#93 Florin Iacob
26-07-2021, 14:00,
#14
RE: #93 Florin Iacob
Iacob a ferecat poarta utistă (și) în Trivale: „S-a văzut spiritul echipei și a rămas zero pe tabelă în dreptul adversarului, puncte importante pentru viitor!”

UTA și portarul Florin Iacob ajung la patru meciuri oficiale fără gol încasat. Vorbim despre ultimele confruntări ale stagiunii precedente, plus primele două din noul campionat. Dacă împotriva celor de la Farul, căpitanul arădenilor a avut doar intervenții „de serviciu”, la Pitești, numărul unu utist a fost serios întrebuințat în două-trei rânduri, de Isfan sau Dumitrașcu.

Până la urmă, „roș-albii” au scăpat în câștigători și ajung la cota 4 puncte din 6 posibile. „Mulțumesc echipei că a dovedit ceea ce am vorbit la începutul partidei. Adică să fim o familie și un grup unit, se vede pe tabelă că am luptat cu toții până la capăt și am adunat trei puncte pentru viitor. Cumva, am cedat deliberat în ultimele 10 minute, ne-am retras un pic, dar am făcut-o bine. S-a văzut spiritul echipei și a rămas zero pe tabelă în dreptul adversarului. Dincolo de rezultat, cel mai important este că am creat un grup și asta o să se vadă și pe parcursul campionatului, unul foarte greu”, a spus Iacob la finalul disputei din Trivale.

Goal-keeperul „Bătrânei Doamne” are moral pentru disputa cu FCSB-ul, atâta timp cât nu a mai fost învins de 270 de minute. În plus, atuul prezenței fanilor arădeni pe noua arenă „Francisc Neuman” nu e deloc de neglijat. „Ne dă încredere pentru viitorul imediat această victorie. Urmează FCSB, o echipă bună care se bate la campionat. Din păcate, acum nu au voie mai mult de 5500 de spectatori acasă. Se știe că arădenii au umplut stadionul mereu chiar și în Liga a 2-a, când au fost rezultate foarte bune. Și acum, cu Farul, ne-au împins de la spate. Chiar dacă nu am câștigat etapa trecută, ne-au dat un impuls și ne ajută la fiecare meci acasă, garantat, 100%”, adăugat  portarul naționalei „tricolore”, care a început al treilea său sezon la UTA.

https://www.sportarad.ro/2021/07/23/iaco...ru-viitor/
- Pentru noi doar UTA contează !!! -
Răspunde


Mesaje în acest subiect
#93 Florin Iacob - de Giuliano - 22-08-2019, 23:23
RE: Florin Iacob - de Giuliano - 26-08-2019, 10:27
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 01-02-2021, 10:23
RE: #93 Florin Iacob - de Pelle - 17-03-2021, 12:54
RE: #93 Florin Iacob - de claudiusr - 18-03-2021, 15:14
RE: #93 Florin Iacob - de Pelle - 18-03-2021, 15:39
RE: #93 Florin Iacob - de psv - 18-03-2021, 15:44
RE: #93 Florin Iacob - de BogdyS - 18-03-2021, 16:26
RE: #93 Florin Iacob - de RedNeck - 18-03-2021, 21:53
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 22-03-2021, 10:00
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 05-04-2021, 10:55
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 26-07-2021, 13:38
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 26-07-2021, 13:54
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 26-07-2021, 14:00
RE: #93 Florin Iacob - de UTAFan90 - 21-07-2022, 10:41

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)