Criza din Ucraina

[Kidu]

Interviul de mai sus tradus si-n limba romana:

Adevarul despre iadul din Ucraina: Cine sunt separatistii, cum ii pregateste Rusia si cum mor pe capete degeaba

Artur Gasparian, un tanar de 24 de ani din orasul Spitak, din Armenia, a fost recrutat in luna mai, in Moscova, pentru a lupta in estul Ucrainei. Acolo a luat parte la ocuparea aeroportului din Donetk, o catastrofa pentru separatisti, care au pierdut aproximativ 50 de oameni in lupte.

Tanarul armean, care se considera "un om cu o mentalitate sovietica", a povestit pentru Radio Europa Libera experienta sa ucraineana, cum a fost recrutat, pregatit si episoadele de lupta, care l-au traumatizat.

Recrutarea

Prima data, Gasparian si alti 10 barbati au raspuns unui anunt de pe o retea de socializare ruseasca si s-au intalnit in fata unui centru expozitional din Moscova. Un barbat i-a preluat si i-a intrebat daca stiu sa foloseasca armamentul.

Apoi le-a spus ca destinatia e Slavianskul, ca ar putea sa moara si ca pedeapsa pentru jefuirea localnicilor este moartea. "Asta e adevarat, am vazut-o de mai multe ori in perioada in care am fost in Ucraina", povesteste Gasparian.

Voluntarilor nu li s-a oferit o plata. "Doar mancare, imbracaminte, arme si o garantie ca ne vor transporta cadavrele la Rostov pe Don in caz ca murim si ca acestea vor ajunge la rudele noastre. Barbatul a insistat ca toti sa isi inchida conturile pe retelele de socializare si emailurile".

Pe 12 mai, grupul s-a strans, a fost preluat de doua masini si s-a indreptat spre Ucraina, intr-o calatorie de 24 de ore. Si soferii erau voluntari, unul dintre ei fiind mai tarziu ucis. Au fost dusi intr-o tabara in Rostov unde li s-au luat toate lucrurile personale si au fost imbracati in alte haine. Apoi, timp de doua saptamani, au urmat un stagiu de pregatire.

"Nu ne odihneam deloc. Ne trezeam, mergeam sa alergam, apoi luam micul dejun. Faceam exercitii de orientare pe campuri, in paduri, am invatat un limbaj al mainilor, comunicam prin gesturi. Acum pot vorbi cu mainile ca o persoana surda", spune Gasparian, care sustine ca niciunul dintre instructori nu-si dadea adevaratul nume, cum n-o faceau nici voluntarii, doar porecle. "Nici acum nu le stiu numele celor mai multi dintre oamenii care au murit langa mine in iadul acela".

Intrebat cine erau voluntarii si daca erau nationalisti rusi, Gasparian spune lucruri surprinzatoare. "Nu am vazut niciun nationalist, desi cei mai multi dintre ei erau slavi, dar nu-mi pot da seama daca erau bielorusi, rusi, ucraineni. Erau baieti buni, patrioti, si nimeni nu se uita la mine urat pentru ca eram armean.

M-am imprietenit cu cativa, un tip numit Rosu si un altul, Micutul. Amandoi au murit in camioanele Kamaz".

Plecarea la lupta, in Donetk

Pe data de 23 mai, cei aproximativ 100 de voluntari au fost urcati in camioane si dusi la granita, unde s-au intalnit cu voluntari din alte grupuri si li s-au dat arme: lansatoare de grenade, pusti automate, pistoale si grenade.

Intrebat cine erau "ei", cei care ii antrenau si ii duceau peste granita, daca erau FSB-ul sau serviciul de informatii militare, GRU-ul, Gasparian spune ca tot ce stie e ca acestia erau oameni care aratau a rusi, cu fizionomii de tip slav.

De la granita, voluntarii au fost preluati de un reprezentant al Republicii Populare a Donetkului, care i-a dus intr-o baza militara preluata de la armata ucraineana.

Prima actiune a fost si cea mai dura: in noaptea de 25 spre 26 mai, s-a dat alarma si toti voluntarii au fost urcati in autobuze si dusi la aeroport, pe care l-au ocupat. Gasparian povesteste: "Toti cei 100 am intrat in cladirea aeroportului unde ne-am intalnit cu cativa voluntari din Osetia. Pasagerii au fost evacuati repede, dar angajatii au ramas la posturi. Dimineata, doua avioane au aterizat, dar nu ne-am amestecat. Ne-am pozitionat la fiecare etaj. Eu si ajutorul meu am mers pe acoperis, la etajul 7, unde am pus in pozitie o mitraliera".

Intrebat de ce trebuia sa ocupe un aeroport civil la Donetk, pentru ca in momentul acela lupta se dadea la Slaviansk, nu la Donetk, Gasparian relateaza: "Trebuia sa ii impiedicam sa trimita trupe de la Kiev.

Ni s-a spus ca nimeni nu o sa traga un foc inspre noi. Trebuia doar sa pozam in fata camerelor de televiziune si asta era tot. Ne vor vedea, se vor speria, vor renunta. Ii vom dezarma pe toti si ii vom trimite acasa, iar aeroportul va fi al nostru. Se barfea ca noi eram cei mai duri si toti se temeau de noi.

S-a dovedit exact invers. La ora doua dupa-amiaza, elicopterele au venit, apoi avioanele si au inceput sa bombardeze cladirea. Eram pe acoperis, am reusit sa coboram. Am numarat 4 elicoptere si doua avioane.

Comandantul nostru din Batalionul Vostok, Aleksandr Kodakovski, seful regional al fortelor de elita Alfa pe vremea fostului presedinte Viktor Ianukovici, ne-a zis ca nu ne vor bombarda la aeroport si lasasem la baza lansatoarele de racheta portabile".

Gasparian descrie atacul ucrainean: "Unul dintre cecenii voluntari a fost ucis instantaneu pe acoperis. Alti doi au fost raniti. Trageam in elicoptere cu tot ce aveam. Apoi am tras asupra unei zone indepartate din care un lunetist tragea asupra noastra.

In cele din urma ne-au fortat sa ne ascundem in cladire si trageau in noi din toate partile. Aveau lansatoare de rachete in jurul perimetrului aeroportului si trageau asupra terminalului. Kodakovski crezuse cu naivitate ca, daca aeroportul era nou, nu vor folosi arme grele asupra lui".

Catastrofa si baia de sange

Ceea ce era mai rau abia a urmat. "Am pierdut o multime de oameni. Unul dintre ceceni, care era baiat destept, a aruncat niste fumigene pe acoperis si a reusit sa isi aduca tovarasii raniti de acolo. Am mers la primul etaj si stateam acolo, asteptand sa fim ucisi.

Cineva l-a contactat pe comandant si ni s-a dat ordin sa intram in camioane. Se insera. Camioanele asteptau in terminal. Nu am vrut sa urc, stiam cat e de riscant. Comandantul mi-a zis: 'Daca pui ordinul la indoiala, te impusc pe loc'. Mi-am luat arma si am urcat.

Erau doua camioane cu aproximativ 30-35 de oameni in fiecare. O echipa de acoperire a ramas la aeroport. Au scapat mai tarziu, cand au plecat pe jos. Comandantul ne-a dat ordin sa iesim din terminal si sa tragem in toate directiile in tot ce misca. Am indepartat prelatele si am plecat, tragand in dreapta si-n stanga, in aer, peste tot. Am mers vreo 4 sau 5 kilometri.

Camioanele erau la distanta de vreo jumatate de kilometru unul de altul. Era terifiant. Cand am ajuns in oras, am vazut ca primul camion se oprise in drum. Nu am inteles ce se intamplase. Masinile treceau pe langa si oamenii se adunau langa el".

Intrebat ce se intamplase, Gasparian spune ca cei din fata tocmai fusesera atacati. "Am trecut pe langa el in viteza, nu am reusit sa ma uit, altii inca mai trageau. Dupa 500 de metri, cineva a tras in noi cu un lansator de grenade. Proiectilul a intrat in cabina soferului. Ne-am dat seama ca am fost norocosi si am sarit din camion. Camionul din fata fusese prins intr-un foc incrucisat de mitraliere. Tocmai murisera 30 de barbati in el.

Apoi au inceput sa traga si in noi de undeva. Mi-am aruncat arma, l-am luat pe umeri pe un tip din Crimeea care fusese ranit si am alergat intr-o parte cativa metri".

Atacul insa nu fusese comis de ucraineni, a aflat ulterior tanarul voluntar. "Cineva mi-a spus ca doar 3 oameni supravietuisera din primul camion. Unul dintre ei s-a aruncat in aer cu o grenada ca sa nu fie luat prizonier de ucraineni. Ce nu stiau e ca au fost atacati de propriii lor oameni. Se pare ca cineva le spusese celor dintr-o militie locala ca luptatorii din Sectorul de Dreapta, o grupare nationalista ucraineana, voiau sa intre in oras in doua camioane".

Abandonarea cauzei separatiste. "Am mentalitatea unui cetatean sovietic"

Impreuna cu mai multi dintre camarazi, Garparian a hotarat sa abandoneze voluntariatul si sa se intoarca in Rusia.

Jurnalistul de la Europa Libera l-a intrebat cine sunt cu adevarat insurgentii. "Cei mai multi dintre ei sunt rusi, ceceni, ingusi, chiar si armeni ca mine. Am vorbit cu mai multi localnici si ei mi-au spus ca au facut ce li s-a spus. I-am intrebat: ce vi s-a spus? 'Am votat. Restul tine de voi'. Adica ei au participat la referendumul privind independenta Donetkului, dar nu au de gand sa lupte.

Un tip mi-a spus: 'Vreau sa imi iau salariul si sa ma imbat pana la urmatorul salariu'. In general, nu au deloc experienta. Nu stiu sa manuiasca arme. Niciunul nu a facut armata. Dar rusii lupta mai bine, ei sunt oameni care au fost in armata. Si e o armata adevarata. Ucraina nu a mai avut o armata pe bune de 23 de ani", spune fostul voluntar separatist.

Intrebat de ce s-a dus sa lupte impotriva armatei ucrainene, Gasparian da un raspuns surprinzator: "Nu consider Rusia o tara straina. Am mentalitatea unui cetatean sovietic. Bunicul meu a luptat pentru Uniunea Sovietica si asta fac si eu".

SURSA: Ziare.com