Suporter Club UTA
26-02-2014, 8:31,
#2
RE: Istoric
Din presa vremii despre constituirea asociatiei si primele actiuni. Eram tineri si frumosi si entuziasti, nu-i asa?

Banateanul

1.SUPORTERII LA PUTERE. Consilierii trebuie să cadă la învoială cu primarul asupra sumei cu care administraţia locală va intra ca acţionar. Propunerile au variat între 10% din bugetul local, adică 12 milioane de euro, şi 150.000 de euro. Şeful administraţiei locale pare să opteze pentru o sumă de până la 500.000 de euro. În viitoarea societate pe acţiuni, CLM ar putea fi va fi asociat cu Asociaţia Suporter Club UTA care a primit locul lui Sandu Ion în consiliul director, participarea FCM UTA fiind obligatorie prin hotărârea federaţiei. Sandu Ion a acceptat să se retragă din conducerea clubului fără pretenţii financiare. Astfel, UTA va fi primul club din România condus de suporteri. 07.01.2008
După ce s-au înfiinţat deja patru fan cluburi ale unor echipe din afara judeţului şi chiar din afara ţării, Aradul are de câteva zile şi unul care să liniştească orgoliile locale. Un grup de tineri suporteri ai "Bătrânei Doamne" a înfiinţat recent "Suporter Club UTA". Este cea de-a doua asociaţie nonguvernamentală a unei echipe de fotbal cu statut juridic, după cea a echipei Steaua, care funcţionează în baza Ordonanţei nr. 26/2000, modificată.
Detalii tehnice
Înregistrarea asociaţiei a fost făcută de 9 membri fondatori, care au ales un consiliu director care să conducă timp de 6 luni. În actuala formulă, preşedintele este Sebastian Bulumac, vicepreşedinte - Călin Creţu, secretar - Ciprian Jurma iar Cristian Brojba - membru. Cei 9 vor fi completaţi de membri cotizanţi, care trebuie să aibă minimum 18 ani şi să ţină cu UTA. Taxa de înscriere este de 10 lei, iar cotizaţia lunară tot 10 lei. După 6 luni se vor face alte alegeri pentru funcţiile de conducere. Asociaţia îşi propune să înscrie şi membri de onoare, care, prin activitatea lor, în decursul timpului, au adus servicii deosebite clubului, echipei şi suporterilor UTA. Pentru a primi legitimaţie, cei care se înscriu trebuie să prezinte o copie de pe buletin şi o poză. Pe viitor, se intenţionează emiterea de carduri magnetice pentru membri.
Aproape de club
Deocamdată, asociaţia funcţionează în localul suporterilor "Old Lady's Pub", de pe strada Poetului, însă membrii speră să obţină un spaţiu pentru sediu în incinta stadionului UTA. "Noi dorim să fim aproape de problemele clubului şi ale echipei şi să încercăm să prevenim unele lucruri. Vrem să asigurăm o legătură între club şi galerii şi să asigurăm o formă legală pentru sponsorizarea lor. Orice societate poate şti concret unde vor merge banii donaţi. Fiecare suporter va putea fi sprijinit concret, mai ales în cazul deplasărilor. Avem deja sprijinul moral din partea domnului Bara. Sperăm că vom da un imbold conducerii în probleme ce ţin de imagine", a explicat Sebastian Bulumac, preşedintele "Suporter Club UTA".
Calitate, nu cantitate
Chiar dacă îşi doresc cât mai mulţi membri activi, cei din consiliul director ţin să avertizeze că nu vor înscrie persaone care pot crea probleme asociaţiei prin comportamentul lor, cererile de aderare urmând să fie analizate atent. "Nu vrem să adere cantitatea în detrimentul calităţii. Credem că la Arad ar fi nevoie de o educaţie a spectatorilor şi aici nu mă refer la cei din galerie. Puţini ştiu să-şi încurajeze echipa, majoritatea abuzând de acel refren anti-Poli", a mai precizat vicepreşedintele Călin Creţu. 27.05.2007
S-a nascut „Suporter Club UTA"!
Luni, 14 Mai 2007
O mana de tineri din Arad, suporteri infocati ai „Batranei Doamne", au infiintat cea de-a doua asociatie nonguvernamentala a fanilor unei echipe din fotbalul romanesc. Dupa ce in primele luni ale acestui an, la Bucuresti a aparut un organism asemanator rezervat sustinatorilor Stelei, chiar astazi s-a nascut „Suporter Club UTA". Asociatia si-a dobandit deja statut juridic si isi propune reprezentarea suporterilor „alb-rosii", promovarea, protejarea imaginii, identitatii, istoriei si traditiei Campioanei Provinciei.

Deocamdata, Asociatia numara noua membri, dar fondatorii au precizat ca deja s-a format un „nucleu" de 150 de persoane ce vor adera la incepand de astazi la „Suporter Club UTA".

Dintre cei noua initiatori ai proiectului, s-a stabilit si un Consiliu Director Provizoriu din care fac parte: Sebastian Bulumac - presedinte, Calin Cretu - vicepresedinte, Ciprian Jurma - secretar si Cristian Brojba - membru. Cei care vor dori sa se inscrie vor trebui sa achite 10 lei, aceeasi suma constituind-o si cotizatia lunara. Membrii fondatori au precizat faptul ca nu reprezinta nici clubul UTA si nici vreuna dintre galeriile „Batranei Doamne", dar ca oricine e primit cu bratele deschise in noul organism.
In principiu, se pot inscrie doar persoanele care au implinit deja 18 ani, dar se gandeste o formula prin care si fanii mai tineri sa beneficieze de o titulatura de genul „membru-junior". Actuala conducere a „Suporter Club UTA" doreste ca in cel mult sase luni de zile sa convoace o Adunarea Generala in care se va mai umbla la statut si - eventual - se va schimba si componenta actualului Consiliu Director. Pana una alta, initiatorii proiectului explica astfel pasii facuti si isi propun urmatoarele:

Sebastian Bulumac (presedinte):

„In primul rand, vrem sa imbunatim imaginea acestui club greu incercat in ultimii 17 ani. Se stie prin cate dificultati a trecut UTA si cum a fost pasata ea ca o minge de ping-pong pe la diferite persoane din Arad. Noi dorim sa fim mereu aproape de problemele clubului si echipei si sa incercam sa prevenim unele lucruri."

„Eu zic ca am gasit formula prin care putem ajuta suporterii UTA-ei. De acum inainte orice va sprijini financiar aceasta societate stie concret unde vor merge banii donati de el. Prin noi, fiecare suporter al UTA-ei va putea fi sprijinit concret, mai ales in cazul deplasarilor. Deocamdata, pe langa taxa de inscriere si cotizatii, trebuie sa identificam si eventualele persoane sau societati ce vor fi dispuse sa ne ajute si cu siguranta le vom gasi, caci UTA e un simbol si atrage ca un magnet. In plus de asta, avem deja sprijinul moral al domnului Bara. Noi speram si suntem convinsi ca le vom da un imbold si celor din conducerea clubului, mai ales in ceea ce priveste chestiunile ce tin de imagine."

„Intentionam sa tiparim o carte despre istoria glorioasa a UTA-ei, sau macar sa retiparim cartea lui Aristide Buhoiu despre Petschovschi. De asemenea, avem in plan editarea unor programe de meci, in care sa facem apel la cei care au asistat la meciurile din vremurile de glorie sau la cei care au scris istoria mai veche sau mai recenta a Batranei Doamne"

Calin Cretu (vicepresedinte):

„Aceasta asociatie este o dorinta mai veche a noastra si oricum se nastea, chiar daca la un moment dat nu am mai avut siguranta ca UTA va ramane in Liga 1."

„Credem cu tarie ca la Arad ar fi nevoie de o educare a spectatorilor si aici nu ma refer la cei din galerie. Putini sunt cei care stiu sa-si incurajeze ca lumea echipa, abuzand de acel refren anti-Timisoara."

Ciprian Jurma (secretar):

„Pentru a da si un mai mare impact acestei actiuni dorim sa ne stabilim sediul chiar undeva, in interiorul clubului UTA, iar in acest sens am primit deja proisiuni pentru un spatiu."

„E pura coincidenta nasterea <<Suporter Club UTA>> inaintea derby-ului cu Poli, dar ne bucuram ca s-a intamplat asa. Este un eveniment foarte important pentru Arad si toti trebuie sa contribuim la acest spectacol, insa in limitele sportivitatii si a bunului simt."


Ultima actualizare ( Luni, 14 Mai 2007 )

http://www.sportarad.com

Pe un butoi cu bere
Adrian Bucur (Arad), Radu Romanescu (Arad) www.gsp.ro 17.05.2007

Fanii i-au spus căpitanului Daniel Chiriţă că-l vor premia dacă UTA cîştigă derbyul . Suporterii arădeni au declanşat mobilizarea generală pentru derbyul de vineri cu Poli Timişoara. Fanii l-au invitat ieri pe căpitanul echipei UTA, Daniel Chiriţă, la "Old-Lady's Pub (Barul "Bătrînei Doamne") pentru a-i explica importanţa meciului. "Pentru noi nu există umilinţă mai mare decît să pierdem cu Poli! UTA pentru noi este o religie, UTA ne-a ales pe noi, nu invers", i-a spus Colin. Chiriţă a replicat imediat: "Ştii că în retur nu am pierdut nici un meci acasă? Ştim ce înseamnă pentru voi şi tot vestiarul este pregătit".
Fanii s-au încins rapid şi au început să scandeze împotriva Timişoarei. "Atmosfera este foarte bună şi cred că va fi cel puţin 2-0. Am prins o pasă proastă, dar acum am scăpat de retrogradare şi nu mai avem nimic de pierdut. Vom juca pentru suporteri acest meci", i-a asigurat Chiriţă.

Colin i-a transmis apoi lui Chiriţă prima de victorie: "Chirule, pînă acum nu vi s-au pupat niciodată picioarele, dar dacă bateţi, după meciul cu Poli o să fiţi eroi. Îţi promit un butoi de bere dacă bateţi! Nu bei? Nu-i nimic! Îl torn pe tine!".

Daniel Chiriţă a luat ieri pulsul fanilor înaintea derbyului cu Poli Foto: Ioan Tasi - Arad

Pentru Mario şi Alex
Daniel Chiriţă (33 de ani) şi-a tatuat duminica trecută pe braţul drept numele băiatului cel mic, Alex (4 ani), iar pe braţul stîng a trecut numele lui Mario (11 ani). "Voi da totul în teren pentru ei. Pentru Mario bat pe Poli, iar pentru Alex vom da două goluri în meciul cu Timişoara", a anunţat Chiru.

Meciul anului
Vicepreşedintele asociaţiei "Suporter Club UTA", Călin Creţu, a mărturisit că partida cu Poli Timişoara este cea mai importană din campionat:"Rămîne cel mai important meci pentru noi. Aşa cum am mai spus de multe ori rămîne valabilă ideea noastră. Putem să şi retrogradăm dacă batem Poli în fiecare an".

Fanatic
Colin, care are tatuată emblema echipei UTA pe picior (foto), a recunoscut că iubeşte UTA la fel de mult ca pe propria familie: "Iubesc UTA la fel de mult cum îmi iubesc mama sau copilul. Vă jur că îmi iubesc copilul la fel de mult cum iubesc echipa asta. Aş fi în stare să îmi dau viaţa pentru echipa asta", a spus patronul barului Old Lady's Pub, deschis la sfîrşitul lui ianuarie, local de unde fanii îşi pot cumpăra şi obiecte promoţionale în culorile echipei favorite

Editia de Vest Prosport
Joi,17 Mai 2007
Pentru Fair Play


APROPIERE Fanii aradenilor îsi sustin cu pasiune favoritii
IDEE Câtiva utisti au legalizat o asociatie non-profit dedicata fanilor echipei si care militeaza împotriva violentei pe stadioane.
Câtiva suporteri înflacarati ai clubului aradean au pus de curând bazele unei organizatii non-profit, "Suporter Club UTA".
Infiintata cu scopul principal de a reprezenta interesele fanilor, asociatia si-a propus sa cultive traditia, istoria si identitatea clubului, dar si sa contribuie la dezvoltarea imaginii gruparii din Arad. Deschisa oricarui utist dispus sa accepte statutul si sa se dedice, dupa posibilitati, unor scopuri nobile, cum ar fi actiuni legate de schimbarea mentalitatii pe stadioane, evitarea violentelor, sustinerea în mod civilizat a echipei, readucerea spectatorilor pe stadion si nu numai, "Suporter Club UTA" va functiona independent de club si nici nu s-a înfiintat ca o grupare a galeriei, desi are în componenta si membri ai peluzei. "O dorinta mai veche de-a noastra s-a materializat acum, mai ales ca UTA sufera la capitolul imagine. UTA este un bun al Aradului, si prin promovarea ei contribuim si la dezvoltarea imaginii orasului", a precizat Sebastian Bulumac, presedintele asociatiei.
Ca o prima actiune, clubul fanilor a lansat un apel la fairplay pentru confruntarea de vineri, UTA - Poli Timisoara, si le-a cerut suporterilor sa nu provoace si nici sa nu raspunda la trivialitati, daca acestea vor exista.


http://www.prosport.ro/index.php?section...x&id=40619

15.05.2007 Ora 18:51
Iniţiativă lăudabilă
Un grup de ultraşi ai „Bătrânei Doamne” au avut frumoasa iniţiativă de a se constitui într-o asociaţie nonguvernamentală. Astfel, s-a născut „Suporter Club UTA”. Având personalitate juridică, asociaţia îşi propune, printre altele, să reprezinte interesele suporterilor alb-roşii, să promoveze şi să protejeze imaginea, identitatea, istoria şi tradiţia Campioanei Provinciei.
Comitetul Director Provizoriu, format din Sebastian Bulumac (preşedinte), Călin Creţu (vicepreşedinte), Ciprian Jurma (secretar) şi Cristian Brojba (membru), are ca obiectiv primordial să atragă în asociaţie cât mai mulţi utişti, indiferent că sunt componenţi ai vreunei galerii ori simplii spectatori, prin a căror vene curge sânge alb-roşu.
În entuziasmul lor tineresc, iniţiatorii acestui proiect lăudabil, au gânduri dintre cele mai îndrăzneţe. Nu vor să fie doar „jucători pasivi” în relaţia cu clubul fanion al Aradului. Din contră. Iar o astfel de atitudine pozitivă merită salutată (şi) din acest colţ de pagină...
Daniel Scridon
http://www.aradon.ro/stiri/opinii/artico...515-065058

S-a înfiintat Suporter Club UTA

Arad. Câtiva fani ai Batrânei Doamne au anuntat înfiintarea Suporter Club UTA, o asociatie non-profit care doreste sa ajute la imaginea clubului atât de iubit la Arad si în vestul tarii. Asociatia are deja statut juridic, ea fiind înregistrata la Tribunalul Arad. Presedintele acesteia, Sebastian Bulumac, si colaboratorilor sai Ciprian Jurma, Calin Cretu si Cristian Brojba au prezentat proiectul pe care îl au vizavi de UTA. "În primul rând, vrem sa îmbunatatim imaginea acestui club greu încercat în ultimii 17 ani. Se stie cum a fost pasata UTA ca o minge de ping-pong pe la diferite persoane din Arad. Noi dorim sa fim mereu aproape de problemele clubului si sa încercam sa prevenim unele lucruri", spune Sebastian Bulumac. Suporter Club UTA îsi propune reprezentarea suporterilor, promovarea si protejarea imaginii, identitatii, istoriei si traditiei gruparii aradene.
Momentan, asociatia numara noua membri, dar s-a format un "nucleu" de aproximativ 150 de persoane care vor sa adere la ea. Înscrierea costa 10 lei, iar taxa lunara are aceeasi valoare, 10 lei.

NEWS-AR, 15.05.2007
http://www.news-ar.eu/sport.htm

Omul potrivit
„Suporter Club UTA” a început sã functioneze dupã ce a obtinut toate avizele necesare, ca o asociatie non-profit dedicatã sustinãtorilor Bãtrânei Doamne si unor obiective nobile. Presedintele „Suporter Club UTA” este Sebastian Bulumac, însã nu doar el meritã titulatura de «omul zilei», ci si colegii sãi din Comitetul Director, Ciprian Jurma, Cãlin Cretu sau Cristian Brojbã, ori ceilalti membri fondatori.
(S.S.)
15 May 2007
http://www.observator.info/cutenews/arhi...=&ucat=37&

S-a infiintat “Suporter Club UTA„
Autor: inf, 2007-05-15
Pentru mulţi arădeni echipa UTA reprezintă, indiscutabil, o emblemă, un simbol al oraşului, indiferent de perioada mai mult sau mai puţin fastă, de conjunctură sau rezultate.
De aceea patru împătimiţi ai culorilor alb-roşii au considerat că e normal ca fanii „Bătrânei Doamne“ să fie reuniţi într-o asociaţie, care să aibă ca scopuri principale „reprezentarea suporterilor echipei UTA, promovarea, protejarea imaginii, identităţii, istoriei şi tradiţiei clubului/echipei de fotbal UTA.“
Visul a devenit realitate în aceste zile, când în cadrul unei conferinţe de presă, Ciprian Jurma, Călin Creţu, Sebastian Bulumac şi Cristi Brojbă au anunţat constituirea legală a Asociaţiei „Suporter Club UTA“, care îşi desfăşoară activitatea independent de clubul de fotbal, aceştia precizând de asemenea că asociaţia nu reprezintă nici o grupare a galeriei UTA.
Iată câteva din obiectivele ei: realizarea întâlnirilor între conducerea clubului, jucători, antrenori şi suporteri; susţinerea activităţii galeriei (galeriilor) în mod organizat; înfiinţarea unei baze de date audio, video şi tipărite privind istoria, tradiţia, activitatea clubului, echipei şi suporterilor UTA; tipărirea lunară, trimestrială sau semestrială a unei reviste a suporterilor, etc.
Condiţiile de înscriere în asociaţie sunt: membrii ei trebuie să fi împlinit 18 ani (va exista şi o secţiune „junior“ care se adresează celor care nu au încă această vârstă); să adere la prevederile statutare; să completeze cererea şi să aibă o copie a actului de identitate; să aibă o poză recentă format buletin. Acestea se vor depune la „Old Lady’s Pub“ – str. Poetului, nr. 5 sau Magazinul „Computer World“ – B-dul Revoluţiei, nr. 42.
Informaţii suplimentare puteţi obţine şi la telefon 0745-135739 .
Vizualizari: 13 Sursa: Informatia Aradului
http://www.aradcity.ro/?x=arhiva&&pag=4

S-a nascut Suporter Club UTA
Vineri, 25 Mai 2007, ora 15:40
autor : Alexandru Bunaciu (contacteaza autorul)

O mana de tineri din Arad, suporteri infocati ai "Batranei Doamne", au infiintat cea de-a doua asociatie nonguvernamentala a fanilor unei echipe din fotbalul romanesc.
Dupa ce in primele luni ale acestui an, la Bucuresti a aparut un organism asemanator rezervat sustinatorilor Stelei, chiar astazi s-a nascut "Suporter Club UTA".Asociatia si-a dobandit deja statut juridic si isi propune reprezentarea suporterilor "alb-rosii", promovarea, protejarea imaginii, identitatii, istoriei si traditiei Campioanei Provinciei. Deocamdata, Asociatia numara noua membri, dar fondatorii au precizat ca deja s-a format un "nucleu" de 150 de persoane ce vor adera la incepand de astazi la"Suporter Club UTA".
Dintre cei noua initiatori ai proiectului, s-a stabilit si un Consiliu Director Provizoriu din care fac parte: Sebastian Bulumac - presedinte, Calin Cretu - vicepresedinte, Ciprian Jurma - secretar si Cristian Brojba - membru. Cei care vor dori sa se inscrie vor trebui sa achite 10 lei, aceeasi suma constituind-o si cotizatia lunara. Membrii fondatori au precizat faptul ca nu reprezinta nici clubul UTA si nici vreuna dintre galeriile "Batranei Doamne", dar ca oricine e primit cubratele deschise in noul organism.
In principiu, se pot inscrie doar persoanele care au implinit deja 18 ani, dar se gandeste o formula prin care si fanii mai tineri sa beneficieze de o titulatura de genul "membru-junior". Actuala conducere a "Suporter Club UTA" doreste ca in cel
mult sase luni de zile sa convoace o Adunarea Generala in care se va mai umbla la statut si - eventual - se va schimba si componenta actualului Consiliu Director.
Pana una alta, initiatorii proiectului explica astfel pasii facuti si isi propun urmatoarele:

Sebastian Bulumac (presedinte):
"In primul rand, vrem sa imbunatim imaginea acestui club greu incercat in ultimii 17 ani. Se stie prin cate dificultati a trecut UTA si cum a fost pasata ea ca o minge de ping-pong pe la diferite persoane din Arad. Noi dorim sa fim mereu aproape de problemele clubului si echipei si sa incercam sa prevenim unele lucruri."
"Eu zic ca am gasit formula prin care putem ajuta suporterii UTA-ei. De acum inainte orice va sprijini financiar aceasta societate stie concret unde vor merge banii donati de el. Prin noi, fiecare suporter al UTA-ei va putea fi sprijinit concret,mai ales in cazul deplasarilor. Deocamdata, pe langa taxa de inscriere si cotizatii, trebuie sa identificam si eventualele persoane sau societati ce vor fi dispuse sa ne ajute si cu siguranta le vom gasi, caci UTA e un simbol si atrage ca un magnet. In plus de asta, avem deja sprijinul moral al domnului Bara. Noi speram si suntem convinsi ca le vom da un imbold si celor din conducerea clubului, mai ales in ceea ce priveste chestiunile ce tin de imagine."
"Intentionam sa tiparim o carte despre istoria glorioasa a UTA-ei, sau macar sa retiparim cartea lui Aristide Buhoiu despre Petschovschi. De asemenea, avem in plan editarea unor programe de meci, in care sa facem apel la cei care au asistat la
meciurile din vremurile de glorie sau la cei care au scris istoria mai veche sau mai recenta a Batranei Doamne"

Calin Cretu (vicepresedinte):
"Aceasta asociatie este o dorinta mai veche a noastra si oricum se nastea, chiar daca la un moment dat nu am mai avut siguranta ca UTA va ramane in Liga 1."
"Credem cu tarie ca la Arad ar fi nevoie de o educare a spectatorilor si aici nu ma refer la cei din galerie. Putini sunt cei care stiu sa-si incurajeze ca lumea echipa, abuzand de acel refren anti-Timisoara."

Ciprian Jurma (secretar):
"Pentru a da si un mai mare impact acestei actiuni dorim sa ne stabilim sediul chiar undeva, in interiorul clubului UTA, iar in acest sens am primit deja promisiuni pentru un spatiu."
"E pura coincidenta nasterea <<Suporter Club UTA>> inaintea derby-ului cu Poli, dar ne bucuram ca s-a intamplat asa. Este un eveniment foarte important pentru Arad si toti trebuie sa contribuim la acest spectacol, insa in limitele sportivitatii si a bunului simt."

http://www.sport365.ro/S_a_nascut_Suport...23924.html

S-a înfiintat „Suporter Club UTA”
Câtiva sustinãtori ai Bãtrânei Doamne au pus bazele unei organizatii non-profit prin care îsi propun o serie de scopuri nobile legate de reprezentarea suporterilor echipei, de promovarea si protejarea imaginii, identitãtii, istoriei si traditiei clubului UTA

Sebastian Siclovan

Asociatia „Suporter Club UTA” s-a prezentat ieri, în cadrul unei conferinte de presã, la Old Lady’s Pub, localul care de-o vreme îi gãzduieste pe cei mai înfocati suporteri ai Bãtrânei Doamne. Sebastian Bulumac (presedinte), Cãlin Cretu (vicepresedinte), Ciprian Jurma (secretar) si Cristian Brojbã (membru), în fapt Consilul Director al asociatiei, au explicat cã „Suporter Club UTA” este o organizatie autonomã, neguvernamentalã, care nu are scopuri politice, lucrative ori patrimoniale si care s-a constituit în mod voluntar prin membrii ei fondatori.
„Suporter Club UTA” functioneazã legal, independent de clubul UTA si îi reprezintã exclusiv pe membrii sãi. Principalul scop al „Suporter Club UTA” este reprezentarea suporterilor echipei UTA, promovarea, protejarea imaginii, identitãtii, istoriei si traditiei clubului / echipei de fotbal. „Asociatia este deschisã oricãrui suporter care iubeste UTA si adereazã la statut si nu are nici o legãturã cu clubul de fotbal sau cu grupãrile din peluzã, care formeazã galeria. Existã însã membri ai grupãrilor de suporteri implicati în „Suporter Club UTA”, dar care nu reprezintã direct galeria”, a precizat Ciprian Jurma, secretarul asociatiei.

Ce îsi propune „Suporter Club UTA”?
întâlniri între conducerea FCM UTA, jucãtori, antrenori si suporteri; actiuni concrete pentru schimbarea mentalitãtii pe stadioane, în sensul evitãrii violentelor; sustinerea personalitãtilor care au contribuit la palmaresul clubului; relatii între conducere si suporteri; sustinerea activitãtilor galeriilor în mod organizat; editarea unor publicatii, programe de meci, reviste, cãrti; organizarea si finantarea deplasãrilor pentru suporteri si membri; informarea si educarea suporterilor privind istoria si performantele echipei, a modului legat de sustinerea civilizatã a echipei; organizarea unor turnee de fotbal între suporteri; intermedierea obtinerii de bilete si abonamente pentru membri; luarea de pozitii fatã de orice manifestare fizicã, verbalã sau scrisã împotriva clubului, echipei si suporterilor; înfiintarea de baze de date audio, video si tipãrite privind istoria si traditia UTA-ei. Sunt doar câteva dintre obiectivele „Suporter Club UTA”, însã acestea nu sunt limitate si, în functie de evenimente, se pot adapta.

Cine si cum se poate înscrie în „Suporter Club UTA”?
Conform declaratiilor membrilor fondatori, sunt bine primiti toti suporterii, simpatizantii si sustinãtorii Bãtrânei Doamne, cu câteva conditii: vârsta minimã 18 ani, sã adere la prevederile statutului asociatiei, sã completeze cererea de înscriere, pe care sã o depunã la magazinul Computer World (b-dul Revolutiei nr. 42) sau la Old Lady’s Pub (strada Poetului nr. 5) împreunã cu o copie a actului de identitate si o fotografie tip buletin. Cererile de înscriere se gãsesc în cele douã locuri mai sus mentionate, dar se pot descãrca online de pe http://www.UTA-Arad.ro. Taxa de înscriere este de 10 lei, iar cotizatia lunarã a unui membru este, de asemenea, de 10 lei. „Avem nevoie de oameni pentru realizarea obiectivelor din statut, deocamdatã existã un nucleu pe care ne bazãm, însã avem nevoie de membri cu initiativã, care sã ni se alãture”, a declarat Sebastian Bulumac, presedintele „Suporter Club UTA”.

De ce s-a înfiintat „Suporter Club UTA”?
„A fost o dorintã mai veche, mai ales cã UTA a suferit mult la capitolul imagine, suntem deficitari la acest capitol, însã adevãrul este cã de-a lungul ultimilor ani problemele clubului au fost grave. Considerãm cã UTA este un bun al Aradului si prin promovarea imaginii sale, automat putem contribui si la dezvoltarea imaginii municipiului. Nu mai vrem sã trecem prin umilintele din trecut, când UTA era pasatã ca o minge de ping-pong”, a precizat presedintele „Suporter Club UTA”.

15 May 2007

http://www.observator.info/cutenews/arhi...=&ucat=14&

Astazi, a fost infiintata Asocita "Suporter Club UTA Arad"

( Data: 14.05.2007 )
Astazi, a luat fiinta cea de-a doua asociatie nonguvernamentala, non-profit, rezervata suporterilor unei echipe de fotbal din tara noastra. Iata in detaliu ce inseamna Asociatia "Suporter Club UTA" si ce-si propune ea.

I. Generalitati
Asociatia “SUPORTER CLUB UTA”, functioneaza in baza prevederilor Ordonantei nr. 26/2000, modificata, ca persoana juridica romana, de drept privat, fara scop lucrativ sau patrimonial, independenta si neguvernamentala, in baza incheierii irevocabile nr. 3629/26.04.2007 pronuntata in dosarul nr. 4430/55/2007 al Judecatoriei Arad.

Asociatia este autonoma, neguvernamentala si nu are scopuri politice, lucrative ori patrimoniale, se constituie in mod voluntar de catre membrii fondatori pe baza liberului consimtamant.
Asociatia isi desfasoara activitatea in mod independent de clubul de fotbal UTA si reprezinta exclusiv pe membrii sai.

Asociatia nu reprezinta o grupare a galeriei UTA si nu este constituita de catre o grupare a galeriei UTA.

Asociatia are ca scopuri principale reprezentarea suporterilor echipei UTA, promovarea, protejarea imaginii, identitatii, istoriei si traditiei clubului/echipei de fotbal UTA.

Pentru realizarea scopului asociatia va urmari urmatoarele obiective:

1. Realizarea intalnirilor intre conducerea clubului, jucatori, antrenori si suporterii echipei
2. Va contribui prin actiuni concrete la schimbarea mentalitatii pe stadioane in sensul evitarii violentelor pe stadioane si sustinerii in mod civilizat a echipei si sustinerea personalitatilor care au contribuit la palmaresul echipei.

3. Intermedierea relatiilor intre conducerea clubului si suporteri
4. Promovarea activitatilor asociatiei prin intermediul mass-media
5. Sustinerea activitatii galeriei (galeriilor) in mod organizat
6. Sustinerea organizata a suporterilor in fata conducerii clubului si autoritatiilor de orice fel inclusiv organe de politie, jandarmi, societati de paza si protectie
7. Editarea unor publicatii pentru promovarea clubului si echipei UTA precum si a suporterilor acesteia
8. Organizarea si finantarea deplasarilor suporterilor echipei la meciurile echipei
educarea si informarea suporterilor privind istoria si performantele echipei, a modului privind sustinerea in mod legal si civilizat a echipei
9. Organizarea unor turnee de fotbal si fotbal in sala intre suporteri ai echipei, intre suporteri ai echipei UTA si suporteri ai altor echipe
10. Intermedierea obtinerii biletelor si abonamentelor pentru membrii asociatiei, intermedierea obtinerii biletelor la meciurile din deplasare ale echipei UTA
11. Luarea de pozitii fata de orice manifestare fizica , verbala sau scrisa impotriva clubului, echipei de fotbal UTA si suporterilor echipei
12. Infiintarea si dezvoltarea unei baze de date audio, video si tiparite privind istoria, traditia, activitatea clubului, echipei si suporterilor UTA
13. Realizarea si dezvoltarea unui “site” pe internet privind activitatea asociatiei
14. Infiintarea si participarea la infiintarea de intreprinderi economice cu personalitate juridica, in tara sau strainatate pentru realizarea scopurilor asociatiei
15. Participarea prin patrimoniul propriu la capitalul social al clubului de fotbal UTA sub forma de actiuni
16. Tiparirea lunara, trimestriala sau semestriala a unei reviste a suporterilor
17. Orice alte activitati care se vor desfasura in vederea realizarii scopului

Sursele de finantare ale Asociatiei sunt:
a) taxe de inscriere si cotizatii ale membrilor; taxele de inscriere si nivelul cotizatiilor membrilor sunt stabilite prin regulamentul de ordine interioara, dupa cum urmeaza:
- taxa de inscriere: 10 lei
- cotizatia de membru: 10 lei/luna;
b) venituri realizate din activitati desfasurate in conditiile legii si in baza statutului;
c) donatii ale persoanelor fizice, persoanelor juridice cu capital public, privat sau mixt, legate testamentare etc.;
d) dobanzile si dividentele rezultate din plasarea sumelor disponibile;
e) alte incasari sau contributii.

Membrii Asociatiei sunt:
a) Membrii fondatori
b) Membrii cotizanti
c) Membrii de onoare
Membrii fondatori sunt membrii care au constituit asociatia prin consimtamantul liber. Numarul membrilor fondatori este de 9. Dintre membrii fondatori s-a ales Consiliul Director care va conduce activitatea asociatiei pana la organizarea Adunarii Generale a Asociatiei ce va avea loc in termen de maxim 6 luni de la infiintare. Membrii fondatori, de drept, se inscriu in categoria membrilor cotizanti, beneficiind de toate drepturile acestora.
Membrii cotizanti ai Asociatiei pot fi persoanele, avand capacitate civila de exercitiu, cetateni romani sau straini care isi asuma principiile asociatiei, adera la Statutul Asociatiei si actioneaza pentru indeplinirea obiectivelor Asociatiei, cu respectarea Regulamentului de ordine interioara.
Membrii de onoare sunt persoane care prin activitatea lor, in decursul timpului, au adus servicii deosebite clubului, echipei si suporterilor UTA .

Organele de conducere:
a) Adunarea Generala a Membrilor
b) Consiliul Director este organ colectiv de administrare. Consiliul Director se compune din 5 (cinci) membri, alesi de catre Adunarea Generala pe o perioada de 2 (doi) ani. Din Consiliul Director fac parte: Presedintele, Vicepresedintele, Secretarul General si doi membri.
c) Presedintele

Functionarea asociatiei:

Asociatia functioneaza in temeiul statutului si a regulamentului de organizare si functionare.

Activitatile asociatiei se desfasoara pe baza de proiecte elaborate de departamentele asociatiei si aprobate de Consiliul Director, toate pentru atingerea scopului asociatiei.

II.Conditii de inscriere in asociatie:
- membrii asociatiei trebuie sa fi implinit varsta de 18 ani
- sa adere la prevederile statutare ale asociatiei
- sa completeze cererea si sa aiba o copie a actului de identitate
- sa aiba o poza recenta format buletin
Cererile de inscriere se gasesc in cele doua locatii prezentate mai jos si de asemenea pe forumul http://www.UTA-Arad.ro la sectiunea suporteri.

Cererile completate impreuna cu copia actului de identitate si poza tip buletin se vor depune la:
1. OLD LADY'S PUB - strada Poetului nr. 5
2. Magazinul COMPUTER WORLD - b-dul. Revolutiei nr. 42

Informatii suplimentare puteti obtine si la telefon 0745135739. Alte intrebari privind Asociatia si conditiile de inscriere le puteti adresa la suporterclubuta@yahoo.com.

- dupa verificarea cererilor, persoanele admise vor fi anuntate pe cale electronica (mail, site UTA, forum) sau telefonic pentru a se prezenta in vederea achitarii taxei de inscriere si pentru eliberarea legitimatiei de membru Suporter Club UTA

IMPORTANT!
- taxa de inscriere este de 10 lei
- cotizatia lunara ca membru al asociatiei este de 10 lei/luna. Cotizatia poate fi achitata in avans inclusiv pana pentru luna decembrie 2007

SUPORTER CLUB UTA

http://www.sportarad.com
http://www.romaniansoccer.ro/plus/creato...&stire=318
ONG-ul fanilor


Dupa Steaua, UTA a devenit al doilea club din Romania ai carui fani s-au organizat intr-o asociatie. „Suporter Club UTA” s-a prezentat oficial cu patru zile inainte de cel mai asteptat meci al anului, cel cu Poli Timisoara.,,E o coincidenta ca iesim tocmai acum in public, ideea o aveam in cap de un an de zile. Acum s-au finalizat actele”, a explicat Sebastian Bulumac, presedintele S.C. UTA. ,,Echipa noastra a suferit mult la capitolul imagine in ultimii ani. Proiectul nostru e pe termen lung speram sa reuseasca si sa dam si noi o mana de ajutor clubului. Nu vrem sa mai trecem prin umilintele din trecut, cand UTA era pasata ca o minge de ping-pong”, a declarat conducatorul asociatiei fanilor.
Obiectivul declarat al Suporter Club UTA e „reprezentarea suporterilor echipei UTA, promovarea, protejarea imaginii, istoriei si traditiei clubului / echipei de fotbal UTA”, au specificat fanii in statutul lor. Printre obiectivele organizatiei se numara realizarea intalnirilor cu jucatorii si conducerea, editarea unei publicatii pentru promovarea echipei fanion a Aradului, educarea si informarea suporterilor cu privire la performantele echipei, dar si participarea la viitoarea societate pe actiuni dupa care va functiona Batrana Doamna. ,, Asociatia noastra nu e finantata de club si nici nu are legatura cu galeriile, intre noi existand doar relatii de colaborare. Suntem deschisi oricarei persoane care iubeste UTA”, a spus Lucian Jurma, secretarul S.C. UTA.

Taxa de inscriere a fost stabilita la 10 RON, aceeasi suma fiind necesara si pentru cotizatia lunara. Inscrierile se fac la Old Lady’s Pub ( Str. Poetului nr. 5) sau la Computer World (Bd. Revolutiei nr. 42).

,,Facem apel la fair-play si ii rugam pe fanii Batranei Doamne sa nu raspunda la eventualele provocari venite din partea timisorenilor”—Sebastian Bulumac, presedinte Suporter Club UTA.

Zile si Nopti Arad, 18-31 mai ’07, p.6
Înscrieri în Suporter Club UTA!
Suporter Club UTA continuã înscrierile în asociatie si îi invitã pe toti utistii care simt cã se pot implica, în diverse modalitãti, nu neapãrat financiar, sã facã parte dintr-o organizatie independentã, 100% a suporterilor. Membrii asociatiei trebuie sã fi împlinit 18 ani, sã adere la statut, sã completeze o cerere de înscriere, sã se prezinte cu o copie a actului de identitate si cu o fotografie tip buletin. Cererile dunt disponibile la http://www.UTA-Arad.ro/ forum (sectiunea suporteri) sau la Old Lady’s Pub (strada Poetului nr. 5). Cererile completate împreunã cu copia actului de identitate si poza tip buletin se vor depune la Old Lady’s Pub luni pânã sâmbãtã între ora 18 si ora 21.. Informatii suplimentare la numerele de telefon: 0745135739, 0741143314, 0724565735 sau pe adresa de mail suporterclubuta@ yahoo.com. Taxa de înscriere este 10 lei, iar cotizatia lunarã ca membru de 10 lei pe lunã.
http://www.observator.info 18.06.2007

Zambon vrea ca, prin Bătrâna Doamnă, Banatul să devină: UTAPOLIS
Adrian Dumitru, 18-06-2007


Na dragi fraţi arădeni am trăit s-o auzim şi pe asta. Vecinii noştri, stimaţii rivali de la Timişoara sunt tare aproape să vină la Arad să îşi vadă echipa. Nu, nu vine Iancu cu petroliştii lui la noi. Ci are planuri de a se aşeza pe Mureş însuşi Claudio Zambon. Cel care de vreo trei ani de zile se joacă cu poliştii şi cu istoria lor, la fel cum copiii dărâmă castele de nisip lângă părinţii lor vara pe plajă. Numai că ideea de a trage la Arad nu i-o venit aşa din senin, cum i-o picat palmaresul în mână.


Amu două săptămâni un băiat care e şi vice-preşedinte la Suporter Club UTA (asta e o organizaţie care vrea să facă multe păntru fanii lu’ arădeni, da mai multe cetiţi în interviu) o făcut o conferinţă şi ne-o zâs că l-or căutat nişte oameni de afaceri. Ăştia cică vor să cumpere o echipă de fotbal pe care să o bage în liga a treia şi după aia să o promoveze în divizia a doua. Şi să nu fie chiar o echipă de vai şi amar s-or gândit să îi dea şi o istorie frumoasă. Aşa că vor palmaresul Timişoarei şi noua echipă să se cheme Poli Timişoara. Tăt frumos şi bine numa că oamenii ăştia nu au echipă de liga a treia, nu au palmares dar umblă zvonul că au bani.


Dacă merge treaba bine din toamnă o să vedem valuri de timişoreni care or să năvălească în oraşul nostru să vadă pe Poli. Ce bine trebuie să le prindă lor să vină la ţară (aşa cum zic ei la Arad, de aia tăţi vin pe ştrand) dacă vor să îşi vadă istoria. Bine amu noi nu înţelegem de ce se face atâta tam-tam pentru un palmares mititel, care pe lângă trofele câştigate de UTA este un petec de hârtie. Da ca de obicei în România noastră dragă şi frumoasă nimic nu e aşa cum se vede. Zambon zice că pe el l-o căutat oameni de la Arad, că o să primească acţiuni la UTA, Călin Creţu omul care o negociat cu italianul zice că nici vorbă de aşa ceva. Pe noi sincer nu ne interesează cum stă exact treaba, dar ne atrage ideea de a vedea pe un teren din Bujac sau din Conop formaţia Poli Timişoara şi pe marea lor galerie „Commando Viola Ultra Curva Sud”. Că doar ei se duc păstă tot după echipa Timişoarei, aşa că nu le strică să vină şi la Arad.


Ca să nu vorbim chiar pe lângă subiect tăt timpul, am pus mâna pe telefon şi am început să butonăm. Primu care ne-o răspuns o fost italianul Zambon aşa că am dat-o în bârfe cu el. Adevărul că e destul să îi zici de Iancu sau Federaţie şi se pune macaronul să turuie într-o veselie. Al doilea cu care vorbirăm o fost chiar Călin Creţu, omul care o negociat din partea arădenilor pentru palmares. Sincer, se cam lovesc cap în cap declaraţiile lu’ oamenii ăştia da ideea de bază e că palmaresul lu’ Poli poate să ajungă liniştit la Arad. Poate aşa se gată mai repede autostrada Arad-Timişoara, la cât de mulţi or să vină după culorile astea alb-violete. Na citiţi oameni buni şi dacă vă daţi seama de cum stau treburile cu adevărat să ne zâceţi şi nouă, că noi nu ne-am prins.

(...)

Cum s-a înfiinţat Suporter Club UTA?


Această organizaţie a luat fiinţă în primul rând datorită faptului că noi arădenii avem privilegiul de a iubi şi a susţine echipa cu cel mai bogat palmares din provincie. Acest lucru ne-a determinat să găsim o soluţie prin care să putem ajuta la menţinerea şi promovarea acestui statut inegalabil până la ora actuală.


Ce v-aţi propus să faceţi concret pentru club, pentru suporterii arădeni?


Vorbind la modul general, vrem să îmbunătăţim imaginea acestui club, greu încercat în ultimii 17 ani. Acest lucru se poate realiza prin diverse acţiuni, în general cu caracter sportiv, acţiuni prin care ne dorim să atragem cât mai mulţi tineri arădeni alături de echipa care ne reprezintă oraşul.


De ce acum s-a înfiinţat acest Club şi nu mai devreme? Sau mai tarziu?


Aceasta asociaţie este o dorinţă mai veche de-a noastră şi ea s-ar fi îndeplinit chiar dacă am fi evoluat în liga a 3-a. A fost puţin mai greu până am reuşit să ne cunoaştem, iar apoi birocraţia a fost un prag destul de greu de trecut. În final, cu sprijinul venit din partea oamenilor care au fost alături de noi tot timpul, am reuşit să depăşim toate problemele. Pe această cale dorim să le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi în acea perioadă şi care, sperăm noi ne vor susţine şi mai departe.


Am înţeles că aţi avut o întâlnire cu Gheorghe Falcă. Ce aţi discutat?


Cu domnul Falcă am discutat despre posibilitatea construirii unui stadion nou, proiecte de viitor care implică sportul arădean în general şi în special UTA. Scopul principal al întâlnirii a fost prezentarea asociaţiei pentru a putea afla poziţia primăriei în ceea ce ne priveşte. Discuţia a durat două ore şi a fost una cât se poate de deschisă. S-a pus şi problema unui spaţiu în incinta stadionului, unde să ne putem desfăşura activitatea. În acest sens ni s-a promis că vom fi sprijiniţi atât cât este posibil.


În urma discuţiei, aţi fost lămuriţi de ce Primăria nu se implică mai mult la UTA?


Ni s-au adus câteva argumente destul de serioase, dar nu putem spune că am fost “convinşi”.


Aveţi planificate şi întâlniri cu oameni de afaceri pe care să îi convingeţi să vină alături de Sandu Ion şi Nicolae Bara?


Avem în plan şi acest lucru, dar deocamdată există alte priorităţi.


Din punctul tău de vedere, de ce era nevoie ca UTA să realizeze mai multe în acest sezon? Obiectivul a fost îndeplinit până la urmă, deci nu considerăm ca mai era nevoie de ceva anume. Desigur, puteam aduna mai multe puncte la inceputul returului si nu era nevoie sa mai trecem prin momentele dificile de la finalul campionatului.


Ce părere ai de Marius Lăcătuş?


Nu vrem să ne implicăm prea mult în aceste probleme, pentru că cel puţin până la ora actuală nu suntem în măsură să dăm note sau sfaturi. Dacă domnii Bara şi Sandu au aşa mare încredere în el, nu putem decât să ne obişnuim cu gândul.


Şi acum să trecem la problema palmaresului Timişoarei. Care este povestea legată de acest lucru?


Povestea este una simplă şi scurtă. Suporter Club UTA nu este deloc implicată în tot acest “scandal”, eu sunt singurul “responsabil” şi insist ca acest lucru să nu fie asociat cu funcţia pe care o am în Suporter Club UTA. Nişte oameni de afaceri cu care am discutat şi-au manifestat intenţia de a se implica în fotbalul românesc, cumpărând palmaresul Timişoarei şi dându-l unei echipe pe care vor să o înfiinţeze în liga a treia.


După decizia FRF ai mai luat legătura cu Zambon?


Nu am mai luat legătura cu Zambon pentru că nu a fost cazul. E normal ca acum negocierile să se listeze până la decizia finală a celor de la FIFA.


Spuneai la conferinţa de presă că sunt oameni de afaceri ce vor să investească în fotbal. Nu ai îincercat să îi atragi spre UTA?


Practic toată discuţia a apărut în momentul în care încercam să-i atrag spre UTA. Dorinţa lor este de a începe de jos. Nu vor să se implice într-un proiect gata realizat, ci vor să clădească ei. Să vedem ce va fi.


Ai discutat şi cu patronii de la “Bătrâna Doamn㔠despre implicarea în cumpărarea palmaresului?


Am discutat cu domnul Bara, doar pentru a-i explica un lucru care urma să apară în presă. Nu l-am sunat pentru a-i cere părerea ci pentru a diminua proporţiile “surprizei”.


Ca suporter UTA cum te-ai simţi ştiind că palmaresul Timişoarei este la Arad?


Nu m-ar avantaja sau dezavantaja cu absolut nimic. Important pentru mine este ce se întâmplă cu UTA şi nu problemele Timişoarei.


Consideri că achiziţionarea palmaresului ar însemna o palmă dată timişorenilor?


Nu ăsta a fost scopul pentru care s-au purtat aceste discuţii. Totul a avut un scop doar fotbalistic şi nici vorbă de o răzbunare sau umilire.


Cine vezi tu ca principal vinovat în ceea ce se întâmplă acum cu echipa din Timişoara?


Iancu, FRF, TAS, Zambon şi nu în ultimul timişorenii pentru că nu au ştiut să păstreze ceva ce le aparţine.


Cum vezi UTA în noul sezon?


Mult mai puternică decât în sezonul trecut, mai stabilă şi sperăm, o surpriză neplăcută pentru adversarii ei.


Veţi avea discuţii periodice cu cei din conducerea clubului?


Sperăm să avem cât mai multe discuţii pentru a putea colabora cât mai bine.


Dar cu tehnicianul echipei?


Probabil, doar că nu avem prea multe de discutat cu el.


Per total, cum vezi tu prestaţia suporterilor arădeni în sezonul recent încheiat?


Dacă ar fi să-i notez ca la şcoală aş spune: 6,5 acasă şi 9 în deplasare cu un mare plus pentru cei din peluză şi o mare dezamăgire din partea tribunei a 2-a.

Flacara Rosie. Pentru restul arricolului (interviul cu Zambon): http://www.flacara-rosie.ro/index.php?id=379
Zile dedicate lui Petschovschi si UTA-ei http://www.sportarad.com
Luni, 09 Iulie 2007

Asociatia Suporter Club UTA a anuntat programul zilelor de 20-21 iulie, zile dedicate simbolului aradean Iosif Petschovschi si prezentarii echipei UTA:

1. ACTIUNI PENTRU POPULARIZAREA LUI IOSIF PETSCHOVSCHI IN RANDUL COPIILOR SI TINERILOR
a) realizarea unei prezentari a lui Petschovschi sub forma unui pliant color
b) distribuirea pliantului si a materialelor publicitare despre UTA (pixuri, abtibilde, brelocuri, pungulita)
- impreuna cu jucatorii actuali ai UTA-ei in centrul orasului in data de 20. 07.2007
- impreuna cu juniorii UTA-ei in data de 21.07.2007

c) organizarea unui concurs cu premii constand din intrebari adresate copiilor despre Petschovschi si despre UTA
- premii: esarfe si sepci cu UTA

2. ACTIUNI PRILEJUITE DE PREZENTAREA ECHIPEI UTA
a) organizarea unei tombole la meciul de prezentare al echipei UTA din data de 21.07.2007 pe baza numerelor de pe biletele de intrare avand ca premii tricouri si sepci ale UTA-ei
b) oferirea de mingi de fotbal jucatorilor si antrenorului UTA-ei pentru a fi semnate si oferite spectatorilor cu ocazia meciului de prezentare

Lista actiunilor ramane deschisa, in functie de buget , iar actiunile din data de 21.07.2007, ce implica acordul clubului, vor putea suferi modificari

In memoria lui Petschovschi si pentru UTA

10,07,2007

În perioada 20-21 iulie, Asociaţia Suporter Club UTA a pregătit în premieră un program de acţiuni dedicate simbolului grupării alb-roşii, Iosif Petschovschi şi prezentării echipei UTA.
Acţiuni pentru popularizarea lui Iosif Petschovschi în rândul copiilor şi tinerilor
- realizarea unei prezentări a lui Petschovschi sub forma unui pliant color.
- distribuirea pliantului şi a materialelor publicitare despre UTA (pixuri, abţibilde, brelocuri, punguliţă)/împreună cu jucătorii actuali ai UTA-ei în centrul oraşului în data de 20. 07.2007/împreună cu juniorii UTA-ei în data de 21.07.2007.
- organizarea unui concurs cu premii constând din întrebări adresate copiilor despre Petschovschi şi despre UTA/premii: eşarfe şi şepci cu UTA.
Acţiuni prilejuite de prezentarea echipei UTA
- organizarea unei tombole la meciul de prezentare a echipei UTA din data de 21.07.2007 pe baza numerelor de pe biletele de intrare, având ca premii tricouri şi şepci ale UTA-ei
- oferirea de mingi de fotbal jucătorilor şi antrenorului UTA-ei, pentru a fi semnate şi oferite spectatorilor cu ocazia meciului de prezentare.
Lista acţiunilor rămâne deschisă, în funcţie de buget , iar acţiunile din data de 21.07.2007, ce implică acordul clubului, vor putea suferi modificări.
http://www.informatia-aradului.ro/Sport/14365.html
http://www.stirilocale.ro/Arad/In_memori...80116.html

Zile dedicate lui Petschovschi

Asociaţia Suporter Club UTA a făcut public programul zilelor de 20 şi 21 iulie, zile dedicate simbolului arădean Iosif Petschovschi şi prezentării echipei UTA.

Acţiunile pentru popularizarea lui Iosif Petschovschi în rândul tinerilor sunt următoarele: realizarea unei prezentări a lui Petschovschi sub forma unui pliant color; distribuirea pliantului şi a altor materiale publicitare despre UTA, împreună cu jucătorii din lotul actual (20 iulie, centrul Aradului) şi cu juniorii clubului (21 iulie); organizarea unui concurs cu premii (tricouri, eşarfe, şepci), cu întrebări despre Petschovschi şi UTA.

În privinţa acţiunilor pregătite pentru meciul de prezentare, cu belgienii de la Roeselare, acestea sunt: organizarea unei tombole pe baza numerelor de pe biletele de intrare la meciul de prezentare de sâmbătă, 21 iulie, ora 18; aruncarea de mingi în tribune, cu semnăturile jucătorilor şi antrenorilor echipei UTA, înaintea meciului de prezentare.

D.S.
http://www.aradon.ro/stiri/im:aradon:spo...711-111330
Dedicatie lui Petschovschi

Arad. Asociatia Suporter Club UTA a anuntat programul zilelor de 20-21 iulie, zile dedicate simbolului fotbalului aradean, Iosif Petschovschi si prezentarii echipei UTA. Vor avea loc actiuni pentru popularizarea lui Iosif Petschovschi in randul copiilor si tinerilor, cu ajutorul unor pliante color. Se vor organiza concursuri cu premii constand in intrebari despre Petschovschi si despre UTA. De asemenea, se vor organiza tombole cu premii in tricouri si sepci, iar mai multe mingi semnate de jucatori si seful tehnic vor fi oferite spectatorilor de la meciul cu Roeselare, in 21 iulie.

http://apps.expreson.ro/download/exprest...070710.pdf
Marti, 10 Iulie 2007
In memoria lui Petschovschi si pentru UTA

In perioada 20-21 iulie, Asociatia Suporter Club UTA a pregatit in premiera un program de actiuni dedicate simbolului gruparii alb-rosii, Iosif Petschovschi si prezentarii echipei UTA.
Actiuni pentru popularizarea lui Iosif Petschovschi in randul copiilor si tinerilor
- realizarea unei prezentari a lui Petschovschi sub forma unui pliant color.
- distribuirea pliantului si a materialelor publicitare despre UTA (pixuri, abtibilde, brelocuri, pungulita)/impreuna cu jucatorii actuali ai UTA-ei ... in Informatia Aradului

http://www.presaonline.com/stire/in-memo...50970.html
Ca sa ramana si textul:

Nr.3116 / Vineri,20 Iulie 2007
Pentru spiritul UTA-ei

IDEE Asociatia Suport Club UTA va desfasura o serie de actiuni legate de amintirea spiritului "Batrânei Doamne".
Mai multi jucatori importanti ai echipei si-au dat acordul pentru a participa la manifestarile gândite de catre suporteri.
Membrii asociatiei au pus la punct un program pe durata a doua zile, vineri si sâmbata, dedicat în special spiritului si imaginii clubului UTA, dar si tinerilor aradeni, pe care doresc sa-i atraga aproape de clubul fanion al Aradului. Astazi, la ora 20:00, Suporter Club va organiza o iesire cu autoturismele pe strazile orasului, iar de la ora 20:30, în fata Primariei, vor fi distribuite copiilor materiale promotionale cu UTA. Se vor organiza si concursuri, cu întrebari legate de Iosif Petschovschi si de istoria clubului, premiile constând în esarfe si sepci. La actiune vor participa si fotbalistii Edson Rolando, Bruno Simao si Cristian Todea (foto).
Sâmbata, de la ora 18:00, cei de la Suporter Club UTA se vor muta la stadion, unde vor continua sa-i atraga pe tineri prin materiale promotionale. De asemenea, va avea loc o tombola cu premii, în cadrul manifestarilor de sâmbata fiind implicati si fotbalistii. Ei vor arunca în tribune tricouri special fabricate, pe care le vor purta la iesirea pe teren, dar si mingi cu autografe.
Altfel, Primaria Arad a anuntat ca va tine cont de sugestia celor de la Suporter Club UTA când va oficializa redenumirea bazelor sportive Sega si ICRTI. Cele doua terenuri sunt modernizate si vor fi oferite gratuit clubului UTA pentru Centrul de copii si juniori. Suporter Club UTA a propus ca baza Sega sa poarte numele lui Nicolae "Coco" Dumitrescu, iar terenul ICRTI sa fie denumit dupa Coloman "Cibi" Braun.

Sebastian SICLOVAN
http://www.prosport.ro/index.php?section...x&id=49810
Comunicat Suporter Club UTA
Monday, 08 October 2007

Pentru ca apelul nostru la calm si diplomatie in spiritul “familiei UTA” a fost tratat cu indiferenta de finantatorii UTA-ei, solicitam public domnilor Nicolae Bara si Sandu Ion sa isi rezolve de urgenta divergentele.

Consideram ca orice amanare va conduce in mod iremediabil la compromiterea acestui sezon si la dezagregarea echipei UTA.

Le reamintim pe aceasta cale conducatorilor UTA-ei obiectivele declarate la inceputul activitatii lor in cadrul clubului. De asemenea, le reamintim faptul ca postura in care se afla le confera o responsabilitate care nu poate fi pasata dintr-o parte in alta, cu atit mai mult cu cit in joc se afla destinul unui club care reprezinta de decenii un intreg oras.

Consideram ca UTA nu poate fi reprezentata onorabil de persoane care iau in calcul desfiintarea echipei ca si solutie de rezolvare a actualei crize sau de persoane care in repetate randuri acuza nejustificat Aradul pentru instabilitatea de la echipa. Aceste atitudini denota lipsa de respect fata de UTA si orasul Arad precum si desconsiderarea totala a intregii suflari alb-rosii. In acest sens, ii invitam pe cei doi finantatori sa isi revizuiasca atitudinea si sa dea dovada de maturitate si responsabilitate macar acum, in al doisprezecelea ceas.

Solicitam, de asemenea, autoritatilor locale si in primul rand Primarului Gheorghe Falca sa ia atitudine fata de situatia existenta si sa-si asume rolul de mediator in conflictul deschis dintre cei doi finantatori, in calitatea sa de reprezentant al cetatenilor Aradului.

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86
Miercuri, 27 Iunie 2007
Suporter Club UTA a refuzat spatiul oferit de Primaria Arad

Asociatia Suporter Club UTA a emis un comunicat prin care a anuntat faptul ca a refuzat un spatiu de aproximativ 10 metri patrati, oferit de Primaria Arad, in incinta Stadionului UTA, drept sediu al ONG-ului. 'Asociatia Suporter Club UTA' a primit de la Primarie un spatiu de aproximativ 10 mp in incinta stadionului UTA, spatiu destinat sediului nostru. Avand in vedere conflictul dintre Primarie si conducerea clubului UTA, precum si faptul ca asociatia noastra nu doreste sa devina un prilej de ... in Observator Aradean

http://www.presaonline.com/stire/suporte...,9076.html
Propuneri Suporter Club UTA
Invitaţi să participe cu propuneri la stabilirea unor denumiri pentru bazele sportive Şega şi ICRTI, care vor fi oferite de Primăria Arad clubului UTA pentru grupele de copii şi juniori, membrii Suporter Club UTA au anunţat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă la ce concluzii au ajuns. “În considerarea invitaţiei de-a participa la stabilirea unor denumiri pentru terenurile de antrenament/baze sportive, Suporter Club UTA face următoarele propuneri. Nicolae «Coco» Dumitrescu pentru baza Şega şi Coloman «Cibi» Braun pentru ICRTI. Motivele care ne-au determinat să alegem aceste două nume au fost rezultatele excepţionale obţinute de cei doi foşti antrenori ai UTA-ei, precum şi popularitatea de care aceştia se bucură în rândul suporterilor. Facem respectivele propuneri în speranţa că ele reprezintă doar un început în acţiunile de evocare şi promovare a imaginii unor personalităţi care au contribuit la prestigiul echipei UTA şi al oraşului Arad”, scrie în comunicatul de presă al Suporter Club UTA.
20 Jul 2007

http://www.observator.info/cutenews/arhi...t-archive&
Acţiuni ale Suporter Club UTA
Sebastian Şiclovan

Suporter Club UTA a pregătit câteva acţiuni, pentru astăzi şi mâine, în ideea de-a populariza spiritul şi imaginea Bătrânei Doamne şi de a-i atrage pe copiii Aradului aproape de clubul fanion al oraşului nostru. Vineri şi sâmbătă, pe străzile Aradului, în faţa Primăriei, şi la Stadionul UTA, membrii Suporter Club - suporteri obişnuiţi, înscrişi în asociaţie, care n-au nici o legătură cu FCM UTA în afara faptului că simpatizează şi iubesc gruparea - vor încerca să-i aducă mai aproape pe copiii arădeni, şi nu numai, de UTA. Se va împărţi un pliant dedicat lui Iosif Petcsovschi. Pliantul va conţine o fotografie a celui mai bun fotbalist al UTA-ei din toate timpurile, datele sale personale şi palmaresul la echipa de club şi la cea naţională şi va fi oferit în special copiilor, vineri seara, la Primărie, şi sâmbătă, la stadion, împreună cu materiale publicitare despre UTA (pixuri, abţibilde, brelocuri etc).
Acţiunea va demara astăzi, la ora 20, când membrii Suporter Club UTA vor traversa Aradul, în autoturisme, dotate cu steaguri şi fulare ale Bătrânei Doamne. La ora 20,30, Suporter Club UTA - împreună cu fotbaliştii Edson, Simao şi Cristian Todea - va organiza un concurs în faţa Primăriei Arad. Cu ocazia acestor acţiuni de vineri şi sâmbătă, Suporter Club va oferi copiilor arădeni posibilitatea să câştige eşarfe şi şepci dacă vor răspunde corect unor întrebări simple legate de Iosif Petcsovschi şi UTA.
Sâmbătă, înaintea meciului de prezentare pe care Bătrâna Doamnă îl va susţine împotriva belgienilor de la Roeselare, acţiunile Suporter Club UTA vor continua la stadion. Vor fi distribuite materiale promoţionale cu UTA în jurul stadionului, începând cu ora 17. De asemenea, se vor pune în vânzare tricouri-ediţie specială, fabircate special cu ocazia evenimentelor de astăzi şi mâine.
De asemenea, tot sâmbătă, cu ocazia partidei UTA - Roeselare, Suporter Club UTA va organiza o tombolă pe baza numerelor de pe biletele de intrare, câştigătorii urmând să fie anunţaţi în pauza partidei. Vor fi oferite premii în şepci şi tricouri ale Bătrânei Doamne. Se vor arunca spectatorilor mingi semnate de jucătorii şi antrenorii echipei, tot în urma unei iniţiative a Suporter Club UTA, iar fotbaliştii celor două formaţii vor intra în teren îmbrăcaţi în tricouri confecţionate de Suporter Club UTA şi le vor oferi spectatorilor.
20 Jul 2007

http://www.observator.info/cutenews/arhi...=&ucat=14&
Suporter CLub UTA ia pozitie fata de Municipalitate. http://www.sportarad.com decembrie 2007

"Constatam cu dezamagire ca intentiile consilierilor locali cu privire la sprijinirea Clubului UTA sunt de fapt vorbe goale, de vreme ce nu s-a reusit, timp de doua sedinte, sa se aduca pe masa Consiliului un proiect viabil in acest sens, bine documentat, care sa cuprinda cateva cai legale de actiune. Bunele intentii ale dansilor nu s-au „concretizat” decat in discutii sterile, fapt ce ne demonstreaza ori neputinta, ori lipsa de interes.

Intre cele doua sedinte CLM care au avut pe ordinea de zi proiectul in cauza, nu am sesizat nicio diferenta, nicio initiativa care sa demonstreze ca a existat un interes real pentru aceasta problema, avand in vedere timpul mai mult decat suficient avut la dipozitie.

Salutam suportul moral al consilierilor locali, insa dorim sa atragem atentia ca acesta nu constituie o iesire din situatia actuala, domniile lor avand datoria fata de cetatenii Aradului de a identifica solutii legale de sprijinire a clubului-fanion al orasului.

De asemenea, am constatat cu surprindere absenta de la sedinta a primarului Gheorghe Falca. Suporter Club UTA considera ca numai printr-un dialog permanent intre absolut toti factorii de decizie din Municipiul Arad, cat si din interiorul clubului UTA, se va putea gasi solutia optima pentru asigurarea supravietuirii si continuitatii in conditii de performanta a „Batranei Doamne" a fotbalului romanesc.

Suporter Club UTA "
If stupidity was fatal, it would be a wonderful world and a lot less crowded.
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Suporter Club UTA - de cip_leo - 26-02-2014, 8:25
RE: Istoric - de cip_leo - 26-02-2014, 8:31
RE: Istoric - de cip_leo - 26-02-2014, 8:46
RE: Istoric - de cip_leo - 26-02-2014, 12:48
RE: Istoric - de Kidu - 26-02-2014, 12:50
RE: Istoric - de cip_leo - 26-02-2014, 13:07
RE: Istoria asociatiei - de Kidu - 02-03-2014, 12:10
RE: Suporter Club UTA - de |R|O|B|I| - 02-03-2014, 15:26
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 11-03-2014, 11:31
RE: Suporter Club UTA - de cip_leo - 11-03-2014, 20:13
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 11-03-2014, 20:23
RE: Suporter Club UTA - de tene 10 - 17-03-2014, 18:40
RE: Suporter Club UTA - de cip_leo - 17-03-2014, 18:58
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 18-03-2014, 0:22
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 25-04-2014, 10:02
RE: Suporter Club UTA - de cip_leo - 25-04-2014, 22:30
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 27-04-2014, 22:20
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 08-05-2014, 14:36
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 13-05-2014, 15:52
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 27-05-2014, 13:21
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 02-07-2014, 18:14
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 07-07-2014, 11:45
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 06-09-2014, 15:30
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 02-10-2014, 16:17
RE: Suporter Club UTA - de adymax - 08-10-2014, 16:33
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 02-11-2014, 14:37
RE: Suporter Club UTA - de gaboru - 05-11-2014, 15:27
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 05-11-2014, 16:00
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 11-11-2014, 23:16
RE: Suporter Club UTA - de Oli - 30-11-2014, 22:41
RE: Suporter Club UTA - de Oli - 20-12-2014, 14:34
RE: Suporter Club UTA - de Oli - 26-12-2014, 14:39
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 27-12-2014, 12:51
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 11-01-2015, 23:57
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 11-02-2015, 14:22
RE: Suporter Club UTA - de Oli - 11-02-2015, 20:58
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 11-02-2015, 17:12
RE: Suporter Club UTA - de micalaceanul - 03-09-2015, 18:04
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 03-09-2015, 18:13
RE: Suporter Club UTA - de micalaceanul - 03-09-2015, 18:38
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 29-10-2015, 18:39
RE: Suporter Club UTA - de Kidu - 03-11-2015, 10:04
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 27-11-2015, 18:23
RE: Suporter Club UTA - de Redpunk_one - 17-12-2015, 11:10
RE: Suporter Club UTA - de Oli - 16-02-2016, 21:20
RE: Suporter Club UTA - de Oli - 18-02-2016, 20:44
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 24-02-2016, 13:11
RE: Suporter Club UTA - de I 929 - 26-02-2016, 15:49
RE: Suporter Club UTA - de Oli - 17-10-2016, 23:22
RE: Suporter Club UTA - de Kidu - 06-10-2017, 8:36
RE: Suporter Club UTA - de micutu - 08-10-2017, 17:29

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)