Stiri din sezonul 2015-2016
05-08-2015, 13:36,
#63
RE: Stiri din sezonul 2015-2016
FRF a stabilit data în care va avea loc ţintarul pentru noul sezon din Liga 2. Două cluburi încă nu şi-au cedat drepturile TV

După ce a bătut în cuie componenţa celor două serii a noului sezon al Ligii 2, ediţia 2015-2016, şi a hotărât data de 29 august ca perfectă pentru startul campionatului, Federaţia Română de Fotbal a stabilit astăzi ziua în care va avea loc ţintarul jocurilor. Astfel, membrii celor 28 de cluburi înscrise şi acceptate în noul campionat al eşalonului secund sunt aşteptaţi vinerea viitoare, pe 14 august, de la ora 11:00, la Casa Fotbalului pentru a extrage bilele din urne şi a afla viitorul program de meciuri pe care îl vor avea în Liga 2.

Ţintarul Ligii 3 ar fi trebuit să aibă loc, în mod normal, în aceeaşi zi, însă acesta a fost amânat câteva zile.

Ceahlăul şi FC Rapid, singurele cluburi din Liga 2 care încă nu şi-au cedat drepturile TV către FRF

În altă ordine de idei, cluburile din Liga 2 care au decis până acum, 5 august, să îşi cedeze drepturilor TV către FRF, pentru ca reprezentanţii acestui forum să organizeze caietul de sarcini şi licitaţia, a crescut la 26 faţă de 19 cât erau pe 29 iulie.

Singurele echipe care nu au făcut acest lucru sunt Ceahlăul şi FC Rapid. Nemţenii sunt de acord cu această cedare, însă nu au cererea semnată de preşedintele italian Angelo Masonne, plecat din ţară. În privinţa giuleştenilor, patronul Valerii Moraru anunţa marţi că are două propuneri de vânzare a drepturilor TV pentru partidele de pe Giuleşti, dar speră ca soluţia FRF, licitaţia alături de celelalte cluburi, să se ridice la nivelul ofertelor actuale. Basarabeanul spunea că procesul insolvenţei, în care se află clubul său, nu permite alegerea unei soluţii financiare mai puţin avantajoasă şi că va da un răspuns sigur federaţiei, în privinţa cedării acestor drepturi pentru vânzarea la comun, în două-trei zile, altfel va negocia singur.

"Soluţia federaţiei, să se vândă la pachet drepturile TV printr-o licitaţie, este bună. Sunt convins că se poate ridica nivelul Ligii a II-a prin această soluţie. Noi avem deja două oferte de vânzare şi nu vrem să coborâm sub aceste două oferte. Asta pentru că noi suntem în insolvenţă şi alegerea altei soluţii mai puţin avantajoasă poate să nu fie aprobată de administratorul judiciar. Noi ne gândim şi o să luăm o decizie în două-trei zile. O să comunicăm decizia şi la federaţie. Este clar că Rapid are alte posibilităţi în Liga a II-a, singură ar putea să fie avantajată la aceste negocieri. Dar noi chiar ne dorim să se ridice nivelul în Liga a II-a, şi dacă se apropie de cele două oferte atunci o să acceptăm", a spus, marţi, Valerii Moraru pentru Mediafax.

Constatăm astfel că printre cele 26 de cluburi care au decis să îşi cedeze drepturile TV către FRF se află şi FCM Dorohoi, echipă care nu s-a reunit nici până în acest moment, iar posibila participare în noul sezon este aproape nulă. "Nu am reluat pregătirile. Am înscris echipa, deoarece speram într-o şansă a noastră de a veni sponsori lângă echipă. Sincer, îmi pare rău, pentru că, într-un fel, încurcăm competiţia, dar nu este rea voinţă. Am sperat până în ultima clipă, n-a fost cazul. Nu ni s-a alăturat nimeni şi, mai mult ca sigur, se va termina proiectul", a spus, la radio Sport Total FM, antrenorul Vespazian Colban.

http://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-s...v-14664647
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 09-06-2015, 19:23
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Chere - 10-06-2015, 13:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 10-06-2015, 15:20
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 10-06-2015, 14:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de dedei - 10-06-2015, 15:29
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de tobo` - 10-06-2015, 15:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 10-06-2015, 16:07
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 15-06-2015, 14:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 15-06-2015, 15:18
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 15-06-2015, 15:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 15-06-2015, 17:06
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 15-06-2015, 18:49
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 15-06-2015, 22:27
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 19-06-2015, 10:53
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 19-06-2015, 12:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 19-06-2015, 14:05
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 04-07-2015, 22:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 05-07-2015, 10:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 05-07-2015, 15:35
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 06-07-2015, 9:44
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 07-07-2015, 12:12
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 07-07-2015, 12:16
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 07-07-2015, 12:30
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 07-07-2015, 13:45
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 07-07-2015, 13:50
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 07-07-2015, 14:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 07-07-2015, 14:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 07-07-2015, 15:27
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 07-07-2015, 15:48
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 07-07-2015, 16:05
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 07-07-2015, 17:11
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 07-07-2015, 17:17
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de robert - 07-07-2015, 19:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 09-07-2015, 13:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 13-07-2015, 22:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 14-07-2015, 6:26
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 14-07-2015, 9:18
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 28-07-2015, 10:58
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 28-07-2015, 11:16
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 28-07-2015, 16:30
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 31-07-2015, 18:21
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 01-08-2015, 13:06
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de sabau15 - 02-08-2015, 10:26
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 01-08-2015, 15:50
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 01-08-2015, 16:40
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de bsa924 - 01-08-2015, 18:03
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 01-08-2015, 23:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 02-08-2015, 12:38
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 02-08-2015, 16:23
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de bsa924 - 05-08-2015, 13:36
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 05-08-2015, 13:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 05-08-2015, 13:47
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 05-08-2015, 17:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 12-08-2015, 13:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 14-08-2015, 13:01
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de knazinho - 14-08-2015, 13:18
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 14-08-2015, 13:23
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 14-08-2015, 14:05
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de sabau15 - 14-08-2015, 13:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 14-08-2015, 14:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 14-08-2015, 14:36
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 17-08-2015, 18:12
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 20-08-2015, 13:25
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 23-08-2015, 19:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 23-08-2015, 22:01
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 24-09-2015, 18:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 30-09-2015, 23:09
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 01-10-2015, 8:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 01-10-2015, 9:25
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Chere - 01-10-2015, 10:31
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cip_leo - 01-10-2015, 13:10
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Xtreme - 01-10-2015, 13:42
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cip_leo - 01-10-2015, 16:24
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 01-10-2015, 14:34
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cristi b - 03-10-2015, 16:01
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 03-10-2015, 16:15
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cristi b - 03-10-2015, 23:34
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de bsa924 - 16-10-2015, 16:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 28-10-2015, 19:43
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 28-10-2015, 23:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 29-11-2015, 14:03
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Giuliano - 29-11-2015, 14:10
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 30-11-2015, 13:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 06-01-2016, 14:40
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cip_leo - 06-01-2016, 16:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 06-01-2016, 16:58
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 06-01-2016, 20:24
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 10-01-2016, 16:11
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de sabau15 - 11-01-2016, 13:46
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 11-01-2016, 14:06
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de maryan - 11-01-2016, 15:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 13-01-2016, 18:13
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de maryan - 13-01-2016, 18:57
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 13-01-2016, 19:02
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 15-01-2016, 16:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 21-01-2016, 9:42
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 22-01-2016, 4:54
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 22-01-2016, 11:55
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 10-02-2016, 17:42
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 10-02-2016, 18:57
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Giuliano - 11-02-2016, 17:30
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de red11 - 22-02-2016, 20:15
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 23-02-2016, 13:34
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 23-02-2016, 22:06
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 24-02-2016, 19:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Man09 - 25-02-2016, 2:25
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 25-02-2016, 6:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 13-03-2016, 23:27
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de BogdyS - 14-03-2016, 12:17
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 19-03-2016, 9:16
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 19-03-2016, 11:36
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 19-03-2016, 20:27
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RIO - 20-03-2016, 12:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 30-03-2016, 17:30
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 30-03-2016, 17:57
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 31-03-2016, 6:08
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 31-03-2016, 9:49
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 31-03-2016, 10:36
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Crishu - 31-03-2016, 10:52
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 31-03-2016, 16:09
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 01-04-2016, 6:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 01-04-2016, 18:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 01-04-2016, 20:24
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 01-04-2016, 20:52
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 01-04-2016, 21:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 02-04-2016, 2:40
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 06-04-2016, 17:20
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 07-04-2016, 2:41
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 07-04-2016, 7:24
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 07-04-2016, 13:26
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de red11 - 07-04-2016, 13:45
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 07-04-2016, 20:02
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 07-04-2016, 23:17
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 08-04-2016, 9:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 08-04-2016, 13:50
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 12-04-2016, 12:03
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de red11 - 12-04-2016, 12:52
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 12-04-2016, 14:03
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 28-04-2016, 13:59
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 05-06-2016, 10:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Giuliano - 05-06-2016, 13:14
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 14-06-2016, 8:55
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de GDA - 14-06-2016, 12:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Adrian07 - 14-06-2016, 12:00
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 14-06-2016, 12:18
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de GDA - 14-06-2016, 12:55
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de psv - 14-06-2016, 13:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de gaby1525 - 14-06-2016, 13:04
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 14-06-2016, 13:13
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de cipri_23 - 14-06-2016, 13:19
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 14-06-2016, 13:33
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Oli - 14-06-2016, 14:01
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 14-06-2016, 15:35
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de maryan - 14-06-2016, 19:56
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Giuliano - 14-06-2016, 20:08
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de RedNeck - 14-06-2016, 20:37
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de I 929 - 14-06-2016, 22:57
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de adymax - 16-06-2016, 7:22
RE: Stiri din sezonul 2015-2016 - de Kidu - 16-06-2016, 8:22

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 4 Musafir(i)