Au plecat prea devreme dintre noi

[Kidu]

Ion a iubit – și el – două doamne. Chemarea Silviei a fost prea puternică…



Nu toți cei care trecem pe acest pământ avem parte de o poveste scrisă. Mulți dintre noi trăim, iubim, murim, și nimeni în afara cunoscuților nu ne va afla niciodată povestea.

Tocmai de aceea, nu vreau ca unchiul meu să rămână un anonim, pur și simplu pentru că nu a fost un anonim. Se numea Ion, ca și personajul principal din romanul lui Rebreanu. Și precum în narațiunea marelui scriitor, și Ion Crișan a iubit două doamne. Nu, nu e vorba de vreo Ana sau Florica. La el nu a fost vorba despre glasul pământului. A fost doar glasul iubirii.

A iubit fotbalul, astfel că una dintre doamne e chiar „Bătrâna Doamnă” a fotbalului rămânesc, UTA. Dar mai presus de toate a iubit-o pe Silvia, cea care i-a fost soție timp de 60 de ani.

Pentru UTA a făcut mari sacrificii. Tânăr fiind visa să îmbrace tricoul alb-roșu. Nu a ajuns. A jucat pentru Banatul Sânicolaul Mic, echipa din cartierul în care a trăit toată viața, dar și pentru Motorul. Performanțele pe plan sportiv nu au fost foarte însemnate. Rămân povestirile sale în care și-a mai luat-o și pe coajă. Își amintea cum a fost bătut la Mailat. Acum, la bătrânețe, părea o poveste simpatică, una sinonimă cu alte mii de astfel de povești ale altor jucători din fotbalul mic, de la țară…

Deși era angajat la „Vagoane”, mergea prin fabrică să facă colecta de bani pentru UTA. Nu cerșea. Cerea bani pentru clubul fanion al Aradului. Lua un leu, cinci lei, zece lei, care cum dădea, iar cu suma adunată mergea la club și dona banii jucătorilor. Pe atunci cei de la ANAF nu se sesizau.

Era o formă de dragoste pentru un club legendar. Nu a ratat marile meciuri ale istoriei Bătrânei Doamne. A văzut Feyenoord-ul lui Ernst Happel plecat cu coada între picioare din Calea Aurel Vlaicu. A trăit vremea când UTA se bătea la campionat și ștergea pe jos cu echipe importante din Europa. Nu a lăsat-o nici când i-a fost greu. A fost în tribunele chiar și atunci când se mișca mai greu. Condus de ginerele Sorin, de nepoții Cipri și Alex, unchiul Ion a fost ultima oară la un meci al Bătrânei Doamne pe care a iubit-o încă de la înființare acum doi ani. Avea 81 de ani.

De atunci tot întreba de ea. Inclusiv înainte de slujbele ținute de părintele Gligor la Biserica din Sânicolaul Mic mergea la preot și spunea: „ieri a câștigat UTA. E foarte bine…”

Iubirea pentru Silvia, soția sa, a fost însă nemărginită. Au avut trei fete: Dorina, Mariana și Ronela. Au trăit împreună 60 de ani, fiind practic contopiți. Silvia a plecat la cele veșnice într-o joi, acum nici două săptămâni. După trei zile de la despărțirea de Silvia, atunci când se spune că sufletul este încă lângă casă, unchiul Ion stătea liniștit la o… bere cu ginerele său, Sorin. „Eu plec după Silvia”, i-a spus el așa din senin.

Nimeni nu l-a crezut, dar chiar a făcut-o. La exact șapte zile distanță, tot joia, unchiul Ion a trecut la cele veșnice. Silvia l-a chemat la el. Erau suflete pereche… Inima i-a bătut o viață întreagă pentru marea lui iubire, iar fără Silvia, a refuzat să mai bată, plecând după soția lui pentru a rămâne etern împreună.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Ion Crișan!

SURSA: Lucian DANILA, Special Arad