Promovarea imaginii clubului
16-09-2014, 19:46,
#55
RE: Promovarea imaginii clubului
Am plecat pe un drum sănătos (din toate punctele de vedere) drept urmare cred ca orice greşeală trebuie evitată (sau cel putin rapid remediată)!timpul e cu noi , echipa joaca din ce in ce mai bine, se vede ca avem in spate poate cel mai sănătos proiect pe care eu l-am vazut la UTA!Drept urmare cred ca trecerea la numele UTA este cea mai arzătoare problemă!chiar acum am citit un interviu mai vechi (de prin luna mai-iunie)a lui Meszar in care zicea ca din noul sezon competiţional doreşte sa se treacă la numele UTA (doar UTA )!din pacate nu s-a întâmplat asta!
Sigur mici pete de imagine au fost si încă mai sunt din pacate (vezi faptul ca toti antrenorii erau echipaţi in verde inclusiv la baraj aspect rezolvat pozitiv in noul sezon, chiar din perioada de pregătire si faptul ca la acţiunea de la deschiderea anului şcolar jucatorii nostrii nu aveau sigla clubului in piept)dar nu reprezintă prioritatea nr.1 din momentul acesta, important e ca echipa joaca bine, avem un obiectiv (unic obiectiv -PROMOVAREA) , restul sunt probleme minore ce se vor rezolva odată cu trecerea firească la numele UTA (chiar daca pt noi trecerea e făcută)!
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Promovarea imaginii clubului - de robitzi - 21-03-2014, 8:54
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 21-03-2014, 9:41
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 21-03-2014, 14:15
RE: Promovarea imaginii clubului - de Oli - 21-03-2014, 14:38
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 23-03-2014, 9:38
RE: Promovarea imaginii clubului - de Oli - 23-03-2014, 11:41
RE: Promovarea imaginii clubului - de adymax - 24-03-2014, 20:06
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 25-03-2014, 0:06
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 25-03-2014, 9:50
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 25-03-2014, 10:21
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 25-03-2014, 12:04
RE: Promovarea imaginii clubului - de RedNeck - 25-03-2014, 12:12
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 25-03-2014, 12:22
RE: Promovarea imaginii clubului - de RedNeck - 25-03-2014, 12:29
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 27-03-2014, 10:21
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 27-03-2014, 14:01
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 27-03-2014, 15:26
RE: Promovarea imaginii clubului - de adymax - 18-07-2014, 16:28
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 11-09-2014, 17:45
RE: Promovarea imaginii clubului - de adymax - 11-09-2014, 17:58
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 11-09-2014, 18:01
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 12-09-2014, 7:30
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 13-09-2014, 9:31
RE: Promovarea imaginii clubului - de Miki - 12-09-2014, 9:09
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 12-09-2014, 10:07
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 12-09-2014, 13:57
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 12-09-2014, 15:18
RE: Promovarea imaginii clubului - de adymax - 12-09-2014, 17:25
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 16-09-2014, 17:58
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 16-09-2014, 18:29
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 16-09-2014, 19:03
RE: Promovarea imaginii clubului - de maryan - 16-09-2014, 19:46
RE: Promovarea imaginii clubului - de Chere - 28-10-2014, 17:05
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 28-10-2014, 22:14
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 29-10-2014, 9:13
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 29-10-2014, 9:23
RE: Promovarea imaginii clubului - de Chere - 29-10-2014, 13:14
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 29-10-2014, 14:05
Promovarea imaginii clubului - de Chere - 29-11-2014, 13:05
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 04-12-2014, 14:08
RE: Promovarea imaginii clubului - de sabau15 - 04-01-2015, 13:11
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 04-01-2015, 13:27
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 15-03-2015, 23:27
RE: Promovarea imaginii clubului - de Oli - 22-07-2015, 13:43
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 22-07-2015, 13:57
RE: Promovarea imaginii clubului - de dedei - 22-07-2015, 15:00
RE: Promovarea imaginii clubului - de Chere - 23-07-2015, 17:30
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 23-07-2015, 17:45
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 23-07-2015, 18:31
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 24-07-2015, 9:49
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 24-07-2015, 9:52
RE: Promovarea imaginii clubului - de sabau15 - 28-07-2015, 15:40
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 28-07-2015, 16:22
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 28-07-2015, 17:55
RE: Promovarea imaginii clubului - de tobo` - 28-07-2015, 16:29
RE: Promovarea imaginii clubului - de nesi21 - 23-08-2015, 20:00
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 23-08-2015, 20:32
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 24-08-2015, 15:15
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 24-02-2016, 14:37
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 24-02-2016, 19:13
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 28-02-2016, 11:25
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 21-04-2016, 15:11
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 21-04-2016, 15:24
RE: Promovarea imaginii clubului - de RIO - 21-04-2016, 17:20
RE: Promovarea imaginii clubului - de fanatic - 21-04-2016, 17:36
RE: Promovarea imaginii clubului - de RIO - 21-04-2016, 18:18
RE: Promovarea imaginii clubului - de Xtreme - 21-04-2016, 18:23
RE: Promovarea imaginii clubului - de Dorin - 21-04-2016, 18:55
RE: Promovarea imaginii clubului - de red11 - 21-04-2016, 19:35
RE: Promovarea imaginii clubului - de RIO - 21-04-2016, 20:07
RE: Promovarea imaginii clubului - de maryan - 21-04-2016, 20:17
RE: Promovarea imaginii clubului - de RIO - 21-04-2016, 20:25
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 22-04-2016, 8:39
RE: Promovarea imaginii clubului - de RedNeck - 22-04-2016, 18:19
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 22-04-2016, 22:24
RE: Promovarea imaginii clubului - de I 929 - 23-04-2016, 0:15
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 09-09-2016, 9:11
RE: Promovarea imaginii clubului - de Xtreme - 09-09-2016, 10:22
RE: Promovarea imaginii clubului - de Robi - 12-09-2016, 0:53
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 25-09-2016, 13:41
RE: Promovarea imaginii clubului - de maryan - 25-09-2016, 14:35
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 25-09-2016, 15:48
RE: Promovarea imaginii clubului - de Gdeck - 29-09-2016, 19:52
RE: Promovarea imaginii clubului - de Gdeck - 30-10-2016, 0:31
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 20-12-2016, 18:12
RE: Promovarea imaginii clubului - de Spirty - 20-12-2016, 23:18
RE: Promovarea imaginii clubului - de Robi - 21-12-2016, 2:17
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 21-12-2016, 16:22
RE: Promovarea imaginii clubului - de robert - 21-12-2016, 16:45
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 21-12-2016, 20:03
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 22-12-2016, 0:44
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 22-12-2016, 19:20
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 24-12-2016, 11:03
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 24-12-2016, 14:42
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 24-12-2016, 18:40
RE: Promovarea imaginii clubului - de Dorin - 26-12-2016, 14:37
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 01-07-2017, 17:04
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 12-07-2017, 21:40
RE: Promovarea imaginii clubului - de Crishu - 06-08-2017, 16:24
RE: Promovarea imaginii clubului - de red11 - 07-08-2017, 1:15
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 07-08-2017, 8:04
RE: Promovarea imaginii clubului - de red11 - 07-08-2017, 12:24
RE: Promovarea imaginii clubului - de dedei - 07-08-2017, 12:46
RE: Promovarea imaginii clubului - de red11 - 07-08-2017, 18:40
RE: Promovarea imaginii clubului - de dedei - 08-08-2017, 8:41
RE: Promovarea imaginii clubului - de sabau15 - 07-08-2017, 15:30
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 08-08-2017, 9:03
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 08-08-2017, 13:26
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 09-08-2017, 13:01
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 10-08-2017, 8:13
RE: Promovarea imaginii clubului - de Crishu - 23-09-2017, 16:35
RE: Promovarea imaginii clubului - de Crishu - 23-09-2017, 16:36
RE: Promovarea imaginii clubului - de Crishu - 23-09-2017, 16:37
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 10-11-2017, 22:38
RE: Promovarea imaginii clubului - de adymax - 22-02-2018, 21:05
RE: Promovarea imaginii clubului - de Crishu - 22-02-2018, 21:51
RE: Promovarea imaginii clubului - de cip_leo - 22-02-2018, 23:12
RE: Promovarea imaginii clubului - de PCC - 23-02-2018, 6:54
RE: Promovarea imaginii clubului - de BogdyS - 08-03-2018, 16:01
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 08-03-2018, 16:22
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 30-07-2018, 14:48
RE: Promovarea imaginii clubului - de Pelle - 16-08-2018, 9:48
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 21-09-2019, 4:04
RE: Promovarea imaginii clubului - de Crishu - 21-09-2019, 22:20
RE: Promovarea imaginii clubului - de Crishu - 27-01-2020, 21:02
RE: Promovarea imaginii clubului - de RedNeck - 08-03-2021, 23:11
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 09-03-2021, 10:21
RE: Promovarea imaginii clubului - de RedNeck - 11-03-2021, 19:16
RE: Promovarea imaginii clubului - de Pelle - 27-05-2021, 15:02
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 27-05-2021, 18:22
RE: Promovarea imaginii clubului - de RedNeck - 27-05-2021, 21:20
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 30-09-2021, 13:46
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kidu - 30-09-2021, 13:48
RE: Promovarea imaginii clubului - de psv - 30-09-2021, 14:24
RE: Promovarea imaginii clubului - de Kapa - 02-08-2022, 23:57
RE: Promovarea imaginii clubului - de RedNeck - 02-08-2022, 23:59

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 3 Musafir(i)