Forumul
Stadionul "Motorul" - Versiune printabilă

+- Forumul "Bătrânei Doamne" (https://forum.uta-arad.ro)
+-- Forum: Totul despre UTA (https://forum.uta-arad.ro/forumdisplay.php?fid=1)
+--- Forum: Ştiri şi noutăţi (https://forum.uta-arad.ro/forumdisplay.php?fid=2)
+--- Subiect: Stadionul "Motorul" (/showthread.php?tid=196)

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30


RE: Stadionul "Motorul" - sabau15 - 02-07-2016

Ceva noutati de pe Motorul? Se pare ca istoria se repeta din vara trecuta. Acum cand e timp s-ar putea lucra la stadion( tribune, gazon, tabela, etc.) nu se intampla nimic. Vor incepe iar fusareala inainte cu doua saptamani inainte de primul meci si nu va iesi nimic bun. Ca SCU nu putem cumva sa punem o mai mare presiune ? Prin intermediul presei sau alte mijloace stiu eu? Tribune cu 5 randuri (cum sunt acuma la tribuna 2) pe tot stadionul, tabela reparata, lucrat putin la gazon - cred ca sunt lucruri minime care s-ar putea face fara un mare efort financiar Sad


RE: Stadionul "Motorul" - micalaceanul - 25-07-2016

Pe 12 iunie, „Bătrâna Doamnă” disputa ultimul meci oficial, returul barajului de menținere / promovare în Liga 1 cu FC Voluntari. Cu această ocazie s-a și făcut de râs pe tot mapamondul cu terenul inundat și acțiunile arbitrilor, jucătorilor, antrenorilor și ziariștilor care au desfundat gazonul cu bureți, cârpe, mături și…o ușă de dulap. Câteva zile mai târziu apărea zvonul că UTA ar putea, totuși, evolua în elită în locul falimentarei Rapid, iar primarul Gheorghe Falcă a promis că va investi rapid sute de mii de euro în regazonare și „popularea” arenei cu încă cel puțin 3-4 mii de locuri.

Săptămânile au trecut și în afara faptului că au dispărut câteva reclame, nu s-a întâmplat absolut nimic pe „Motorul”. Iar acum că, practic, echipa fanion a Aradului nu mai are șanse să joace în Liga 1, se vor mai face doar mici ajustări. Acestea au demarat azi cu…plantarea de semințe de iarbă în fața porților (punerea de glii a fost strict interzisă de „specialiștii” Primăriei) și cu vopsirea scaunelor albastre cu care s-a suplimentat capacitatea arenei înaintea ultimelor partide ale sezonului  în…roșu. Se aude că regazonarea va fi făcută doar în iarnă, în pauza dintre tur și retur, dar asta doar dacă Falcă își va da acordul.


http://sportarad.ro/se-misca-ceva-la-motorul-se-planteaza-iarba-fata-portilor-iar-scaunele-albastre-devin-rosii/


RE: Stadionul "Motorul" - cipri_23 - 05-08-2016

Stadionul „Motorul“, omologat pentru noul sezon competițional

Stadionul „Motorul“ din cartierul Aradul Nou a primit certificatul de securitate, document care atestă că această bază sportivă îndeplinește condițiile pentru desfășurarea de competiții, a anunțat, vineri, Primăria Municipiului Arad.

„Municipalitatea a obținut certificatul de securitate pentru Stadionul «Motorul» din Aradul Nou, document care atestă faptul că baza sportivă îndeplinește condițiile pentru desfășurarea de competiții, stabilite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmerie și Direcția de Sănătate Publică. Documentul cuprinde și avizele Enel și ale unui expert tehnic“, se menționează într-un comunicat de presă remis de Primăria Arad.

Conform sursei citate, în cursul zilei de 4 august 2016 a avut loc și inspecția Federației Române de Fotbal, care a omologat Stadionul „Motorul” pentru meciurile oficiale ale echipei UTA pe teren propriu, în sezonul competițional 2015-2016.


RE: Stadionul "Motorul" - Marius Titulescu - 24-08-2016

Chiar ma bucur ca s-au obtinut toate actele in timp util. 
Inseamna ca mai prindem cateva meciuri pe Motorul anul asta. Smile
__________________________________________________
Marius
Prodima


RE: Stadionul "Motorul" - Kapa - 11-11-2016

Pana la urma s-a reusit cumva protejarea suprafetei de joc de pe Motorul, stie careva cum se prezinta gazonul la aceasta ora ?


RE: Stadionul "Motorul" - adymax - 11-11-2016

Ai aici update, vad ca se anunta ploi si chiar zapada:

http://sportarad.ro/gauri-gazon-pentru-filtrarea-apei-rosu-ingrijorat-de-starea-terenului-cu-poli-dar-trebuie-sa-castigam-orice-conditii/


"Deja celebrul Marin Dugăeșescu a zis să dea o mână de ajutor, să pună în slujba fotbalului arădean expertiza sa bogată în domeniu și le-a comandat angajaților săi să dea găuri în gazon cu o unealtă ascuțită. Un fel de țeapă, ca și cele date de adminstrația locală a ultimului deceniu, când vine vorba despre terenurile de sport din Arad."

Bafta tututor care mergeti la meci, UTA sa va incalzesca!


RE: Stadionul "Motorul" - Giuliano - 11-11-2016

Dacă sâmbătă noaptea va fulgui, aşa cum spun unele prognoze, o să fie "fain" de tot


RE: Stadionul "Motorul" - red11 - 11-11-2016

fmm de treaba! Dodgy
am vazut zilele trecute ca l-au luat in vizor si cei de la special arad pe dugaesescu asta..doara doara ne scapam de el. problema insa va ramane, urmatorul tot pe filiera va veni si din experientele anterioare tot un incapabil va fi   Sad


RE: Stadionul "Motorul" - Kidu - 12-01-2017

Cred ca nu e nicio surpriza pentru nimeni faptul ca astia nu au facut nimic la "Motorul". Au asteptat sa treaca valul de critici si cam atat.
http://specialarad.ro/tot-in-mocirla-primaria-nu-a-miscat-niciun-deget-pentru-amenajarea-arenelor-gloria-si-motorul-foto/


RE: Stadionul "Motorul" - Giuliano - 12-01-2017

Surpriză era dacă făceau ceva. Povestea asta durează doar de doi ani. Doar naivii (ca să nu zic altfel) sau ipocriţii mai cred promisiunile sau angajamentele astea.


RE: Stadionul "Motorul" - I 929 - 13-01-2017

UTA, tot pe “Motorul”?! Meszar: “Nu prea avem soluţii”
 


Situaţia bazelor sportive şi a terenurilor e tot mai complicată în Arad, iar întârzierea lucrărilor la noul stadion, plus starea deplorabilă a gazonului de pe “Motorul” pune UTA într-o situaţie delicată, iar asta din nou într-un moment favorabil, în care echipa a terminat turul Ligii a II-a pe locul doi, promovabil direct. Chiar dacă la finele anului trecut se vorbea tot mai mult de mutarea echipei pe “Gloria”, planurile sunt complicate, asta pentru că vremea potrivnică şi timpul scurt rămas până la reluarea campionatului fac imposibile lucrările acolo, unde ar trebui să apară vestiare, tribune, plus în mod normal un gazon nou.
“Gloria” rămâne varianta de avarie
În aceste condiţii, managerul UTA-ei, Alexandru Meszar, crede că UTA va începe returul tot pe “Motorul”: “Am înţeles că Primăria va ieşi la începutul săptămânii viitoare cu un comunicat legat de bazele sportive, se va lămuri exact cum stau lucrurile. Din ce cred eu, vom începe returul tot pe “Motorul”, după care ulterior ne-am putea muta pe Gloria, pe perioada în care va fi schimbat gazonul din Aradul Nou. Să schimbăm gazonul de pe Gloria nu se poate, e frig şi timpul prea scurt, nu prea avem soluţii”, ne-a declarat Meszar. UTA se reuneşte luni, 16 ianuarie, de la ora 11, la stadionul Motorul.


http://www.livearad.ro/uta-tot-pe-motorul-meszar-nu-prea-avem-solutii/


RE: Stadionul "Motorul" - Kidu - 13-01-2017

Dar nici conducerea n-a facut nicio presiune pe primarie si a lasat timpul sa treaca in speranta ca poate o sa faca Primaria ceva. Nici asta nu e ok.


RE: Stadionul "Motorul" - I 929 - 17-01-2017

Se mișcă lucrurile: Primăria face gazon nou pentru UTA! Unde va juca Bătrâna Doamnă?

Lucrurile încep să se miște în ceea ce privește posibilitatea ca UTA să joace pe un teren decent în primăvară. La două zile după ce am publicat săptămâna trecută un articol, referitor la faptul că cei de la Primăria Arad nu au mișcat niciun deget pentru a pune la dispoziție un teren gazonat pentru UTA în această primăvară, directorul bazelor sportive din cadrul Primăriei și alte câteva persoane s-au întâlnit pentru… rezolvarea situației.
Din informațiile noastre, UTA va rămâne să joace pe arena Motorul, renunțându-se astfel la ceea ce ne spunea viceprimarul Călin Bibarț în luna noiembrie, cum că UTAar urma să fie mutată pe arena Gloria. În acest sens s-a discutat cu firma „Greenfield Sport” din Oradea, al căror reprezentanți ar fi spus că este nevoie de aproximativ cinci săptămâni pentru montarea unui nou gazon nou, cu toate cele necesare, adică sistemul de drenaj.
Până la startul campionatului au mai rămas aproape șapte săptămâni, deci timp ar fi.
Informația este momentan la faza de zvon, pentru că nimeni nu dorește încă să vorbească oficial despre cum va fi rezolvată această problemă. Până la aflarea adevărului însă, mai avem de așteptat doar câteva ore pentru că:
„Miercuri, 18 ianuarie 2017, reprezentanții municipalității și ai echipei de fotbal UTA vor susține o conferință de presă pe tema bazelor sportive. Conferința va avea loc la ora 11 la Primăria Arad”, scrie în anunțul prin care mâine dimineață suntem convocați pentru a afla cu subiect și predicat ce urmează să se întâmple.
Citiți mâine ce spun reprezentanții Primăriei Arad, directorul Ioan Ignat, posibil și primarul Gheorghe Falcă, despre unde și pe ce fel de teren va juca UTA în această primăvară.


www.specialarad.ro 



Sper să fie ceva concret.  Rolleyes Shy


RE: Stadionul "Motorul" - Kidu - 18-01-2017

Eu nu m-am sper nimic pentru ca m-am saturat de mizeria asta de primar pana peste cap. Cat timp o fi gunoiul asta in fruntea urbei nimic n-o sa mearga cum trebuie.


RE: Stadionul "Motorul" - I 929 - 18-01-2017

http://www.uta-arad.ro/stiri/stadionul-motorul-va-fi-modernizat-uta-incheie-sezonul-pe-gloria/3510

Primăria Arad a anunțat, astăzi, pașii care vor urma în procesul de modernizare al stadionului ”Motorul”, dar și în cel pe care”Gloria” va reveni în circuitul fotbalistic, arena de la Boul Roșu urmând să găzduiască UTA în partea a doua a campionatului.
”Primele două etape se vor juca tot pe Motorul. În paralel, vom omologa Gloria pentru nivel de liga secundă. Urmează să amplasăm tribune metalice, capacitatea va ajunge undeva la 2.000 de locuri, și vom pune la dispoziția echipei vestiarele. În același timp, începem lucrările la Motorul, pe care îl dorim la nivel de Divizia A. Vor fi lucrări la gazon, drenaj, irigații, iar numărul de locuri din tribune va fi 4.000. Investiția este de 600.000 de euro, pentru că ulterior dorim să rămână al doilea teren al echipei UTA”, a punctat viceprimarul Călin Bibarț.
”Încep cu o afirmație pe care am mai repetat-o, UTA este a Aradului, a tuturor arădenilor. Iar cetățenii e firesc să fie reprezentați de Primărie, pilonul cel mai important în proiectul  UTA, având în vedere că acoperă bugetul clubului în procent de 80 %. Din aceste puncte de vedere este normal și firesc să vină soluția pentru infrastructură tot din partea Primăriei. Ne bucurăm foarte mult de angajamentul făcut azi de Primărie, dar trebuie să subliniez că este un angajament ambițios, care necesită o sincronizare perfectă și respectarea termenelor în totalitate. Etapele se joacă, datele lor nu pot fi modificate, iar terenurile, respectiv Gloria și Motorul trebuie omologate de FRF, Gloria în data de 30 martie pentru Liga II și arena Motorul până undeva în data de 15 iulie pentru Liga I”, a afirmat Alexandru Meszar, omul care a conceput proiectul UTA.
”După finalizarea acestei lucrări, și aici mă refer în special la noul gazon, sunt sigur că arena Motorul va rămâne în continuare pe canalele media naționale, deoarece va fi un gazon unic în România, pe care o să-și dorească mai toate echipele să-l calce. Eu, personal, am călcat pe un gazon asemănător la Manchester, iarbă naturală perfectă,  fără smocuri, fără pământ , nu se îngălbenește, nu îngheață”, a adăugat Meszar.

***

Într-adevăr destul de riscant planul cu termene și reparații care trebuie făcute rapid, inclusiv aici partea de achiziție a serviciilor. Poate ar fi fost o idee să fi făcut direct Gloria pentru Liga I, dar poate că atunci, nefiind presiune atât de mare, s-ar fi lălăit treaba mai ales dacă am fi ajuns să mai pierdem niște meciuri. În caz de avarie puteam jucam la Pâncota sau la Șiria un meci, dacă ar fi fost ploi foarte mari. Dar să zicem că e ok și așa pentru că cel puțin avem niște declarații cu termene mai clare.

Ce mi se pare de rău augur este că nu prea se întrevede finalul lucrărilor la Francisc Neumann. Aștept declarațiile complete, dar mi-e frică să nu cădem iar la mijloc într-o dispută politico-juridică. Mă refer la gazonul de pe Neumann care ar trebui făcut, conform declarațiilor primarului, cu bani de la Ministerul Dezvoltării, dar e clar că lucrarea nu poate începe până nu se eliberează terenul de utilajele necesare ridicării elementelor pentru tribune. Apoi ar mai fi și problema dpdv juridic: trebuie sau nu transferat ceva drept de custodie către Minister asupra terenului ca să poată fi făcută lucrarea cu bani de la buget, cu firmă licitată de Ministerul Dezvoltării?  Va merge sau nu va merge planul? Vom fi sau nu prinși în buget cu banii pentru gazon?  Undecided


RE: Stadionul "Motorul" - cipri_23 - 18-01-2017

(18-01-2017, 14:26)I 929 a scris: Poate ar fi fost o idee să fi făcut direct Gloria pentru Liga I, dar poate că atunci, nefiind presiune atât de mare, s-ar fi lălăit treaba mai ales dacă am fi ajuns să mai pierdem niște meciuri. 


Din ce a zis Meszar, nu se pot face la stadionul Gloria lucrările impuse pentru omologarea la Liga 1 din mai multe aspecte. 


RE: Stadionul "Motorul" - Kidu - 18-01-2017

Din punct de vedere al interesului UTA-ei poate e mai bine asa pentru ca in felul asta Primaria este constransa sa isi respecte termenele.
Intr-un final cand Francisc Neumann va fi finalizat, ramane si Motorul pentru antrenamente, UTA II si competitiile juniorilor. Se poate face si al doilea teren pentru competitiile juniorilor.


RE: Stadionul "Motorul" - Kidu - 18-01-2017

Sa va faceti o idee ce inseamna gazon hibrid:
https://youtu.be/1VNiArKmJ10

Pare un vis, stiu. Tocmai de aia nu cred pana nu vad.


RE: Stadionul "Motorul" - Triple H - 18-01-2017

(18-01-2017, 15:41)Kidu a scris: Sa va faceti o idee ce inseamna gazon hibrid:
https://youtu.be/1VNiArKmJ10

Pare un vis, stiu. Tocmai de aia nu cred pana nu vad.


Daca iese asa, ar fi fantastic. Dar as avea si eu doua intrebari. 

- Gazonul acesta ce vine montat pe "Motorul" va avea instalatie de incalzire ? Si se va dori folosirea ei incontinuu pe perioada iernii (costuri 10-12.000 euro lunar conform declaratiei lui Dinu Gheorghe ce a relatat costurile pt incalzirea gazonului celor de la Astra) ...pentru ca am vazut cu totii problemele ce se pot ivi din cauza acestor probleme, s-a mediatizat destul in Liga I.
E un subiect de discutat cu dl. Meszar, sunt doua aspecte care n-au de ce sa fie tinute secret. Costurile sunt mare masura cele ce le-am mentionat, si daca clubul si-ar permite sa tina instalatia pornita mereu pe perioada iernii pt a avea un gazon bun si bineinteles, pentru a proteja integritatea jucatorilor, e vorba si de sanatatea lor.

- Ce gazon vine montat pe noua arena "Francisc Neuman" ? Tot asa ceva, hibrid ? (Aici nu-mi pun problema ca nu va avea instalatie de incalzire) ; Dar daca tot se pune un gazon de calitate pe "Motorul" ar fi pacat ca noua arena sa nu beneficieze de aceleasi conditii. Ceva informatii ?

Multumesc anticipat.


RE: Stadionul "Motorul" - Kidu - 18-01-2017

Din cate stiu eu nu s-a discutat despre vreo instalatie de incalzire pe "Motorul" si nici nu cred ca s-ar justifica in conditiile date.

In schimb pe "Francisc Neumann", tocmai gazonul cu incalzire ar fi una din temele intens discutate in ultima vreme pentru ca in teorie s-ar fi primit o cofinantare de la Compania Nationala de Investitii si parte din banii astia ar fi folositi pentru teren si nocturna (nu inteleg ce ar fi de facut la nocturna, cea actuala este de 1400 lucsi si e cat se poate de ok dar ma rog, asta e alta discutie).

Pentru ca cei de la CNI sa ne faca terenul, pasii normali ar fi ca Primaria Arad sa cedeze suprafat terenului de pe Francisc Neumann in proprietatea CNI iar ulterior dupa terminarea lucrarii, CNI sa predea terenul cu suprafata de joc finalizata inapoi la primarie.
Atentie insa, orice contract care are ca beneficiar CNI trebuie facut prin licitatie publica. Asta ar lungi si mai mult finalizarea stadionului. Prevad multa birocratie, mute termene depasite cum prevad de pe acum ca vor da vina unii pe altii si cei ce vor suferi vom fi noi si echipa.

Ca sa iti raspund strict la intrebare: DA, suprafata de joc de pe Francisc Neumann va avea incalzire. Logic ar fi sa foloseasca tipul hibrid, mai ales daca le va reusi lucrarea pe "Motorul".