UTA l-a dat afară pe Voicu! Hlistei și Bodea, trimiși la echipa a doua
Conform ultimelor informații, încă neoficiale, din cadrul clubului UTA, în urma scandalului de la finalul meciului de sâmbătă câștigat contra clor de la CS Ineu, clubul arădean i-a reziliat contractul jucătorului Adrian Voicu.
Adrian Voicu își încheie astfel după doar un sezon șederea la Arad, iar portarul Roberto Bodea și jucătorul Cătălin Hlistei au fost trimiși la echipa a doua.
Urmează ca cei din conducerea Bătrânei Doamne să facă anunțul oficial pe site-ul clubului.
Cei trei jucători au avut un conflict cu un suporter abonat al clubului, doctorul Zeno Moldovan. Acesta și-a și predat abonamentul președintelui grupării Alexandru Meszar chiar la finalul jocului de sâmbătă seara.