Scena politică românească

[Kidu]

Faraoane, faraon roşu de Dâmboviţa,

Ştii ce-am văzut eu pe stadionul în care ţi-ai înghesuit lăudătorii? Bani, purcoaie de bani. Ai aruncat cu banii în mulţime ca un manelist. Le-ai lipit 100 de lei pe frunte amărâţilor ălora pe care i-ai adus cu autobuzul din satele lor scufundate în beznă.

I-ai cărat sute de kilometri, i-ai îmbrăcat în tricouri roşii şi le-ai pus în mână un steag nou nouţ. Le-ai spus să fie mândri că sunt români. Le-ai dat popcorn şi suc şi i-ai făcut să viseze că viaţa lor e un mall cu sclipici.

Cât fast, câtă grandomanie, câtă amăgire! În ţara fără şosele, fără locuri de muncă, fără canalizare şi fără apă curentă în sate, în ţara asta de chirpici, ai reuşit să construieşti o piramidă din 70.000 de trupuri. În ţara celui mai mare steag din lume, a celui mai lung cârnat şi a celor mai mulţi Moşi Crăciuni, tu ai mai stabilit un record absurd: cei mai mulţi invitaţi la o zi de naştere.

Ai vrut să faci o demonstraţie de forţă, să ne arăţi că oamenii te vor. Te-ai întrebat de ce au plecat atâţia înainte să-ţi începi discursul? Poate că şi ei s-au simţit prea umiliţi de fala Luminăţiei Tale.

Monumentalule,

Ţi-ai pus două coloane ale infinitului de-a stânga şi de-a dreapta scenei ca să te cocoţi spre galaxii.

L-ai auzit săptămâna asta pe lingăul care se gudura pe lângă tine, doar-doar l-oi scăpa de puşcărie? Nici lui Ceauşescu n-au cutezat să-i spună că e „o galaxie-română-n devenire”. O, devenire! Tu, care ai fost întotdeauna mic şi acum ai ajuns mare, tu n-ai cum să înţelegi ridicolul odelor şi osanalelor, al pupatului în cur, al prosternărilor. Nu doar că nu ţi se par nefireşti, ai ajuns să crezi că ţi se cuvin, pentru că tu aduci soarele şi atingi istoria cu tâmpla. Pentru că tu faci Marea Unire, eroule între eroi.

Versurile care altădată îi umflau pieptul lui Ceuşescu îţi gonflează ţie azi ego-ul. Aicea este ţara ta şi neamul tău cel românesc, aicea este ţara nalţilor stejari dintre care tu eşti cel mai înalt şi mai verde. Ce păcat că nu mai trăieşte un bard care să-ţi organizeze un Cenaclu Flacăra!

Câtă iubire de sine, câtă vanitate, câtă orbire!

Astrule,

Te iubeau unii azi la televizor până la greaţă. Cântarea României, genialule conducător. În trei ani, te-ai aşezat peste ţara asta cu toată greutatea, de-ai deşelat-o. Da, pentru voi e nevoie de un stadion mult mai mare şi de o plasmă cu diagonala de 10 metri ca să vă încapă toată dragostea de România. „Suntem cel mai puternic partid din România care este îndrăgostit de ţara lui”, ne-aţi spus astăzi. În sfârşit, ai ajuns cel mai iubit fiu al poporului.

Doamne fereşte de aşa o dragoste! Cu cât ţara e mai necăjită, cu atât mai gras e faraonul.

SURSA: Florin NEGRUTIU