Stiri din sezonul 2015-2016
08-04-2016, 13:50,
RE: Stiri din sezonul 2015-2016
http://www.aradon.ro/gradinaru-a-avut-pr...sm/1632617
Încă de la începutul proiectului UTA Bătrâna Doamnă, iniţiatorii, sau fondatorii acestuia, luaţi-o cum vreţi, au fost foarte clari în exprimare.

Până acum, au făcut tot ce şi-au propus, iar în iarna anului trecut, când echipa era pe cea mai înaltă poziţie, au anunţat că nu vor face din promovare un obiectiv, atâta timp cât la Arad nu există infrastructură. Se ştie, stadionul „Francisc Neuman” este la pământ şi doar prin 2018 putem spera ca acolo să se poată organiza meciuri. S-a şi anunţat că nu se fac transfeuri de dragul transferurilor, nu se va investi suplimentar. Nici nu este de unde, atâta timp cât echipa e a Aradului şi are un buget clar. Mai mult decât atât, în prima divizie ai nevoie de bani serioşi, iar Aradul nu a arătat, până acum, că are potenţa financiară să susţină o asemenea performanţă. Să nu uităm, din nou, comunicatul celor de la UTA, din iarnă, care ne spunea clar că echipa va forţa promovarea atunci când toţi factorii din Arad sunt pregătiţi pentru acest ţel.
Din păcate, deunăzi, directorul general de la UTA, Decebal Grădinariu a demonstrat că nu a înţeles mai nimic din toate acestea. Într-o conferinţă de presă, a primit girul clubului să anunţe că echipa va fi premiată suplimentar dacă poate să bată pe toată lumea, dacă poate profita de ocazia de a promova. Din păcate, eforturile financiare ale clubului au fost mutate de prea tânărul director general în cu totul altă direcţie. A anunţat, sus şi tare, că obiectivul s-a schimbat, că UTA vrea promovarea. Da, UTA vrea promovarea, dar nu cu orice preţ. UTA nu va investi, că nu are de unde, nu va cumpăra meciuri, arbitri sau jucători adverşi, nici nu va da „contre”, pentru că obiectivul nu e promovarea, deci nu are de ce forţa. Pentru că o echipă care vrea neapărat promovare e imposibil să nu apeleze şi la unele tertipuri exprimate mai sus.
Şi încă ceva. Se spune că un club nou promovat primeşte gir trei ani pentru a-şi rezolva problemele de infrastructură. Da, dar nu o echipă din prima divizie! Ci din eşaloanele doi şi trei. Asta nu a spus nimeni, s-a ferit toată lumea să spună adevărul gol-goluţ. Să nu uităm că – în vară – UTA a fost la un pas să aibă probleme cu gardul arenei „Motorul” şi în liga a II-a. Aşadar, să nu vorbim de meciuri de primă divizie pe „Motorul”, deoarece o facem degeaba.
Iată, în continuare, comunicatul clubului UTA, după ce Decebal Grădinariu s-a prea „aprins” în conferinţa de presă de miercuri.
„UTA nu a schimbat obiectivul. Nu mai discutăm de obiectiv, pentru că a fost îndeplinit cu brio. În continuare, dorim să profităm cu toții de acest moment și să acumulăm cât mai multe puncte în play-off, pentru a face un pas în față”.

***
Eu nu înțeleg, totuși, ce a fost atât de neclar ieri și care e diferența între vrem să promovăm și vrem cât mai multe puncte? Să fi intervenit cineva care să fi spus: domle, hai să nu creem iluzii ca să aibă lumea deziluzii, că doar ultima etapă e chiar sâmbătă înainte de alegeri, noroc că măcar e în deplasare...
După faza asta, sincer, se legitimează huiduielile la primul rezultat greșit, la primul joc prost, la prima alcătuire SF a echipei. Sper ca Roli să joace la victorie fiecare meci.
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 09-06-2015, 19:23
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Chere - 10-06-2015, 13:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 10-06-2015, 15:20
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 10-06-2015, 14:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de dedei - 10-06-2015, 15:29
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de tobo` - 10-06-2015, 15:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 10-06-2015, 16:07
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 15-06-2015, 14:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 15-06-2015, 15:18
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 15-06-2015, 15:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 15-06-2015, 17:06
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 15-06-2015, 18:49
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 15-06-2015, 22:27
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 19-06-2015, 10:53
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 19-06-2015, 12:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 19-06-2015, 14:05
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 04-07-2015, 22:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 05-07-2015, 10:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 05-07-2015, 15:35
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 06-07-2015, 9:44
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 07-07-2015, 12:12
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 07-07-2015, 12:16
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 07-07-2015, 12:30
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 07-07-2015, 13:45
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 07-07-2015, 13:50
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 07-07-2015, 14:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 07-07-2015, 14:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 07-07-2015, 15:27
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 07-07-2015, 15:48
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 07-07-2015, 16:05
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 07-07-2015, 17:11
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 07-07-2015, 17:17
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de robert - 07-07-2015, 19:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 09-07-2015, 13:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 13-07-2015, 22:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 14-07-2015, 6:26
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 14-07-2015, 9:18
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 28-07-2015, 10:58
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 28-07-2015, 11:16
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 28-07-2015, 16:30
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 31-07-2015, 18:21
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 01-08-2015, 13:06
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de sabau15 - 02-08-2015, 10:26
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 01-08-2015, 15:50
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 01-08-2015, 16:40
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de bsa924 - 01-08-2015, 18:03
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 01-08-2015, 23:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 02-08-2015, 12:38
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 02-08-2015, 16:23
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de bsa924 - 05-08-2015, 13:36
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 05-08-2015, 13:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 05-08-2015, 13:47
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 05-08-2015, 17:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 12-08-2015, 13:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 14-08-2015, 13:01
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de knazinho - 14-08-2015, 13:18
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 14-08-2015, 13:23
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 14-08-2015, 14:05
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de sabau15 - 14-08-2015, 13:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 14-08-2015, 14:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 14-08-2015, 14:36
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 17-08-2015, 18:12
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 20-08-2015, 13:25
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 23-08-2015, 19:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 23-08-2015, 22:01
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 24-09-2015, 18:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 30-09-2015, 23:09
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 01-10-2015, 8:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 01-10-2015, 9:25
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Chere - 01-10-2015, 10:31
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cip_leo - 01-10-2015, 13:10
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Xtreme - 01-10-2015, 13:42
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cip_leo - 01-10-2015, 16:24
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 01-10-2015, 14:34
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cristi b - 03-10-2015, 16:01
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 03-10-2015, 16:15
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cristi b - 03-10-2015, 23:34
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de bsa924 - 16-10-2015, 16:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 28-10-2015, 19:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 28-10-2015, 23:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 29-11-2015, 14:03
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Giuliano - 29-11-2015, 14:10
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 30-11-2015, 13:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 06-01-2016, 14:40
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cip_leo - 06-01-2016, 16:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 06-01-2016, 16:58
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 06-01-2016, 20:24
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 10-01-2016, 16:11
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de sabau15 - 11-01-2016, 13:46
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 11-01-2016, 14:06
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de maryan - 11-01-2016, 15:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 13-01-2016, 18:13
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de maryan - 13-01-2016, 18:57
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 13-01-2016, 19:02
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 15-01-2016, 16:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 21-01-2016, 9:42
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 22-01-2016, 4:54
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 22-01-2016, 11:55
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 10-02-2016, 17:42
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 10-02-2016, 18:57
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Giuliano - 11-02-2016, 17:30
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de red11 - 22-02-2016, 20:15
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 23-02-2016, 13:34
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 23-02-2016, 22:06
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 24-02-2016, 19:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Man09 - 25-02-2016, 2:25
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 25-02-2016, 6:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 13-03-2016, 23:27
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de BogdyS - 14-03-2016, 12:17
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 19-03-2016, 9:16
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 19-03-2016, 11:36
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 19-03-2016, 20:27
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RIO - 20-03-2016, 12:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 30-03-2016, 17:30
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 30-03-2016, 17:57
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 31-03-2016, 6:08
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 31-03-2016, 9:49
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 31-03-2016, 10:36
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Crishu - 31-03-2016, 10:52
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 31-03-2016, 16:09
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 01-04-2016, 6:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 01-04-2016, 18:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 01-04-2016, 20:24
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 01-04-2016, 20:52
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 01-04-2016, 21:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 02-04-2016, 2:40
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 06-04-2016, 17:20
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 07-04-2016, 2:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 07-04-2016, 7:24
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 07-04-2016, 13:26
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de red11 - 07-04-2016, 13:45
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 07-04-2016, 20:02
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 07-04-2016, 23:17
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 08-04-2016, 9:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 08-04-2016, 13:50
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 12-04-2016, 12:03
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de red11 - 12-04-2016, 12:52
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 12-04-2016, 14:03
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 28-04-2016, 13:59
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 05-06-2016, 10:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Giuliano - 05-06-2016, 13:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 14-06-2016, 8:55
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de GDA - 14-06-2016, 12:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 14-06-2016, 12:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 14-06-2016, 12:18
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de GDA - 14-06-2016, 12:55
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 14-06-2016, 13:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de gaby1525 - 14-06-2016, 13:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 14-06-2016, 13:13
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 14-06-2016, 13:19
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 14-06-2016, 13:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 14-06-2016, 14:01
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 14-06-2016, 15:35
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de maryan - 14-06-2016, 19:56
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Giuliano - 14-06-2016, 20:08
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 14-06-2016, 20:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 14-06-2016, 22:57
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 16-06-2016, 7:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 16-06-2016, 8:22

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 4 Musafir(i)