Tenis

[Redpunk_one]

http://www.gandul.info/puterea-gandului/...o-12886074

Pământul i-a pus piedică Simonei, dar n-a îngenuncheat-o

Îmi va ieşi greu din minte prim-planul de ieri al zonei din jurul liniei de fund a Centralului de la Wimbledon, cel mai faimos court din lume.

Pământ gol, niciun fir de iarbă pe sute de centimetri pătraţi, o crustă cenuşie, uscată, plină de crăpături. După 6 rânduri de meciuri, mesele de biliard pe iarbă ale lui All England Club arată în partea din spate ca o piele de şacal mâncat de râie.

Imaginea aceea sumbră, ca din Death Valley, mi-a iscat de la început o presimţire rea. Când am văzut cantul adidasului stâng al Simonei proptindu-se în lutul prăfos şi îndoindu-i glezna aproape de ruperea ligamentelor, parcă s-a întrupat presimţirea aceea neagră. Am urlat de furie - ştiam că, dureros şi nedrept, totul e pierdut.

Aşa a fost să fie. Pe iarba chelită de la Wimbledon, jucătorii alunecă, se împiedică, pică în şpagaturi necontrolate, riscul de accidentare e maxim. Putea s-o păţească la fel de bine şi Bouchard. Englezii nu renunţă la această suprafaţă veche de aproape un veac şi jumătate pentru că sunt englezi. Şi tocmai în asta stă farmecul teribil al Wimbledonului.

Accidentările sunt şi ele tenis. Simona a făcut faţă fără să crâcnească, a luptat până la ultima minge, şi-a înfruntat soarta cu demnitate.
Talentata Eugenia, în schimb, a făcut un meci prost. Nu degeaba antrenorul ei n-a ţopăit deloc de fericire. Nu sunt, cum bine ştiţi, un producător de românisme şi patrioţeli în comentariul de sport, dar acum îmi asum următoarea afirmaţie: atât cât a jucat la parametrii fizici normali, precum şi în situaţiile în care nu trebuia să apese pe glezna stângă (frână la deplasarea rapidă pe rever şi la serviciu), Simona Halep a fost peste Bouchard.

Finalul meciului ne-a arătat o combinaţie de ridicol cu tristeţe: canadianca, smucită şi imprecisă, a avut nevoie de vreo 5-6 match points ca să curme un meci fără nicio speranţă pentru Simona. Într-un spectacol de corrida în sudul Franţei am văzut un matador fluierat de toată arena pentru că nu era în stare să ucidă ca lumea taurul rănit, ajuns în genunchi. Dacă joacă aşa în finala cu Kvitova, Eugenia o să ia în braţe tipsia mică în ceva mai mult de un ceas.

Eu, unul, nu am nimic să-i reproşez Simonei. Cu finală la Roland Garros şi semifinală la Wimbledon e la un pas de a fi cea mai mare jucătoare de tenis a României din toate timpurile. Şi minunata ei călătorie în jurul Pământului nu se va opri curând, chiar dacă ar fi să joace şi pe un teren ca un drum de ţară românesc.