Jucătorilor le doresc sincer succes la echipele unde vor merge şi unde, cu siguranţă, nu?, îşi vor lua salariile la timp. Ah, şi să nu uite unde şi-au făcut această cotă. Cipri Rus a scăpat totuşi ieftin, alte cluburi îl ţineau al dracului până se terminau de judecat memoriile, chiar din postura de favorit al suporterilor, ori el a primit actele în mână şi e liber să plece unde vrea. Oare cine să-l ia, totuşi? Poate speră la vreun Gaz Metan, măcar, că nici pe la ACS nu cred că se plătesc salariile la timp.
Asta e , să plece cui nu-i convine situaţia, dar cine intră în teren să dea totul, şi aici e valabil inclusiv pentru antrenor. Mai bine de atât nu se poate în Arad, în condiţiile date. Din păcate nu am fost promovaţi de federaţie, şi iată că o decizie proastă riscă să destabilizeze un club pus pe drumul cel bun, dar în acelaşi timp nici să nu salveze un club aflat deja în prăpastie (ACS).