Talk-show

[Kidu]

Nu chiar pentru ca sunt certat cu adminul forumului (Ionut Ciurea) deoarece i-am considerat maniera de moderare prea dura si discretionara.

[Crishu]

http://www.zf.ro/opinii/top-10-cine-a-fo...r-14936184

2015 nu a fost deloc un an banal, aşa cum am crezut la începutul anului, ci chiar a fost spectaculos, la propriu şi la figurat pentru economie, pentru mediul de business, cât şi pentru noi: Ziarul Financiar.
Economia a crescut mai mult decât aşteptările, creditarea în lei duduie, consumul creşte susţinut datorită scăderii TVA şi a majorării salariilor. Deci macroeconomic stăm bine, poate chiar prea bine.
În economia reală, în piaţă este o luptă de gherilă aprinsă pentru clienţi şi banii lor. Suntem într-o fază în care piaţa creşte, dar această creştere nu este distribuită uniform la toată lumea. Unii devin mai puternici şi au bani mai mulţi, alţii slăbesc şi îşi pierd poziţiile, devenind vulnerabili.
2015: un an plictisitor, de creştere banală a economiei României, cu ceva mai mulţi bani, dar nu pentru toată lumea, însă totul poate fi răscolit de cocktailul insolvenţei externe a Rusiei
Vocea străzii începe să se audă mai mult, nu numai la nivel politic. Strada, clienţii, consumatorii, încep să ceară socoteală pentru fiecare zece lei scoşi din buzunar (mai este până să se uite la fiecare un leu).

Lucrurile, evenimentele care mi-au atras atenţia sunt la poluri opuse. Unele personaje şi evenimente sunt pozitive, altele sunt negative.
1. Avocatul Gheorghe Piperea şi lupta lui băncile, pe care a câştigat-o
 
Ceea ce acum câţiva ani părea imposibil de realizat, în 2015 s-a întâmplat. Avocatul Gheorghe Piperea a câştigat multe lupte împotriva băncilor, în numele clienţilor cu credite în franci elveţieni sau cu împrumuturi cu clauze abuzive. Încăpăţânarea, energia şi determinarea lui că poate câştige în faţa băncilor, a devenit o realitate. Bineînţeles că toată această luptă este pe bani, ceea ce nu este deloc de blamat. Datorită vocii lui care a preluat furia clienţilor, băncile au început una câte una să-şi revizuiască poziţiile în contractele de credit din perioada de boom.  Rezultatul după ani de procese  este că băncile cu credite în franci elveţieni sau în euro, cu comisioane de risc sau cu clauze abuzive, şi-au revizuit poziţiile şi au început să facă oferte de pace către clienţi. Pentru stingerea litigiilor, mai multe bănci au oferit reducerea soldului creditelor către debitori. Câteva mii de persoane îi datorează multe lui Piperea. De altfel, toate aceste procese au determinat băncile să fie mult mai atente în ceea ce oferă clienţilor.
2. Reducerea TVA la alimente de la 24% la 9% (aprobarea reducerii TVA pentru toate produsele de la 1 ianuarie 2016, de la 24% la 20%)
 
Nu am crezut că premierul Ponta va reuşi să reducă nivelul TVA, întâi la alimente şi apoi la toate produsele. Nici acum nu cred că bugetul va rezista la această scădere de TVA, pe o perioadă lungă de timp fără să se mărească alte taxe. Oricum această reducere trebuie să i-o atribuim lui Ponta, chiar dacă strada l-a dat jos. Ghinionul lui Ponta este că generaţia de corporatişti nu l-a iubit niciodată, ei fiind fanii lui Traian Băsescu. Reducerea TVA la alimente a dat un impuls consumului şi a eliberat mai mulţi bani în economie care să fie cheltuiţi şi pe alte bunuri şi servicii, nu numai pe alimente. Până la urmă, semnificaţia acestei reduceri de TVA este că se poate, chiar dacă creditorii internaţionali sau BNR s-au opus. Ghinionul lui Ponta este că această reducere de TVA nu compensează ca imagine introducerea cotei unice de 16%, de pe vremea lui Băsescu. Lumea îl va ţine minte pe Ponta mai mult cu introducerea euroaccizei decât cu reducerea TVA.
3. Scandalul de corupţie ApaNova/Microsoft
 
Scandalurile de corupţie în dosarele ApaNova şi Microsoft au scos la iveală cu cifre, personaje, fapte ceea ce se ştie de ani de zile. Într-un fel sau altul, multinaţionalele plătesc sau li se cere să plătească pentru contracte publice, pentru obţinerea de autorizaţii sau pentru creşterea tarifelor la utilităţi. Şi multinaţionalele dau bani în contracte de consultanţă  oamenilor din sfera politicii sau brokerilor de putere, pentru a câştiga şi a derula în bune afacerile cu statul sau cu primăriile. Acest lucru nu este ceva nou. Ceea ce surprinde este că dosarele de corupţie au ieşit la iveală. Bineînţeles că multinaţionalel nu au nicio treabă, ele cooperând cu autorităţile! Pentru ApaNova sau Microsoft nu a fost o problemă să ceară majorarea tarifelor la apă sau să vadă cum o licenţă de Windows este vândută unui intermediar cu un preţ, iar apoi statul o cumpără cu un preţ de n ori mai mare.
4. Scăderea dobânzilor la lei şi boomul creditării în lei
 
Dobânzile la lei au continuat să scadă şi în 2015, ceea ce a eliberat câteva miliarde de lei în portofelele populaţiei şi a companiilor. Indicele Robor la 3 luni, indicatorul de referinţă pentru creditele în lei, a scăzut de la 1,6% pe an la 1,2-1,3%. Acum câţiva ani era greu de estimat că în România se poate ajunge la asemenea dobânzi, comparabile ca nivel cu cele la euro. Această scăderea adus boomul creditării în lei, populaţia uitând repede de ce s-a întâmplat în 2006-2008, cu implicaţiile ulterioare din criză 2009-2012. Toată lumea crede că dacă te împrumuţi în lei scapi de riscul valutar, ceea ce a îngropat multă lume în perioada anterioară. Lumea nu-şi dă seama că riscul valutar s-a transformat acum într-un risc de dobândă. Dobânzile la lei sunt la minim istoric, iar întrebarea este cât vor reuşi să stea aici până atunci să ne bucurăm de această scadere.
5. Intrarea RCS pe piaţa de energie
 
Intrarea operatorului de cablu RCS pe piaţa de energie este o surpriză, având în vedere că piaţa este închisă între câţiva jucători, iar dacă liberalizarea există în acte, în realitate nu se întâmplă nimic. RCS, un jucător care a făcut ravagii prin tarife pe piaţa telecom, acum atacă şi piaţa de energie. Beneficiind de puterea mediatică, RCS  scoate la suprafaţă ceea ce se îmtâmplă pe această piaţă de monopol, unde tarifele sunt mari, pentru că firmele care operează au costuri mari şi nici nu-şi pun problema să le scadă. Dacă RCS va fi lăsată să inte pe piaţa de energie, acest lucru va însemna o dură bătălie cu ceilalţi operatori, aşa cum se întâmplă pe piaţa telecom.
6. Companiile româneşti raportează un profit mai mare decât multinaţionalele

 
Deşi sunt tot timpul fără cash, cu mari probleme de organizare internă, companiile româneşti raportează un profit mai mare decât multinaţionalele, care operează ca adevărate monopoluri  în sectoarele în care activează. În criză, companiile româneşti, cu accesul la finanţare tăiat, au raportat un profit de 14 de miliarde de lei, faţă de pierderi de 2 miliarde de lei cât este un foarte mare paradox.
7. Numirea unui român la conducerea BCR
 
După ani în care a făcut experimente, Andreas Treichl,  şeful de 20 de ani al Erste a pus soarta BCR în mâinile lui Sergiu Manea, un român de 43 de ani, care trebuie să readucă creşterea în anii de criză. Cea mai mare bancă românească a fost lovită în plin de căderea economică şi insolvenţa companiilor.
Cine este Sergiu Manea, bancherul de 43 de ani pus la conducerea celei mai mari bănci locale
Segiu Manea a revenit în România acum trei ani de la Viena, probabil cu promisiunea lui Treichl că într-o zi va fi pus CEO la BCR. Treichl şi-a ţinut cuvântul şi plecarea intensivă a lui Tomas Spurny, bancherul care a avut misiunea să cureţe banca, l-a adus pe Sergiu Manea la conducerea BCR. Următorii ani îi voi spune şefului Erste dacă alegerea a fost bună sau nu şi dacă revenirea unui român la conducerea băncii va însemna şi revenirea în business.
8. Agonia bursei de la Bucureşti
 
Scăderea dobânzilor la depozitele în lei ar fi trebuit să aducă bani pe bursă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar bursa în loc să fie o platformă de finanţare a economiei, a ajuns o platformă unde brokerii se plictisesc şi joacă solitaire.
Bursa de la Bucureşti s-a pensionat înainte de vreme şi nu reuşeste să-şi facă loc în economia românească. Volumul de tranzacţionare a scăzut, iar indicele BET este pe minuns în acest an din cauza scăderii acţiunilor companiilor energetice Petrom şi Romgaz. Cine a investit pe bursă a ieşit pe minus în acest an.
9. Devalizarea Fondului Proprietatea cu ajutorul politicieanilor şi a Alinei Bica
 
 
Fondul Proprietatea a fost o afacere începută de PNL sub guvernare Tăriceanu şi desăvârşită de PDL sub guvernarea Boc. Afacerea cu despăgubiri i-a făcut bogaţi pe mulţi care nu au avut nicio treabă cu bunurile naţionalizate de comunişti. Acesta este farmecul României, că este generoasă cu prezentul, cu cei care se află la putere, nu cu cei care şi-au pierdut bunurile.
O întrebare pe care nimeni nu vrea s-o pună pentru că răspunsul ar arunca în aer afacerea deceniului din România: Cât de mult ştiau fondurile străine care au preluat controlul Fondului Proprietatea de morişca despăgubirilor condusă de Cocoş&company?
Rapoartele privind devalizarea de la Fondul Proprietatea, au scos la iveală personaje puse la înaintare pentru cei din clasa politică. Multă lucruri erau discutate în şoaptă, înainte să descindă DNA, dar foarte puţini credeau că Alina Bica, un procuror star, era implicată în împărţirea despăgubirilor.  Rămâne de văzt dacă DNA va ajunge şi la cei care au beneficiat indirect de aceste despăgubiri corupte şi mai ales dacă au ştiut cum au intrat în posesia acţiunilor cei care le-au vândut ulterior titlurile pe bursă.
10. Vâlcov, ministrul Finanţelor, acuzat de procurori că-şi ascundea bani în cimitir, într-un cavou gol
 
Darius Vâlcov şi-a făcut intrarea în guvernul Ponta şi la masa negocierii cu creditorii internaţionali, spunând că românii nu trebuie să mai fie chelnerii Europei, o afirmaţie care a trezit un oarecare patriotism local. Pentru prima dată era un ministru al Finanţelor care se bătea parte în parte şi ridica tonul la FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană. Surpriza cea mai mare, poate nu şi pentru Traian Băsescu, era că Darius Vâlcov era foarte corupt şi pe perioada în care fusese primar la Slatina, strângea banii cu toate mâinile. Vâlcov devenise şi un important jucător pe piaţa de artă, prin achiziţiile masive de tablouri, lăsate în custodia unei manechine. Nimeni nu mai ştie acum câte dosarea are deschise Darius Vâlcov şi câţi bani a luat, procurorii spun că a luat bani şi când era ministrul Finanţelor. Iar întâlnirile aveau loc în cimitir, la miezul nopţii, iar cavouri goale erau folosite pe post de seif. Cred că Vâlcov s-a uitat cu mare atenţie la seria de filme cu  Chiriţa, de unde s-a inspirat. Oricum ar fi, faptul că un ministru de Finanţe a ajuns un personaj de acest gen, arată umorul României şi a celor aflaţi la putere, în frunte cu serviciile secrete.
Acestea au fost top 10 pe 2015, cu bune şi cu rele. 


 

[I 929]

Vin și eu cu un articol care nu îmi place deloc pentru că îl prezintă pe un țepar drept mare om de afaceri. Când creditorii își mai pot scoate banii doar din mărcile vândute la licitație, înseamnă că proprietarul „celor 50 de cafenele” le-a executat o țeapă cu stil.  E o afluență de articole pe gândul și mediafax despre tineri antreprenori. Bravo lor, cei mai mulți cred că sunt oameni de bună credință, însă printre ei găsim, din păcate, și exemple negative care nu ies la corectura redactorului șef.

”La 27 ani avea 50 de cafenele şi afaceri de 15 milioane de euro. Acum este falimentar şi nu îl mai cunoaşte nimeni

Avea 27 de ani şi conducea o companie cu cifra de afaceri de 5 milioane de dolari în 2006 şi care trebuia să se dubleze în 2007. Niculescu deschisese prima cafenea cu 250.000 de euro, împreună cu doi parteneri, care s-au retras după câteva luni. Antreprenorul a deschis alte nouă cafenele, din care trei în parteneriat cu BCR.

Ulterior, mai multe companii au solicitat insolvenţa companiilor din grupul Turabo. În decembrie 2011, omul de afaceri a fost executat silit, iar mărcile Turabo Cafe, Turabo Food, Turabo Grand Ballroom şi Turabo Society Club au fost scoase la licitaţie.


În 2012, Tudor Niculescu vorbea în presă despre afaceri pe care vrea să le deschidă în Orientul Mijlociu, variante pe care le avea în calcul şi în anii de dinainte de criză. Eşecul Turabo nu este sfârşitul pentru antreprenorul Niculescu, care împreună cu doi parteneri de afaceri şi-a reluat discret activitatea şi a deschis Barletto (fostul Turabo Society Club). Barletto are trei săli de evenimente, club şi piscină pe malul lacului Tei.”


http://www.gandul.info/financiar/la-27-a...i-14931452

[adymax]

Am dat peste articolul/interviul asta cu Geroge Padure care arata daca mai trebuia ca daca ai respectat legea nu te puteai imbogatii in anii 90-2000. Povestile despre devalorizarea leului imi dau fiori cand imi aduc aminte ca asa a fost, si tatal meu avea o firma mica si imi spunea ca asa sa devalorizat leul ca nu mai poate commanda aceasi cantitate de marfa ca anterior ca pur si simplu a pierdut bani desi avea si manopera adaugata care sa evaporat, ani groaznici dupa revolutie:

http://adevarul.ro/news/societate/va-ami...CrossPromo

[adymax]

Bun blogul lui Tolontan desi multi nu-l prea inteleg: http://www.tolo.ro/2016/03/14/dupa-stadi...nationala/

[Crishu]

Cm arată tabloul financiar al României în ianuarie 2016. BNR a plătit ultimii bani din împrumutul luat de la FMI în 2009

BNR a plătit în ianuarie ultimii bani din împrumutul luat de la FMI în 2009. Guvernul îşi achitase încă de anul trecut partea sa de datorie, iar în ianuarie BNR a plătit şi ea ultimii bani – 122 mil. euro. România a luat în 2009 aproape 20 mld. euro de la FMI (13 mld. euro), Comisia Europeană (5 mld. euro) şi BERD (1 mld. euro). Şi-a plătit datoria către FMI şi mai are o bună parte de plătit către celelalte două instituţii. Potrivit datelor publicate ieri de BNR, datoria externă totală s-a redus în ianuarie cu peste 1,1 mld. euro. De asemenea, contul curent al balanţei de plăţi a fost în ianuarie pe excedent. Este însă prea devreme pentru ca aceste date să indice un trend deoarece şi ianuarie 2015 a înregistrat excedent de cont curent.

Economiştii se tem că, pe fondul majorării cererii interne, importurile vor avansa mult, ceea ce va conduce la majorarea deficitului de cont curent al balanţei de plăţi, majorare ce ar putea pune probleme de finanţare în cazul unei noi crize. Comisia Europeană vede deficitul de cont curent undeva la 3% din PIB, un procent care nu este neapărat periculos atâta vreme cât există surse de finanţare a lui. Deocamdată principala sursă de contrabalansare a deficitului comercial este excedentul înregistrat exporturile de servicii. Datoria externă totală s-a redus şi ea în ianuarie cu peste un miliard de euro, dar, pe fondul majorării deficitului bugetar dincolo de 3% din PIB, datoria publică ar putea trece anul acesta de 40% din PIB.


http://www.zfcorporate.ro/banci-asigurar...9-15108759

[dedei]

Documentar al lui Moise Guran, foarte bine structurat despre perioada comunista 1945-1989.

http://player.vimeo.com/video/114999061

[Crishu]

http://www.zfcorporate.ro/energie/finalu...a-15169857

„Nu ştiu de unde aveţi numărul meu. Nu pot să vă răspund. La revedere“, a spus Codruţ Manea, cel care a rămas la conducerea Energy Holding fără să mai aştepte vreo întrebare legată de situaţia actuală a celui mai cunoscut trader de energie din România.

Un business costruit pe puternice legături politice, care a bene­ficiat aproape un deceniu de cea mai ieftină energie din România şi care a alimentat cele mai mari companii locale printre care Petrom, Dacia sau Oltchim, a renunţat anul trecut la toţi clienţii din proprie iniţiativă.

Pe 6 aprilie, compania mai are de primit un verdict într-un proces cu Hidroelectrica, firmă aflată acum în insolvenţă, prin care cere daune de peste un miliard de lei. Până acum, toate procesele intentate de Energy Holding producătorului de stat au fost pierdute. Dacă va pierde din nou, acesta ar putea fi finalul uneia dintre cele mai controversate istorii din energia românească postdecembristă.

„Din câte ştiu, la finalul anului trecut, de la 1 noiembrie sau 1 decembrie Energy Holding a renunţat la toţi clienţii din proprie iniţiativă. Au explicat că se retrag de pe retailul de energie şi că se implică în alte activităţi. Nu se ştie ce activităţi anume, dar acum Energy Holding este o nucă goală“, spun surse din piaţă.

De la sediul Energy Holding o secretară spune că nu este nimeni în acest moment care poate confirma sau infirma această informaţie, iar mai departe reprezentanţii companiei care au fost contactaţi de ZF nu au dorit să comenteze. Cu toate acestea, pe site-ul Energy Holding sunt câteva documente în care sunt trecuţi în revistă indicatorii de performanţă pe partea de furnizare din perioada 2011-2015. Potrivit acestor date, la finalul anului trecut, pe „ştatele“ Energy Holding mai figurau 164 de puncte de consum, faţă de cele 364 din 2014, compania livrând către acestea 0,6 TWh de energie. În bani, această energie pură ar avea o valoare de circa 23 de milioane de euro.

Energy Holding a fost ani de-a rândul cea mai puternică firmă din domeniul comerţului cu energie, un business a cărui anvergură ajunsese în 2007-2008 la peste 300 de milioane de euro, controlând circa 20% din livrările pentru consumatorii eligibili.

Firma a fost creaţia lui Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al industriilor Dan Ioan Popescu, în mandatul căruia de altfel în jurul Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România, a fost brevetată tehnica vânzării de energie pe contracte directe la preţuri secrete, mai mici decât cele din piaţă.

Energy Holding a fost de departe compania care a avut cel mai mult de câştigat din acest tip de înţelegeri, firma fiind de altfel exponentul unei ligi aparte de busi­ness, botezată de fostul preşedinte Traian Băsescu sub numele de „băieţi deştepţi“.

Energy Holding a încheiat contractul de cumpărare de energie cu Hidroelectrica la înce­putul anului 2004, înţelegerea dintre cele două părţi fiind prelungită prin nu mai puţin de 19 acte adiţionale. Doar în perioada 2006-31 mai 2012 contractul dintre Energy Holding şi Hidro­electrica a determinat ca mai bine de 1,4 miliarde de lei să oco­lească vistieria producă­torului de stat, valoarea repre­zentând diferenţa dintre preţul pe care Hidro­electrica îl obţinea vân­zându-şi energia către Energy Holding în loc să iasă direct cu ea pe bursa de energie.



„Am câştigat 71 din 75. Le vom câştiga şi pe ultimele 4“

În vara anului 2012, Hidroelectrica intră însă în insolvenţă iar admi­­nistratorul judiciar al com­pa-niei, Euro In­sol, firmă controlată de avocatul Remus Borza, denunţă toate contractele de vânzare a energiei, lucru care determină un val de procese. De partea Energy Holding au stat avocaţii de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii, una dintre cele mai importante case de avocatură din România. „Părerea mea personală este că au crezut foarte tare că vor câştiga procesele. Totodată, nici nu s-au urmărit alte oportunităţi de afaceri. Tot ce este mare din ţara asta a luat energie de la Energy Holding, fie că a fost vorba de Dacia, Petrom sau Rompetrol. Oporaţional, Energy Holding a avut o structură foarte bună. Ce s-a întâmplat mai sus nu pot să comentez eu, dar aşa s-a ajuns în momentul de acum“, mai spun sursele din piaţă.

Pe data de 6 aprilie Energy Holding mai are de aşteptat un singur verdict în cel mai important proces din saga confruntărilor cu Hidroelectrica.

„Pe 6 aprilie mai aşteptăm patru verdicte, unul pentru Energy Holding unde ni se cer daune de un miliard de lei, altele pentru Alpiq, EFT şi Alro. Până acum am câştigat 71 de procese din 75. Le vom câştiga şi pe ultimele patru. După această etapă, Hidroelectrica poate să iasă din insolvenţă, aşa cum am şi anunţat în aprilie-mai“, spune Remus Borza, avocatul care s-a ocupat de insolvenţa Hidroelectrica, cu siguranţă cel mai urmărit dosar de acest tip din România.

Alte surse din piaţă spun că cel mai probabil şi activitatea Energy Holding depinde de finalizarea proceselor cu statul român. „Nu mai au niciun client, dar nu pot închide de tot pentru că încă mai au procese.“

Dacă Energy Holding va pierde şi ultimul proces Hidroelectrica este foarte posibil ca acesta să fie punctul final al uneia dintre cele mai controversate istorii din domeniul energetic local

[Redpunk_one]

Aradeanul Marius Lazurca, fratele fostului consilier Catalin Lazurca, a fost confirmat ca ambasador al Romaniei la Budapesta

http://www.stiripesurse.ro/marius-lazurc...91333.html

Diplomatul Marius Lazurca a primit, marti, în unanimitate, avizul comisiilor parlamentare reunite de politica externa pentru postul de ambasador al României în Ungaria.

'Obiectivul pe care mi-l propun de-a lungul acestui mandat este valorificarea unei agende pozitive bilaterale româno-ungare si construirea (...) unui soclu, de la care sa putem discuta, utilizând mai cu seama instrumentele diplomatice la dispozitie, si elementele asupra carora pentru moment nu avem o întelegere comuna', a declarat Lazurca la audierile din comisie.



El a aratat ca exista 'un potential enorm' al relatiei bilaterale, dar si-a exprimat regretul ca acest potential este 'mai putin cunoscut publicului larg'.

'Unul dintre lucrurile pe care se cuvine ca Ambasada sa le faca este sa expuna printr-o politica de comunicare convenita cu Centrala elementele concrete ale acestui potential si proiectele nemijlocite prin care acest potential se poate dezvolta. (...) Exista si teme înca litigioase, însa proportia dintre lucrurile bune pe care le facem în comun sau putem sa le facem în comun si lucrurile asupra carora înca nu ne întelegem este în favoarea agendei pozitive', a afirmat Marius Lazurca.

Pe de alta parte, acesta a punctat ca în relatia economica bilaterala exista 'câteva asimetrii care ar trebui corectate'.

'Una dintre asimetrii e reprezentata de excedentul comercial al Ungariei în raport cu România. (...) România cumpara mai multa marfa din Ungaria decât reuseste sa vânda. (...) Ar trebui sa ne îngrijoreze diferenta dintre investitiile pe care Ungaria a fost în stare sa le faca în România si gradul (...) de cinci-sase ori mai scazut pe care România a reusit sa le faca în Ungaria (...). Companii ungare în România, mai multe decât românesti în Ungaria. (...) Sunt mult mai multe companii mixte ungaro-române în România si mai putine companii cu capital românesc în Ungaria', a spus diplomatul.

El a explicat, însa, ca sunt mai multe instrumente la îndemâna pentru corectarea acestor asimetrii.

Diplomatul Marius Lazurca a mai ocupat posturile de ambasador la Vatican si la Chisinau.

[Crishu]

http://www.biziday.ro/2016/05/12/schimba...-medicala/

Schimbarea Parlamentului și a întregii clase politice devine o urgență medicală!
Publicat la data de Mai 12, 2016 de Moise
de Moise Guran
Așa agnostic cum mă cred, uneori am sentimentul că, deși absurdă, realitatea pe care o trăim are totuși un sens, că peste ani voi înțelege ceea ce acum nu pot, că și un război pierdut de societate o poate repune pe baze de la care să evolueze poate mai sănătos, mai solid, mai cu minte. Acum am sentimentul că războiul împotriva corupției este pierdut, că ne îndreptăm agale ca niște somnambuli spre o prăpastie în care vom cădea. Dar, îmi spun tot eu, poate că nu vom muri, poate ca nație, cine știe cum, printr-o minune, o uriașă involuție ne va asigura apoi o evoluție pozitivă, un viitor mai bun, căci nimic nu devoalează mai bine monstruozitățile decât un dezastru și nimic nu activează eroii din oamenii obișnuiți decât o situație de criză extremă. Dar nu pot (n-am putut niciodată) să accept resemnarea, mi-a fost întotdeauna teamă să-mi accept teama, iar acum îmi dau seama că mi-ar fi rușine să mă uit în oglindă sau în ochii copilului meu dacă aș accepta că războiul e pierdut, dacă aș fi eu însumi un defetist așteptând să-și înțeleagă înfrângerea.
Acest articol este așadar un îndemn explicit și asumat la revoltă publică! Una pașnică, organizată, dar temeinică și bine țintită.

În ziua în care Guvernul a preluat și prezentat direct (peste un minister al Sănătății decapitat) rezultatele care arată că la Spitalul de tuberculoză din Bucuresti (ca la toate spitalele controlate) chirurgii își dezinfectează mâinile cu apă de ploaie achiziționată la un preț umflat, Curtea de Apel București publica sentința penală definitivă în dosarul 77987/2011, prin care DNA a trimis în judecată zece inculpați și șase firme prinse în anul 2009 cu șpăgi la achiziții. Printre inculpații acuzați și condamnați pentru abuz în serviciu … foști directori ai spitalului de tuberculoză Marius Nasta (același cu dezinfectanții de acum… e de tuberculoză, frate!) printre firme, furnizori de servicii medicale, transport (de morți), de construcții ba chiar și o firmă de pază.
După șapte ani de când i-a prins DNA-ul inculpații au primit sentințe definitive de pușcărie cuprinse între cinci și opt ani pentru achiziții pe șpagă și plata unor despăgubiri de 191.207,6 lei plus cheltuielile de judecată. Deci cam 42.500 de euro. După șapte ani! Dosarul respectiv, uitat azi, îl găsiți detaliat pe Hotnews.
Și totuși, în ciuda dezinfecției făcute în 2010 de către DNA la spitalul de tuberculoză, virusul corupției a supraviețuit. Poate chiar a suferit o mutație care l-a făcut mai puternic. Azi, când chiar Guvernul României ne arată că el e acolo, deși doar îl bănuim, el se poate calcula în pagubele vânzării unui dezinfectant care s-a achiziționat cu de zece ori mai mult decât a costat, dar despre care nu putem ști la fel de exact câți oameni a ucis.
Aparent șocați ei înșiși de faptul că se dezinfectează între operații cu o soluție ce conține mai puține chimicale decât apa de ploaie, medicii cer controale și la medicamente. Nu își fac efectul! Ar putea fi la fel de contrafăcute precum dezinfectanții spune pentru (Tolo.ro) Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie.
După pseudo-ancheta menită să acopere sistemul de șpăgi și să decredibilizeze ancheta echipei lui Tolontan, ministerul Sănătății s-a decredibilizat el însuși, s-a devoalat ca monstruozitate a societății noastre și, chiar decapitat (fără penibilul Cadariu-Achimaș, un ginecolog poate doar naiv, ca să nu zic prost, pur și simplu) el, Sistemul, rămâne periculos și trebuie extirpat ca un cancer, demolat și reconstruit ca un spital infestat până la cărămidă.
Și aici nu e vorba doar de ministerul Sănătății ci de toată mafia politică ce îl susține, care a știut dar care l-a apărat și va continua să îl apere. Și să îl folosească.
Să vă spun câteva detalii de culise…
Până vinerea trecută premierul Dacian Cioloș nici n-a îndrăznit să-și pună problema demiterii lui Cadariu-Achimaș. Susținut până în pânzele albe de PSD prin Vasile Dâncu, prostul de ministru al Sănătății a fost calul troian din Guvern care ar fi trebuit să deschidă poarta protestelor de stradă ce ar fi justificat doborârea în Parlament a Guvernului Cioloș. Târziu, duminică seara, premierul pare a fi realizat acest lucru, luni dimineață l-a demis, a cerut analiza biocidelor (ceea ce evitase să facă fostul ministru al Sănătății, deși Tolontan zice că analizele durează o zi) iar miercuri a prezentat public rezultatele într-o conferință prezentată în direct de Digi24. Alte două televiziuni de știri care erau instalate la Guvern pentru a transmite în direct conferința au avut un comportament foarte ciudat… Una a întrerupt aproape imediat transmisia, considerând-o neimportantă, cealaltă n-a transmis-o deloc. Ambele televiziuni împut seară de seară creierele telespectatorilor-votanți cu conceptul de tehnocrat = criminal, iar aseară au considerat de importanță națională nu pericolul public iminent din Sănătate ci războiul grupării Udrea/Băsescu cu Anticorupția.
Planul de răsturnare a guvernului Cioloș sub o presiune a străzii care să justifice o moțiune în Parlament pare a fi eșuat. Pesediștii caută unul nou, căci și ei vor dezincriminările penale urmărite de Udrea/Băsescu și, până la noi ordine, cele două televiziuni arondate se mulțumesc să mediatizeze și să comenteze atacurile disperatului duo la adresa lui Kovesi și a unor jurnaliști. (Aseară eram în direct cu Prelipceanu pe Digi când mi-am văzut cu coada ochiului mecla pe un alt ecran, cred că era pe RTV, dar habar nu am ce căuta mecla mea acolo)
În timpul ăsta, tâmpiții de peneliști fac alianțe electorale cu Piedone, demonstrând fără putință de tăgadă că actuala clasă politică, TOATĂ, nu mai are nicio șansă, trebuie trimisă la lada de gunoi a Istoriei.
Nu, nu s-a schimbat nimic după Colectiv. N-au înțeles. S-au dat un pas mai în spate, așteptând să ne treacă furia. Ar fi trebuit să continuăm protestele de stradă până la dizolvarea Parlamentului. Acolo e sediul răului, sursa primă a infecției cu corupție ce a cuprins societatea noastră. Ei patronează de decenii acest sistem criminal, biocidul DNA i-a atins, dar nu i-a distrus, i-a făcut să se coalizeze, PSD cu PNL, Dragnea cu Băsescu, Ponta cu oricine îl scapă de pușcărie și așa mai departe. Sunt mai puternici azi și totul pare pierdut.
Dar nu este. Forța revenirii e în noi. Întotdeauna a fost.
Să ieșim în stradă, dacă asta au vrut. De data asta cu o cerere mai concretă decât schimbarea clasei politice pe care am cerut-o după Colectiv. Să cerem dizolvarea Parlamentului. Se poate. Să cerem guvernului, urgent (de data asta urgența unei ordonanțe este de ordin medical) o nouă lege a sănătății, reorganizarea ministerului Sănătății, noi reguli pentru Direcțiile de Sănătate Publică, Spitale, Laboratoare și așa mai departe.
Ca jurnalist, fac un apel la societatea civilă (dacă mai există, dacă nu o fi cumva plecată la Berlin sau dacă nu o fi prea ocupată cu sprijinirea unui candidat independent) să se implice în organizarea unor astfel de proteste, pașnice, civilizate, care să aducă în stradă cât mai mulți cetățeni serioși, plătitori de taxe, de CASS, oameni cu copii, sau fără, dar oameni interesați de însănătoșirea la propriu și la figurat a acestei societăți aflată în moarte clinică.
PS Reputatul medic Gheorghe Burnei de la spitalul de copii Marie Curie din București a declarat că ”prin ancheta presei s-a blocat o explozie care putea reprezenta desfiinţarea unui întreg sistem medical românesc”. Oricine l-a întânit în viața lui pe doctorul Burnei știe că acesta este un sfânt ajuns pe Pământ. Mă aștept ca medicii din toată țara să fie în primele rânduri ale acestui protest.

[Crishu]

http://www.businessmagazin.ro/actualitat...a-15328469

Inainte de aderarea la Uniunea Europeană, oficialii de la Bruxelles au constatat că peste jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, iar acest lucru nu era acceptabil. Astfel, problema s-a rezolvat româneşte. Peste 50 de comune au primit statutul de oraş, dar fără beneficiile unei urbe, însă cu taxele aferente. Localnicii au rămas prinşi între taxe „de oraş“ şi agricultura de subzistenţă.
Odată cu această transformare, li s-a promis modernizarea localităţii: asfalt în loc de praf şi canalizare în loc de toaleta din spatele curţii. Asta s-a întâmplat în urmă cu aproape zece ani. „În anul 2014, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 12.454.909 persoane, reprezentând 62,4% din populaţia României“, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. România a promis în Consiliul Uniunii Europene că până în 2018 toţi românii vor fi conectaţi la reţeaua de apă şi canalizare. Însă de atunci şi până acum, numărul celor conectaţi a crescut doar cu circa 1 milion şi jumătate.
Potrivit ultimului recensământ realizat în 2012, în România numărul total al oraşelor şi al municipiilor a ajuns la 319, dacă nu luăm în calcul şi Capitala. Astfel, din 2002 şi până în prezent 55 de comune au devenit oraşe.
Conform Legii nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea „Planului de amenajare a teritoriului naţional“, „de regulă“ o localitate poate primi rangul III şi poate fi numită astfel oraş dacă aceasta are o populaţie stabilă cuprinsă între circa 5.000 de locuitori şi 30.000 de locuitori şi dacă are o rază de servire de 10 până la 20 de kilometri.
În prezent, conform calculelor noastre, în România există 34 de oraşe în care trăiesc mai puţin de 5.000 de locuitori, cu 16 mai multe decât în 2002, şi 57 de oraşe cu sub 6.000 de locuitori, faţă de 41 în 2002. Cel mai mic oraş în funcţie de numărul de locuitori este Băile Tuşnad, cu peste 1.600 de locuitori.
La 1 ianuarie 2015, în cele 2.861 de comune locuiau 9,707 milioane de persoane. Mărimea medie a unei comune din punctul de vedere al numărului de persoane cu domiciliul în localitatea respectivă a fost de 3.393 persoane. Faţă de această medie, valorile individuale variază între 24.941 locuitori în comuna Floreşti (judeţul Cluj) şi 131 locuitori în comuna Bătrâna (judeţul Hunedoara).
După 1989 oraşele proaspăt capitaliste s-au dezvoltat în toate direcţiile, în mod haotic, fără a fi implementat un plan de dezvoltare bine stabilit. Astfel, unele orase, precum Braşov, Oradea sau Cluj, aproape că şi-au triplat suprafaţa intravilană, dar infrastructura nu a ţinut pasul. Nici străzile, nici reţeaua de alimentare cu apă nu au crescut în general în aceeaşi măsură, potrivit datelor INS (1993-2013).
În Bucureşti suprafaţa intravilană (1993-2013) a crescut 56%, iar suprafaţa verde a scăzut cu 6,8%. Timişoara a înregistrat creşteri la suprafaţa intravilană, lungimea străzilor, suprafaţa spaţiilor verzi, dar şi lungimea reţelei de alimentare cu apă. În Iaşi situaţia este puţin atipică, în sensul în care suprafaţa intravilană a crescut cu 94%, dar şi spaţiile verzi s-au mărit cu 50%. În schimb, lungimea străzilor a rămas aproape neschimbată (creştere de 0,8%), iar lungimea reţelei de alimentare cu apă a scăzut cu 5,2%. În general, în majoritatea oraşelor din România suprafaţa intravilană a crescut, însă nu în aceeaşi măsură s-au dezvoltat reţelele de drumuri sau canalizare.
Conform site-ului numbeo.com, care măsoară în toată lumea indicatori precum rata infracţionalităţii, poluare, calitatea serviciilor sanitare, preţuri imobiliare sau puterea de cumpărare, Cluj-Napoca pare a fi oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din România. Este situat pe locul 53 în lume, înaintea unor metropole precum Ankara (61), Budapesta (67), Milano (69) sau Bucureşti (74).
Cinci regiuni din România rămân printre cele mai sărace din UE, excepţie făcând Ilfov-Bucureşti, Vest şi Centru, însă Sud-Est este foarte aproape de a ieşi din categoria în care PIB pe cap de locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, este sub 50% din media UE, potrivit Eurostat.
Cea mai săracă regiune este Nord-Est, la numai 34% din media europeană, urmată de Sud-Vest Oltenia, cu 41%, Sud-Muntenia, cu 43%, şi Nord-Vest, cu 48%.

[Crishu]

Cu 194 de milioane de euro finanţări nerambursabile, Oradea se plasează în fruntea listei în topul oraşelor care au atras fonduri europene anul trecut.



Investiţiile în turism au ieşit în evidenţă în ultimii ani, iar transformarea oraşului de pe Criş este vizibilă deopotrivă în Piaţa Unirii, centrul oraşului, care şi-a schimbat înfăţişarea, dar şi în zona Băilor Felix, unde s-au investit milioanele de euro.

Oradea a atras, anul trecut, peste 160.000 de turişti, iar Băile Felix au fost destinaţia aleasă de peste 130.000 de oameni. În 2016, numărul lor ar urma să fie şi mai mare: peste 180.000 de turişti în Oradea, dintre care 70% români, urmaţi de maghiari şi austrieci. Doar investiţiile în turism se ridică, pentru Oradea, la 50 de milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost investite doar pentru reabilitarea Pieţei Centrale. Cu titlul de exemplu, în alte oraşe, din Moldova, de pildă, investiţiile pe un interval de zece ani, în toate domeniile, nu se ridică la acest nivel.

La Oradea, bugetele de investiţiile au vizat şi trasee pietonale, restaurarea în întregime a Palatului Vulturul Negru sau amenajarea punctului de belvedere Ciuperca, după cum explică Traian Bădulescu, consultant în turism şi partener în cadrul Innovation Travel. „Oradea este oricum un oraş cu un mare potenţial turistic, iar în apropierea sa se află staţiunile balneare Băile Felix (numărul unu în România ca dimensiune) şi Băile 1 Mai. Faţă de alte regiuni, în Oradea a fost o colaborare excelentă între autorităţile locale şi mediul privat.“ În urmă cu doi ani, pe baza unui parteneriat public-privat, a luat fiinţă Asociaţia pentru promovarea turismului în Oradea.

Autorităţile locale au comunicat şi au reuşit să acceseze fondurile europene, iar companiile private au investit bani. Recent, cu bani europeni (77,6 milioane de lei) a fost modernizată şi lungită pista aeroportului din Oradea. „Succesul Oradei a constat, în mare parte, în coerenţa investiţiilor şi gradul mare de absorbţie al fondurilor europene. După constatarea potenţialului turistic propriu, recomand oricărei alte regiuni să înfiinţeze o asociaţie de promovare turistică, pe baza unui parteneriat public-privat, şi să încerce să absoarbă fonduri europene şi să atragă investiţii în infrastructură; fără a neglija promovarea turistică, evident“, adaugă Bădulescu.

Printre cele mai importante proiecte finalizate se numără restaurarea Cetăţii Oradea, cel mai important obiectiv turistic din oraş, un proiect în valoare de peste 19 milioane de euro. În cifre, poate fi sumarizat astfel: o suprafaţă de peste 25.000 mp de clădiri reabilitate, 306 încăperi amenajate şi peste 9.000 de vizitatori în 2015.

Cea mai nouă vedetă a oraşului este Aquaparc Nymphea, cel mai complex şi modern proiect de acest fel, amenajat pe o suprafaţă de 6,7 ha. Este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România, cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, jumătate din fonduri europene.

Parteneriatul public-privat este reţeta care a funcţionat şi în cazul restaurării, în cele mai mici detalii şi cu un buget de 1,5 milioane de euro, a Sinagogii Zion. Aflată pe malul Crişului, aceasta a fost construită în secolul XIX, când Oradea avea peste 25% din populaţie în rit mozaic. Pe lista de obiective turistice figurează şi Grădina Zoologică Oradea, care a fost şi ea subiectului unui proces de renovare, cu un buget de peste 4,5 milioane de euro.

Când vine vorba despre asemănarea dintre Cluj şi Oradea, întâlnită destul de des în ultimii ani, Traian Bădulescu spune că ambele sunt caracterizate de un apetit crescut al investitorilor străini. „Oradea reuşeşte, ca şi Clujul, să atragă investiţii în general, precum şi evenimente. Oradea este ajutată, evident, şi de poziţionarea ei, la graniţa de vest a ţării, care atrage investiţiile străine şi poate fi considerată şi «poartă turistică a României». Subliniez că Oradea este singura localitate din România care face parte din reţeaua Art Nouveau, alături de Barcelona, Nancy, Viena sau Budapesta. Însă, pe de altă parte, atât reprezentanţii sectorului public, cât şi ai celui privat, au fost şi sunt buni manageri şi au reuşit să atragă fonduri europene şi investiţii.“

http://www.businessmagazin.ro/cover-stor...a-15540206

[Xtreme]

Enola Day: Cine a furat revoluția română?

În 1989, 21 Decembrie era joi.
Era o zi de iarnă care se mințea pe sine, la fel cum făceam și mulți dintre noi, cu temperaturi de aprilie, îmbiind caișii să înflorească de parcă s-ar apropia Paștele.
Deși Crăciunul oficial nu exista, toată lumea se pregătea, Ziridava se umplea de cu dimineața cu oameni care căutau ceva cu care să ofere un strop de bucurie într-o lume în care sentimentele directe, firești erau considerate subversive, deci periculoase.
Nu mințeam pentru că era obligatoriu, mințeam ca să avem puterea de a rezista.
Unii chiar ajungeau să creadă în aceste minciuni, era mult mai ușor decât să-ți spui dimineața în oglindă: ești un laș, o gânganie fără șira spinării, gata să mori înainte de a fi trăit.
Alții, mai filozofi – filozofia era materie obligatorie de examen! – o luau mai pe ocolite: nu e nimic deosebit, dictaturi au existat de când e lumea, vor exista și în viitor, dacă ai acest ghinion să trăiești într-o dictatură, trebuie să te descurci.
Poate fi și asta un scop în viață!

Cei mai mulți însă ocoleau oglinda, până și pe cea din vestiarele comune din marile întreprinderi, acolo unde nu te duceai să muncești, ci să te bagi în rând, să stai la coadă, să te faci că ești ca ceilalți, nimic deosebit, un salariu sigur, un apartament pe care să-l aștepți jumătate de viață, ca în cealaltă jumătate să-ți aștepți Dacia 1300. Eventual, combi!
Era cel mai bine așa, să uiți să gândești, să nu te agiti nici cu sentimentele prea mult, să uiți că ești și tu o lume în sine, să n-ai năzuințe și idealuri, oricum nu peste cele prevăzute în carnetul de membru sau în fișa postului.
În rest, într-adevăr, nu era nimic deosebit.
Puturoșii erau puturoși, obraznici obraznici, mamele, mame și tații, tați. Fotbaliștii jucau fotbal, zidarii ridicau ziduri, iar profesorii intrau la ore de fiecare data când suna clopoțelul.
Da, mai erau și clopoței pe atunci.
Secretarii de partid puteau fi omenoși, iar instalatorul crunt ca o zi de luni, ziua în care începeai totul de la capăt.
Tinerii erau tineri și aveau vise, speranțe chiar.

Se visau oameni importanți și influenți cam ca și cei de azi, numai că după o vreme aflau că asta nu depinde doar de ei. Și nu depinde nici de ceilalți, familie, părinți, prieteni și dușmani, ci de organizație.
Organizația era peste tot și peste toate.
De șoimi, de pioneri, de uteciști, sindicat, iar în vârf, acolo unde ajungeau cei mai buni, partidul.
Unic, omnipotent și omniscient.
Nimic deosebit din nou, spun cu răbdare, citind tonele de reflecții care curg obligatoriu în aceste zile despre Decembrie 1989.
Nu există societate perfectă, știm asta cam de vreo trei secole, mai precis de când Leibniz, în optimismul său raționalist incurabil, a stabilit că lumea în care trăim este cea mai bună dintre cele posibile.
Și tot cam de atunci, la o distanță cel mult de jumătate de secol, am aflat de la Voltaire că Leibniz poate că e tare de tot la calculul infinitezimal, însă logica n-are treabă cu societatea, sofismul cu cea mai bună dintre cele posibile trebuie sfărâmat prin acceptarea ideii că societatea este într-o continuă schimbare, iar dacă schimbarea e spre binele celor care o compun, asta se numește progres.
Desigur, și înainte de 1989 știam toate astea, în fond filozofia era disciplină obligatorie la liceu, numai că, în afara faptului că le puteam cita savant în discuții, n-aveau nici o altă semnificație.

Ajuns aici, stau și mă gândesc, oare cum aș putea să-i conving pe tinerii care nu au trăit în comunism, dar au preluat ideile părinților lor cu privire la „înainte a fost mai bine”, cum să-i fac să înțeleagă că pentru cei în vârstă înainte e întotdeauna mai bine, în timp ce pentru cei tineri binele este situat de cele mai multe ori în viitor.
Cum e posibil ca binele să devină prezent?, iată întrebarea la care ar trebui să căutăm răspunsul cu toții, aceasta fiind de fapt marea întrebare la care caută omenirea răspunsul de peste două sute de ani.
Astfel definim și răul în accepțiunea sa modernă: interzicerea căutării binelui în prezent.
Dacă societatea tradițională creștină așeza binele în trecutul mitic, așteptând Judecata de Apoi, comuniștii, mai exact toți căutătorii societății milenare perfecte, toate înșelările utopice, fie de dreapta – naționaliste, fundamentalist-religioase, precum în zilele noastre musulmanii fanatici –, fie ziditorii lui Manole a Iepocii de Aur – proiectau binele în viitor, interzicând în prezent contestarea stării de lucruri și fapte.
Cam asta este! Poate nițel abstract, dar pentru tinerii de astăzi, excedați de avalanșa de idei contradictorii, vulgar amăgitoare, acesta ar fi răspunsul meu: da, libertatea de a căuta binele în prezent, fericirea fiecăruia, cum se formulează în legea fundamentală americană, este condiția primă, sine qua non, ca s-o dăm nițel în prețiozitate filozofică, a condiției umane autentice.
Invocarea libertății de către protestatarii regimurilor totalitare, fundamentaliste, dictatoriale nu este retorică!

Victimele revoluțiilor ratate murind cu strigătul „Vom muri, dar vom fi liberi!”, nu reprezintă o figură de stil!
Este adevărat, libertatea este dimensiunea fundamentală a personalității mature, nu a copilului sau a bătrânului care nu-și mai poartă singur de grijă, tot așa: societățile care nu valorizează libertatea sunt sau imberbe, infantile sau îmbătrânite, ajunse la senectute, cu un picior în groapă.
Siguranța materială, confortul, bunăstarea si distracția asigurată de alții sunt deziderate pentru copii și bătrâni debili, maturul, aflat la apogeul puterii sale vitale, nu dorește decât libertate.
Să-și poată atinge țelurile, să facă cum crede el de cuviință, să-și realizeze visele!
O societate infantilizată nu vrea libertate, nici una care e pe moarte!
Da, cred că societatea românească din 1989, cel puțin partea cea mai matură a ei, dorea înainte de toate libertate. Iar pentru asta s-a revoltat atunci când împrejurările au devenit favorabile.
Nimeni nu se duce la abator de dragul libertății, dar se duce și la capătul pământului atunci când se întrezărește cea mai mică șansă a ei.
Pentru asta au riscat cei care au ieșit în fața TAB-urilor, pentru asta au rămas în noaptea de 21/22 Decembrie cei cincizeci din Arad în piața din fața Primăriei.

Revoluția aceea nu ne-a fost furată nouă, ci tocmai acelora care și-au riscat viețile, puțini, mulți, nu prea contează, ceea ce contează este că nu le-a fost furată de Iliescu, Brucan, Voiculescu, Măgureanu, Petre Roman sau ceilalți ca ei, ci de noi, de cei mulți, de cei care, crezând că am învins dacă nu mai trebuie să stăm la coadă, am dat în mintea copiilor, ne-am lăsat infantilizați de către eternii pescuitori în apele tulburi ale revoltelor umane.
În 1989, 22 Decembrie a căzut Vineri.

http://specialarad.ro/enola-day-cine-a-f...ia-romana/

[Redpunk_one]

Uau....ce editorial, ce radiografie, ce mesaj. Suntem fie prea batrani, fie prea necopti ca sa ne pese de libertate. Geniala comparatie/concluzie.

[Giuliano]

Excepţional, cred că e cel mai bun text pe care l-am citit în ultima vreme

[Kidu]

Infrastructura bate tot: caz școală – Arad (județ mediu) vs. Iași (județ mare)



Din date se observă că nu forța de muncă este principala problemă a României, ci infrastructura.
Dovadă, comparația între vestul (zona cea mai accesibilă ca infrastructură de transport) și nord-estul țării (zona de unde se ajunge cel mai greu în Europa, utilizând transportul rutier sau pe cale ferată).

Cea mai ilustrativă comparație este cea dintre județele Arad și Iași.
Primul, este un județ mediu ca populație, dar situat la granița de vest – aici se află vama Nădlac, principalul punct de ieșire spre Occident.
Județul Iași are vama Ungheni, punct de ieșire din Europa, spre Republica Moldova.
Arad are 426.459 de locuitori, spre deosebire de Iași, cel mai mare județ al țării – 786.596 de persoane.
Cu toate acestea, în cel mai populat județ din regiunea Moldova existau în 2015 103.654 de angajați în firme cu proprietate privată, adică mai puțini decât în județul Arad – 111.401 angajați.

Județul Iași este și unul dintre cele mai mari centre universitare, incomparabil mai important decât umilul Arad, la acest capitol, așa încât nu ar trebui să le ridice firmelor probleme cu forța de muncă calificată. Detaliu ce însă nu contează când este vorba de investiții străine, care par mai atrase de costurile mici cu transportul, fiindcă în general produc pentru export.

Astfel, Aradul are 44.197 de angajați în companii cu capital integral străin, de aproape 3 ori mai mulți decât județul Iași – 15.482 salariați în asemenea firme.
Comparația este și mai semnificativă dacă se iau în considerare alte județe din Moldova – Neamțul, de exemplu, cu o populație similară Aradului (459.372 locuitori) are doar 5.195 angajați în companii străine, de aproape 10 ori mai puțini decât județul unde se află Nădlacul.
În 2015, soldul Investițiilor Străine Directe (ISD) ajunsese în regiunea de Vest la 5.237 de miliarde de euro, în timp ce în regiunea Nord-Est era de numai 1.662 miliarde euro (potrivit datelor BNR).

SURSA: cursdeguvernare.ro

[Redpunk_one]

http://blogsport.gsp.ro/geambasu/2017/03...pe-tiriac/

Potrivit Revistei Capital, Ion Ţiriac conduce Top 300 cei mai bogaţi români, cu o avere de 1,65 miliarde de euro. Cel mai bogat român nu este neapărat şi cel mai important român, deşi el este convins de asta. Dar cel mai bogat dintre noi are dreptul la opinii despre societatea în care trăieşte. Iar cei mai puţin bogaţi decât el sunt curioşi cum gândeşte omul care reprezintă imaginea absolută a succesului în viaţă.

Cel mai cel
Cel mai bogat român are o părere despre manifestanţii de la Piaţa Victoriei. O părere foarte proastă. Nu detaliază ce părere şi-a format despre manifestanţii de la Palatul Cotroceni, dar asta se poate deduce uşor prin opinia pe care a exprimat-o despre primii. Şi da, părerea celui mai bogat român contează. Contează pentru că vine de la un om care a traversat două epoci istorice, reprezentând România în sport. La cel mai înalt nivel. Vedeţi că în cazul lui Ţiriac totul este imens, „huge” cum spun americanii sau englezii. Conturile în bancă, nenumăratele maşini de colecţie din garaje, sutele de mistreţi împuşcaţi la Balc. Dispreţul uriaş faţă de cei mai săraci decât el. Totul este în stil mare. Inclusiv aberaţiile cosmice pe care le rosteşte cu aerul acela de bunic atoateştiutor.

Jocuri de putere şi jocuri pentru putere
Invitat la „Jocuri de putere”, emisiunea lui Rareş Bogdan de la Realitatea TV, Ion Ţiriac a dezavuat mişcările de stradă generate de emiterea Ordonanţei de Urgenţă numărul 13. Dezavuat nu este totuşi termenul potrivit, Ţiriac fiind practicantul unui limbaj mai puţin nuanţat. Ideile expuse de omul de afaceri sunt simple. Oamenii aceia (cei din Piaţa Victoriei) nu aveau dreptul să manifesteze şi să mărşăluiască brambura prin Bucureşti şi prin oraşele patriei fiindcă nu deţineau autorizaţie. Comparaţia cu evenimentele Revoluţiei din ’89 este imediată. „Nici «ăia» nu aveau voie să se adune. Nici «ăştia» nu aveau voie să se adune fără aprobarea primarului”. Superb! Carevasăzică, de 27 de ani trăim într-o ţară al cărei regim legitim a fost schimbat de nişte nenorociţi asmuţiţi de „agenturili străine” şi propaganda imperialistă. Iar urmaşii descreieraţilor de atunci, „mânaţi din spate de cineva”, repetă peste timp gestul de nesupunere civică. Rareş Bogdan are meritul că şi-a lăsat invitatul să vorbească, deşi i se citea consternarea pe chip. Deşi însăşi libertatea cuvântului a fost obţinută ilicit, potrivit teoriei lui Ţiriac. Dar ce, de amănunte ne împiedicăm noi?

Hoţii şi proştii
După această succintă lecţie de istorie contemporană, Ion Ţiriac s-a lansat într-un scurt tratat de economie aplicată. „Corupţie există în toată lumea asta şi la niveluri de o mie de ori mai mari, nu la niveluri de cârnat. Eu, între un hoţ şi un prost, aleg hoţul. După hoţ mai rămâne ceva. După prost nu rămâne nimic”. Ce ar mai fi de comentat? Puţine. Să râzi? Să plângi? Să spargi televizorul? Să pleci din ţară? Aţi înţeles că noi suntem proştii şi nu valorăm nici cât o ceapă degerată. Ştiam cum gândesc cei ca Ţiriac despre semenii lor mai cinstiţi, adică proşti. Ştiam şi că oamenii în vârstă mai au puţine de oferit, printre care atuul înţelepciunii. Ţiriac ne-a pus în faţa unei mostre de cinism. Pepită pură. Aur de 24 de carate!

Locul unde îi găsim pe campioni
Haios este că bogatul între bogaţii României se plasează de bunăvoie în categoria din cauza căreia au ieşit oamenii în stradă. În stradă la Piaţa Victoriei, nu la Cotroceni. Nu aş fi scris aceste rânduri dacă autorul panseurilor nu era un personaj exponenţial al sportului românesc. M-am ferit să îngroş rândurile „analiştilor”. Altceva este foarte interesant aici. Nu ştiu dacă aţi observat unde se plasează cei mai mulţi şi de cele mai multe ori marii noştri eroi din sport. Acolo unde este călduţ. Acolo unde sunt privilegii, unde legea este elastică. Acolo unde abuzul devine virtute. Lângă putere. Nu contează ce fel de putere. Acolo îi veţi găsi negreşit pe campionii noştri, alături de deştepţi. De hoţi, cum îi înnobilează Ţiriac.

Ce dramă să vezi cum s-a transformat eroul finalei Cupei Davis din 1972, România-SUA 2-3. El, omul care a luptat până la capăt cu americanii. Pentru România, credeam noi. El care încerca să salveze ce strica Năstase. Pentru România, eram noi convinşti. Ce dramatism! Ce dramă! Ce dramă că suntem atât de proşti! Şi ce învăţătură de minte!

[Kidu]

Un rasfatat al vechiului regim care isi permite acum sa se ia de protestatari. Un caracter indoielnic de la care nu ai ce astepta.
Nu ii contest simtul antreprenorial insa asta nu il face un exemplu.

[Kidu]

SURSA: http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-op...brasov.htm

[tobo`]

Aradul sta chiar foarte bine. Daca e sa ne uitam la primele 7 orase din clasament, Aradul e cel mai mic ca numar de locuitori, depasind Iasi si Pitesti (fabrica Dacia clar ii trage in fata).