Istorii, întâmplări, amintiri
21-04-2017, 19:04,
#12
RE: Istorii, întâmplări, amintiri
Foarte interesantă observația. Nici mie nu mi se pare că seamănă deloc Francisc Neuman cu Highbury. Cred că e o legendă pornită de la faptul că Baronul frecventa meciurile tunarilor când se afla la Londra; lucru mai mult decât plauzibil dacă ne gândim că i-a prins într-o perioadă excelentă şi care a însemnat de fapt intrarea în istoria mare a acestui club. De altfel cred că şi parte dintre ideile manageriale ale Baronului au fost inspirate de ceea ce a făcut Herbert Chapman la Arsenal.
Legat de Der Klub, fără a omite o oarecare asemănare a stadionului, nu ştiu dacă avem bază pentru o asemenea ipoteză. În acea perioadă nu erau competiţii europene decât turnee amicale, nu exista expunerea pe care o oferă televiziunea pentru un club aşa că nu prea văd cum ar fi putut Baronul, stând în Anglia să facă o pasiune pentru Nürnberg, chiar dacă la acea oră era stindardul fotbalului german (și îți dai seama că mie ca fan al fotbalului teuton mi-ar surâde o asemenea poveste).
Cât despre Bayern, din ce știu eu, e o preferință a Baronului de după plecarea din țară, după emigrare. De altfel ar fi singura variantă plauzibilă pentru că, așa cum spui tu, Bayern până la apariția Bundesligii nu însemna mare lucru pentru fotbalul german.
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Istorii, întâmplări, amintiri - de I 929 - 13-08-2015, 9:04
RE: Istorii, întâmplări, amintiri - de Oli - 24-02-2016, 19:02
RE: Istorii, întâmplări, amintiri - de Giuliano - 21-04-2017, 19:04

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)