Ligile inferioare romanesti
14-05-2014, 14:19,
#5
RE: Ligile inferioare romanesti
Posibile adversare la baraj pentru UTA Batrana Doamna

Deşi, în ultimul timp, au apărut tot felul de versiuni, lansate de unii oficialii din cadrul FRF, prin care se sugerază că sistemul de promovare în liga a treia poate fi simplificat în vară, prin revenirea la ujn singur meci de baraj între câştigătoarele campionatelor judeţene, timpul trece iar ce s-a decis în vara anului trecut rămâne în vigoare.

Astfel, conform regulamentului, va promova în liga a treia echipa câştigătoare din fiecare turneu de câte trei campioane de judeţ. Turneul va avea loc pe teren neutru şi se va juca între formaţii din zone apropiate.

Chiar dacă mai are restanţa cu Semlecana Semlac şi încă patru etape, e clar că UTA Bătrâna Doamnă va câştiga Liga 4 Arad şi va juca promovarea în Liga 3. Din campionat au mai rămas meciurile cu Frontiera Curtici acasă, Lunca Teuz Cermei deplasare, Voinţa Mailat acasă şi Victoria Zăbrani în deplasare.

Deoarece şi campionatele din judeţele apropiate Aradului sunt aproape de final, vă prezentăm situaţia în clasamente, cu posibilele adversare pentru reprezentanta Aradului.

TIMIŞ

În judeţul Timiş, primele două echipe sunt la diferenţă de un punct, astfel că se joacă. Interesant de urmărit cum va decurge situaţia, pentru că un meci de baraj între ASU Poli şi UTA BD ar putea fi meciul cu cel mai mare succes de public din istoria acestor baraje, cele două adversare fiind echipele adoptate de către suporteri.

1. CS Ghiroda 75

2. ASU Politehnica Timişoara 74

3. Progresul Gătaia 62

BIHOR

Cei din Sînmartin par decişi să revină în atenţia fotbalistică naţională, gruparea bihorenă fiind clădită pe scheletul fostei Luceafărul, din Liga 2.

1. CSC Sânmartin 68

2. Kinder Paleu 66

3. FC Hidişel 63

CARAŞ SEVERIN

Lupta pentru titlu este extrem de echlibrată în Caraş, primele trei clasate având şanse de juca barajul.

1. Oţelu Roşu 38

2. Minerul Anina 37

3. Recolta Berzovia 36

HUNEDOARA

Retezatul Haţeg a retezat de mult timp orice concurenţă la câştigarea seriei şi se pregăteşte pentru baraj.

1. Retezatul Haţeg 67

2. Hercules Lupeni 56

3. CNS Cetate Deva 53

ALBA

În acest judeţ, câştigătoarea este deja cunoscută, chiar dacă mai sunt şanse matematice de a fi răsturnată situaţia. Deci Industria Galda de Jos.

1. Industria Galda de Jos 60

2. Arena Alba Iulia 51

3. Cuprirom Abrud 40

SĂLAJ

Şi în acest judeţ se cunoaşte participanta la baraj, Sportul Şimleu Silvaniei.

1. Sportul Simleu Silvaniei 66

2. Dumbrava Galgau-Almasului 54

SATU MARE

În acest judeţ, echipele sunt împărţite în două serii de la Divizia D, câştigătoarele urmând să joace finala. Situaţia rămâne complicată.

Seria A

1. Someşul Cărăşeu 45

2. Victoria Apa 37

Seria B

1. Unirea 08 Tăşnad 49

2. Someşul Oar 44

CLUJ

Chiar dacă şansele ca turneul să aibă o echipă din acest judeţ, teoretic se poate. Şi aici câştigătoarea este clară.

1. A.S. PLAIUL Iacobeni 54

2. C.S. Aghireşu 46

MARAMUREŞ

Un alt judeţ cu probabilitate mică de a avea adversară contra arădenilor, care are două serii în Liga 4.

Seria Nord

1. CSM Sighetu Marmatiei 63

2. Iza Dragomireşti 58

Seria Sud

1. Spicul Ardusat 57

2. AS Speranta CSŞ 2 Coltău 54


(www.vestic.ro)
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Ligile inferioare romanesti - de Miki - 28-02-2014, 9:55
RE: Ligile inferioare romanesti - de DaniJ90 - 01-05-2014, 12:54
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 11-05-2014, 11:44
RE: Ligile inferioare romanesti - de dedei - 11-05-2014, 21:49
RE: Ligile inferioare romanesti - de |R|O|B|I| - 14-05-2014, 14:19
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 29-05-2014, 0:37
RE: Ligile inferioare romanesti - de dedei - 29-05-2014, 12:35
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 29-05-2014, 14:10
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 04-06-2014, 21:40
RE: Ligile inferioare romanesti - de cip_leo - 05-06-2014, 13:59
RE: Ligile inferioare romanesti - de I 929 - 05-06-2014, 14:22
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 05-06-2014, 15:07
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 05-06-2014, 20:59
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 05-06-2014, 22:51
RE: Ligile inferioare romanesti - de I 929 - 05-06-2014, 23:19
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 24-06-2014, 9:09
RE: Ligile inferioare romanesti - de I 929 - 13-07-2014, 12:29
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 31-07-2014, 9:07
RE: Ligile inferioare romanesti - de Chere - 31-07-2014, 11:01
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 31-07-2014, 11:30
RE: Ligile inferioare romanesti - de I 929 - 06-08-2014, 14:36
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 25-08-2015, 23:23
RE: Ligile inferioare romanesti - de I 929 - 29-08-2016, 22:08
RE: Ligile inferioare romanesti - de Kidu - 08-09-2017, 8:30
RE: Ligile inferioare romanesti - de Giuliano - 08-09-2017, 18:03
RE: Ligile inferioare romanesti - de red11 - 08-09-2017, 20:09
RE: Ligile inferioare romanesti - de Crishu - 29-10-2017, 23:52

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)