# Roger Junio Rodriguez Figuera - vandut
05-02-2021, 14:22,
#3
RE: #9 Roger Junio Rodriguez Figuera
Brazilianul Roger Junior Rodrigues Figueira (24 de ani) a avut un impact important în jocul UTA-ei de la sosirea de la FC Riga, campioana en-titre a Letoniei. Mijlocașul ofensiv, utilizat de Laszlo Balint în special în linia de doi atacanți, a contribuit la toate cele patru goluri marcate de UTA în retur, ba chiar a înscris spectaculos contra Argeșului în urmă cu zece zile.

Totuși, „Bătrâna Doamnă” a pierdut acel meci, precum și următorul de pe teren propriu contra celor de la Dinamo, în timp ce afară a luat 6 puncte din tot atâtea posibile. „În special acasă, căci aici am mai avut probleme, cred că trebuie să ne schimbăm atitudinea, trebuie să fim mai puternici, să arătam mai multă calitate pe teren. Personal, am venit aici pentru a câștiga meciuri și pentru a-mi demonstra calitățile. Nimănui nu-i place să piardă, trebuie să schimbăm această mentalitate. Să luăm lucrurile bune să cele rele din fiecare meci și să creștem de la un meci la altul. Nu știu de ce jucăm mai bine în deplasare. Știu, în schimb, că avem jucători cu calități bune, pe care trebuie să le arătăm în teren și acasă, ca și la partidele din deplasare. Uneori, trebuie să fim mai curajoși și să ne arătăm toți cele mai bune calități”, susține fotbalistul brazilian, titular în toate cele cinci partide oficiale ale „roș-albilor” din acest an.

Până la sosirea în Liga 1, Roger jr. evoluase în Europa doar în campionatele Albaniei și Letoniei. „Nivelul campionatului este mai bun aici, din primele meciuri am simțit valoarea jucătorilor din România. Este un lucru bun pentru mine că am venit în acest campionat, mă ajută să îmi cresc atât nivelul fizic, cât și cel mental. Vreau să continui să demonstrez și să câștigăm meciuri”, a mai punctat utistul.

În fișa postului, Rojer are trecut mijlocaș central ofensiv, dar Laszlo Balint l-a utilizat ca al doilea „vârf” sau în banda dreaptă pe finalurile meciurilor cu Voluntari, FC Argeș sau Dinamo. „Poziția mea de bază este cea de număr 10, pentru că îmi place să pasez și să controlez jocul, dar voi juca oriunde dorește antrenorul. Nu știu dacă am un model în fotbal, dar îmi place profesionalismul lui Cristiano Ronaldo, atât în teren cât și înafara lui, iar fotbalistul meu preferat este Ronaldinho”, a mai afirmat poate cel mai bun transfer al iernii la UTA.

UTA se pregătește de deplasarea de risc maxim de la Clinceni, unde dă peste o formație ce s-a autodepășit în acest sezon și ocupă loc de play-off după 20 de etape. „Toată lumea este pregătită pentru următorul meci. Nu suntem într-o situație bună pentru că am pierdut duminică, dar am adunat toate informațiile despre viitorul adversar și suntem pregătiți să-l înfruntăm”, a mai transfmis Roger jr.
Mijlocașul brazilian, care la echipa arădeană poartă numărul 9, este cotat la 300 de mii de euro pe transfermarkt.

https://www.sportarad.ro/2021/02/02/impl...alitatile/
- Pentru noi doar UTA contează !!! -
Răspunde


Mesaje în acest subiect
RE: #9 Roger Junio Rodriguez Figuera - de UTAFan90 - 05-02-2021, 14:22

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)