Stiri din fotbal
02-02-2018, 0:56,
RE: Stiri din fotbal
http://www.prosport.ro/fotbal-intern/lig...u-16967385

Gică Hagi a anunţat azi de partea cui va fi la alegerile pentru conducerea Federaţiei, noul preşedinte urmând a fi ales la data de 18 aprilie.


"Vreţi să vă spună cine este preşedintele meu? Cel care îşi propune să facă o naţională mai bună decât a fost pe vremea generaţiei noastre, dar ne spune şi cum o să facă. Pentru că eu încă mai am orgoliu, încă sunt mândru, nu accept să fiu tratat ca şi cum România este în lumea a treia, nu înghit aşa ceva.

Şi avem nevoie de oameni orgolioşi, mândri şi care ştiu ce trebuie făcut. Stăm şi ne certăm la tv, se discută doar cancanuri, în loc să fim concreţi. Nu avem nevoie de lupte, ci de proiecte. În timpul acesta, în România sunt mai puţine stadioane, mai puţine echipe", a spus azi "Regele" într-o conferinţă de presă.

El a continuat: Nu există stabilitate, încredere, curaj. Ne trebuie organizare, pentru că jucători talentaţi există. Asta vreau de la preşedintele meu, organizare! Aştept să ni se spună cum se vor dezvolta primele trei ligi şi cum va veni finanţarea pentru centrele de copii şi juniori.

Dar lucruri concrete, nu vorbe, nu cine şi cum votează, preşedinţi de AJF. Să vină un preşedinte la federaţie, cu echipa lui, şi să ne spună cum resuscitează fotbalul românesc, apoi să ne arate proiectul pentru echipele naţionale.

Îşi trebuie un concept tehnic, cu proiecţie pe termen mediu şi lung. Cineva trebuie să-l construiască. Este uşor să promiţi, să dai din gură, dar trebuie să ai neuroni, să-i cheltui şi să te pricepi".

Hagi ar dori ca regulamentul Ligii I să fie modificat şi spune că are un plan pentru a readuce oamenii pe stadioane. "Vreţi să vă spun cum aducem lumea pe stadion? Să facem un proiect clar, o viziune pentru următorii 10 ani.

Eu îl am, cu 10 puncte, dar nu sunt implicat, nu sunt pe partea administrativă, ci pe cea tehnică. Nimeni nu mă ascultă. Eu nu vreau să fiu chibiţ, acolo sunt 21 de milioane.

Eu îmi asum, vreau 18 echipe. Când s-a cucerit Cupa Campionilor, nu erau 18 echipe? Când mergeam la turneele finale nu erau 18 echipe? Şi niciodată nu-mi iei jumătate din puncte, nu există aşa ceva, să-mi iei din munca mea.

Să fie play-off şi play-out, dar să rămână punctele. Păi în februarie începe alt campionat! Unii dorm până atunci şi pe urmă semnează cu jucători care au 10-15.000 de euro pe lună", a încheiat Hagi.
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Stiri din fotbal - de Miki - 28-02-2014, 9:50
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 04-03-2014, 15:35
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 04-03-2014, 15:37
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 04-03-2014, 16:06
RE: Stiri din fotbal - de Old UlTrA - 04-03-2014, 19:27
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 04-03-2014, 19:51
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 04-03-2014, 19:53
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 04-03-2014, 22:05
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 05-03-2014, 11:44
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 05-03-2014, 13:22
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 05-03-2014, 13:46
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 05-03-2014, 18:32
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 05-03-2014, 19:10
RE: Stiri din fotbal - de DAB - 05-03-2014, 19:14
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 05-03-2014, 19:25
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 05-03-2014, 19:26
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 06-03-2014, 2:03
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 06-03-2014, 10:29
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 06-03-2014, 10:38
RE: Stiri din fotbal - de elvis - 06-03-2014, 10:41
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 06-03-2014, 11:00
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 06-03-2014, 11:15
RE: Stiri din fotbal - de |R|O|B|I| - 06-03-2014, 16:01
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 06-03-2014, 16:10
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 06-03-2014, 16:54
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 07-03-2014, 2:31
RE: Stiri din fotbal - de BogdyS - 07-03-2014, 11:55
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 19-03-2014, 18:29
RE: Stiri din fotbal - de alexutz9 - 19-03-2014, 21:37
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 07-04-2014, 15:27
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 07-04-2014, 22:36
RE: Stiri din fotbal - de BogdyS - 08-04-2014, 8:38
RE: Stiri din fotbal - de alexutz9 - 16-04-2014, 16:50
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 17-04-2014, 6:14
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 17-04-2014, 13:15
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 17-04-2014, 13:50
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 17-04-2014, 22:49
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 17-04-2014, 23:06
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 19-04-2014, 11:19
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-04-2014, 11:27
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 19-04-2014, 11:37
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-04-2014, 11:47
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 20-04-2014, 8:34
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 02-05-2014, 0:14
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 18-05-2014, 11:14
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 26-05-2014, 23:38
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 03-07-2014, 9:47
RE: Stiri din fotbal - de |R|O|B|I| - 31-07-2014, 15:02
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 23-08-2014, 20:57
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 24-08-2014, 10:59
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-09-2014, 14:31
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 26-09-2014, 16:13
RE: Stiri din fotbal - de raul04 - 09-10-2014, 20:45
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 14-10-2014, 19:08
RE: Stiri din fotbal - de GDA - 15-10-2014, 0:09
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 15-10-2014, 8:11
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 15-10-2014, 8:30
RE: Stiri din fotbal - de Chere - 15-10-2014, 9:11
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 15-10-2014, 9:31
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 15-10-2014, 9:45
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 17-10-2014, 12:52
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 17-10-2014, 13:24
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 25-10-2014, 9:23
RE: Stiri din fotbal - de Vlad - 28-10-2014, 15:35
RE: Stiri din fotbal - de alexutz924 - 25-11-2014, 16:09
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 08-12-2014, 10:14
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 07-03-2015, 18:05
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 08-03-2015, 0:38
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 08-03-2015, 10:20
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 08-03-2015, 10:32
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 08-04-2015, 22:59
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 09-04-2015, 5:30
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 09-04-2015, 8:40
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 04-07-2015, 12:00
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 11-08-2015, 23:25
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 12-08-2015, 1:41
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 14-08-2015, 21:36
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 14-09-2015, 17:51
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 14-09-2015, 18:01
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 28-09-2015, 20:49
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 01-10-2015, 16:00
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 01-10-2015, 16:26
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 01-10-2015, 18:08
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 02-10-2015, 22:37
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 02-10-2015, 23:07
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 03-10-2015, 19:04
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 11-11-2015, 21:16
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 30-11-2015, 20:03
RE: Stiri din fotbal - de Peia Razvan - 30-11-2015, 20:26
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 01-12-2015, 4:13
RE: Stiri din fotbal - de R-1946 - 10-12-2015, 19:14
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 11-12-2015, 0:44
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 16-12-2015, 20:11
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 16-12-2015, 20:29
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 18-12-2015, 6:38
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 18-12-2015, 9:26
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 18-12-2015, 11:07
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 19-12-2015, 5:15
RE: Stiri din fotbal - de red11 - 19-12-2015, 18:04
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 05-01-2016, 20:47
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 06-01-2016, 5:29
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 06-01-2016, 18:58
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 05-02-2016, 19:39
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 11-05-2016, 16:07
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 13-06-2016, 13:03
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 13-06-2016, 18:00
RE: Stiri din fotbal - de Timis - 14-06-2016, 8:29
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 14-06-2016, 8:38
RE: Stiri din fotbal - de Timis - 14-06-2016, 9:01
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 14-06-2016, 9:20
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 27-06-2016, 21:57
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 28-06-2016, 0:57
RE: Stiri din fotbal - de Oli - 07-07-2016, 14:55
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 08-07-2016, 20:22
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 11-10-2016, 23:41
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 11-10-2016, 23:46
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 12-10-2016, 8:51
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 12-10-2016, 19:43
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 04-05-2017, 18:49
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 04-05-2017, 23:30
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 05-05-2017, 12:07
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 05-05-2017, 15:26
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 05-05-2017, 15:54
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 05-05-2017, 19:57
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 05-05-2017, 21:10
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 06-05-2017, 5:54
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 06-05-2017, 9:00
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 07-05-2017, 18:40
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 08-05-2017, 14:56
RE: Stiri din fotbal - de Kapa - 09-05-2017, 11:29
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 09-05-2017, 13:24
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 09-05-2017, 16:33
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 09-05-2017, 21:28
RE: Stiri din fotbal - de Xtreme - 09-05-2017, 23:06
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 09-05-2017, 23:58
RE: Stiri din fotbal - de Triple H - 15-05-2017, 13:22
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 18-05-2017, 22:39
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-05-2017, 8:45
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 19-05-2017, 22:06
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-05-2017, 23:18
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 23-05-2017, 18:49
RE: Stiri din fotbal - de Xtreme - 30-05-2017, 12:24
RE: Stiri din fotbal - de Kapa - 18-06-2017, 10:37
RE: Stiri din fotbal - de red11 - 18-06-2017, 13:45
RE: Stiri din fotbal - de Adrian07 - 18-06-2017, 13:55
RE: Stiri din fotbal - de Adrian07 - 18-06-2017, 14:39
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 09-07-2017, 19:57
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 10-07-2017, 4:34
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 10-07-2017, 9:26
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 13-10-2017, 14:24
RE: Stiri din fotbal - de red11 - 13-10-2017, 18:32
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 13-10-2017, 19:01
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 29-10-2017, 14:16
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 14-11-2017, 10:26
RE: Stiri din fotbal - de BaTAI - 30-12-2017, 16:45
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 04-01-2018, 22:42
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 02-02-2018, 0:56
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 05-03-2018, 18:34
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 18-04-2018, 17:20
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 04-06-2018, 21:37
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 20-11-2018, 22:31
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 10-12-2019, 6:34
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 10-12-2019, 8:43
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 10-12-2019, 17:19
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 21-04-2021, 20:54
RE: Stiri din fotbal - de Man09 - 26-05-2021, 14:04
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 26-05-2021, 21:47
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 27-05-2021, 11:23
RE: Stiri din fotbal - de ritza_ - 06-06-2021, 17:02
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 06-06-2021, 21:53
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 07-06-2021, 9:57
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 10-07-2021, 19:19
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 01-10-2021, 20:03
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 16-10-2021, 8:42
RE: Stiri din fotbal - de Bryant - 14-11-2021, 13:07

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 4 Musafir(i)