UTA U19
08-10-2018, 14:47,
#2
RE: UTA U19
Citat:Duminica de la ora 12, UTA U19 a întâlnit pe Universitatea Cluj în etapa a doua din Liga Elitelor. Oaspeții au câștigat cu 5-0 și juniorii arădeni rămân cu zero puncte în campionat și după această rundă. În minutul 89, UTA a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, ratată însă de Obrad.

UTA a început meciul cu Creța – Haraseniuc, Pașcu, Dardai, Onuțan – Sabău, Morar – Nagy, Teodorovici, Obrad – R. Petcuț. Au mai jucat: Tudor, Sabău, Lazăr și Onuțan.

„La diferența aceasta de scor cuvintele nu își mai au rostul. Am întâlnit o echipă mult mai bună decât noi, în acest moment nici nu știu cât suntem de pregătiți pentru nivelul din acest an al Ligii Elitelor. Nu cunoaștem încă celelalte echipe, tot ce putem spune că diferența de valoare dintre formația de acum doi ani, când am câștigat seria la Under 17 și cea de acum e, din păcate, destul de mare. În prima repriză au fost situații de-o parte și de cealaltă, apoi am luat gol la o fază fixă, pe o lipsă de marcaj, iar în partea a doua, luând două goluri într-un minut s-a terminat totul. Clujenii au jucat cu elan, noi clacând psihic nici nu am mai putut alerga ca lumea. Așadar, a fost un meci pe care sperăm să-l uităm cât mai repede, dar, pe de altă parte, trebuie să avem o altă atitudine și o altă determinarte în meciurile ce urmează”, a spus Costel Bogoșel la finalul disputei de pe „Motorul”.

În runda următoare, UTA va da piept cu Școlar Reșița. Partida se va disputa duminică, 14 octombrie, de la ora 12, în Valea Domanului.

SURSA: http://uta-arad.ro/stiri/infrangeri-pent...telor/4354

Bai frate ce ne-au troznit astia! Refuz sa cred ca e asa mare diferenta de valoare. Pacat e deja a doua infrangere dupa ce in prima etapa am pierdut iarasi la scor, 0-3 cu Centrul National Mures.
Răspunde


Mesaje în acest subiect
UTA U19 - de Kidu - 25-06-2018, 11:53
RE: UTA U19 - de Kidu - 08-10-2018, 14:47
RE: UTA U19 - de Zagorakis - 11-11-2021, 22:48
RE: UTA U19 - de RudolphWST - 11-11-2021, 23:30
RE: UTA U19 - de johnbabu - 19-03-2024, 15:36
RE: UTA U19 - de soniyasinghania - 10-04-2024, 13:04

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)