Talk-show

[Redpunk_one]

Cine are curiozitatea sa afle ce anume se doreste cu noul Cod Fiscal (bunicel de altfel) si de ce anume nu a fost semnat si agreat de Iohannis poate citi un articol destul de detaliat mai jos. Sper sa se adopte acest Cod Fiscal insa trebuie sa recunosc ca mi-e teama ca reducerile incasarilor bugetare sa nu fie dublate de marirea cheltuielilor bugetare tinand cont ca urmeaza un an electoral important, lucru care ar duce intr-adevar Romania inapoi cu cativa ani buni si ar provoca o noua criza economica probabil undeva in perioada 2018-2020. Un echilibru insa intre cele doua ar putea avea niste rezultate interesante pt tara noastra , daca ar fi si dublate de niste investitii serioase si majore in infrastructura in primul rand si mai apoi si in celelalte segmente ale economiei (invatamant, sanatate, armata,etc)


http://www.gandul.info/financiar/de-ce-n...a-14641858

De ce nu vrea preşedintele Iohannis „relaxarea fiscală ALL INCLUSIVE” a premierului Ponta

Consilierul prezidenţial pe probleme economice Cosmin Marinescu avertizează, într-un interviu acordat Gândul, că este imprudent ca Guvernul să recurgă la un pachet fiscal “all inclusive”, înainte de aplicarea unor măsuri compensatorii, precum o reducere a cheltuielilor publice.

Administraţia prezidenţială a solicitat prezentarea de către Guvern a unui plan de reducere a cheltuielilor, ca măsuri compensatorii, care trebuiau avute în vedere cu mult înainte, a declarat petru gândul consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Consilierul prezidenţial aminteşte că sunt deja în vigoare anumite măsuri de relaxare fiscală, dând exemplu cota redusă de TVA pentru alimente şi este de aşteptat să urmeze şi alte măsuri similare.

“În opinia noastră, este însă imprudent să recurgi la un pachet fiscal <<all inclusive>>, cum am mai spus, până nu există o abordare corelativă şi pe partea de cheltuieli. De aceea noi am solicitat prezentarea de către Guvern a unui plan de reducere a cheltuielilor, ca măsuri compensatorii, care trebuiau avute în vedere cu mult înainte, aşa cum solicită de altfel şi Legea responsabilităţii fiscal-bugetare”, a declarat consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

În opinia lui, relaxarea fiscală nu este doar posibilă, ci şi necesară, însă este important să fie avute în vedere şi riscurile care provin din partea politicii cheltuielilor publice.

„Înainte de a face paşi serioşi pe unul din cele două fronturi, impozite versus cheltuieli bugetare, se impune un minim exerciţiu corelativ între acestea, un exerciţiu de bun simţ economic. De exemplu, politica fiscală vrea să ducă impozitele în jos, în timp ce politica bugetară vrea să ducă cheltuielile publice în sus. Ceea ce sună a foarfecă fiscal-bugetară, cu efect amplu şi direct asupra deficitului bugetar”, arată Marinescu.

Cosmin Marinescu atrage atenţia că România avea înainte de criză o datorie care reprezenta 13% din PIB, iar acum aceasta a ajuns la 40% din PIB, fiind greu de identificat ce nevoi de dezvoltare au fost alimentate, în aceşti ani, cu această datorie suplimentară.

Marinescu spune că, în acelaşi timp, execuţia bugetară este cu mult rămasă în urmă faţă de prevederile bugetare, cu circa 63% în privinţa cheltuielilor de capital şi cu circa 56% în privinţa cofinanţării pentru proiecte europene. “Aşadar, dacă tot nu suntem în stare să cheltuim atât cât prevede bugetul, atunci relaxarea fiscală trebuie însoţită şi de o reducere semnificativă de cheltuială bugetară. Nu este deloc nevoie de deficite mai mari”, este de părere Marinescu.

Pe de altă parte, consilierul prezidenţial admite că, de exemplu, “pentru multă lume a fost o surpriză modul spontan în care s-a mers pe cota de TVA de 19%”, amendamentul fiind adoptat cu doar două zile înainte de votul final.

De ce nu a promulgat preşedintele Codul Fiscal

Întrebat care sunt principalele observaţii faţă de prevederile actuale ale proiectului Codului fiscal, Marinescu spune că acestea sunt de natură instituţională şi juridică, în baza angajamentelor bugetare pe care Guvernul şi le-a asumat.

„Însuşi Codul fiscal face trimitere la aceste angajamente (strategia fiscal-bugetară şi programul de convergenţă-n.n), la acest cadru de stabilitate fiscal-bugetară, în chiar ultimul său articol, articolul 498, care în opinia noastră ar fi trebuit să fi fost primul citit şi însuşit în cadrul acestui demers. În termeni instituţionali, lucrurile sunt simple: cum ar putea Preşedintele promulga o lege despre care ştim, ex-ante, că este incompatibilă nu doar cu Tratatul de guvernanţă fiscală, ci chiar cu propriile prevederi?!”, se întreabă retoric consilierul prezidenţial.

În legătură cu implicaţiile Codului asupra deficitul bugetar, consilierul arată că s-au vehiculat diverse estimări, de la 2,8%, la 1,7% ca apoi să se accepte public că este imposibilă respectarea ţintei de deficit, astfel încât s-a ajuns că “nu se mai înţeleagă nimic”.

Referitor la legea salarizării, Marinescu spune că relaxarea fiscală şi legea salarizării “sunt incompatibile la acelaşi moment”, din punctul de vedere al riscurilor de a vulnerabiliza major cadrul fiscal-bugetar.

Contrele pe Codul fiscal

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis recent Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul Fiscal. În cererea de reexaminare se arată că punerea în aplicare a noului Cod fiscal "ar genera implicaţii majore la nivelul construcţiei bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menţinere a consolidării fiscale".

Premierul Victor Ponta s-a arătat nemulţumit de decizia preşedintelui de a nu promulga Codul Fiscal, ci doar Codul de procedură fiscală. "N-avem Codul Fiscal, dar avem codul de procedura fiscal. Avem căruţa, dar n-avem caii. Poate aşa se lucrează nemţeşte, nu ştiu. Sau româneşte”, l-a atacat şeful Guvernului pe preşedinte.

A fost rândul guvernatorului BNR să iasă public şi să critice reducerile masive de taxe şi impozite prevăzute în Codul Fiscal. Mugur Isărescu a arătat că în forma actuală Codul Fiscal este "inaplicabil din punct de vedere economic", menţionând că retrimiterea Codului fiscal în Parlament este un “lucru înţelept”. Guvernatorul BNR a explicat că reducerile de taxe ar fi trebui să se facă în etape.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că returnarea Codului Fiscal către Parlament întârzie pregătirea bugetului pe 2016.

Consiliul Fiscal a dat aviz negativ pentru proiectul Codului Fiscal motivat de existenţa unui “risc extrem de deteriorare permanentă şi de proporţii a poziţiei finanţelor publice ale României, în contradicţie cu regulile fiscale şi principiile instituite de Legea Responsabilităţii Fiscal-Bugetare şi cu tratatele de guvernanţă fiscală europene”.

Victor Ponta a anunţat că Senatul va fi convocat după 15 august pentru a rediscuta Codul Fiscal, iar apoi Legea va ajunge la Camera Deputaţilor.

Codul Fiscal aprobat de Parlament prevede printre altele reducerea TVA de la 24% la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea "taxei pe stâlp" şi a supraaccizei la carburanţi, scăderea impozitului pe dividende, majorarea plafonului de deductibilitate pentru asigurările private de sănătate, şi dă posibilitatea primăriilor să majoreze cu 50% nivelul taxelor locale, în timp ce impozitul pe terenurile nelucrate poate creşte cu 500%. Din proiectul iniţial au fost eliminate scăderile cotei unice de impozitare şi CAS, propuse iniţial pentru 2019, respectiv 2018.


Consiliul Fiscal a calculat că impactul bugetar al măsurilor de relaxare fiscală din Codul Fiscal este de 17 miliarde de lei, adică 2,3% din PIB, arătând că “este discutabilă oportunitatea unei relaxări fiscale de asemenea proporţii”.

Consiliul Fiscal consideră că alte surse de presiune asupra deficitului bugetar sunt reprezentate de majorarea salariilor din sectorul public – impact de 1,3% din PIB în 2016- şi majorarea cu cel puţin 1% din PIB a cheltuielilor de apărare confom angajamentului politic de la începutul anului 2015.

Vă prezentăm mai jos interviul integral acordat gândul de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

În ultimele zile, Ministrul Finanţelor a făcut o serie de declaraţii referitoare la faptul că România ar fi încorsetată de regulile care solicită un deficit mic, deoarece un deficit mai mare ar favoriza nevoile de dezvoltare ale României? Care este opinia dvs.?

Total opusă, ca abordare de principiu în privinţa deficitelor bugetare. Am mai insistat asupra acestei concepţii economice de tip keynesist, care explică, de fapt, cum nu se poate mai bine, marasmul economic pe care l-au cunoscut şi încă îl traversează multe ţări europene, în această etapă post-criză.

Deficitul bugetar are ca implicaţii, pe de o parte, inflaţia – pe care sper că nu o mai vrem şi, pe de altă parte, datoria publică - care este cel mai facil mijloc de a transfera constrângerile prezentului în spinarea generaţiilor viitoare. Iată cazul Greciei, care este exemplul standard, de manual, al dezvoltării pe datorie, care nu a însemnat decât amânarea notei de plată, de la un an la altul, până când datoria devine nesustenabilă şi mirajul dezvoltării se risipeşte brusc.

Fireşte, nu acesta este pericolul imediat al României, însă toate ţările care astăzi sunt supraîndatorate au avut cândva datorii mici. De exemplu, înaintea crizei, datoria României era de circa 13% din PIB, pentru ca în prezent să ajungă la circa 40%. Dacă ne gândim puţin, va fi greu de identificat ce nevoi de dezvoltare au fost alimentate, în aceşti ani, cu această datorie suplimentară.

În acelaşi timp, însă, execuţia bugetară este cu mult rămasă în urmă faţă de prevederile bugetare, cu circa 63% în privinţa cheltuielilor de capital şi cu circa 56% în privinţa cofinanţării pentru proiecte europene. Aşadar, dacă tot nu suntem în stare să cheltuim atât cât prevede bugetul, atunci relaxarea fiscală trebuie însoţită şi de o reducere semnificativă de cheltuială bugetară. Nu este deloc nevoie de deficite mai mari.

Există aprecierea că Administraţia Prezidenţială nu a venit cu observaţii din timp, atunci când Codul fiscal s-a aflat în dezbatere. Această poziţie critică a fost mai largă, din partea ministrului Finanţelor, din partea Guvernului, în general. Cum comentaţi?

În primul rând, aş spune că rolul Administraţiei Prezidenţiale nu este de a face observaţii în alte etape ale procesului legislativ decât cele impuse de prevederile constituţionale. Este evident că, în faza de dezbatere a unui proiect legislativ, orice opinie din partea Preşedenţiei ar putea influenţa dezbaterea, dacă nu chiar rezultatul acesteia.

Fiecare instituţie îşi are rolul său, într-o anumită etapă bine delimitată a procesului legislativ. Cum ar fi, de exemplu, ca Parlamentul, ca for legislativ, să se pronunţe asupra actelor normative atunci când acestea se află pe masa Guvernului, sau ca Preşedintele să trimită punct de vedere atunci când proiectele legislative sunt în dezbatere parlamentară?! Este absurd, fireşte, mai ales că proiectul Codului fiscal s-a schimbat semnificativ de la o etapă la alta. De exemplu, pentru multă lume a fost o surpriză modul spontan în care s-a mers pe cota de TVA de 19%, ştiut fiind că amendamentul respectiv a fost adoptat cu doar două zile înainte de votul final.

Oricum, aşa cum a declarat şi ministrul Finanţelor în mai multe rânduri, eu am discutat cu domnia sa despre evoluţia măsurilor din Codul fiscal, despre importanţa instituţională şi economică a respectării angajamentelor bugetare din partea Guvernului, inclusiv despre preocuparea noastră, a Administraţiei Prezidenţiale, pentru sustenabilitatea finanţelor publice.



Care sunt, totuşi, principalele observaţii pe care le aveţi faţă de prevederile Codului Fiscal?

Observaţiile definitorii sunt de natură instituţională şi juridică, în baza angajamentelor bugetare pe care Guvernul şi le-a asumat. Sunt elocvente, de exemplu, documentele oficiale de politică economică, anume Strategia fiscal-bugetară şi Programul de Convergenţă, în baza cărora Guvernul se angajează să asigure menţinerea în obiectivele bugetare pe termen mediu, adică celebrul MTO. Aceste angajamente sunt reflectarea asumării de către România a Compactului fiscal, care fixează începând cu 2015 o ţintă de deficit structural de 1% din PIB.

Însuşi Codul fiscal face trimitere la aceste angajamente, la acest cadru de stabilitate fiscal-bugetară, în chiar ultimul său articol, articolul 498, care în opinia noastră ar fi trebuit să fi fost primul citit şi însuşit în cadrul acestui demers. În termeni instituţionali, lucrurile sunt simple: cum ar putea Preşedintele promulga o lege despre care ştim, ex-ante, că este incompatibilă nu doar cu Tratatul de guvernanţă fiscală, ci chiar cu propriile prevederi?!
Iar în legătură cu implicaţiile Codului asupra deficitul bugetar s-au vehiculat diverse estimări, diverse calcule. Să ne amintim că, în contextul adoptării Codului de către Parlament, ministrul Finanţelor a vehiculat un deficit de 2,8 - 2,9% din PIB, apoi, imediat după, s-au dat asigurări că va avea loc respectarea ţintei de deficit ESA de 1,2% din PIB, la care să se adauge o flexibilitate bugetară acceptată de Comisia Europeană de 0,5% - rezultând deci o ţintă de deficit de 1,7% din PIB, pentru ca recent să se accepte public că este imposibilă respectarea ţintei de deficit pentru anul 2016. După cum observaţi şi dvs., nu se mai înţelege nimic.

Or, în această privinţă, nu Consiliul Fiscal, sau Banca Naţională, sau Comisia Europeană sau FMI, sau Administraţia Prezidenţială, în cele din urmă, trebuie să demonstreze că România va rămâne în ţintele bugetare asumate, ci Guvernul şi Ministerul Finanţelor, însă în mod cifric, cu prognoze şi calcule de impact, astfel încât să fie clar în ce direcţie merge România, pe termen mediu şi lung, în privinţa deficitului bugetar şi a întregului cadru fiscal-bugetar, de altfel.

De ce n-ar fi totuşi posibilă o relaxare fiscală în condiţiile în care economia creşte?

În opinia mea, relaxarea fiscală nu este doar posibilă, ci şi necesară. Însă trebuie să abordăm cu atenţie lucrurile, să ştim foarte clar ce impozite dorim să scadă, cu cât şi mai ales de ce. Este important să înţelegem dacă economia are nevoie, de exemplu, mai degrabă de stimularea consumului sau de stimularea investiţiilor. Apoi, este de asemenea important să privim nu doar înspre nevoia de relaxare fiscală, ci şi către riscurile care provin din partea politicii bugetare, adică politica cheltuielilor publice.

Înainte de a face paşi serioşi pe unul din cele două fronturi, impozite versus cheltuieli bugetare, se impune un minim exerciţiu corelativ între acestea, un exerciţiu de bun simţ economic. De exemplu, politica fiscală vrea să ducă impozitele în jos, în timp ce politica bugetară vrea să ducă cheltuielile publice în sus. Ceea ce sună a foarfecă fiscal-bugetară, cu efect amplu şi direct asupra deficitului bugetar.

Să nu uităm că avem deja în vigoare anumite măsuri de relaxare fiscală, cum este cota redusă de TVA pentru alimente şi vor mai urma şi altele, în mod sigur. În opinia noastră, este însă imprudent să recurgi la un pachet fiscal “all inclusive”, cum am mai spus, până nu există o abordare corelativă şi pe partea de cheltuieli. De aceea noi am solicitat prezentarea de către Guvern a unui plan de reducere a cheltuielilor, ca măsuri compensatorii, care trebuiau avute în vedere cu mult înainte, aşa cum solicită de altfel şi Legea responsabilităţii fiscal-bugetare.

Ministrul Finanţelor a vorbit şi despre o posibilă sursă de bani din închiderea şi/sau privatizarea companiilor de stat, ceea ce ar asigura “atât de mulţi bani că vom putea acoperi şi Codul Fiscal şi Legea Salarizarii”. Cât de realiste sunt aceste surse? Care ar putea fi sursele de bani pentru măsurile din Codul Fiscal şi pentru aplicarea Legii Salarizării, în opinia dvs.?

Aceste surse pot fi realiste, însă, fără a prezenta anumite măsuri concrete nu se poate trece de la realism la certitudine. Sunt convins că însuşi bugetul conţine numeroase „ferestre” de oportunitate în privinţa reducerii cheltuielilor publice. Însă o asemenea abordare ar fi trebuit deja prezentată, ea trebuia deja să producă anumite efecte înaintea unei asemenea exerciţiu de relaxare fiscală: haideţi să facem ordine în structura şi nivelul cheltuielilor publice, apoi vor fi mai clare inclusiv sustenabilitatea şi amploarea relaxării fiscale.

Sectorul întreprinderilor de stat constituie, bineînţeles, principalul focar de indisciplină financiară şi economică. Statul trebuie să clarifice, odată pentru totdeauna, ce şi cât trebuie să facă în economia de piaţă, fiind limpede că statul este un prost gestionar şi rolul său economic trebuie regândit. Însă problemele sectorului întreprinderilor de stat nu se rezolvă peste noapte, pentru a se reflecta imediat în buget.

În opinia mea, relaxarea fiscală şi legea salarizării sunt incompatibile la acelaşi moment, din punctul de vedere al riscurilor de a vulnerabiliza major cadrul fiscal-bugetar. În acest sens, dincolo de problema colectării veniturilor, cred că cea mai sigură resursă de acomodare a celor două abordări este tocmai timpul, prin secvenţe separate ale celor două abordări.

Oricum, orice creştere de cheltuială publică sporeşte dificultatea reducerii impozitelor.

Aş mai adăuga şi faptul că, în acest context, trebuie să învingă gândirea economică pe termen lung, pentru a evita erorile, cu premise politice, de a face azi opţiuni în funcţie de ce vrem „mâine”. Mai degrabă planul de „poimâine” ar trebui să ne ghideze opţiunile de azi.