Barajul pentru liga a III-a: UTA - Retezatul Hateg (21.06.2014, Lugoj)
20-06-2014, 21:08,
#59
RE: Barajul pentru liga a III-a: UTA - Retezatul Hateg (21.06.2014, Lugoj)
http://sportarad.ro/meciul-anului-pentru...b-standard

Meciul anului pentru UTA. Prima pagină nouă de istorie se scrie la Lugoj!
Posted By: raduPosted date: 20/06/2014in: UTA AradNo Comments
16 total 16 astăzi

De prea mult timp, UTA a jinduit să simtă iar Aradul lângă ea, cu tot ce presupune forța orașului de pe malul Mureșului. Ultimii ani au fost grei, probabil cei mai grei din istoria începută în 1945 de baronul Francisc Neuman. Trecând peste toate, atât de așteptatul moment zero a început vara trecută. După un sezon epuizant, încheiat fericit, cu câștigarea titlului de campioană a Aradului și a Cupei României, sâmbătă, 21 iunie, ora 18,00, la Lugoj, UTA joacă meciul ce-i oferă reintrarea în competițiile naționale: barajul de promovare în Liga III, împotriva echipei hunedorene Retezatul Hațeg.

Conectați mental și fizic la meci

„E o șansă mare de a începe o mică performanță. Vreau să fim o echipă concentrată, conectată, dar nu supramotivată, nu face bine. Copiii n-au avut posibilitatea jocurilor cu miză, dar sunt convins că la ora jocului se scapă de această presiune. E un joc cum puține am avut în acest an, e jocul anului, dar asta te maturizează, îți dă o încredere mai mare. Mental, fizic vom fi fără probleme conectați la fenomen”, a comentat antrenorul Roland Nagy.

„Să cântăm noi la pian!”

Fostul mijlocaș și-a mărturisit dorința de a dicta ritmul meciului: „Mi-aș dori să cântăm noi la pian, să avem jocul în mâna noastră, să contăm în atac, să punem presiune pe echipa adversă, să-i facem să greșească rapid și să profităm”.

20 de jucători

După antrenamentul de ieri dimineață, utiștii au servit masa de prânz, apoi antrenorul Roland Nagy a anunțat lotul care a urcat în autocar cu destinația Lugoj. Staff-ul alb-roșiilor are 20 de jucători la dispoziție: Roberto Bodea, Alexandru Mitrea – portari, Adrian Popa, Beniamin Cotoc, Erich Wild, Sorin Botiș, Adrian Suslak, Richard Filaret – apărători, Dan Raț, Dumitru Copil, Cornel Nădăban, Norbert Varga, Remus Avrămuțiu, Cătălin Hlistei, Sorin Leucuța – mijlocași, Alexandru Capătă, Petre Măgulean, Flavius Pavel, David Popa, Ciprian Rus – atacanți. Aseară, arădenii au avut program de plimbare prin Lugoj, iar astăzi, de la ora 18,00, au susținut un antrenament pe stadionul „Tineretului”, acolo unde mâine joacă marele meci al anului.

„Zimbrii” au efectiv restrâns

Doi jucători ai Retezatului au dezertat recent: Duma și Bocu, pe numele lor, au ales să plece la muncă în Spania, conform presei locale din Hunedoara. Așa că, dacă nu-și completează lotul cu juniori, antrenorul Flaviu Itul are 15 oameni la dispoziție, fix pe câți poate miza sâmbătă, cu tot cu schimbarea portarului! Andrei Tonca (25 de ani), Romulus Bobu (43) – portari, Adrian Cîmpean (33), Daniel Laslău (25), Darius Pușcă (29), Marin Daj (26), Andrei Crișan (19) – apărători, Iosif Kallai (34), Răzvan Drăgoescu (21), Mihai Simoneac (25), Alexandru Costea (18), Bogdan Pătrășcoiu (16) – mijlocași, Adrian Pribac (28), Ovidiu Popesc (25), Robin Perșe (23) – atacanți. La sfârșitul săptămânii trecute, Hațegul fi trebuit să joace în compania celor de la Metalul Oțelu Roșu (campioana din Caraș Severin), însă meciul a căzut. Așa că hațeganii s-au pregătit pe plan local, ieri au intrat în cantonament, iar astăzi ajung și ei la Lugoj.

Echipe probabile

UTA: Bodea – Ad. Popa, Wild, Botiș (cpt.), Suslak – Copil, Nădăban, Varga, Hlistei – Fl. Pavel, C. Rus.

Retezatul: Tonca – Laslău, Câmpeanu (cpt.), Puşcă, Daj – Costea, Simoneac, Kalai – Drăgoescu, Popesc, Pribac.

Arbitri: Florin Marcu – Octavian Șovre, Sergiu Albu (toți Oradea). Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara), Viorel Lolea (Reșița).
Răspunde


Mesaje în acest subiect
RE: Barajul pentru liga a III-a: UTA - Retezatul Hateg (21.06.2014, Lugoj) - de I 929 - 20-06-2014, 21:08

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)