Citat:Stadionul Gloria, închis pentru lucrări de modernizare
Stadionul Gloria a fost închis, ieri, pentru lucrări de modernizare. Acestea au fost impuse de Federaţia Internaţională de Atletism, ca baza sportivă să poată găzdui Campionatul European de Aruncări din primăvara anului viitor.
Pentru a acorda dreptul de organizare a competiției, Federaţia Internaţională de Atletism a solicitat CSM Arad, ca stadionul să fie modernizat. Lucrările sunt realizate de Primăria Arad, iar ieri dimineață, muncitorii au demolat gardul de la intrarea pe stadion. În locul acestuia va fi ridicată o tribună de aproximativ 2000 de locuri. De asemenea vor fi amplasate toalete, dar şi vestiarele pentru sportivi și totul trebuie să fie gata până în luna martie a anului viitor.
Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad a declarat că: “La terenul Gloria se va reface gardul de împrejmuire a arenei, cercul pentru aruncări și culoarul pentru aruncarea suliţei. Vor fi tribune modulare pe care le asigură Federaţia Română de Atletism. Lucrările de reamenajare cuprind şi terenul de sport al Colegiului Național Moise Nicoară unde se reface pista de alergări şi terenul de antrenament. Pentru aceste lucrări bugetul total este de aproximativ 120.000 de euro, 500.000 de lei.
Campionatul European de Aruncări va avea loc la Baza sportivă Gloria din Arad în perioada 12 – 13 martie 2016, iar pentru antrenamentele participanților, vor fi alocate şi terenul de fotbal din Subcetate şi baza sportivă de la Liceul "Moise Nicoară".