:00
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 21-07-2022, 10:41

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)