Comunicate SCU
06-03-2014, 16:32, (Ultima modificare: 28-02-2017, 23:17 de Kidu.)
#1
Exclamation  Comunicate SCU
Aici vom contabiliza comunicatele emise de catre asociatia Suporter Club UTA.
Rugamintea mea este sa purtati discutiile in topicul destinat asociatiei iar aici sa ramana doar comunicatele. Merci!

Citat:Comunicat SCU - 6 martie 2014

În urmărirea scopului asociaţiei de a promova spiritul UTA-ei în rândurile arădenilor, Suporter Club UTA face parte şi în acest an din echipa organizatoare a Campionatului de minifotbal între licee "Ladislau Bonyhadi" alături de Consiliul Judeţean al Elevilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Comisia Judeţeană de Arbitri, Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Anul acesta se desfăşoara cea de-a doua ediţie, tragerea la sorţi având loc astăzi la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Competiţia se desfăşura de luni până miercuri la sala de sport a Şcolii Generale nr. 12 Arad.

Ca urmare a deciziei Adunării Generale a Suporter Club UTA de a retrage dreptul de folosinţă al numelui, siglei şi culorilor UTA-ei de societatea comercială FC UTA S.A., atât membrii asociaţiei cât şi cei ai peluzei "Arad 1945" nu se vor prezenta la meciul de sâmbătă, 8 martie, al FC UTA S.A.. Această societate nu mai reprezintă UTA din punctul nostru de vedere, iar pe zi ce trece găsim noi motive care să ne demonstrează că am procedat corect pentru protejarea spiritului UTA-ei de actualii "acţionari, creditori, conducători" ai FC UTA S.A.. Nu mai departe de ziua de ieri ni s-a părut de-a dreptul hilară prestaţia lui Adrian Marţean de la Adunarea Generală a F.R.F., lucru evidenţiat şi de mass-media arădeană. Cu toate acestea nu-i putem condamna pe cei care aleg să meargă la sâmbătă la stadion pentru a urmări un meci de liga a II a deoarece înţelegem că decizia noastră nu este uşoară de înţeles, după cum nu a fost nici uşoară de luat. Avem însă convingerea că în curând va deveni evident pentru toţi arădenii că singura modalitate de a rupe UTA de Adrian Marţean şi Giovanni Catanzariti a fost calea aleasă de Suporter Club UTA.
Revenind la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal, Suporter Club UTA salută noua conducere a acestui for şi îi urează mult succes în aplicarea proiectelor de însănătoşire din toate punctele de vedere ale fotbalului românesc.

Suporter Club UTA
Răspunde
13-03-2014, 13:18, (Ultima modificare: 13-03-2014, 14:47 de Kidu.)
#2
RE: Comunicate SCU
Citat:Comunicat SCU - 13 martie 2014

Cea de-a doua ediţie a campionatului de minifotbal între licee "Ladislau Bonyhadi" a ajuns la final, câştigătorii din acest an fiind cei de la Colegiul Economic. Ei au câştigat finala în faţa celor de la Liceul “Mihai Viteazu” din Ineu, după executarea loviturilor de departajare, la capătul un meci spectaculos în care s-a văzut dorinţa de victorie a fiecărui jucător, încheiat cu scorul de 3-3. În cele două semifinale s-au mai calificat echipele Liceului cu Program Sportiv Arad şi a Liceului Teoretic “Mihai Veliciu” Chişineu Criş. Cele două au disputat finala mică, echipa din Chişineu Criş adjudecându-şi locul III tot după executarea loviturilor de departajare.

Echipa de pe locul I a fost premiată cu un set de echipament format din maieu plus şort (14 bucăţi). Primele trei echipe (finalistele şi câştigătoarea finalei mici) au primit câte o minge, iar toate echipele participante au primit câte o diplomă şi un set de materiale promoţionale cu însemnele UTA-ei.

Performerii turneului, însemnând cel mai bun jucător, golgheterul şi cel mai bun portar au primit câte o geantă de antrenament, câte o şapcă şi câte un voucher de 50 de lei la fast food-ul "Pit Stop" din Arad.

Organizatorii campionatului (Consiliul Judeţean al Elevilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţia Judeţeană de Fotbal, Suporter Club UTA) mulţumesc tuturor sponsorilor pentru ajutor: Fast Food Pit Stop, Old Lady`s Pub, Bulevard Print, precum şi gazdelor de la Şcoala Gimnazială "Regina Maria". Ne bucurăm că această acţiune a avut succes în rândul elevilor din municipiu şi judeţ, implicarea tuturor fiind exemplară. Mulţumim în mod special elevilor şi profesorilor de la şcolile din judeţ care s-au deplasat la Arad pe cheltuiala proprie pentru a participa la acest turneu ce poartă numele golgheterului UTA-ei din primii săi ani de glorie, Ladislau Bonyhadi.

De asemenea, zilele trecute, SCU cu ajutorul Galleria Mall a acordat 150 de vouchere şi gratuităţi copiilor din cadrul Centrului de Copii şi Juniori al FC UTA S.A. ce pot fi folosite în magazinele cu articole sport din centrul comercial amintit.

Suporter Club UTA
Răspunde
17-03-2014, 15:41, (Ultima modificare: 17-03-2014, 15:45 de Kidu.)
#3
RE: Comunicate SCU
Citat:Conferinţa de presă SCU - 17.03.2014

Adunarea Generală a Suporter Club UTA s-a întrunit duminică în şedinţă extraordinară deschisă oricărei persoane care dorea să-şi spună punctul de vedere legat de cedarea dreptului de folosinţă a siglei, numelui şi culorilor UTA-ei către ONG-ul “UTA Bătrâna Doamnă.” O prezenţă mai bună la o Adunare Generală a SCU am avut doar la înfiinţare când eram în liga I. Un procent de 72 la sută dintre cei prezenţi cu drept de vot au votat pentru cedarea dreptului de folosinţă a numelui, siglei şi culorilor UTA-ei către UTA Bătrâna Doamnă în anumite condiţii pe care le-am discutat cu domnul Mesazr şi asupra cărora am căzut de-acord. E foarte important să distingem între cedarea dreptului de folosinţă şi cedarea definitivă pentru că noi nu avem acest drept conform actului prin care domnul Bara a cesionat către SCU dreptul de folosinţă al mărcii UTA. Condiţiile cele mai importante sunt:
1. Modificarea statutului ONG-ului “UTA Bătrâna Doamnă” în sensul adoptării siglei, culorilor şi numelui clubului de fotbal “UTA Arad” concomitant cu cedarea către SCU a dreptului de folosinţă a numelui, culorilor şi siglei “UTA Bătrâna Doamnă”;
2. Cooptarea SCU printr-un reprezentant în structurile de conducere ale asociaţiei UTA Arad (Adunare Generală, Consiliu Director);
3. Avizul SCU în cazul modificărilor majore ale statutului asociaţiei ce ar implica eventuale schimbări de denumire, fuziuni, cesiuni, schimbări ale sediului în alte localităţi sau la alte adrese fără nicio legătură cu simbolul UTA;
4. Înfiinţarea unui Centru de Copii şi Juniori al UTA-ei care să funcţioneze pe structura unui ONG, organizat profesionist, care să fie o adevărată pepinieră de talente pentru echipa mare.

Menţionăm că SCU va respinge de principiu orice situaţie anormală care ar putea apărea în sensul condiţiei numărul trei de mai sus. De asemenea, modul în care protocolul va fi pus în aplicare şi respectat va fi supus în permanenţă atenţiei membrilor Suporter Club UTA. Nu avem însă motive să punem răul în faţă, de aceea condiţiile nu sunt formulate la modul imperativ.
Decizia AG a SCU a fost luată după ce în prealabil a fost respinsă o propunere de amânare a oricărei decizii privind sigla, numele şi culorile până la finalul campionatului. Menţionăm că toată lumea prezentă la AG a avut dreptul să-şi spună liber opinia, iar în urma unor discuţii constructive credem că am ales calea cea bună pentru viitorul UTA-ei. Ieri nu am am luat o hotărâre pentru ziua de azi sau de mâine, am ales să fie UTA mai departe aşa cum merită această echipă să existe: o echipă îmbrăţişată de întreg oraşul, de la simplii suporteri la oameni de afaceri şi autorităţi.
Închidem astfel demersul nostru prin care am încercat să redăm UTA atât Aradului cât şi sieşi. Am făcut “n” încercări de a salva UTA S.A. din mâinile celor care o duceau zilnic spre o moarte urâtă. Am lansat apeluri la dialog pentru găsirea de soluţii. Am stârnit dezbatere în Arad legată de UTA şi ne-am bucurat că în aceste ultime săptămâni s-a discutat despre viitorul echipei şi că în cele din urmă s-a ales o cale mai bună. Am făcut ceva pentru UTA în tot acest timp, am ales să ne implicăm, nu să stăm în expectativă pe principiul "vedem ce-o fi când o fi". Prin drumul pe care am început să mergem suntem convinşi că am dat o şansă mare Aradului să aibă fotbal de performanţă peste doar câţiva ani, iar acel fotbal să existe tot prin UTA - echipa noastră cu un palmares atât de bogat. Mai mult, această echipă va putea fi apreciată, iubită de arădeni şi respectată de adversari.
Noi, SCU, vom susţine din această săptămână UTA, singura UTA care există pentru noi. Nu forţăm pe nimeni să facă ceva cu care nu este de-acord, nu obligăm pe nimeni să meargă la meciurile UTA-ei în liga a 4 a, nu obligăm pe nimeni să nu meargă la meciurile echipei care joacă încă în liga a 2 a. Însă noi, ca grup activ de suporteri, am luat ieri o decizie pe care o considerăm corectă şi astfel ca asociaţie şi peluză vom merge mai departe şi vom susţine UTA. Nu am trecut deloc printr-o perioadă uşoară, nu a existat o izbucnire de bucurie ieri după vot, însă am luat o decizie atât cu inima dar mai ales cu mintea. Ne-am simţit uşuraţi că UTA este de astăzi pe mâini bune şi că ne vom putea vedea liniştiţi de viaţa noastră de suporteri fără să ne fie ruşine de cine reprezintă UTA şi fără să ne îngrijorăm dacă există mâncare pentru jucători, dacă există bani de cazare, salarii şi alte cheltuieli.
Din vară nu va mai trebui să existe situaţia ambiguă cu două echipe care îşi revendică titulatura de UTA şi vom merge mai departe cu demersurile noastre pentru a avea o singură UTA. Facem apel la conducătorii SC FC UTA S.A. să îşi asume public în cel mai scurt timp că nu mai reprezintă UTA şi să-şi găsească o soluţie pentru o nouă identitate a clubului pe care îl conduc înainte să fie obligaţi să o facă. Credem că în acest moment ei au probleme mai importante decât cele legate de orgoliul personal.
Cât de curând sperăm să vedem UTA acolo unde îi este locul, în Liga I, jucând pe un stadion ajuns în sfârşit aproape de standardele europene.

Suporter Club UTA
Răspunde
24-03-2014, 12:53, (Ultima modificare: 13-08-2014, 15:31 de Kidu.)
#4
RE: Comunicate SCU
Comunicat SCU 24.03.2014 - Ajutor pentru Adrian Zaluschi

Suporter Club UTA face un apel tuturor utiştilor să doneze în funcţie de posibilităţile lor materiale o sumă de bani ce va fi direcţionată către jucătorul Adrian Zaluschi pentru a-l ajuta în procesul delicat de refacere după operaţia la cap suferită în cursul zilei de sâmbătă. Suntem în legătură permanentă cu soţia lui Adrian Zaluschi, aceasta mărturisindu-ne că familia are nevoie de bani pentru medicamente, alimentaţie şi alte cheltuieli mai ales că jucătorul nu are o asigurare medicală validă, contribuţiile obligatorii la fondul de sănătate nefiind plătite de angajatorul său. În speranţa unei recuperări cât mai rapide şi complete a jucătorului, Suporter Club UTA îi roagă pe toţi utiştii să contribuie cu o sumă de bani pe care o pot dona în două posibilităţi:
- La Old Lady's Pub pe strada Poetului nr. 5 unde va exista o listă nominală pe care va semna fiecare donator şi va fi specificată suma donată;
- În conturile Suporter Club UTA deschise la Alpha Bank, sucursala Arad: RO47BUCU575010222511RO01 - LEI , respectiv RO04BUCU575010222511EU01 - EURO. Îi rugăm pe cei care vor dona bani în conturile specificate să trimită şi un mail la adresa suporterclubuta@yahoo.com în care să-şi specifice numele şi suma donată.

Suporter Club UTA
Răspunde
16-05-2014, 14:57, (Ultima modificare: 13-08-2014, 15:29 de Kidu.)
#5
RE: Comunicate SCU
Comunicat SCU 16.05.2014 - Marţean, Micşa, Barbu, afară din stadionul Francisc Neuman!

Suporter Club UTA solicită Primăriei Municipiului Arad să respecte Hotărârea Consiliului Local ce reglementează accesul pe bazele sportive ale municipalităţii şi să nu mai permită folosirea Stadionului „Francisc Neuman” de către oficialii S.C. FC UTA S.A. fără plata la zi a chiriei datorate. De asemenea, solicităm evacuarea lor din orice spaţii ocupate acum la stadion dacă nu sunt plătite sumele datorate conform Hotărârii de Consiliu Local.

Este de-a dreptul revoltător că zi de zi apare câte un nou motiv de ruşine naţională legat de S.C. F.C. UTA S.A., când din păcate indivizii Adrian Marţean, Giovanni Catanzariti, Cătălin Barbu sau Dorin Micşa sunt încă asociaţi cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc. Nu înţelegem calitatea ultimilor doi de a se erija în proprietarii stadionului şi de a mai deţine cheile de la vestiar sau birouri, ori de a pune condiţii cu privire la accesul la vestiare sau în cantină. De aceea insistăm ca acestora să nu li se mai permită accesul în stadion şi să fie evacuaţi de îndată – dacă nu se conformează prevederilor Hotărârii CLM Arad.

Dorim să atragem atenţia funcţionarilor Federaţiei Române de Fotbal că jucătorii aflaţi sub contract cu echipa lui Adrian Marţean sunt trataţi ca nişte sclavi ce nu beneficiază de drepturi fundamentale stipulate în Codul Muncii. La Arad s-a creat un precedent periculos pentru jucătorii oricărei echipe de fotbal din România. Practic, intrând în insolvenţă, jucătorii rămân sub contract cu clubul dar angajatorii nu riscă nimic dacă nu-i plătesc. Astfel, jucătorii aflaţi sub contract cu echipa lui Marţean nu sunt plătiţi de peste jumătate de an dar sunt şi legaţi la mâini: nu pot depune memorii la F.R.F. pentru a deveni jucători liberi şi nu-i pot obliga pe „patroni” să le achite restanţele. În acest context tensiunea acumulată la nivelul lotului de seniori ai S.C. F.C. UTA S.A. este deplin justificabilă, fiind întreţinută de acţiunile nesimţite, arogante şi josnice ale lui Marţean, Barbu sau Micşa.

Nu în ultimul rând dorim să le atragem atenţia componenţilor echipei de juniori republicani ai S.C. F.C. UTA S.A., antrenorilor şi părinţilor acestora, că un debut în Liga a II a „sub umbrela” lui Marţean, fără condiţii minime de pregătire, alimentaţie, medicamentaţie, cazare în deplasări, nu va avea darul de a-i lansa pe tinerii jucători arădeni în fotbalul mare. Îi înţelegem pe juniori şi pe părinţii acestora, dar câteva meciuri pierdute la scor în Liga a II a, chiar una sau două evoluţii bune - însă toate la un club aproape desfiinţat şi ilegitim, nu reprezintă mai mult decât nişte antrenamente mai tari şi frustrante. Mai mult există pericolul ca aceştia să-şi rişte de-a dreptul cariera în fotbal dacă se vor lega prin contracte cu echipa lui Marţean. Noi le urăm tuturor mult succes în cariera fotbalistică şi sperăm să-i regăsim de anul viitor într-o formulă infinit mai propice performanţei sportive. Vom încerca în săptămânile următoare să salvăm Centrul de copii şi juniori de actualii conducători ai S.C. F.C. UTA S.A. (Marţean, Catanzariti, Barbu, Micşa), cei care nu asigură nimic pentru funcţionarea lui dar în schimb beneficiază de pe urma banilor părinţilor, având pretenţia de la aceştia să plătească diferite cheltuieli pe care ei înşişi ar trebui să le acopere.
Răspunde
07-08-2014, 9:51, (Ultima modificare: 13-08-2014, 15:26 de Kidu.)
#6
RE: Comunicate SCU
Comunicat SCU 07.08.2014 - Informaţii cu privire la renovarea stadionului „Motorul”

Suporter Club UTA a solicitat ieri, printr-o adresă depusă la Registratura Primăriei Arad, informaţii cu privire la motivele pentru care trenează lucrările de renovare/modernizare a stadionului "Motorul", locul unde UTA îşi va desfăşura meciurile de acasă în următorii doi ani sau până când va fi finalizată reconstrucţia stadionului Francisc Neumann. Demersul nostru s-a bazat pe faptul că până acum nu s-a adus nicio îmbunătăţire vizibilă bazei sportive "Motorul", fiind doar depozitate în incintă câteva materiale recuperate din stadionul Francisc Neuman cum ar fi câteva scaune sau băncile de rezerve. UTA şi-a disputat primele meciuri oficiale pe terenul din cartierul Sânicolau Mic (acolo unde urmează să joace şi în turul III al Cupei României), o bază sportivă care nu oferă condiţiile minime de confort pentru spectatori, este departe de centrul oraşului şi în plus, terenul de joc prezintă denivelări destul de pronunţate. Am cerut Primăriei Arad să rezolve cât mai repede aspectele tehnice, birocratice sau financiare care împiedică debutul lucrărilor de renovare a stadionului "Motorul" cu atât mai mult cu cât acolo se va desfăşura în weekendul premergător începerii campionatului un important turneu internaţional la nivel de juniori (Elite Cup), cu echipa UTA-ei printre protagoniste. Considerăm astfel foarte important ca stadionul "Motorul" să capete cât mai curând o înfăţişare care să îndeplinească minimele condiţii pentru desfăşurarea meciurilor, dar şi pentru siguranţa utiştilor nevoiţi să se mute temporar din "casa" lor pe care nu au mai părăsit-o niciodată în istoria glorioasă a clubului.

Pe de altă parte, Suporter Club UTA urmăreşte şi lucrările de reconstrucţie a stadionului Francisc Neumann. Suspinăm cu toţii când vedem cum cele două turnuri ale tribunei a II- a sunt dărâmate de buldozere, dar ne îmbărbătăm cu gândul că odată şi odată tot trebuia să ne luăm rămas bun de la vechile tribune construite de baron. Foarte mulţi utişti urmăresc cu interes ce se întâmplă la stadion şi se întreabă dacă lucrările sunt în grafic, aşteptarea până la primul meci pe noua arenă fiind foarte grea. Suporter Club UTA va ţine legătura cu reprezentanţii constructorului Tehnodomus, căruia îi oferim tot sprijinul şi îi urăm mult spor la muncă.
Răspunde
13-08-2014, 15:15, (Ultima modificare: 13-08-2014, 15:24 de Kidu.)
#7
RE: Comunicate SCU
Comunicat SCU 13.08.2014 - Solidaritate faţă de jucătorii şi antrenorii Gloriei Arad

Suporter Club UTA îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia Gloriei Arad, un club de tradiţie al oraşului în pericol de a fi desfiinţat. Ne exprimăm totodată solidaritatea şi părerea de rău faţă de componenţii lotului şi antrenorii echipei Gloria Arad, sportivi cu potenţial fotbalistic care şi-au apărat corect şansele în campionatul trecut - lucru pe care noi, ca utişti, nu l-am uitat. Sperăm ca cei care conduc clubul Gloria Arad să găsească soluţiile pentru continuitate, spre binele jucătorilor, centrului de copii şi nu în ultimul rând al fotbalului arădean.

Fără Gloria, municipiul Arad ar rămâne cu doar patru echipe de fotbal care să evolueze la nivel de seniori în competiţii organizate de FRF sau AJF: UTA, UTA 2, Atletico şi Banatul - în condiţiile în care primele trei echipe sunt sprijite de acelaşi om de afaceri. Considerăm că numărul echipelor este foarte mic pentru un oraş de tradiţia fotbalistică a Aradului, fapt ce atrage nişte consecinţe negative evidente. Din aceaste cauze sperăm ca oamenii de afaceri să-şi regăsească dorinţa de a investi în fotbal, fie ajutând în proiectul UTA-ei, fie susţinând echipe în ligile inferioare. Un exemplu pozitiv în acest sens credem că este Banatul Sânicolau Mic, o echipă de tradiţie a cartierului, cu jucători localnici care evoluează din plăcere pentru familiile şi vecinii lor.

Suporter Club UTA

Vă rog să-l puneţi şi pe facebook, care aveţi acces. Mersi
Răspunde
17-05-2015, 15:10,
#8
RE: Comunicate SCU
La finalul meciului de ieri am asistat uluiţi la un incident care sperăm să nu se mai repete pe stadionul unde joacă Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc.  Poziţia  Suporter Club UTA este următoarea:



1.       Indiferent de context şi greutăţi, gestul unor jucători de a-i lua la rost pe spectatori şi, mai ales, de a sări gardul la aceştia pentru o iminentă răfuială fizică, este unul foarte grav.  Suporterii care au fost „apostrofaţi” de jucători sunt prezenţi la meciurile echipei de zeci de ani, au văzut  pe viu sute de meciuri ale UTA-ei, au văzut la lucru alte sute de fotbalişti care au îmbrăcat de-a lungul anilor tricoul  alb-roşu al Bătrânei Doamne. Din această cauză, respectul cuvenit pentru aceşti suporteri din partea jucătorilor este de la sine înţeles, indiferent de reacţiile pe care le au la meci sau în mediul online. Dacă nişte comentarii a doi-trei-cinci suporteri au fost de natură să provoace astfel de reacţii, ce se va întâmpla atunci când la meciuri vor asista mii de  utişti? Apostrofări dinspre tribune au fost tot timpul, la fel şi aplauze. UTA a jucat, a câştigat şi a pierdut în faţa a peste 10.000 de suporteri!  Publicul arădean este unul educat, atât ca atitudine  cât şi în privinţa cunoştinţelor despre fotbal.  Dacă suporteri cu zeci de ani petrecuţi pe stadionul UTA-ei văd că o anumită greşeală se perpetuează aproape în fiecare meci, şi o spun răspicat, asta nu înseamnă că au „ceva personal” cu cineva. Răbdarea poate a ajuns la anumite limite în ceea ce ne priveşte, însă condiţii grele putem invoca şi noi dacă ne gândim numai la istoria ultimilor cinci ani, care au avut darul de a „îmbătrâni” prematur mulţi utişti! Cu toţii vrem binele echipei, dar în acelaşi timp pretindem de la jucătorii UTA-ei să fie profesionişti, să fie concentraţi exclusiv la joc şi la propriile lor prestaţii, nu la comentariile tribunei sau de pe forumuri.  Fiind un vechi jucător al UTA-ei, care a avut privilegiul de a juca în faţa a mii de utişti, îi cerem antrenorului Roland Nagy să le explice jucătorilor aceste lucruri. Am văzut reacţia oficială a lui Claudiu Drăgan referitoare la analiza celor întâmplate,  domnul Alexandru Meszar a fost martor al evenimentelor, deci suntem convişi că se vor lua măsurile potrivite pe care noi le vom accepta, indiferent care vor fi ele.
2.       Chiar dacă a fost evident ce s-a întâmplat la tribuna I după fluierul final al arbitrului, peluza a aplaudat echipa la final pentru victorie. Noi vom susţine echipa în ultimele meciuri deoarece obiectivul promovării în liga a doua este important nu atât pentru performanţa în sine, cât pentru viitorul clubului UTA. Aşteptăm un rezultat pozitiv la Becicherecu Mic pentru un deznodământ fericit al unui an greu şi pentru a demonstra tututor, inclusiv nouă înşine, că promovarea este deplin meritată. Îi felicităm pe jucători şi antrenori pentru parcursul de până acum şi le mulţumim pentru toate eforturile, însă atitudini ca cele de ieri nu pot fi tolerate, credem că şi ei înţeleg acest lucru. 
Răspunde
26-02-2016, 15:50,
#9
RE: Comunicate SCU
Roli Nagy, Cristi Păcurar, Cristi Todea şi Dan Ţapoş au avut amabilitatea să discute cu noi despre ceea ce urmează în sezonul de primăvară ce va începe sâmbătă, prin meciul de la  ora 11.30 contra celor de la FC Braşov. Ne-au asigurat că vor depune toate eforturile pentru a câştiga fiecare meci, fiind încrezători în potenţialul de grup al echipei noastre. La rândul nostru, le-am transmis că cel puţin din punctul de vedere al Suporter Club UTA şi al grupului organizat de suporteri din peluză, nu va exista presiune pentru obţinerea promovării, pentru noi fiind mult mai important că UTA există, este un club stabil şi că, treptat, îşi recâştigă din ce în ce mai mult încrederea şi respectul iubitorilor de fotbal din Arad şi din ţară. Le dorim succes şi mult spor la treabă tuturor celor care lucrează în cadrul clubului, de la juniori la stafful administrativ, şi îi felicităm pentru toate eforturile pe care le fac pentru UTA!

Din păcate, munca celor din club este în continuare efectiv sabotată de responsabilii cu întreţinerea bazelor sportive ce aparţin de primărie prin lipsa lucrărilor necesare de întreținere a suprafețelor de joc de pe terenurile Motorul, Sânicolau Mic, ICRTI, dar și printr-o obtuzitate nesimțită de-a dreptul. Suntem nevoiţi să-l aducem din nou în discuţie pe acelaşi  Marin Dugăeşescu, cel care prin inactivitatea sa a făcut ca UTA să nu se antreze în Arad în această perioadă de pregătire, la fel ca și în anii precedenți. De când Dugăeșescu este șeful bazelor sportive din Arad, nimeni nu mai are voie să le folosească în niciun anotimp, și nici nu se iau măsuri pentru îmbunătățirea lor. Astfel s-a ajuns în situaţia halucinantă în care jucătorii UTA-ei nu au avut ocazia să calce iarba terenului Motorul nici măcar în preziua primului meci din sezon, pentru a nu distruge terenul care oricum se va prezenta într-o stare foarte proasă la ora meciului cu FC Brașov! Oare ce echipă care se respectă se mai află în situaţia noastră? Ne întrebăm cu această ocazie următoarele:
    1. Cetăţeanul Marin Dugăeşescu urăşte tot ce înseamnă UTA sau fotbalul arădean? Dacă antrenorul echipei îşi asumă responsabilitatea de a face un antrenament pe terenul Motorul cu săptămâni înainte de primul meci oficial, de ce nu este lăsat? UTA a fost nevoită să găsească tot felul de terenuri din câmp pentru antrenamente, cele din Arad fiind ori impracticabile, ori având accesul interzis pentru echipa fanion a orașului, de altfel singura echipă de fotbal care a mai rămas în Arad. 
    2.  Angajatului Primăriei Municipiului Arad, Marin Dugăeşescu, i se permite să aducă prejudicii financiare instituţiei prin refuzul de a da curs unei cereri de închiriere contra cost a unei baze sportive? 

Amintim că Suporter Club UTA a depus la Primărie sesizări cu privire la starea precară a bazelor sportive pe care le poate folosi UTA, subliniind în mod special activitatea dăunătoare UTA-ei a lui Marin Dugăeşescu şi cerând superiorilor săi să-i evalueze activitatea şi să-l sancţioneze. Nu am primit răspuns, nu s-a luat nicio măsură, individul e tot acolo şi are un comportament abuziv și neprofesionist.

Situaţia este deja absurdă, dar rezolvarea rămâne destul de simplă: ori pleacă Dugăeşescu, ori e dat afară, ori i se dă altceva de făcut.

Pentru noi doar UTA contează!
Răspunde
16-11-2016, 13:11,
#10
RE: Comunicate SCU
Comunicat Suporter Club UTA 16.11.2016

În ciuda tuturor eforturilor conducerii clubului și suporterilor de a repara ce se mai poate din gazonul stadionului Motorul, derby-ul UTA-Poli s-a desfășurat pe o suprafață execrabilă. Este a doua rușine trăită de arădeni într-o jumătate de an, după episodul barajului cu FC Voluntari. Aceste episoade aduc grele prejudicii imaginii clubului nostru şi sunt incompatibile cu pretenţiile unui club profesionist care reprezintă oraşul în care s-a jucat pentru prima oară fotbal pe terioriul de azi al României. Dincolo de aceste prejudicii de imagine, condiţiile intolerabile în care se antrenează şi joacă echipa noastră sunt de natură să afecteze performanţa sportivă şi pun într-un real pericol sănătatea jucătorilor.

Ţinând cont de aceste aspecte solicităm proprietarului bazelor sportive aflate în folosinţa echipei noastre, adică Primăriei Municipiului Arad, să îşi asume răspunderea pentru aceste grave probleme şi să acţioneze urgent şi profesionist pentru rezolvarea lor. În acest sens, Suporter Club UTA solicită:

1. Demiterea imediată a şefului bazelor sportive, Marin Dugăeşescu. Incapacitatea acestuia de a gestiona corect infrastructura aflată în subordine, incapacitate dovedită în ultimul deceniu de nenumărate ori, a fost dublată de fiecare dată de o atitudine inacceptabilă de dispreţ şi sfidare. Momentul de vineri seara, în care reprezentanţi ai clubului, suporteri şi chiar colegi ai dânsului din primărie munceau din greu pentru a proteja terenul cu o prelată, în timp ce domnul Dugăeşescu, a cărui prezenţă la faţa locului era o îndatorire de serviciu, se afla probabil într-un loc călduţ şi ferit de frigul de afară, a umplut paharul. Suntem cu toţii contribuabili la bugetul local şi nu acceptăm să fim sfidaţi de un angajat plătit din banii noştri.

2. Prioritate 0 pentru reabilitarea gazonului de pe stadionul Motorul şi asigurarea unor condiţii de antrenament decente, în interiorul oraşului, pentru echipa UTA. De asemenea, în cazul în care aducerea gazonului de pe stadionul Motorul la standarde decente nu este posibilă, solicităm efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru mutarea jocurilor oficiale ale echipei UTA pe stadionul Gloria.

3. Urgentarea lucrărilor de finalizare a stadionului Francisc Neumann. Nu mai suntem dispuşi să acceptăm nicio amânare sub niciun fel de pretext pentru depăşirea termenului la care acest stadion trebuie să găzduiască meciurile echipei noastre. Este inadmisibil ca lucrările la un stadion care în 1945 a fost construit într-un singur an, din banii unui singur om şi care la vremea aceea era cel mai modern din ţară şi avea o capacitate mai mare decât cea prevăzută pentru cel aflat în construcţie, să se întindă pe durata a 4 sau 5 ani. Un astfel de termen este de neconceput de asemenea şi comparativ cu ritmul în care se construiesc stadioane în ţară dar şi în Ungaria, stadioane terminate în 1 - 3 ani şi care au capacitate dublă sau chiar triplă faţă de arena noastră. Ne-am săturat să vedem că lucrările la arena pe care familia Neumann a dăruit-o gratuit oraşului nostru, evoluează invers proporţional cu vizitele propagantistice ale unor oameni politici care au pretenţia de a-şi face capital de imagine pe spatele UTA-ei şi a stadionului dar care înlocuiesc cărămizile aşezate de Baronul Francisc Neumann cu vorbe goale.

În cazul în care aceste solicitări ale noastre vor fi ignorate în continuare, suntem dispuşi nu doar să susţinem clubul în a lua atitudine ci chiar vom solicita fără echivoc conducerii clublui UTA să facă toate demersurile necesare pentru ca antrenamentele şi meciurile echipei să se desfăşoare într-o altă localitate. Indiferent de dificultăţile şi neplăcerile cauzate de o asemenea decizie, considerăm că umilinţa la care este supus acest club de către cei care au ca datorie asigurarea unor condiţii decente de antrenament şi de joc, trebuie să înceteze cu orice preţ! UTA este un nume care a adus faimă Aradului şi nu invers! Acest oraş are o datorie morală faţă de acest club, datorie care se plăteşte cu respect în primul rând şi nu doar cu sume alocate din bugetul local. În timp ce în alte oraşe din punct de vedere al infrastructurii se fac investiţii sau măcar se păstrează în condiţii decente infrastructura existentă, la Arad după Revoluţie s-au demolat stadioane, s-au deteriorat sau au fost lăsate în paragină baze sportive şi s-au făcut modernizări pe hârtie. Toate acestea trebuie să înceteze iar sportul şi clubul UTA trebuie să redevină obiective respectate de către administraţia locală.

Pentru noi doar UTA contează!
Răspunde
19-01-2017, 12:59,
#11
RE: Comunicate SCU
Comunicat Suporter Club UTA 19.01.2017

Suporter Club UTA îşi manifestă rezerva faţă de ultimele declaraţii ale oficialilor primăriei Arad în ceea ce priveşte viitorul apropiat al echipei noastre din punct de vedere al infrastructurii sportive. Constatăm că pe ce trece timpul, cu cât condiţiile în care UTA îşi desfăşoară activitatea sunt din ce în ce mai precare, cu atât planurile administraţiei locale sunt mai extravagante. Ni se promite gazon ca pe Old Trafford dar realitatea este că suntem în aceeaşi situaţie ca acum două luni când viceprimarul Călin Bibarţ anunţa pentru prima dată mutarea activităţii clubului UTA pe arena Gloria.

Asociaţia noastră reaminteşte faptul că în ultimii doi ani de zile reprezentanţii administraţiei locale au oferit în fiecare pauză competiţională aceleaşi promisiuni în special în privinţa gazonului de pe arena Motorul, rămase toate, fără excepţie neonorate. Din această cauză nu avem niciun argument pentru a avea încredere în noile demersuri anunţate de primărie. Până acum autorităţile locale, în această problemă, nu au reuşit să respecte niciun termen iar din această cauză ne exprimăm îngrijorarea că există riscul ca UTA să nu îşi mai poată disputa în Arad meciurile de pe teren propriu, dacă această manieră pompieristică de a trata problemele de infrastructură sportivă se va manifesta în continuare dinspre autorităţile locale. Întărim avertismentul lansat de către domnul Alexandru Mezsar şi atragem şi noi atenţia că programul jocurilor precum şi regulamentele forurilor sportive sunt clare şi nu subscriem unor încercări de tip balcanic de a ocoli sau dribla aceste regulamente. Clubul UTA şi-a dovedit profesionalismul în ultimii ani, a devenit un model de bune practici pentru toate cluburile din România şi e timpul ca şi primăria municipiului Arad să se alinieze acestui mod profesionist de a trata activitatea sportivă.

Am remarcat de asemenea, cu neplăcută surprindere, faptul că starea gazonului de pe arena Motorul îi oferă viceprimarului Călin Bibarţ prilej de glume. Îi reamintim domnului viceprimar că arena Motorul aparţine primăriei, că responsabilitatea pentru felul în care întreaga suflare utistă s-a făcut de râs în ultima vreme din cauza nămolului de pe arena Motorul îi revine în exclusivitate instituţiei pe care o reprezintă. Iar responsabilitatea nu se manifestă în niciun caz prin umor de prost gust. Glumele le-am încasat înghiţnd în sec, ruşinaţi, de la alţi iubitori ai fotbalului din ţară, oripilaţi de ceea ce au văzut la meciurile cu FC Voluntari sau Poli Timişoara însă nu le putem tolera tocmai din partea celor care se fac vinovaţi de ruşinea trăită. Ţinând cont de acest lucru, ne exprimăm speranţa, poate utopică, de a vedea într-un viitor apropiat, nu neapărat un gazon "cum nu s-a mai văzut" dar măcar o atitudine decentă şi responsabilă a oficialilor primăriei arădene faţă de tot ceea ce înseamnă UTA.

Însă poate cel mai important aspect pentru noi în acest moment este situaţia stadionului Francisc Neuman. O repetăm şi o vom repeta până ce oficialii primăriei o vor înţelege: este ruşinos un termen de finalizare de 4 ani pentru stadion de 12.000 de locuri într-un oraş civilizat din Europa anului 2017. Constatăm cu stupoare însă că este foarte posibil ca nici acest termen să nu fie respectat. Ne şochează faptul că municipalitatea complică desfăşurarea lucrărilor prin cooptarea în acest demers a Companiei Naţionale de Investiţii, lucru despre care nu s-a făcut vorbire la începutul proiectului. Ştim cu toţii ce înseamnă asta: birocraţie, pasarea răspunderii între autorităţile locale şi cele centrale, dispute politice între primărie şi guvern. Am văzut cu toţii acest "meci" în cazul pasajelor de pe centura Aradului. Avertizăm de pe acum că nu vom accepta nicio justificare de acest gen pentru întârzierea lucrărilor. Primăria Arad şi-a asumat răspunderea pentru ridicarea acestui stadion în momentul în care a demolat vechea arenă. Tragem de pe acum un semnal de alarmă: arena Francisc Neuman este punctul 0 al răbdării noastre. În ultimii ani am încercat să avem o poziţie cât se poate de diplomatică pentru a nu prinde clubul UTA la mijlocul unui conflict între suporteri şi autorităţi. Însă nu vom tolera indiferent de consecinţă un afront cum ar fi cel al suspendării sau întârzierii lucrărilor de la stadionul Francisc Neuman. Suporter Club UTA a dovedit de-a lungul timpului faptul că are capacitatea de a mobiliza opinia publică arădeană pentru a apăra acest simbol al oraşului care este UTA. Ar fi de dorit ca cei care conduc în acest moment destinele primăriei Arad să nu ne aducă în situaţia de a reaprinde energii pe care le-am dori canalizate către obiective mai frumoase.

În final dorim să reamintim reprezentanţilor primăriei Arad că sprijinul financiar acordat clubului UTA nu este o favoare ci o datorie care revine autorităţilor ca urmare a inestimabilului tezaur de imagine adus de-a lungul deceniilor de către clubul UTA, Aradului. O repetăm, deocamdată Aradul îi este dator UTA-ei şi nu invers. De asemenea această contribuţie financiară a primăriei Arad vine şi ca o respectare a sistemului de valori al comunităţii arădene, UTA fiind un nume iubit şi respectat de către toţi arădenii. Nu în ultimul rând, acest sprijin vine după ani de zile în care UTA a fost ignorată şi uneori chiar sabotată de către conducătorii oraşului. Extrapolând, putem aminti şi de faptul că acest sprijin financiar vine după un deceniu în care tradiţia sportivă a Aradului a suferit un adevărat martiriu, stadioane şi cluburi dispărând rând pe rând de pe harta sportivă a oraşului. Ţinând cont de aceste aspecte, concluzionăm afirmând că primăria Arad este deocamdată cu mult datoare UTA-ei şi sportului arădean şi aşteptăm ca atitudinea şi acţiunile reprezentanţilor administraţiei să fie în concordanţă cu această realitate.

Pentru noi doar UTA contează!
Răspunde
09-03-2017, 11:51,
#12
RE: Comunicate SCU
Comunicat de presă SCU
9.03.2017
 
Suntem deja  spre mijlocul lunii martie și apropiindu-se perioada în care trebuie să debuteze orice lucrări de gazonare, lucrările de modernizare a stadionului Motorul încă nu au început !

Atunci când Primăria Arad prin viceprimarul Călin Bibarț anunța mutarea echipei noastre pe stadionul Gloria, Suporter Club UTA a avut o poziție tranșantă în care ne-am exprimat scepticismul cu privire la capacitatea administrației locale arădene de a duce la îndeplinire ceea ce a promis. Iată că la nicio lună de la acel moment, în disperare de cauză, clubul UTA a fost nevoit să găsească o altă soluție.

Suntem recunoscători și apreciem eforturile clubului și administrației locale din Șiria pentru crearea celor mai bune condiții pentru desfășurarea meciurilor pe stadionul Otto Greffner, atât pentru sportivi cât și pentru spectatori. Suntem plăcut impresionați de eforturile făcute într-un timp atât de scurt și asta poate servi drept exemplu Primăriei Arad care promite și promite, dar în realitate lucrările se desfășoară foarte încet sau deloc,  în aceste condiții existând riscul de a se repeta episoade rușinoase precum cele de la meciurile cu Voluntari sau ASU Politehnica Timișoara.
În tot acest timp, cu UTA desfășurându-și meciurile de pe teren propriu înafara Municipiului, lucrările la Stadionul Francisc Neuman vor fi terminate anul viitor (sperăm!), iar necesara modernizare a stadionului Motorul, în vederea disputării în condiții acceptate de Federație a meciurilor de primă ligă, nu a debutat! Indiferent de momentul bugetar, responsabilii din Primărie trebuiau să pregătească din timp soluțiile administrativ-birocratice pentru a avea siguranța finalizării lucrărilor până la începutul campionatului viitor, când cu toții sperăm că UTA va juca în Liga I.
Ar fi încă o situație cu totul rușinoasă ca arădenii să nu poată vedea după 10 ani, pe viu, meciurile UTA-ei din Liga I.  Pericolul ca UTA să joace la Cluj, Mediaș sau chiar...Timișoara există, dacă nu se tratează cu mai multă responsabilitate problema bazelor sportive din Arad unde ar trebui să joace „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc.
Această situație pentru noi ar fi de neacceptat, pentru că UTA este a Aradului. Așa cum din punct de vedere sportiv lucrurile merg în direcția bună, tot așa avem pretenția și din partea Primăriei să se achite la timp de sarcinile ce îi revin și să își onoreze promisiunile față de cel mai puternic  simbol al orașului nostru. 
Nu vom accepta o nouă umilință!
Pentru noi doar UTA contează!
Răspunde
04-05-2017, 16:12,
#13
RE: Comunicate SCU
Echipa Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului își păstrează trofeul Ludovic Bonyhadi!

Echipa Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului a reușit să-și apere trofeul, câștigând și cea de-a cincea ediție a turneului inter-liceal de fotbal în sală dedicat marelui golgeter utist, Ludovic Bonyhadi.  Coordonată de profesorul Cristian Irimia, echipa Colegiului Tehnic a trecut în finală de echipa Liceului Teologic Penticostal. Pe locul trei s-a clasat echipa Liceului Teoretic Pâncota, aceasta depășind în finala mică echipa Colegiului  Național „Vasile Goldiș”. Jucătorii care s-au remarcat în mod deosebit în cadrul ediției de anul acesta a turneului au fost:
    - Cel mai bun portar: Herman Nathanael - Liceul Teologic Penticostal
    - Golgeterul turneului: Toth Darren - Colegiul Național „Vasile Goldiș”
    - Cel mai bun jucător al turneului: Covaci Cristian - Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului

Cele patru echipe care au ajuns în faza finală au primit cu ajutorul clubului UTA câte o minge de fotbal, cupe și diplome, iar cei trei jucători menționați mai sus au primit la rândul lor figurine speciale. De asemenea au mai fost înmânate echipelor și jucătorilor remarcați exemplare din cartea „Ludovic Bonyhadi, marele golgeter al Aradului. Povestea neștiută”, semnată Radu Romanescu și prezentată cu ocazia ediției de anul trecut a turneului nostru.

Consiliul Județean al Elevilor și Suporter Club UTA mulțumesc tuturor participanților, colaboratorilor și sponsorilor pentru buna desfășurare a  turneului. Mulțumim: clubului UTA, Direcției Județene pentru Tineret și Sport, Asociației Județene de Fotbal, Comisiei Județene a Arbitrilor, Inspectoratului Școlar Județean, Crucii Roșii, precum și sponsorilor Old Lady`s Pub și Bulevard Print.
Răspunde
08-06-2017, 14:00, (Ultima modificare: 08-06-2017, 15:12 de Redpunk_one.)
#14
RE: Comunicate SCU
Comunicat SCU , 08.06.2017 :


Gladiatori ai clubului UTA!

Vă aflaţi, mulţi dintre voi, în faţa celor mai importante 180 de minute din cariera voastră. Pentru orice fotbalist, visul de a evoula pe prima scenă este unul care nu poate fi cumpărat sau dat la o parte. În condiţii normale o asemenea dublă confruntare n-ar fi necesitat nicio mobilizare suplimentară. Dar, pentru că atmosfera din jurul echipei n-a fost una foarte bună în ultimele zile, dorim să vă adresăm următoarele cuvinte pentru a ştii în ce măsură credem în voi şi vă puteţi baza pe sprijinul nostru.

Da, există suporteri care nu cred că vă doriţi promovarea, care pun la îndoială motivaţia voastră sau poate tăria de a rezista la presiunile unor jocuri de culise care ar încerca să ne pună piedici extrafotbalistice. Acestor oameni le puteţi răspunde într-un singur fel: cu un deget arătător peste buze, la capătul unei duble manşe în care vă veţi surclasa adversarul!

Da, există suporteri care sunt supăraţi pe voi pentru că în această primăvară, atât în teren cât şi în afara lui, nu aţi fost suficient de serioşi şi profesionişti. Acestor oameni le puteţi răspunde într-un singur fel: arătaţi că aveţi caracter, arătaţi că sunteţi capabili să reparaţi lucrurile pe care tot voi le-aţi stricat. Nu există om sau echipă perfectă; dar cei care reuşesc în viaţă sunt cei care îşi asumă greşelile şi le îndreaptă!

Da, există suporteri care nu cred că sunteţi suficient de buni. Voi însă trebuie să-i faceţi pe aceşti oameni să regrete fiecare clipă în care s-au îndoit de voi. Există doar două alternative şi nimic între ele: fie au dreptate, fie nu! Dovediţi că sunt în eroare, arătaţi-vă valoarea!

Nu există niciun motiv pentru ca promovarea să nu fie singurul obiectiv care contează pentru fiecare dintre voi. Sunteţi la un club care are tradiţie, public şi stabilitate financiară. Sunteţi la un club care îşi doreşte promovarea. Ţinând cont de aceste aspecte există doar două căi pentru fiecare dintre voi: CÂŞTIGAŢI şi veţi dovedi că meritaţi să jucaţi în continuare la un astfel de club şi veţi face un salt atât sufletesc cât şi material. În caz contrar, clubul va merge mai departe spre obiectivul său dar doar alături de oameni care dovedesc că sunt ÎNVINGĂTORI.

O altă motivaţie pe care considerăm că trebuie să o aveţi în minte ca fotbalişti este orgoliul profesional. Dacă aveţi orgoliu ca profesionişti şi ca oameni, veţi învinge şi veți demonstra țării întregi că sunteți fotbaliști care au reușit să scrie istorie!

Şi, dacă mai era nevoie să vă spunem asta, amintiţi-vă tricoul pe care îl purtaţi. Acest tricou nu e o povară ci un imbold. UTA s-a născut pentru performanţă şi calitate iar orice jucător care poartă acest tricou înseamnă că are calităţile necesare pentru a străluci şi nu pentru a se zbate în mediocritate. Nu contează ce auziţi din tribune de la oameni care au uitat de ce sunt acolo. Contează infinit mai mult că de sus, BARONUL vă priveşte şi nu vă vede ca pe o sumă de calităţi şi defecte ci ca pe o ECHIPĂ; ECHIPA LUI, UTA! Rostiţi conştient acest nume pe tunel înainte de meci şi veţi vedea că adversarii vor păli iar în mintea şi trupul vostru se va produce transformarea care vă va duce la succes.

În final, vă spunem doar atât: în viaţă există oameni care REUŞESC şi oameni care găsesc scuze şi explicaţii. Fiţi din prima categorie. Astfel de meciuri nu se joacă, se câştigă! Noi nu avem nicio îndoială că peste o lună ne vom pregăti împreună de prima ligă. Să nu aveţi nici voi!

ÎMPREUNĂ PENTRU UN VIS
NU DĂM NICIODATĂ ÎNAPOI
FORZA UTA!

Suporter Club UTA

http://sportarad.ro/2017/06/08/suporter-...te-o-luna/
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
25-08-2017, 11:59,
#15
RE: Comunicate SCU
Comunicat SCU , 25.08.2017 :

Primarul Aradului minte şi manipulează!

Am constatat extrem de revoltaţi că primarul Aradului continuă atitudinea sfidătoare şi iresponsabilă faţă de clubul UTA şi suporterii ei. Prin declaraţiile oferite site-ului sportarad.ro, Gheorghe Falcă, fără nicio urmă de decenţă, încearcă să îşi asundă dezinteresul şi incompetenţa sa şi a subalternilor săi în ceea ce priveşte modernizarea arenei Motorul, aruncând mizeria urât mirositoare în curtea clubului UTA.

Domnule primar, nu UTA este vinovată că în momentul în care a început demolarea stadionului Francisc Neuman, a trebuit să se mute pe singurul stadion rămas în Arad (restul fiind demolate în timpul mandatelor dumneavoastră) aflat şi acesta în nişte condiţii total incomatibile cu performanţa. Vă întrebăm, ce aţi făcut din momentul demarării fazelor incipiente ale proiectului de reconstruire a stadionului Francisc Neuman (pe care Aradul l-a primit GRATIS de la familia Baronului) pentru a asigura pe parcursul lucrărilor condiţii normale de joc pentru echipa fanion a Aradului. Răspunsul este evindent: NIMIC!

Domnule primar, nu UTA este vinovată că timp de mai bine de 2 ani şi-a desfăşurat activitatea în nişte condiţii demne de fotbalul jucat de bunicii noştrii înainte de al doilea război mondial. Nu UTA este vinovată că în toată această perioadă a fost bătaia de joc angajaţilor dumneavoastră care au sabotat o bază sportivă aparţinând comunităţii. Nu UTA este vinovată că echipele rămâneau fără apă caldă după meci şi nu puteau face duş. Nu UTA este vinovată că la celebrul baraj cu FC Voluntari apa era scoasă de pe teren cu prosoape şi uşi. Nu UTA este vinovată că la meciul cu Poli Timişoara ne-am făcut din nou de râs în faţa întregii ţări care a crezut că în locul meciului este difuzată o reconstituire a bătăliei de la Neajlov. Când permanent conducerea UTA-ei, opinia publică arădeană, suporterii vă transmiteau că este inadmisibil că echipa să îşi desfăşoare activitatea în aceste condiţii, ce aţi făcut? Răspunsul este evident: NIMIC!

Când în sfârşit aţi hotărât că nu mai puteţi evita problema şi că situaţia de la Motorul trebuie rezolvată, aţi făcut-o în stilul caracteristic al unei administraţii româneşti (aici vă asemuiţi înfricoşător de mult la profesionalism şi onestitate cu rivalii politici de la Bucureşti pe care-i înfieraţi în fiecare zi): fără viziune, fără un plan, fără competenţă, fără transparenţă. De aproape un an de zile echipa noastră a plecat de pe arena Motorul şi ce avem acolo?! NIMIC. Iar acum aveţi neobrăzarea să atuncaţi vina în spatele conducerii UTA-ei! Chiar nu vă e ruşine?! Chiar sunteţi atât de orb încât nici măcar nu mai ţineţi cont că minciuna are picioare scurte? Iată ce apărea într-un COMUNICAT OFICIAL AL PRIMĂRIEI ARAD, oferit aceluiaşi site de sport în luna iunie a acestui an: ”Continuă lucrările de modernizare la Stadionul Motorul din Aradul Nou. Zilele acestea se lucrează la infrastructură, mai exact se pregătește terenul pentru montarea gazonului artificial. (...) Meciurile echipei UTA ar putea fi reluate pe stadionul Motorul în toamna acestui an”. Cum se poate să fiţi atât de lipsit de ruşine ca în iunie să spuneţi arădenilor că se amenajează gazon artificial şi că lucrările vor fi gata din toamnă iar pesrte două luni să susţineţi că vom jucat tot campionatul la Şiria din cauza aceluiaş gazon artificial cerut chipurile de club?! Domnule primar, încă odată vă întrebăm retoric: Chiar ne credeţi retardaţi?! Ştim cu toţii că solicitarea clubului de a se amenaja pe arena Motorul gazon sintetic a venit tocmai din cauza faptului că echipa juca deja de mai multe săptămâni la Şiria iar pe "şantierul" din Aradul Nou nu se întâmpla nimic. A fost atunci singura soluţie identificată pentru ca întârzierea să fie recuperată iar echipa să revină în Arad la începutul acestui sezon. Iar comunicatul pe care instituţia dumneavoastră l-a oferit publicului în luna iunie confirmă acest lucru.

Cu ultimele declaraţii aţi trecut ultima barieră care ne mai putea aduce vreodată la aceeaşi masă a discuţiilor. De ani de zile, în ciuda tuturor faulturilor grosolane la adresa acestui club (unele dintre ele chiar istorice) am încercat să păstrăm o punte de dialog pentru că dorinţa noastră e ca UTA să fie expresia întregii comunităţi arădene, din care, fie că ne place, fie că nu, teoretic faceţi parte. Însă ceea ce aţi făcut acum este extrem de grav: nu că minţiţi, ne minţiţi deja de ani de zile şi suntem imuni. Revoltător e că încercaţi să asumuţiţi suporterii UTA-ei împotriva conducerii clubului. Pentru prima oară după foarte mulţi ani UTA are o conducere care încearcă să se apropie de rigorile profesionismului: fără datorii la stat şi la jucători, cu paşi importanţi făcuţi în a promova imaginea şi brandul UTA. Prrobabil că lucrurile merg prea bine la UTA şi trebuie stricate, nu-i aşa?! Am observat că sunteţi un maestru al jocurilor de culise şi al motto-ului „dezbină şi stăpâneşte”! Ei bine, cu noi n-o să reuşiţi asta. Noi nu suntem vreun partid politic rival pe care să-l sabotaţi cu privilegii. Nu suntem nici vreo clică profitoare pe care să-i ameninţaţi cu retragerea respectivelor privilegii. În viaţa publică arădeană, atât ca asociaţie cât şi ca persoane particulare nu avem decât un singur interes: UTA. Nu porniţi un război cu noi pentru că-l veţi pierde. Aţi pierdut o bătălie în 2007 (vă mai aduceţi aminte de acel noiembrie?), aţi mai pierdut şi alte bătălii în Arad (vă aduceţi aminte de Parcul Eminescu?), de data asta veţi pierde un război. Pentru că dacă sabotaţi, şantajaţi şi în final distrugeţi UTA (încă odată) veţi avea de luptat cu oameni care nu mai au nimic de pierdut. Suntem mulţi dintre noi rămaşi în acest oraş, pe care doar în imaginaţia dumneavoastră îl vedeţi dezvoltat şi înfloritor, dintr-un singur motiv: UTA. Dacă aveţi impresia că există în lumea asta ceva care să ne cumpere sau să ne sperie pentru a renunţa la protejarea a tot ceea ce ne este scump şi drag, vă înşelaţi amarnic.

În final este momentul să facem apel la comunitatea arădeană şi în special la cei care iubesc UTA. Acest club, acest nume are nevoie de noi pentru că este agresat chiar din interiorul comunităţii. Vremea protestelor pe facebook, forumuri şi site-uri a trecut. Observăm că public doar o mână de oameni au curajul sau conştiinţa să protesteze vocal în timpul meciurilor împotriva acestei agresiuni la care este supus clubul nostru. Cu toţii suntem revoltaţi că s-au dărâmat stadioane, că jucăm în afara Aradului, că nu se întrevede nicio speranţă ca lucrurile să se schimbe într-un viitor apropiat, că suntem minţiţi şi manipulaţi chiar din locul care ar trebui să ne unească. Haideţi să nu mai lăsăm din lene sau frică impresia că acesta este un război al galeriei cu primarul. Ştim cu toţii ce gândim dar haideţi să o spunem răspicat, cu voce tare, de fiecare dată când avem ocazia. Să transformăm fiecare meci într-o ocazie care să ne unească, să ne adune în jurul acestui scop foarte important. În ceea ce ne priveşte, noi ca asociaţie, vom continua şi intensifica protestele şi nu acceptăm să ne abatem cu nimic de la solicitările pe care le-am făcut publice nu odată: finalizarea de urgenţă a lucrărilor de modernizare a arenei Motorul (termen deja depăşit de primărie) şi finalizarea lucrărilor de construcţie a Stadionul Francisc Neuman până în primăvara anului viitor astfel încât la începutul sezonului următor UTA să poată reveni acasă, în Calea Aurel Vlaicu. De asemenea vom protesta permanent atâta timp cât observăm că atitudinea primarului Aradului faţă de acest club e dominată de ipocrizie şi manipulare. Doar uniţi putem să ne apărăm clubul!

Nu dăm niciodată înapoi! Pentru noi doar UTA contează!

Suporter Club UTA
Răspunde
03-03-2018, 14:20,
#16
RE: Comunicate SCU
Comunicat Suporter Club UTA

Ne declarăm consternați de decizia conducerii clubului UTA de a-l numi pe Ionuț Popa în funcția de director tehnic al echipei de fotbal.  Constatăm cu mâhnire că de această dată conducerea clubului, cu care până acum am avut o relație de colaborare foarte bună, a ales să ne pună în fața faptului împlinit.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, reprezentanții conducerii demisionare a clubului declarau public că primăria și Suporter Club UTA reprezintă pilonii pe care se sprijină viitorul acestui club. Constatăm că dintr-o dată, unul din acești piloni s-a evaporat.

Nu am avut niciodată pretenția să fim implicați în deciziile tehnice și manageriale. Nu am făcut niciodată sugestii de antrenori, transferuri sau strategii. Am fost însă mereu foarte atenți la decizii care pot afecta imaginea și onoarea acestui club. Aducerea în club a unei persoane care în trecut a avut nu o dată declarații și acțiuni de natură să aducă prejudicii de onoare clubului nostru considerăm că face parte din această categorie, a deciziilor cel puțin delicate, care ar fi trebuit discutate în familia UTA-ei... asta dacă ea există și altundeva decât în declarațiile de presă.  Iar când vorbim de trecut, nu trebuie să mergem mai departe de vara trecută, fiind foarte uşor pentru oricine să găsească pe internet probe ale comportamentului reprobabil pe care l-a avut actualul director tehnic al clubului nostru, pe atunci adversar la baraj şi, printre altele, agent provocator al unui conflict verbal cu antrenorul UTA-ei, Laurenţiu Roşu. 

Având în vedere această situație, Suporter Club UTA invită toți membrii și simpatizanții la o întâlnire care va avea loc luni, 5 martie de la ora 19.00 la Old Lady’s Pub, pentru a stabili o atitudine oficială a asociației și un eventual plan de acțiune.

Pentru noi doar UTA contează!
Răspunde
27-04-2018, 10:00,
#17
RE: Comunicate SCU
Luare de poziție în urma incidentelor de la derbyul UTA – Poli

„Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic” – atrăgeam atenția luni, când deja era evidentă intenția conducerii demisionare a clubului UTA de a nu permite în stadion accesul tuturor persoanelor care și-au procurat în mod legal bilete, indiferent de echipa susținută. Din păcate persoanele din conducerea clubului au ales să rămână prizoniere în țarcul obtuzității și al absurdului, iar ca urmare singura potențială bucurie care ne-a mai rămas după un sezon cenușiu ne-a fost luată printr-un abuz nedemn de numele clubului pe care îl reprezintă încă cei care au luat această decizie. Pe lângă uciderea spiritului unicului derby adevărat ce se mai joacă la nivelul primelor ligi din România, clubul UTA s-a ales cu încă o rușine națională, (a câta în ultimii ani?!) dar și, probabil, cu acțiuni în instanță din partea celor care nu au fost lăsați să intre în stadion (ori să iasă din stadion!), deși se bucurau de drepturile oferite oricăror deținători de bilet sau abonament.

Din păcate ceea ce s-a întâmplat cu ocazia acestui UTA-Poli reprezintă adâncirea conducerii demisionare a clubului UTA în atitudinea sfidătoare față de valorile Bătrânei Doamne, începută în momentul în care s-a decis acoperirea unui lanț de greșeli managerial-sportive prin aducerea la echipă a unui om cu un „cazier” impresionant de fapte și declarații reprobabile la adresa UTA-ei. Suntem revoltați nu neapărat de declarațiile iresponsabile făcute ieri de acestui personaj (pentru că oricum nu ne mai așteptăm să auzim nimic decent din partea sa) ci de faptul că, în loc să încerce să calmeze incendiul provocat de incompetența și obtuzitatea de care au dat dovadă, conducătorii demisionari ai UTA-ei i-au permis unui angajat care are cu totul alte atribuții în club decât problemele organizatorice, să împroaște încă odată cu venin, minciuni și provocări. Din declarațiile acestui personaj se conturează un plan tot mai evident de segregare a suporterilor, care suntem convinși că nu va reuși deoarece indiferent de diferendele de moment, suporterii UTA-ei au știut să se întoarcă mereu în matca adevăratului spirit textilist. Vocea noastră va rămâne să fie auzită, nu va fi „liniște” niciodată dacă prin liniște se înțelege coabitarea cu mârlănia și prostia, iar UTA nu va deveni încă o echipă lipsită de identitate, așa cum vedem mult prea multe exemple în fotbalul nostru. E ciudat totuși să constatăm că deși în general o conducere demisionară încearcă să asigure o continuitate cât mai lină către viitor, cei care de aproape un an anunță oficial și neoficial că pleacă de la UTA, par determinați să distrugă tot ce s-a (re)construit la acest club în materie de imagine.

Nu putem să nu subliniem că la originea acestor evenimente reprobabile se află eternele noastre probleme legate de infrastructura sportivă, din cauza cărora un UTA – Poli a trebuit să fie programat la Șiria. Despre incompetența sau reaua voință a celor responsabili de acest lucru am tot vorbit (și cei vinovați să nu-și facă iluzii, vom vorbi tot mai mult de acum încolo) însă atât suporterii cât și conducerea clubului UTA trebuiau ca în ciuda condițiilor precare să facă tot ceea ce era posibil pentru a menține viu spiritul acestui frumos derby. Conducerea demisionară a clubului UTA nu s-a arătat în niciun moment suficient de competentă pentru a asigura minime condiții decente pentru acest derby ba mai mult, prin atitudinea sfidătoare din ultima vreme, i-a îndepărtat și pe cei care, așa cum s-a întâmplat mai mereu în ultimii ani, ar fi putut ajuta și sprijini efortul organizatoric pentru ca UTA să iasă onorabil (pe cât era posibil în condițiile date) din această provocare. Ce a obținut în schimb? scandal peste scandal și trei puncte câștigate în mod „glorios” la masa verde.

Toate evenimentele din ultimele zile ne-au demonstrat că decizia luată în urmă cu mai multe săptămâni, aceea de a întrerupe orice colaborare cu actuala conducere demisionară a clubului, a fost una corectă. Cei care încă mai conduc clubul UTA dovedesc că s-au îndepărtat total de la principiile de profesionalism, moralitate și decență care au stat la baza acestui proiect. Noi vom continua să apărăm și să susținem aceste principii și sperăm ca în cel mai scurt timp posibil UTA să aibă o conducere demnă de acest nume. Nu ne dorim lucruri miraculoase din punct de vedere al performanțelor sportive dar ne dorim normalitate și dorim mai ales să scăpăm de acest șir interminabil de umilințe la care este supus numele pe care-l iubim.

Pentru noi doar UTA contează!

Suporter Club UTA
27.04.2018
"If you're going through hell... keep going!" (Winston Churchill)
Răspunde
02-02-2021, 10:51, (Ultima modificare: 02-02-2021, 10:52 de UTAFan90.)
#18
RE: Comunicate SCU
Pentru că de-a lungul timpului am fost acuzați de nenumărate ori că nu suntem constructivi în criticile noastre, că doar demolăm și nu îi susținem pe cei care construiesc, am decis să ne revizuim atitudinea și să venim în sprijinul primarului Aradului și al administrației locale. Astfel, constatând că în ciuda efortului neprecupețit depus de primul cârmaci al urbei, starea gazonului de pe noua arenă Francisc Neuman continuă să fie una precară, am identificat soluția problemei: gazonul trebuie înlocuit, iar acest lucru îl vom face noi suporterii, permițând autorităților locale să se dedice în totalitate unor probleme mult mai presante ale orașului.

În acest scop, facem apel la toți suporterii UTA-ei care au primit caserole cu bucăți din vechiul gazon al stadionului Francisc Neuman să le doneze în scopul refacerii acestuia. Înțelegem că pentru cei mai mulți dintre beneficiarii acestor caserole, renunțarea la acea părticică de istorie va fi un sacrificiu care va lăsa urme, dar suntem convinși că fotografiile făcute cu fostul primar Gheorghe Falcă cu ocazia intrării în posesia lor, le vor alina din nostalgia provocată de acest sacrificiu. În plus, vom solicita primăriei ca fiecare suporter ce își va dona părticica de gazon, să beneficieze de o participarea gratuită la o ediție a Rondului de Noapte, în compania domnului primar, Călin Bibarț.

Și pentru că am amintit de fostul edil al orașului, cel căruia îi datorăm punerea pietrei de temelie a acestei ctitorii glorioase, îi adresăm o rugăminte de suflet: să recreem celebra fotografie cu domnia sa așezat pe gazonul vechiului Francisc Neuman înainte de demolare. Anii au trecut și o imortalizare de tipul „atunci vs acum” credem că ar provoca o mare bucurie suporterilor domniei sale și ai echipei noastre. Pentru a-și putea organiza agenda încărcată îi propunem ca acea fotografie în aceeași poziție să o realizeze după încheierea următorului meci al UTA-ei de pe teren propriu, cel cu FC Hermannstadt. Suntem convinși că energia transmisă de gazonul noului Francisc Neuman îi va provoca domnului Gheorghe Falcă același zâmbet larg cu care a cucerit atâtea mii de arădeni de-a lungul ultimelor două decenii.

Și, înainte de a încheia, pentru că nu putem face abstracție de parcursul nesatisfăcător al echipei noastre care, în ciuda condițiilor deosebite oferite de administrația locală, se încăpățânează să nu ne ofere gustul victoriei pe teren propriu, solicităm conducerii clubului să facă toate demersurile necesare pentru îmbunătățirea staff-ului tehnic al echipei noastre. În acest scop, constatând uimiți din ultimele luări de poziție, că domnul primar Călin Bibarț are opinii foarte pertinente pe teme tehnico-tactice, îl propunem ca director tehnic al echipei. Este o surpriză plăcută faptul că, deși cei mai mulți dintre antrenori au nevoie de ani de zile de învățare pentru a putea obține Licența Pro, domnul primar a reușit să asimileze un asemenea volum de cunoștințe în perioada în care, suferind fiind, a decis ca între două ședințe foto în pijama, să se dedice studiului tranziției pozitive și al pressingului de întâmpinare.

Cu speranța că de data acesta am reușit să ne aducem și noi o mică contribuție la înaintarea sportului arădean spre cele mai înalte culmi de progres și civilizație, îl salutăm călduros pe domnul primar și pe toți colaboratorii domniei sale din primăria Arad și din partidul pe care-l susține și ne angajăm ca din primul moment în care porțile stadionului se vor deschide pentru noi suporterii, aceste calde urări de bine să fie auzite meci de meci de către toată țara!

Suporter Club UTA
01.02.2021
- Pentru noi doar UTA contează !!! -
Răspunde
26-05-2021, 16:19,
#19
RE: Comunicate SCU
Comunicat Suporter Club UTA
26.05.2021

     Începutul sezonului viitor ne va găsi pe toți, suntem siguri, mai puternici și mai dornici să ne aducem părticica de contribuție la creșterea acestui club. Dacă vom reuși să unim toate aceste mici contribuții într-un puzzle coerent al cărui fir călăuzitor să fie interesul UTA-ei, dacă vom avea încredere unii în alții, dacă momentele grele ne vor uni și nu ne vor dezbina, dacă vom fi, într-un cuvânt, o familie, cu siguranță peste un an pe vremea această vom avea mult mai multe motive de bucurie și vom însăila un bilanț cu mult mai multe succese.

     Acum, la finalul acestui sezon, dorim să facem cunoscute gândurile noastre referitoare la tot ceea ce am trăit pe parcursul ultimelor 9 luni.

     În primul rând dorim să felicităm echipa și colectivul tehnic pentru felul cum au dus la bun sfârșit acest prim sezon de Liga 1, cu toate provocările sale. Locul 2 în clasamentul playoutului este un deznodământ mai mult decât onorabil pentru o nou promovată. Au fost momente în care am crezut că putem mai mult, în care ne-am dorit mai mult, dar au fost și perioade în care ne-am clătinat și ne încerca teama că ne vom prăbuși. Este meritul vostru că ați reușit să țineți corabia în echilibru și ați condus-o în port. Chiar dacă uneori am fost nemulțumiți de jocul vostru sau de atitudinea arătată în teren, considerăm că v-ați făcut datoria.

     Este timpul acum să vă odihniți trupurile și să vă limpeziți mintea. Ne dorim ca peste două săptămâni să vă întoarceți acasă (pentru că atâta timp cât îmbrăcați acest tricou, Aradul și Arena Francisc Neuman reprezintă casa voastră) cu un singur gând: în campionatul care vine să fiți mai buni, mai puternici. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca toți, de la antrenori și până la ultimul jucător, să lăsați deoparte orice resentiment, orgoliu sau interes particular. Oricine intră în vestiarul UTA-ei trebuie să știe că acolo există o singură vedetă: clubul! Și toți cei care pășesc în acel spațiu sacru sunt frați care trebuie să își pună mintea, trupul și spiritul în slujba clubului.

     Probabil că pentru unii dintre voi acest final de sezon a însemnat și sfârșitul drumului pe care l-am parcurs împreună. Sunt situații inevitabile în viața unei echipe, care este un organism viu, în continuă schimbare. Unii ați fost mai mult timp alături de noi, realizând performanța promovării, alții poate ați îmbrăcat acest tricou o perioadă mai scurtă de timp. Cu toții veți avea însă în CV numele UTA iar acesta nu-i lucru puțin, dimpotrivă e ceva cu care trebuie să vă mândriți. Vă mulțumim și vă urăm succes în cariere!

     De asemenea felicităm și conducerea administrativă pentru felul în care a gestionat acest sezon, care pentru aproape toată lumea din club a însemnat o premieră din perspectiva eșalonului în care am jucat. Știm că pandemia a dublat numărul dificultăților pe care le-ați dus în spate iar acesta a fost și motivul pentru care am încercat pe tot parcursul sezonului să oferim sprijin și să manifestăm înțelegere pentru ezitările și naivitățile pe care le-am observat în activitatea clubului. Povestea dosarului de licențiere pentru cupele europene a fost, recunoaștem, una greu de digerat, pentru că am considerat-o o umilință pentru un club cu renumele și pretențiile UTA-ei. Pe de altă parte nu putem însă să trecem cu vederea faptul că într-un fotbal românesc din ce în ce mai ”manelizat„, UTA prin reprezentanții ei a avut o conduită publică ireproșabilă. Chiar și atunci când am fost ținta unor atacuri mârșave am știut să rămânem calmi și demni, în spiritul nobil care caracterizează acest club de când a fost înființat de Baronul Francisc Neuman.

     La fel ca și în cazul echipei, ne dorim însă ca și în zona administrativă, să vedem că experiența acestui an a dat roade. Clubul trebuie, în opinia noastră, să facă pași importanți în zona profesionalismului. Avem nevoie în același timp de calitate și de cantitate. Și dacă în iarbă, acolo unde evoluează jucătorii și unde își pun ideile în practică antrenorii, schimbările sunt permanente, în numele progresului, credem că ar fi timpul ca și în unele departamente sau birouri ale clubului să se simtă puțin aer proaspăt. UTA nu se mai află în ligile inferioare acolo unde lucrurile funcționează cu improvizații, ci în elita fotbalului românesc. Ne dorim ca activitatea administrativă a clubului UTA să stea sub semnul a trei valori obligatorii pentru orice club profesionist: integritate, competență și transparență.

     Dorim să le mulțumim partenerilor noștri privați care au fost alături de noi în acest sezon. Indiferent de suma cu care au contribuit la bugetul clubului, fac parte din familia noastră a utiștilor. Ne dorim să rămână și mai departe alături de noi. Poate tocmai din cauza lipsei de experiență și a provocărilor amintite, colaborarea nu a fost întotdeauna cea mai reușită dar la final suntem convinși că avem cu toții satisfacția obiectivului îndeplinit și  mai ales convingerea că împreună putem realiza mult mai mult iar acum la UTA se pun cărămizile unei construcții care într-o zi va fi una deosebită.

     Am fi dorit aici să includem în mulțumirile noastre și partenerul public. Din păcate politicienii care conduc sau fac parte din administrația locală au ratat din nou șansa de a dovedi prin fapte că sunt membri ai acestei familii și reprezentanți responsabili ai acestei comunități. Sprijinul mimat,demagogia,  justificările patetice, incompetența, lipsa de asumare și responsabilitate, dezinteresul,au definit din nou felul în care administrația locală s-a raportat la cel mai important brand al orașului. Ne-am dori să sperăm că în sezonul care urmează lucrurile se vor schimba în bine dar ne-am săturat să ne facem iluzii. Un singur lucru este cert: într-o zi, când ceața se va risipi, conducătorii mici de azi vor dispărea în uitare în timp ce UTA va continua să fie tot aici, punct permanent de reper pentru această comunitate.

     În final dorim să vă mulțumim vouă, tuturor suporterilor și simpatizanților UTA-ei. A fost poate cel mai trist și mai frustrant an dintre toți câți am trăit până acum. Bucuria reîntoarcerii acasă, în prima ligă și pe stadionul nostru drag, a fost stricată atât de pandemia care a dat peste cap un întreg mapamond cât și de niște autorități naționale care prin deciziile luate au discriminat samavolnic suporterii și publicul sportiv față de alte categorii. Am fost ținuți, de multe ori în mod absurd și umilitor, la porțile stadionului. Am îndurat însă aceste privațiuni cu demnitate, am găsit modalități de a ne arăta sprijinul față de echipă și jucători, am sprijinit clubul financiar atât cât ne-a stat în putere. Am dovedit că suntem o familie. Sigur, uneori frustrarea de a nu putea fi pe stadion ne-a făcut mai irascibili, mai grăbiți în a critica. Dar la baza tuturor acestor manifestări au stat pasiunea și atașamentul nemăsurate pentru acest club.

     Începutul sezonului viitor ne va găsi pe toți, suntem siguri, mai puternici și mai dornici să ne aducem părticica de contribuție la creșterea acestui club. Dacă vom reuși să unim toate aceste mici contribuții într-un puzzle coerent al cărui fir călăuzitor să fie interesul UTA-ei, dacă vom avea încredere unii în alții, dacă momentele grele ne vor uni și nu ne vor dezbina, dacă vom fi, într-un cuvânt, o familie, cu siguranță peste un an pe vremea această vom avea mult mai multe motive de bucurie și vom însăila un bilanț cu mult mai multe succese.

Pentru noi doar UTA contează!
- Pentru noi doar UTA contează !!! -
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)