Din lumea larga

[Redpunk_one]

Da Beldea insa asta e realitatea. E bine sa ne pese de toti cei care mor nevinovati insa adevarul e ca nu sunt la fel de mediatizati si nu sensibilizeaza la fel opinia publica obisnuita deja cu conflicte in partea aia de lume.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/...g-14109749

Câţi morţi fără hashtag s-au strâns de la masacrul din Baga, unul dintre cele mai sângeroase atentate teroriste din istoria recentă! Ne mai pasă de Siria? Forţele lui Assad au lăsat, luni, 104 morţi pe străzile din Idlib, un oraş „eliberat”. Săptămâna trecută, ISIS măcelărea 35 de oameni, într-un oraş de lângă Hama. Numărul total al morţilor din aceşti patru ani de război odios a ajuns la 215.000. Nu se amăgeşte nimeni că bilanţul nu va continua să crească.

Din când în când, la urechile noastre, ale jurnaliştilor, ajunge câte o tragedie din aceste locuri care - să nu fim ipocriţi - nu apar pe radarul nostru. O vedem şi o punem, în primă fază, la capitolul „alte ştiri”. Nu scriem din prima, pentru că, nu-i aşa?, avem alte subiecte pe cap - o Rusie, o Ucraină, o Grecie, o Uniune Europeană, de exemplu. Dar reţelele sociale sunt vigilente şi apar, inevitabil, câteva imagini de o asemenea brutalitate, încât conştiinţa ne forţează să reacţionăm şi să scriem mai mult. Prea târziu: pe Facebook, apar oameni nemulţumiţi că presa doarme. În rubricile de comentarii, se nasc teorii ale conspiraţiei.

În avionul Germanwings prăbuşit acum două săptămâni în Alpii francezi erau 150 de oameni. În carnagiul de la Universitatea din Garissa, Kenya, care a avut loc joia trecută, au fost ucise cel puţin 142 de persoane, majoritatea studenţi. Alţi 104 tineri au fost răniţi. Aşa cum singura vină a pasagerilor din cursa 4U9525 a fost să prindă avionul copilotat de Andreas Lubitz, nici studenţii din Kenya nu au avut altă culpă în ochii călăilor lor decât că erau creştini, nu musulmani.

După Charlie Hebdo şi masacrul din Baga, scriam un text în care încercam să explic de ce, uneori, 17 morţi ne pot speria mai mult decât 2.000. Primul motiv se predă inclusiv în manualele de jurnalism: morţii mai apropiaţi de noi, cu care ne putem identifica, sunt mai palpabili pentru creierul nostru decât morţii, înzecit mai mulţi, dintr-un loc pe care mulţi nu îl putem găsi singuri pe hartă. Al doilea motiv e că „morţii fără hashtag” vin din ţări fără guverne care să îi apere, care să îi plângă, care să stârnească furia comunităţii internaţionale, care să adune mai-marii lumii la un marş de solidaritate.

Dincolo de a constata evidenţa, ce putem face noi, cei care le căutăm povestea pe Facebook, încercând parcă să ne convingem că încă suntem oameni şi ne mişcă suferinţa din lumea aceasta? Putem să ne informăm şi să încercăm să înţelegem. Aici se află răzbunarea „morţilor fără hashtag”: în perechile de ochi care merg dincolo de propaganda terorii, care refuză să înghită pastila otrăvită a mesajului acestor călăi.

Contribuţia mea la această răzbunare se găseşte AICI. În locul lumânării de pe Facebook, daţi asta mai departe în numele celor care au murit la Garissa. De cele mai multe ori, nu vorbim despre „morţii fără hashtag” pentru că ştim prea puţin despre ei, ca oameni, despre locul în care au trăit, cei care i-au omorât şi de ce. Dezbrăcându-ne fraza de emoţia „brutalităţii fără sens”, cum a numit-o Papa Francisc în predica de Paşti, mergând dincolo de sângele din pozele de pe reţelele sociale, le luăm acestor oameni arma cea mai eficientă: puterea terorii.