#20 Desley Ubbink
12-01-2022, 11:54, (Ultima modificare: 12-01-2022, 11:54 de UTAFan90.)
#3
RE: #20 Desley Ubbink
Desley Ubbink a dezvăluit de ce a refuzat România în primă fază. Ce l-a schimbat + exemplul Hagi

     Desley Ubbink (28 de ani) ne demonstrează că mai există jucători străini în Liga 1 capabili să găsească cuvinte frumoase atunci când vine vorba despre România.

     Chiar dacă auzise foarte multe lucruri negative despre România, Desley Ubbink a răsuflat ușurat să afle că lucrurile nu stăteau deloc așa.
”Un agent român l-a abordat pe agentul meu. La început am refuzat, pentru că auzisem o mulțime de povești nefericite despre România. Până la urmă, am avut o conversație cu agentul meu și am semnat.

     De fapt, toate poveștile rele pe care le-am auzit despre această țară nu s-au dovedit a fi adevărate. Auzi deseori că echipele de aici nu-și plătesc salariile, dar nu este cazul la acest club.
     UTA Arad este un club cald, toată lumea este dispusă să te ajute. Și colegii mei au fost amabili când am sosit”, a declarat Ubbink, pentru voetbalzone.nl.
     Desley Ubbink a acceptat să vină la UTA Arad pentru a căpăta cât mai multe meciuri în picioare, iar dorința i-a fost îndeplinită. Este om de bază în strategia lui Laszlo Balint. Mijlocașul recunoaște că Liga 1 nu are ritmul din Eredivisie, însă menționează faptul că se înregistrează un progres și-n fotbalulul românesc. În principal, acest detaliu i s-ar datora lui Gheorghe Hagi, are a promovat jucători tineri pe bandă rulantă.
     ”Era timpul să merg undeva unde să pot juca o mulțime de jocuri. Nici nu mi-a fost greu să mă adaptez, pentru că joc de opt ani în străinătate. Când pornești în prima ta aventură străină, îmi imaginez că te lovești de anumite lucruri.
Acum știu exact care sunt lucrurile de care trebuie să am grijă mai întâi. Fotbalului românesc este mai puțin viu decât în Olanda, dar se vede o anumită creștere.

     Vedeți că acum pun tot mai mult accent pe tineri. Cred că asta i se datorează în principiu lui Gheorghe Hagi”, a completat Ubbink.
Desley nu se gândește să plece prea curând de la UTA. A bifat 21 de partide pentru arădeni, cu un gol și două pase decisive, și se simte extrem de apreciat de antrenori și suporteri.  Pentru moment, va trebui să treacă cu bine peste cantonamentul pe care UTA îl desfășoară, în aceste zile, în Antalya.

     În prima partidă de verificare, UTA a pierdut meciul cu Charleroi, scor 1-4.
     În cariera sa, Dessley Ubbink a evoluat pentru RKC Waawijk (Țările de Jos), Taraz și Shaktar Karagandy (ambele din Kazahstan), AS Trencin (Slovacia) și Podbeskidzie (Polonia).

https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/d...gi-1461629
- Pentru noi doar UTA contează !!! -
Răspunde


Mesaje în acest subiect
#20 Desley Ubbink - de UTAFan90 - 21-06-2021, 17:03
RE: # Desley Ubbink - de UTAFan90 - 21-06-2021, 17:05
RE: #20 Desley Ubbink - de UTAFan90 - 12-01-2022, 11:54
RE: #20 Desley Ubbink - de AdiG - 18-01-2022, 18:30
RE: #20 Desley Ubbink - de Kidu - 20-01-2022, 11:49
RE: #20 Desley Ubbink - de UTAFan90 - 21-07-2022, 10:40

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)