Liga a III-a
07-04-2015, 17:11,
RE: Liga a III-a
Se rupe Sebișul? Căpitanul Bozian și-a cerut dezlegearea: „Patru ani frumoși, plec cu capul sus”

După mai puțin de o lună de zile de la reluarea campionatului în eșalonul trei, campioana de toamnă în C4 este pe punctul de a se destrăma. Cele 8 puncte pierdute în fața UTA-ei, principala rivală la promovare,  trei dintre ele chiar în partida directă, sunt pe punctul de a o „deraia” pe Național Sebiș.

Luni, conducerea clubului a anunțat că intenționează să depună la Federație acte adiționale la contractele fotbaliștilor, în care se precizează că 25% din salariile pe următoarele trei luni vor rămâne în vistieria clubului. Dar, aceiaș șefi ai grupării de pe malul Crișului Alb au oferit și varianta despărțirilor amiabile cu oricare dintre componenții lotului.

Primul dintre cei care și-au cerut dezlegarea este căpitanul Bogdan Bozian. În vară, acesta ar fi bifat patru sezoane pline la Sebiș, însă susține că nu mai rezistă nicio etapă în plus la viceliderul din C4. „Sunt multe lucruri ce mă nemulțumesc, însă despre unele nu vreau să vorbesc deocamdată. Am aflat și eu de la domnul Augustin Păcurar (n.a. organizatorul de competiții al clubului) despre posibilitatea de a pleca chiar acum de la club în condiții amiabile și i-am comunicat deja că sunt de acord. Și nu e neapărat vorba despre reducerile salariale, ci despre atmosfera de la echipă. Nu mai vin cu plăcere la antrenamente. Nu înțeleg și de ce s-a mers pe această sancțiune, din moment ce obiectivul clubului nu era neapărat promovarea, ci locurile 1-3. Suntem pe 2 acum, deci în obiectiv. Ni s-a spus că, în cazul în care noi, jucătorii, ne dorim să promovăm, vom  avea toate condițiile pentru asta, dar – iată – că, din câte se pare, cei de la UTA sunt mai buni decât noi. Sebișul a condus în clasament în trei sferturi din campionat, dar în decurs de o săptămână s-a rupt ceva la noi și am pierdut două partide decisive. Noi, marea parte a jucătorilor, nu ne-am dorit să ajungem aici, dar, din păcate, asta e realitatea”, spune „decarul” Sebișului.

Acesta spune că are unele regrete, dar are nevoie de o schimbare în cariera sa. „În vară aș fi avut 4 ani de când sunt la Sebiș. Aici am cunoscut și am lucrat cu mulți oameni pe care îi respect și cărora le mulțumesc pentru ceea ce au făcut pentru mine și pentru colegii și antrenorii cu care am lucrat de-a lungul timpului. Am dat cât am putut din mine pentru această echipă, am fost mai de fiecare dată pe locurile fruntașe cu Sebișul. Repet, au fost 4 ani frumoși, plec cu capul sus, sper ca solicitarea mea de a-mi rezilia contractul să fie ascultată”, a adăugat Bogdan Bozian.

Din informațiile noastre, pentru o dezlegare amiabilă de contract vor opta și alți „grei” din lotul sebișean, ca Mardare și Apostol, plus Roman, care oricum nu a avut drept de joc în acest retur.
http://sportarad.ro/se-rupe-sebisul-capi...capul-sus/
Răspunde
07-04-2015, 18:09,
RE: Liga a III-a
Deci in acest moment in proportie de 99,99 % suntem promovati in liga a 2.Ar trebui sa se faca de pe acum strategia pentru sezonul viitor sa se demareze discutiile cu anumiti jucatori de care am avea nevoie la anul parerea mea ca am avea nevoie de inca unul sau 2 fundasi centrali ( aici Gligor daca se poate ar trebui sa fie o prioritate ) un mijlocas si un coordonator de joc + pastrarea nucleului de baza de acum.Desi nu am apreciat niciodata declaratiile lui poate ar trebui luat in calcul si Bozian.Ar trebui sa inceapa de pe acum marirea capacitatii stadionului Motorul prelungirea tribunelor de jur imprejurul terenului si peluza din partea stanga pentru ca lumea are pofta de fotbal si la capacitatea actuala dupa cum s-a vazut si la meciul cu Sebis este neicapator.
Răspunde
07-04-2015, 18:43,
RE: Liga a III-a
am avut o parere buna despre bozian,pana la meciul din tur(Ineu-UTA) ,a stat in spatele meu si injura non -stop UTA...sincer nu cred ca avem nevoie de astfel de caractere la UTA.
Răspunde
07-04-2015, 19:01,
RE: Liga a III-a
Nici eu nu as lua vreun jucator de la sebiseni. Si nu doar din motive de caracter ci pur si simplu nu cred ca vreunul din ei ar avea loc la UTA . Prefer sa mergem pe mana celor care au fost mereu cu noi gen Copil sau Cipri Rus decat vedetele lor ionut radu sau bozian . Si asta chiar daaca nu ar fi existat zvonurile despre caracterul lor , dar tinand cont si de zvonuri ....nici vorba.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
07-04-2015, 20:37, (Ultima modificare: 07-04-2015, 20:38 de maryan.)
RE: Liga a III-a
Bozian e un jucător talentat dar talentul fără caracter nu aduce RANDAMENT si PROGRES (probabil de aceea va rămâne un jucător talentat si...ATÂT)!Nu avem nevoie de jucători de la sebis , cel puţin eu nu am văzut în meciul direct vreun jucător peste ce avem noi!
în alta ordine de idei Gligor reprezintă o f bună varianta pt postul de fundaş central si sunt convins ca pe lângă el conducerea noastră va aduce jucătorii potriviţi pt divizia în care vom evolua !oricum avem lot de primele 4 locuri din liga 2!
Răspunde
07-04-2015, 21:42,
RE: Liga a III-a
Ciudat cum o echipă care se ţinea mare şi tare pare să capituleze când teoretic mai există o şansă peste 0,1%.  Nu au aşteptat meciul nostru cu Giarmata - echipă pe care ei au bătut-o "fără probleme" - deşi dacă noi am pierde meciul ăsta şi apoi ne-am mai încurca şi cu Becicherec...În fine, nici eu nu cred că e ok să aducem jucători de la Sebiş, cel  puţin nu până în iarna viitoare.  Avem un nucleu de jucători pe care trebuie să-l creştem şi trebuie să ofertăm în primul rând jucătorii care ne-au ajutat. Dacă Strătilă a venit în C la UTA, de ce nu ar sta şi în B? 
Răspunde
07-04-2015, 22:16,
RE: Liga a III-a
Nici eu nu as lua pe nimeni de la Sebis din aceleasi motive invocate deja de voi:
1) Sunt sub ce avem noi
2) Nu au carcater si nici nu merita sa joace la UTA

Sa fie sanatosi!
Răspunde
07-04-2015, 23:48,
RE: Liga a III-a
Noi tre' sa tintim jucatori din liga 1 cel putin. Nici vorba de jucatori de la sebis.
Răspunde
08-04-2015, 3:32,
RE: Liga a III-a
Ce format va avea liga2 sezonul viitor? Am pierdut situl la cate schimbari fac astia an de an.
Răspunde
08-04-2015, 3:38,
RE: Liga a III-a
Ionut Radu e atacant de Liga I
Răspunde
08-04-2015, 8:22, (Ultima modificare: 08-04-2015, 8:23 de Kidu.)
RE: Liga a III-a
E pe dracu'! Cu burta aia zici ca e vanzator de shaorma.
Cipri Rus si chiar Ousmane sunt cu doua clase peste el, nu mai vorbesc de Szekely.

@adymax, inca nu e decis insa din ce am inteles vor sa faca o singura serie.
Răspunde
08-04-2015, 9:40,
RE: Liga a III-a
E aiurea, ca tu, care promovezi din liga 3-a, nu iti poti face din timp strategia.
Daca s-ar pastra formatul de acum, cu 2 serii si doua echipe care promoveaza, pt UTA, cu intariri in aparare si mentinerea lotului, ar fi usor de promovat. Dinte retrogradate, cfr nu cred ca va emite pretentii, poate mediasul se salveaza si atunci ar trebui sa te lupti doar cu u cluj, pt doua locuri. Restul echipelor din serie nu cred ca au puterea de a promova.
Cu o singura serie s-ar complica treaba, cu rapidul, otelul, ceahlaul. Si din ambele serii sunt echipe care incurca. Cu o singura serie, nu stiu daca UTA ar fi capabila sa promoveze din prima. Pe mine nu m-ar deranja, sa vad ca echipa creste sanatos si cu cap, si din sezonul 2 sa putem promova si sa reusim apoi sa ne mentinem in prima liga.
Dar nu stiu daca lumea mai are atata rabdare.
Semper Fidelis
Răspunde
08-04-2015, 9:45,
RE: Liga a III-a
Greu de crezut ca obiectivul nostru din liga a II-a va fi promovarea chiar din primul an.
Răspunde
08-04-2015, 9:46, (Ultima modificare: 08-04-2015, 9:47 de Redpunk_one.)
RE: Liga a III-a
In liga I nu are sens sa promovam peste noapte. Urmatorul pas e consolidarea clubului din toate punctele de vedere : sportiv (infiintarea Academiei Iosif Petschovschi, promovarea catorva tineri in randul primei echipe, consolidarea staffului tehnic, organigrama de club profesionist in toate departamentele, etc) , infrastructura (stadionul nou, baza sportiva ICRTI-Academia cu cele 6 terenuri de antrenament) , financiar (aducerea unor sponsori privati care sa iti permita consolidarea unui buget pt prima liga pe langa banii dati de primarie).

Cand cele 3 de mai sus sunt clare, finalizate si executate atunci ne putem gandi la liga I. Pana atunci insa 2 ani de B sunt imperios (si minim) necesari altfel vom avea iarasi o promovare meteorica de 1-2 ani in liga I si nu despe asta a fost vorba cand ne-am gandit la un proiect pe termen lung.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
08-04-2015, 18:41,
RE: Liga a III-a
În mod  logic obiectivul pe anul viitor ar fi accederea în play off, dar realist va trebui să ne mulţumim şi cu salvarea de la retrogradare. Oricum până atunci mai avem ceva timp, dar şi destule necunoscute, începând de la finanţarea noastră şi până la cum vor arăta celelalte echipe şi fotbalul românesc în ansamblu. Nu cred că în tur vom bate echipe aşa, natural, astfel încât să devenim candidaţi la promovare. Cred că la CFR şi Gaz Metan se vor rezolva lucrurile şi cele două echipe vor fi mari favorite anul viitor. De ele depinde totul, pentru că noi nu cred că suntem sub Olt sau Satu Mare la organizare. Poate Mioveniul va dori să promoveze anul viitor, cred îşi renovează stadionul, dar şi acolo e o echipă ţinută de primar.

O combinaţie de genul stabilitate financiară care să permită şi achiziţii precum cele din acest retur, câteva victorii - emulaţie, adversari relativ de acelaşi nivel, mirajul drepturilor tv şi al stadionului aproape gata ne-ar putea aduce în faza să ne punem problema promovării. Dar deocamdată discutăm doar discuţii. Smile
Răspunde
08-04-2015, 19:00,
RE: Liga a III-a
Eu raman la parerea ca trebuie fortata promovarea in liga1 din primul sezon. Cheltuielile cresc in Liga2 iar veniturile raman aceleasi. In liga1 macar mai vin ceva banuti din drepturile TV.
Răspunde
08-04-2015, 19:12,
RE: Liga a III-a
Si unde vrei sa jucam la Oradea sau timisoara ca stadionul inca nu o sa fie gata ?
Voi deja vorbiti de liga 1, dar noi inca suntem in liga 3, nici macar nu suntem promovati matematic! Smile)
Răspunde
08-04-2015, 19:19,
RE: Liga a III-a
Sa-l termine pana la anul...timp e destul. Nu era proiectul intins pe 3 ani. Anul asta e anul 2 ca au inceput anul trecut. E foarte greu cu acoperirea bugelului in liga2 mai ales ca noi nu avem un sponsor principal puternic.
Răspunde
08-04-2015, 22:49,
RE: Liga a III-a
Nu-i vorba de unde vreau să joc, anticipam doar o variantă de campionat în care să ne dăm seama cândva că suntem mai puternici şi mai organizaţi decât restul echipelor. Dar până atunci să promovăm în B şi să vedem cu ce lot vom începe campionatul viitor.
Răspunde
20-04-2015, 11:35, (Ultima modificare: 20-04-2015, 11:36 de Oli.)
RE: Liga a III-a
Rezultate din weekend

Viitorul Municipal Craiova  3 - 0  Hunedoara
Pandurii Târgu-Jiu II  0 - 1  Nuova Mama Mia
Filiaşi  0 - 1  Ştiinţa Turceni
Millenium Giarmata  2 - 0  Minerul Motru
Naţional Sebiş  2 - 0  Ineu
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 4 Musafir(i)