Rugby
07-02-2015, 17:00,
#2
RE: Rugby
Numai rusii puteau sa faca asa ceva (vezi punctul 2)...

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/rug...t-13808713

Naţionala de rugby a României debutează sâmbătă, în Rugby Europe Championship. „Stejarii” vor întâlni, pe Estadio Universitario din Lisabona, Portugalia (ora 16:40, în direct pe TVR1) în faţa căreia nu a mai pierdut din 2012. ProSport îţi prezintă 10 lucruri inedite despre competiţia în care România joacă de 79 de ani.


1. Competiţia a debutat în 1936 şi a purtat diferite nume de-a lungul timpului: Turneul FIRA, Cupa Europei FIRA, Cupa Naţiunilor FIRA, Trofeul FIRA şi Cupa Europeană a Naţiunilor. Din acest an competiţia şi-a schimbat numele în Rugby Europe Championship
În prezent, competiţia reuneşte cele mai bune şase echipe din al doilea eşalon valoric: România, Georgia, Rusia, Portugalia, Spania şi Germania, ultima luând locul Belgiei care a retrogradat.


2. Ediţia din 2004 a fost cea mai controversată. România a ratat atunci şansa de a câştiga competiţia după ce a pierdut, surprinzător, cu Rusia, 24-33, la Krasnodar. Moleşiţi şi fără vlagă pe teren, „stejarii” aveau să afle, în urma testelor toxicologice că fuseseră drogaţi cu somnifere, puse în mâncare. Atunci, Rusia reuşea să învingă pentru prima dată România.


Dănuţ Dumbravă este singurul jucător din echipa din 2004 care se regăseşte şi acum în primul XV

3. Georgia, cea mai importantă adversară a României este campioană din 2011 şi a câştigat de 4 ori consecutiv competiţia. Pe banca tehnică, georgienii un antrenor neozeelandez, Milton Haig.

4. Cupa Antim Ivireanul este trofeul pus în joc la meciurile dintre România şi Georgia. Antim Ivireanul este un sfânt de origine georgiană, ajuns însă în România, unde a devenit Mitropolit al Munteniei şi unde a ajutat la construirea a numeroase biserici. Trofeul a fost donat de suporterii georgieni. Cupa se acordă la fiecare meci dintre cele două, mai puţin jocurile din preliminarii sau din cadrul Cupei Mondiale. Dacă un meci se termină la egalitate, trofeul va fi acordat echipei care a marcat ultimele puncte.  Cupa a fost realizată din bronz de către un faimos sculptor georgian, fost jucător de rugby, Guia Japaridze.

5. Jocul pe porecle. Românii sunt numiţi „stejari”, portughezii – „lupi”, georgieni – „lelos”, ruşii – “urşi”, iar spaniolii – “lei”.

6. Germania, echipa nou promovată în turneu a crescut în lumea rugbyului şi cu ajutorul unui român, Petre Ianusevici. Acesta a lucrat timp de 20 ani ca antrenor federal al forului de specialitate german, fiind selecţioner la toate categoriile de vârstă, inclusive la reprezentativa de seniori. În prezent, nemţii au o echipă semi-profesionistă pregătită de un antrenor sud-african, Kobus Potgieter.

7. Rugby Europe Championship este competiţia care asigură calificarea la Cupa Mondială a echipelor din a doua divizie valorică. Astfel, primele două  echipe din clasamentul cumulat al competiţiei pe doi ani (2013 şi 2014, în cazul competiţiei din Anglia din acest an), merg direct la Cupa Mondială, în timp ce locul 3 va disputa recalificări.


La Cupa Mondială din Anglia, în acest an, România va întâlni Irlanda, Italia, Franţa şi Canada

8.Cea mai categorică victorie a “stejarilor” în Cupa Europeană a Naţiunilor datează din 2005, când au învins Ucraina cu 97-0 (47-0), la doar 4 puncte distanţă de doborârea recordului echipei, 100-0 cu Bulgaria, în 1976

9. În ediţia din 2007 s-a petrecut un incident interesant: aflaţi la Bucureşti pentru meciul din Cupa Europeană a Naţiunilor, ruşii au rămas fără o parte din echipamentul de joc, care le-a fost furat din Hotelul Student Parc, din Complexul Lacul Tei. Atunci, oficialii Federaţiei Române de Rugby au pus la dispoziţia adversarilor ghete de joc.


10. Cele mai multe puncte pentru România în această competiţie au fost marcate de Florin Vlaicu, 273, iar cele mai multe eseuri au fost reuşite de Gabriel Brezoianu şi Cătălin Fercu, fiecare cu câte 14.


Florin Vlaicu este jucătorul cu cele mai multe puncte marcate din istoria rugbyului românesc, 554


Meciurile României în Rugby Europe Championship 2015:

Portugalia – România   7 februarie Lisabona

România – Spania        14 februarie

Rusia – România          28 februarie

Germania – România   14 martie

România – Georgia       21 martie


Echipa României pentru meciul cu Portugalia: 1. Mihaiţă Lazăr, 2. Otar Turashvili, 3. Horaţiu Pungea - 4. Valentin Popârlan, 5. Marius Sîrbe - 6. Viorel Lucaci, 8. Mihai Macovei ©, 7. Valentin Ursache- 9. Valentin Calafeteanu, 10. Dănuţ Dumbravă - 11. Ionuţ Botezatu, 12. Csaba Gal, 13. Cătălin Dascălu, 14. Ionuţ Dumitru - 15. Dorin Manole. Rezeve: 16. Andrei Rădoi, 17.  Constantin Pristaviţă, 18.Alexandru Ţăruş, 19.Marius Antonescu, 20.Stelian Burcea, 21. Grigoraş Diaconescu, 22. Florin Ioniţă, 23.  Adrian Apostol.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Rugby - de Miki - 28-02-2014, 10:00
RE: Rugby - de Redpunk_one - 07-02-2015, 17:00
RE: Rugby - de Chere - 07-10-2015, 9:19
RE: Rugby - de Kidu - 07-10-2015, 9:26
RE: Rugby - de Xtreme - 07-10-2015, 9:49
RE: Rugby - de Kidu - 07-10-2015, 9:54
RE: Rugby - de Giuliano - 07-10-2015, 18:45
RE: Rugby - de MIR - 10-05-2024, 19:48

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)