Play-off #9: UTA - CS Mioveni (22.05.2016, ora 11:00)
22-05-2016, 16:16, (Ultima modificare: 22-05-2016, 16:18 de Giuliano.)
#16
RE: Play-off #9: UTA - CS Mioveni (22.05.2016, ora 11:00)
Meci greu, evoluție mai slabă ca joi, probabil din cauza oboselii unor jucători. Important e că am reușit victoria și suntem în continuare la mâna noastră în lupta pentru baraj. Dacă de obicei i-am lăudat pe cei tineri, azi consider că ne-au scos bătrânii Botiș (cu două intervenții cât un gol) și Strătilă (acțiune luată pe cont propriu și finalizată cu gol într-un moment în care echipa nu lega nimic).
Prost arbitrajul și azi și rămâneam la părerea că e doar prost dacă nu aș fi văzut câteva galbene acordate de-a dreptul tendențios. Nu știu în ce măsură au fost vânați jucători pasibili de suspendare sau s-a urmărit doar slăbirea capacității defensive a echipei. Cum zicea și Kidu, toate astea coroborate cu decizia absolut nejustificată și revoltătoare de a lăsa contracandidatele să înceapă meciul cu 30 de minute mai târziu, cam dau de gândit. Dar într-un fel ne antrenează pentru ce va urma: la eventualele baraje și apoi în Liga I cam ce arbitraje și jocuri de culise credeți că o să întâlnim?!
Păcat de Hlistei, părea în ”vână” și aveam nevoie de el în ideea în care, am mai putea avea de jucat 5 meciuri. Știe cineva dacă sunt probleme de sănătate sau suspendare cu Polgar și Manea? Nu de alta dar în materie de fundași stăm prost de tot după accidentările lui Gligor și Filaret.
Frumoasă și atmosfera. Lumea cam toropită de căldură dar în ultimele 10 minute (când era mai important, de fapt), a fost vulcan. Oricum, chiar dacă avem un stadion mic, tot e remarcabil faptul că spre deosebire de oricare alt club din fotbalul românesc (cred) la unele meciuri, cererea de bilete e mai mare decât capacitatea stadionului.
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde


Mesaje în acest subiect
RE: Play-off #9: UTA - CS Mioveni (22.05.2016, ora 11:00) - de Giuliano - 22-05-2016, 16:16

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)