Stiri din fotbal
17-04-2014, 13:15,
#35
RE: Stiri din fotbal
Majoritatea echipelor din Liga a II-a vor serii de 16, FRF se ţine pe poziţii şi propune două serii de 12


Şedinţa de azi a Comitetului Executiv al FRF va fi una interesantă din multe puncte de vedere, mai ales că se va discuta şi problema sistemului competiţional pentru sezonul viitor. După cum Liga2.ro a anunţat de ieri, cluburile din Liga a II-a ar dori mărirea seriilor de la 12 la 16, situaţie în care nu ar mai retrograda nimeni şi s-ar face loc şi pentru o parte din echipele clasate pe locul 2 în seriile Ligii a III-a. Această propunere are sprijinul a 19 cluburi din eşalonul secund, din totalul de 23 rămase în competiţie şi va fi adusă în discuţie de Auraş Braşoveanu, unul dintre cei doi reprezentanţi ai Ligii a II-a în Comitetul Executiv.

Federaţia vrea doar 12 echipe pe serie

Liga2.ro a aflat că forul federal nu este de acord cu aşa ceva, motiv pentru care păstrează linia pe care au anunţat-o încă de la conferinţa de presă a lui Răzvan Burleanu de acum două săptămâni. Astfel, FRF vrea să păstreze actualul sistem competiţional cu două serii de 12 echipe, considerând că este mult mai bun, iar competiţia este mult mai aprig disputată. O dovadă în acest sens este şi desfăşurarea evenimentelor din seria a II-a, acolo unde accederea în play-off s-a decis în ultimele etape ale sezonului regulat.

Singura modificare necesară şi împotriva căreia federaţia nu are nimic de comentat ar fi cea privind schimbarea modului de punctare. În ideea că se va păstra faza cu play-off şi play-out, dar se va intra cu toate punctele obţinute la finalul sezonului regulat şi nu ca acum, când se intră doar cu punctele obţinute împotriva adversarelor din turneele respective.

Indiferent de ce decizie se va lua azi, un lucru este clar. Propunerea finală va avea nevoie de votul Adunării Generale a cluburilor, care nu se ştie când va avea loc. Până una alta, rămâne gustul amar al haosului provocat de schimbarea neanunţată a programului de play-off şi play-out.

http://liga2.prosport.ro/special/majorit...12-1248035
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Stiri din fotbal - de Miki - 28-02-2014, 9:50
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 04-03-2014, 15:35
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 04-03-2014, 15:37
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 04-03-2014, 16:06
RE: Stiri din fotbal - de Old UlTrA - 04-03-2014, 19:27
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 04-03-2014, 19:51
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 04-03-2014, 19:53
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 04-03-2014, 22:05
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 05-03-2014, 11:44
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 05-03-2014, 13:22
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 05-03-2014, 13:46
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 05-03-2014, 18:32
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 05-03-2014, 19:10
RE: Stiri din fotbal - de DAB - 05-03-2014, 19:14
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 05-03-2014, 19:25
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 05-03-2014, 19:26
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 06-03-2014, 2:03
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 06-03-2014, 10:29
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 06-03-2014, 10:38
RE: Stiri din fotbal - de elvis - 06-03-2014, 10:41
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 06-03-2014, 11:00
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 06-03-2014, 11:15
RE: Stiri din fotbal - de |R|O|B|I| - 06-03-2014, 16:01
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 06-03-2014, 16:10
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 06-03-2014, 16:54
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 07-03-2014, 2:31
RE: Stiri din fotbal - de BogdyS - 07-03-2014, 11:55
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 19-03-2014, 18:29
RE: Stiri din fotbal - de alexutz9 - 19-03-2014, 21:37
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 07-04-2014, 15:27
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 07-04-2014, 22:36
RE: Stiri din fotbal - de BogdyS - 08-04-2014, 8:38
RE: Stiri din fotbal - de alexutz9 - 16-04-2014, 16:50
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 17-04-2014, 6:14
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 17-04-2014, 13:15
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 17-04-2014, 13:50
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 17-04-2014, 22:49
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 17-04-2014, 23:06
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 19-04-2014, 11:19
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-04-2014, 11:27
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 19-04-2014, 11:37
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-04-2014, 11:47
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 20-04-2014, 8:34
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 02-05-2014, 0:14
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 18-05-2014, 11:14
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 26-05-2014, 23:38
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 03-07-2014, 9:47
RE: Stiri din fotbal - de |R|O|B|I| - 31-07-2014, 15:02
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 23-08-2014, 20:57
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 24-08-2014, 10:59
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-09-2014, 14:31
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 26-09-2014, 16:13
RE: Stiri din fotbal - de raul04 - 09-10-2014, 20:45
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 14-10-2014, 19:08
RE: Stiri din fotbal - de GDA - 15-10-2014, 0:09
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 15-10-2014, 8:11
RE: Stiri din fotbal - de dedei - 15-10-2014, 8:30
RE: Stiri din fotbal - de Chere - 15-10-2014, 9:11
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 15-10-2014, 9:31
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 15-10-2014, 9:45
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 17-10-2014, 12:52
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 17-10-2014, 13:24
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 25-10-2014, 9:23
RE: Stiri din fotbal - de Vlad - 28-10-2014, 15:35
RE: Stiri din fotbal - de alexutz924 - 25-11-2014, 16:09
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 08-12-2014, 10:14
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 07-03-2015, 18:05
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 08-03-2015, 0:38
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 08-03-2015, 10:20
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 08-03-2015, 10:32
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 08-04-2015, 22:59
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 09-04-2015, 5:30
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 09-04-2015, 8:40
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 04-07-2015, 12:00
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 11-08-2015, 23:25
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 12-08-2015, 1:41
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 14-08-2015, 21:36
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 14-09-2015, 17:51
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 14-09-2015, 18:01
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 28-09-2015, 20:49
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 01-10-2015, 16:00
RE: Stiri din fotbal - de cip_leo - 01-10-2015, 16:26
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 01-10-2015, 18:08
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 02-10-2015, 22:37
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 02-10-2015, 23:07
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 03-10-2015, 19:04
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 11-11-2015, 21:16
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 30-11-2015, 20:03
RE: Stiri din fotbal - de Peia Razvan - 30-11-2015, 20:26
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 01-12-2015, 4:13
RE: Stiri din fotbal - de R-1946 - 10-12-2015, 19:14
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 11-12-2015, 0:44
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 16-12-2015, 20:11
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 16-12-2015, 20:29
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 18-12-2015, 6:38
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 18-12-2015, 9:26
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 18-12-2015, 11:07
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 19-12-2015, 5:15
RE: Stiri din fotbal - de red11 - 19-12-2015, 18:04
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 05-01-2016, 20:47
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 06-01-2016, 5:29
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 06-01-2016, 18:58
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 05-02-2016, 19:39
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 11-05-2016, 16:07
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 13-06-2016, 13:03
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 13-06-2016, 18:00
RE: Stiri din fotbal - de Timis - 14-06-2016, 8:29
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 14-06-2016, 8:38
RE: Stiri din fotbal - de Timis - 14-06-2016, 9:01
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 14-06-2016, 9:20
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 27-06-2016, 21:57
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 28-06-2016, 0:57
RE: Stiri din fotbal - de Oli - 07-07-2016, 14:55
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 08-07-2016, 20:22
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 11-10-2016, 23:41
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 11-10-2016, 23:46
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 12-10-2016, 8:51
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 12-10-2016, 19:43
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 04-05-2017, 18:49
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 04-05-2017, 23:30
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 05-05-2017, 12:07
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 05-05-2017, 15:26
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 05-05-2017, 15:54
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 05-05-2017, 19:57
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 05-05-2017, 21:10
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 06-05-2017, 5:54
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 06-05-2017, 9:00
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 07-05-2017, 18:40
RE: Stiri din fotbal - de I 929 - 08-05-2017, 14:56
RE: Stiri din fotbal - de Kapa - 09-05-2017, 11:29
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 09-05-2017, 13:24
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 09-05-2017, 16:33
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 09-05-2017, 21:28
RE: Stiri din fotbal - de Xtreme - 09-05-2017, 23:06
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 09-05-2017, 23:58
RE: Stiri din fotbal - de Triple H - 15-05-2017, 13:22
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 18-05-2017, 22:39
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-05-2017, 8:45
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 19-05-2017, 22:06
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 19-05-2017, 23:18
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 23-05-2017, 18:49
RE: Stiri din fotbal - de Xtreme - 30-05-2017, 12:24
RE: Stiri din fotbal - de Kapa - 18-06-2017, 10:37
RE: Stiri din fotbal - de red11 - 18-06-2017, 13:45
RE: Stiri din fotbal - de Adrian07 - 18-06-2017, 13:55
RE: Stiri din fotbal - de Adrian07 - 18-06-2017, 14:39
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 09-07-2017, 19:57
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 10-07-2017, 4:34
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 10-07-2017, 9:26
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 13-10-2017, 14:24
RE: Stiri din fotbal - de red11 - 13-10-2017, 18:32
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 13-10-2017, 19:01
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 29-10-2017, 14:16
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 14-11-2017, 10:26
RE: Stiri din fotbal - de BaTAI - 30-12-2017, 16:45
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 04-01-2018, 22:42
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 02-02-2018, 0:56
RE: Stiri din fotbal - de Crishu - 05-03-2018, 18:34
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 18-04-2018, 17:20
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 04-06-2018, 21:37
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 20-11-2018, 22:31
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 10-12-2019, 6:34
RE: Stiri din fotbal - de Redpunk_one - 10-12-2019, 8:43
RE: Stiri din fotbal - de adymax - 10-12-2019, 17:19
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 21-04-2021, 20:54
RE: Stiri din fotbal - de Man09 - 26-05-2021, 14:04
RE: Stiri din fotbal - de Giuliano - 26-05-2021, 21:47
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 27-05-2021, 11:23
RE: Stiri din fotbal - de ritza_ - 06-06-2021, 17:02
RE: Stiri din fotbal - de Miki - 06-06-2021, 21:53
RE: Stiri din fotbal - de Kidu - 07-06-2021, 9:57
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 10-07-2021, 19:19
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 01-10-2021, 20:03
RE: Stiri din fotbal - de RedNeck - 16-10-2021, 8:42
RE: Stiri din fotbal - de Bryant - 14-11-2021, 13:07

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 2 Musafir(i)