Infrastructura locala

[Kidu]

Un articol foarte bun cu o viziune interesanta (suprinzator pentru aradon).

De vorbă cu oameni care ne plac. Astăzi, arhitectul Claudiu Ionescu
 
Am decis să-i provocăm pe arădeni. Pe cei care au spus ceva şi ar putea spune mult mai multe pentru Arad. Tineri care ar putea schimba traiectoria oraşului. Care nu au treabă cu politica şi care nu vor emite judecăţi de valoare „malformate” doar pentru că au contract cu statul. Am decis că e vremea să le aflăm părerea. Ar putea fi, cine știe, un început ca să nu-i pierdem. Ca să nu spună, la un moment dat, sătui de tot şi de toate, adio Aradului. Să îi chemăm să vibreze. Şi cum puteam altfel decât punându-le o întrebare, două, hai, trei, pe un subiect „natal”, pe care l-am îmbrăcat (cum am ştiut şi noi) în haina meseriei lor. Aşa am decis să facem şi suntem curioși să vedem care din oamenii care ne plac vor accepta provocarea.

Primul pe lista noastră: Claudiu Ionescu, tânăr arhitect din Arad, oraş pe care l-a părăsit pentru că… dar în care revine des. Ce a făcut Claudiu (în Arad) încât am decis să-l provocăm aşa? De pildă, Muzeul digital de la Pecica. Nu l-aţi văzut încă? Merită. Şi cum l-am provocat? Cu un exercițiu de imaginație: Mă plimb prin Arad în fiecare zi şi ştiu ce aş schimba la oraş pentru a-l face pe gustul meu. Cum e când eşti arhitect şi te plimbi prin Arad? Dacă ai avea puteri magice, ce ai schimba? Cum l-ai transforma?
 
Ne-a luat ceva timp să lansăm provocarea, iar lui Claudiu tot atât de mult ca să transforme Aradul după gustul lui, măcar pe hârtie. Dar a meritat pentru că iată ce a ieşit.
 
Claudiu Ionescu. Sunt născut, crescut şi educat în Arad, dar cu toate acestea… am plecat! Încă de acum 5 ani am decis să-mi mut „temporar” reşedinţa în Bucureşti, transformându-mi perspectiva asupra Aradului dintr-una „pe viu” într-una „sacadată”. Bineînţeles, păstrez zilnic legătura cu oameni care locuiesc în Arad, dar în aceşti 5 ani am văzut Aradul pentru o săptămână, o dată la fiecare 1-2 luni. Recunosc, această sacadare reuşeşte de fiecare dată să mă surprindă. Pentru cei care locuiesc în Arad, schimbările sunt cu siguranţă mai puţin vizibile, mai puţin şocante şi uşor de digerat, însă eu percep lucrurile modificate substanţial de la o vizită la alta.
Înainte de a răspunde, am să fac o analiză personală a ultimilor 5 ani ai Aradului, analiză în care cred că, per total, oraşul s-a dezvoltat într-o direcţie uşor de anticipat.

Dezvoltarea cu un caracter predominant a industriei a absorbit toată forţa de muncă slab/deloc calificată şi implicit prost platită, lăsând domenii precum construcţiile într-o mare lipsă de personal. Serviciile nu au fost excelente niciodată, dar acum sunt cu mult sub nivelul la care ar trebui să fie. Au dat faliment multe afaceri care-i dădeau gust oraşului, au mai dispărut câţiva „coloşi industriali” ai epocii comuniste, Bulevardul Revoluţiei a devenit un bazar ieftin datorită mall-urilor si super-hyper-ultra-marketurilor, iar în general oamenii cu un anumit nivel de pregătire încep să nu mai aibă încredere şi să nu-şi mai găsească locul în oraş.
 
Oraşe precum Timişoara, Bucureşti, Cluj ş.a.m.d. au realizat că un oraş fără servicii nu funcţionează, motiv pentru care au avut grijă să-şi pregătească zone unde angajaţii să primească un salariu decent, iar, la sfârşitul lunii, având un excedent de buget, să îl cheltuiască în mare parte stimulând afaceri locale. Spre exemplu, Clujul are în Planul Urbanistic General o zonă unde regimul minim de înălţime pentru clădiri este de 20 de etaje şi funcţiunea obligatorie este predominant „spaţii de birouri clasa A”. Ştiţi dumneavoastră, cele care atrag firme precum multinaţionalele prezente în Timişoara, Bucureşti, Cluj etc. şi unde salariul mediu este peste 1.000 de euro/lună. În Arad cea mai înaltă clădire nu depăşeşte 60 metri şi a fost construită în anii comunismului. Mai mult, momentan în Arad nu există nicio clădire de birouri clasa A. Oameni inteligenţi sunt suficienţi în Arad, dar cât timp nu se creează contextul necesar, nu este de mirare că niciuna dintre aceste firme nu este interesată să investească în oraşe precum acesta.
 
Totodată, văd o preocupare a autoritaţilor pentru lucrări scumpe, insignifiante şi complet lipsite de sens. Un foarte bun exemplu ar fi schimbarea de infrastructură de pe Calea Aurel Vlaicu, cu acelaşi profil stradal de acum 30 de ani, acelaşi număr de benzi/sens, deşi în ultimul deceniu acolo au mai apărut cel puţin 20 de blocuri noi, 2 mall-uri, zeci de case ş.a.m.d. Pot continua la nesfârşit cu această listă a proiectelor foarte costisitoare făcute fără sens şi fără o viziune, însă ceea ce doresc să evidenţiez este faptul că astfel de iniţiative trebuie oprite. Ele nu au produs şi nici nu vor produce niciun efect benefic, iar puţinele resurse de care Aradul dispune se scurg într-o direcţie complet greşită. Construim blocuri noi, dar jumătate din locuinţele din centru sunt goale pentru că nu are cine să îngrijească o astfel de bijuterie. Demolăm diverse şi deschidem mega magazine la fiecare colţ de bloc fără să protejăm lucrurile frumoase ale Aradului. De cultură nici nu mai amintesc pentru că nu ne-ar ajunge spaţiul în 10 articole.
 
Cred că suntem pe o direcţie greşită şi da, cred că lipsa de viziune pentru o dezvoltare durabilă este cea care a adus Aradul unde este. Majoritatea amicilor mei, oameni cu universităţi făcute la Harvard, Princeton, Cambridge, Amsterdam etc. au plecat din Arad şi nu plănuiesc să se întoarcă în următorii 5 ani din simplul fapt că nu văd nicio şansă reală pe care oraşul să le-o ofere.
 
Acum, pentru că sunt arhitect, aş schimba Aradul într-un oraş modern care să nu se dezică niciodată de trecutul său, în care viitorul să fie bine ghidat de prezent. Un oraş modern nu este un oraş agresiv faţă de trecut ci, din contră, îşi înţelege trecutul şi încearcă să-l sprijine cum poate mai bine. Un exemplu nu foarte departe este Viena, care n-ar supravieţui astăzi dacă nu s-ar fi construit noile cartiere de locuinţe şi birouri precum Neues Donau. Centrul oraşului nu ar fi arătat la fel dacă municipalitatea nu şi-ar fi protejat micile afaceri şi clădirile de lăcomia marilor magazine. Astăzi, în Viena, este extrem de complicat să mai deschizi un mall nou, iar toate acestea pleacă de la o politică locală.
 
Compromisul de a avea clădiri cu faţade şi interioare îngrijite, cu oameni care să se respecte între ei, este acela al unei bunăstări generale. Nu este suficient ca 10.000 de oameni să o ducă bine, iar ceilalţi să nu ştie la sfârşitul lunii dacă mai au ce pune pe masă. La asta trebuie să lucrăm şi cu siguranţă vom vedea şi clădiri istorice renovate şi clădiri noi de bun gust, moderne, construite în spiritul vremurilor actuale.
 
Ca proiecte pe care le-aş vedea utile în Arad, primul cred că ar fi sub forma unui ansamblu care să conţină o parcare subterană decentă în zona Piaţa Avram Iancu, iar toată zona de deasupra să fie transformată într-una pietonală; împânzită atât la parterul clădirilor, cât şi în piaţă, de cafenele şi restaurante în genul celor din Piaţa Unirii din Timişoara, Piaţa Mare din Sibiu sau al altor pieţe civice din oraşele civilizate. Cultura poate ieşi aici foarte uşor în stradă, având teatrul pe una din laturile ansamblului. Pe timp de noapte, aici s-ar putea face proiecţii pe faţadele clădirilor, s-ar putea juca spectacole în aer liber, s-ar putea revigora un spaţiu central folosit astăzi în mod greşit. Aradul din păcate nu (mai) are un centru civic permanent, un loc unde oraşul să trăiască cu adevărat.
 
O altă idee ar fi crearea în municipiul Arad a unor trasee turistice serioase. Avem foarte multă istorie pe care nu o punem în valoare şi nu o ştim lega de alte lucruri. Primul pas cred că s-ar putea face foarte simplu: imaginaţi-vă un ghid care să vă plimbe prin oraş pentru o oră şi care să vă arate toate clădirile din centru împreună cu poveştile lor. Cine nu şi-ar dori aşa ceva?
 
Un alt proiect important ca politică de urbanism este aeroportul. În mod evident, pentru a se deschide un nou mare aeroport de pasageri, cum este Frankfurt, de exemplu, ai nevoie să deserveşti o populaţie de minim 6-700.000 de locuitori, pe care nici Aradul, nici Timişul nu o au decât împreună. Tot la fel, dacă nu ai un terminal de mărfuri legat de calea ferată, autostradă şi eventual spaţii de liber schimb, nu poţi face un terminal cargo important. În acest domeniu, fără o strategie comună care să deservească ambele judeţe, nu văd cum s-ar putea face ceva serios şi vom ajunge iar la investiţiile fără sens.
 
Ştrandul, la rândul său, ar putea atrage o mulţime de turişti dacă s-ar face un complex de tip Spa modern cu apă termală, cazare şi tratament, în genul celor din ţările vecine. În Arad există ape geotermale, spaţiul este suficient şi sunt sigur că ar exista şi investitori privaţi pentru astfel de oportunităţi. Ştiu chiar eu unul.
Venind precum spuneam, sacadat, în Arad am şi câteva locuri în care mi-aş dori să schimb câte ceva. Aceste locuri au decăzut foarte tare în ultimul deceniu şi m-am gândit într-o zi că aş face un experiment. Aş fotografia locuri precum Cinematograful Dacia, care au încremenit în timp, le-aş da fotografiilor o patină de acum 30-40 de ani iar apoi aş pune oamenii de pe stradă să recunoască când a fost realizată poza. Sunt foarte curios ce ar spune… Din nefericire, locuri cu un enorm potenţial nostalgic sunt astăzi lăsate în „background” pentru a fi batjocorite de voia vremurilor.
 
În afară de aceste lucruri, aş vedea (măcar) faţadele clădirilor reprezentative restaurate cum trebuie, aş vedea clădiri noi şi eficiente care să aducă firme în care studenţii şi tinerii arădeni să poată lucra după facultăţile pe care le termină în toate marile centre universitate din lume şi mai ales aş vedea câteva clădiri iconice noi, proiectate de mari arhitecţi naţionali sau internaţionali care să insufle un nou început! M-aş oferi să fac conceptul uneia pro-bono.
 
„Din nefericire, locuri cu un enorm potenţial nostalgic sunt astăzi lăsate în «background» pentru a fi batjocorite de voia vremurilor”.

SURSA: Aradon