Meciuri amicale in sezonul 2014-2015
20-02-2015, 13:33,
#95
RE: Meciuri amicale in sezonul 2014-2015
Mâine, zi plină pentru UTA…

… cu două meciuri – unul la Șiria, al doilea, la Gyula. Roland Nagy își împarte lotul, jumătate e față în față cu divizionara secundă FC Cararansebeș, cealaltă jumătate înfruntă în Ungaria fosta echipă a lui Claudiu Drăgan, care joacă acum în Liga a III-a. Amândouă meciurile încep la ora 12,00.

Câteva cuvinte despre trupa lui Alin Artimon, ultima clasată în B2. Gugulanii vin după o prestație încurajatoare în fața Universității Craiova, oltenii s-au impus greu în urmă cu două zile pe arena din Drobeta Turnu Severin, 2-1, cu gol câștigător marcat în prelungiri.

Gruparea care-și începea ascensiunea în 2010, după ce învingea Frontiera Curtici într-un baraj de promovare jucat la Timișoara (2-0), a făcut o serie de mutări în efectiv, în speranța că se va ridica din subsolul seriei din care face parte și Șoimii Pîncota. Doi dintre fotbaliștii de care s-au despărțit cărășenii au ajuns în Arad, portarul Bujor e la Ineu, iar apărătorul Dicu îmbracă tricoul Sebișului. A rămas pe loc Alex Manea, apărătorul crescut de Atletico, fost la UTA, ACU, Ineu și Gloria. Din această iarnă, Artimon îi  are sub comandă pe rutinații Boștină (Poli, Satu Mare), Stancu (Rapid), Stoianof (Craiova), Pascal (Corvinul), Cotigă (Mioveni), Dinu (Botoșani) ori Pîrvu (Craiova).
http://sportarad.ro/maine-zi-plina-pentru-uta/
Răspunde


Mesaje în acest subiect
RE: Meciuri amicale in sezonul 2014-2015 - de Oli - 20-02-2015, 13:33

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 3 Musafir(i)