Talk-show

[Redpunk_one]

http://blogsport.gsp.ro/geambasu/2017/03...pe-tiriac/

Potrivit Revistei Capital, Ion Ţiriac conduce Top 300 cei mai bogaţi români, cu o avere de 1,65 miliarde de euro. Cel mai bogat român nu este neapărat şi cel mai important român, deşi el este convins de asta. Dar cel mai bogat dintre noi are dreptul la opinii despre societatea în care trăieşte. Iar cei mai puţin bogaţi decât el sunt curioşi cum gândeşte omul care reprezintă imaginea absolută a succesului în viaţă.

Cel mai cel
Cel mai bogat român are o părere despre manifestanţii de la Piaţa Victoriei. O părere foarte proastă. Nu detaliază ce părere şi-a format despre manifestanţii de la Palatul Cotroceni, dar asta se poate deduce uşor prin opinia pe care a exprimat-o despre primii. Şi da, părerea celui mai bogat român contează. Contează pentru că vine de la un om care a traversat două epoci istorice, reprezentând România în sport. La cel mai înalt nivel. Vedeţi că în cazul lui Ţiriac totul este imens, „huge” cum spun americanii sau englezii. Conturile în bancă, nenumăratele maşini de colecţie din garaje, sutele de mistreţi împuşcaţi la Balc. Dispreţul uriaş faţă de cei mai săraci decât el. Totul este în stil mare. Inclusiv aberaţiile cosmice pe care le rosteşte cu aerul acela de bunic atoateştiutor.

Jocuri de putere şi jocuri pentru putere
Invitat la „Jocuri de putere”, emisiunea lui Rareş Bogdan de la Realitatea TV, Ion Ţiriac a dezavuat mişcările de stradă generate de emiterea Ordonanţei de Urgenţă numărul 13. Dezavuat nu este totuşi termenul potrivit, Ţiriac fiind practicantul unui limbaj mai puţin nuanţat. Ideile expuse de omul de afaceri sunt simple. Oamenii aceia (cei din Piaţa Victoriei) nu aveau dreptul să manifesteze şi să mărşăluiască brambura prin Bucureşti şi prin oraşele patriei fiindcă nu deţineau autorizaţie. Comparaţia cu evenimentele Revoluţiei din ’89 este imediată. „Nici «ăia» nu aveau voie să se adune. Nici «ăştia» nu aveau voie să se adune fără aprobarea primarului”. Superb! Carevasăzică, de 27 de ani trăim într-o ţară al cărei regim legitim a fost schimbat de nişte nenorociţi asmuţiţi de „agenturili străine” şi propaganda imperialistă. Iar urmaşii descreieraţilor de atunci, „mânaţi din spate de cineva”, repetă peste timp gestul de nesupunere civică. Rareş Bogdan are meritul că şi-a lăsat invitatul să vorbească, deşi i se citea consternarea pe chip. Deşi însăşi libertatea cuvântului a fost obţinută ilicit, potrivit teoriei lui Ţiriac. Dar ce, de amănunte ne împiedicăm noi?

Hoţii şi proştii
După această succintă lecţie de istorie contemporană, Ion Ţiriac s-a lansat într-un scurt tratat de economie aplicată. „Corupţie există în toată lumea asta şi la niveluri de o mie de ori mai mari, nu la niveluri de cârnat. Eu, între un hoţ şi un prost, aleg hoţul. După hoţ mai rămâne ceva. După prost nu rămâne nimic”. Ce ar mai fi de comentat? Puţine. Să râzi? Să plângi? Să spargi televizorul? Să pleci din ţară? Aţi înţeles că noi suntem proştii şi nu valorăm nici cât o ceapă degerată. Ştiam cum gândesc cei ca Ţiriac despre semenii lor mai cinstiţi, adică proşti. Ştiam şi că oamenii în vârstă mai au puţine de oferit, printre care atuul înţelepciunii. Ţiriac ne-a pus în faţa unei mostre de cinism. Pepită pură. Aur de 24 de carate!

Locul unde îi găsim pe campioni
Haios este că bogatul între bogaţii României se plasează de bunăvoie în categoria din cauza căreia au ieşit oamenii în stradă. În stradă la Piaţa Victoriei, nu la Cotroceni. Nu aş fi scris aceste rânduri dacă autorul panseurilor nu era un personaj exponenţial al sportului românesc. M-am ferit să îngroş rândurile „analiştilor”. Altceva este foarte interesant aici. Nu ştiu dacă aţi observat unde se plasează cei mai mulţi şi de cele mai multe ori marii noştri eroi din sport. Acolo unde este călduţ. Acolo unde sunt privilegii, unde legea este elastică. Acolo unde abuzul devine virtute. Lângă putere. Nu contează ce fel de putere. Acolo îi veţi găsi negreşit pe campionii noştri, alături de deştepţi. De hoţi, cum îi înnobilează Ţiriac.

Ce dramă să vezi cum s-a transformat eroul finalei Cupei Davis din 1972, România-SUA 2-3. El, omul care a luptat până la capăt cu americanii. Pentru România, credeam noi. El care încerca să salveze ce strica Năstase. Pentru România, eram noi convinşti. Ce dramatism! Ce dramă! Ce dramă că suntem atât de proşti! Şi ce învăţătură de minte!