Sportul aradean
08-01-2016, 20:02,
#25
RE: Sportul aradean
În ceea ce priveşte UTA, discuţia e veche şi situaţia din păcate aceeaşi. Am văzut meci miercuri la ora 16.00 cu Motorul plin (dar jucam cu Baia Mare şi timpul era superb), în timp ce dacă plouă, e frig sau suntem plictisiţi de atâtea meciuri, nici chichineaţa aia de stadion nu o umplem, deşi suntem în preajma primului loc. Dar UTA are totuşi noroc de acest nucleu de suporteri care vin la meciuri în aproape orice condiţii, care se (mai) implică, ţin cât de cât în viaţă fenomenul. La ICIM  deşi merge lumea la sală, apelul conducerii clubului nu a determinat suporterii să facă mai multi. A scris presa şi atât. Tragedia e că ICIM-ul nu are datorii, probleme grave de imagine sau conducători penali (precum a avut UTA în ultima perioadă de S.A.), ci e un club stabil care nu are acces la bani pentru performanţă. Deci ICIM-ul nu are nevoie de un nou proiect, de la zero, trebuie doar susţinut la standardele impuse de istoria clubului.

Foarte aiurea în Arad e că lumea nu se prea mai implică în nimic, aşa, benevol, în numele unor cauze/principii/valori şi fără a se gândi în primul rând la beneficii personale (cum ar fi imagine pentru sine sau pentru un grup/instituţie). Eu aşa văd lucrurile de vreo câţiva ani şi cred că nu sunt singurul. Scuzaţi că o dau uşor într-un comentariu politic, dar trăim într-un oraş în care însuşi primarul are impresia că face parte şi poate vorbi în numele "societăţii civile".
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Sportul aradean - de Redpunk_one - 19-05-2014, 19:12
RE: Sportul aradean - de Redpunk_one - 24-06-2014, 14:27
RE: Sportul aradean - de cristi b - 18-09-2014, 16:54
RE: Sportul aradean - de Redpunk_one - 23-09-2014, 10:08
RE: Sportul aradean - de REDSHARK - 24-12-2014, 1:42
RE: Sportul aradean - de Redpunk_one - 16-03-2015, 17:34
RE: Sportul aradean - de Kapa - 06-05-2015, 13:42
RE: Sportul aradean - de Redpunk_one - 22-06-2015, 14:45
RE: Sportul aradean - de cip_leo - 23-06-2015, 12:33
RE: Sportul aradean - de Redpunk_one - 23-06-2015, 12:53
RE: Sportul aradean - de cip_leo - 23-06-2015, 13:05
RE: Sportul aradean - de Redpunk_one - 26-06-2015, 10:00
RE: Sportul aradean - de REDSHARK - 29-07-2015, 15:24
RE: Sportul aradean - de Kapa - 14-10-2015, 19:06
RE: Sportul aradean - de cip_leo - 25-11-2015, 23:35
RE: Sportul aradean - de cip_leo - 26-11-2015, 22:30
RE: Sportul aradean - de I 929 - 27-11-2015, 0:27
RE: Sportul aradean - de Redpunk_one - 27-11-2015, 12:12
RE: Sportul aradean - de Kapa - 03-12-2015, 21:43
RE: Sportul aradean - de Kapa - 09-12-2015, 0:48
RE: Sportul aradean - de Kapa - 31-12-2015, 4:05
RE: Sportul aradean - de cipri_23 - 08-01-2016, 11:37
RE: Sportul aradean - de I 929 - 08-01-2016, 11:45
RE: Sportul aradean - de Giuliano - 08-01-2016, 17:12
RE: Sportul aradean - de I 929 - 08-01-2016, 20:02
RE: Sportul aradean - de Kapa - 04-06-2016, 1:46
RE: Sportul aradean - de Johnny - 22-10-2016, 0:20
RE: Sportul aradean - de Kapa - 23-11-2020, 22:52
RE: Sportul aradean - de Man09 - 28-12-2021, 19:43
RE: Sportul aradean - de MIR - 17-04-2024, 16:12

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)