O seară foarte frumoasă, un eveniment reuşit. Mă gândeam la un moment dat cum ar fi fost sărbătorită această zi dacă noi în loc să fim acolo şi să cântăm am fi fost absenţi sau mai rău, am fi făcut ceva să-l stricăm. UTA trăieşte prin noi, prin toţi cei prezenţi azi la Filarmonică fizic sau în gând. Sper ca mâine să se poată juca fotbal pe mocirla de pe Motorul.